Despre viata de apoi si alte nimicuri existentiale


Alice crede în viata de apoi. Merge în fiecare dimineata cu metroul pâna la unul dintre marile turnuri de sticla unde, asa cum scrie pe afisul de recrutare din fata ei, va avea ocazia « sa lucreze cu o echipa dinamică, într-un mediu prietenos si cu multiple oportunităti de dezvoltare personală »

Alice crede în dezvoltarea personală si stie ca pentru asta trebuie sa investească. Să se investească. Ca la orice  investitie rezultatele nu vin imediat. Acum e faza de acumulare de potential. Tot ce va face azi  poate să îi aduca o viata mai plina poimâine. Azi e totdeauna o zi de trecere. O anticamera în care vrei sa astepti cât mai putin. O anticamera a vietii care începe totdeauna poimâine. Dar Alice crede ca merita. Pentru ca Alice crede în viata de apoi. Viata de apoi de la etajul treizeci a unuia dintre turnurile de sticla ale lumii.

Beatrice iubeste viata de pe celalalt tărâm. Tărâmul unde ai sute de prieteni si toti sunt de acord cu tine. Uneori suntem de acord că toata lumea e urâtă si rea si doar insula prieteniei noastre virtuale e locul unde se concetrează frumusetea (locurilor pe care le vizităm împreună cu prietenii virtuali), adevărul (opiniilor virtuale) si bunatatea (oamenilor care ajută prin petitii virtuale).

Beatrice vine acasă seara târziu. Trupul ei degajă oboseala unei zile de lucru într-unul din turnurile de sticla. Acest trup nu-i mai poate oferi nimic pe ziua de azi. Dar Beatrice are la dispozitie celelalt tărâm, unde o asteapta avatarul ei neobosit si sute de prieteni. Beatrice iubeste viata. Viata de pe celălalt tărâm, locul unde (nu) se întâmplă « iubiri ce-ar fi putut sa fie si niciodata nu vor fi »

Ciprian speră în viata de apoi. Speră că dacă va petrece suficient timp în turnurile de sticlă si va ajunge cât mai repede la unul dintre etajele de mijloc, viata lui va începe să curgă ca un mare fluviu linistit. E rational si îsi dă seama că viata în turnurile de sticlă nu e tocmai sănătoasă, asa că se asigură – îsi ia timp să alerge fără tintă duminică dimineata, să meargă la piscină lunea, miercurea si vinerea, să manânce sănatos în toate zilele săptămânii. Pe scurt, să fie în formă atunci când viata sa de apoi va începe.

Ciprian speră în viata de apoi, dar, rational fiind, stie ca asta e o probabilitate. Asa ca se asigură si contra probabilitatii contrare, adica moartea înainte de ajunge  la limanul linistit al vietii de apoi. Se cheama, în jargonul pozitiv al turnurilor de sticlă, « asigurare de viată ».  Te asiguri că persoanele la care tii vor putea continua, cu cât mai putina tulburare, drumul lor prin blocurile de sticlă spre viata lor de apoi.

Daniel nu crede în viata de apoi. Adică nu crede că el va avea vreodată o altă viată, mai bună si mai dreaptă. Dar crede că merită să se sacrifice pe culoarele turnurilor de sticlă pentru ca lumea să devină « un loc mai bun pentru urmasii nostri ». Urmasi pe care Daniel nu-i are si nu-i doreste deocamdată, pentru că acum vrea să dea totul pentru o lume mai bună.

Într-o zi ploioasă o taximetristă (pe care nu o cheamă încă Elena), pe când îi va vorbi de vreme si vremuri si alte banalitati existentiale, îi va pune lui Daniel si întrebarea care ar putea schimba totul: « dacă fiecare dintre noi e mai bun decât lumea, cum ar putea să fie lumea mai rea decât oricare dintre noi? » Dacă as fi în locul lui Daniel în ziua aceea poate că îmi voi da seama că…

ȚĂRANI AVEȚI ÎN PIAȚĂ ?


În Piata Victoriei vreau sa zic.

Nu? De ce oare?

Recent am citit aceste câteva cuvinte:

« Il n’y a pas de pays sans paysans »

(« Fara tarani nu exista tara »)

Cuvintele au fost spuse si repetate pâna au devenit realitate. Le-a spus un taran, unul adevarat : Raymond Lacombe.

Raymond Lacombe a fost un lider al taranimii aveyroneze dupa razboi. Cuvintele si faptele lui si ale taranilor pe care i-a organizat au reusit sa faca din pamanturile lor o tara.

Raymond Lacombe si-a incheiat discursul din 1991, la finalul unei manifestatii pe Champs-Elysées intitulate « Dimanche des terres de France », cu urmatoarele cuvinte:

« J’en appelle aux autorités responsables de notre pays. Qu’ils relèvent la tête de leurs ordinateurs froids et inhumains ! Qu’ils entendent l’appel qui monte aujourd’hui du fond de nos campagnes. Je demande aux gens des villes de prendre et de croiser cette main tendue vers eux en ce jour. Pour qu’ensemble, dans un équilibre retrouvé, nous préparions une France harmonieuse pour nos enfants, une France appuyé sur ses racines fortes qui défende tous ses terroirs et tous ses hommes. »

Ar fi nevoie de un Lacombe român în Piata Victoriei. Dar se gândeste cineva  la tarani în acest joc de guerilla urbana?

Si totusi … poate ca Raymond stia ce spune:

« Il n’y a pas de pays sans paysans »

Duminica în Andorra


Le grand Charlemagne, mon père, nous délivra des Arabes
Et du ciel me donna la vie, Meritxell notre mère.
Je suis née princesse, neutre entre deux nations,
Je reste la seule fille de l’empereur Charlemagne.
Croyante et libre onze siècles, croyante et libre je veux demeurer
Que les Fors soient mes tuteurs et mes Princes mes défenseurs !
Et mes Princes mes défenseurs !

Résultat de recherche d'images pour "ANDORRA"

Carol cel Mare, tatal meu,
Ne-a eliberat de arabi,
Si din cer mi-a dat mie viata
Meritxell, maica noastra.
M-am nascut printesa si fecioara
Neutra intre doua natiuni;
Sunt singura fiica ramasa
A împaratului Carol cel Mare.
Credincioasa si libera de unsprezece secole,
Credincioasa si libera vreau sa ramân.
Fie ca legile acestui loc sa-mi fie tutori
Si Principii mei aparatori!
Si Principii mei aparatori!
Si fiindca e duminica, voi pune si o rugaciune propusa de mitropolitul ortodox al locului:
Doamne, iată-mă asa cum sunt,
caută-mă si ridică-mă,
căci nu am pe nimeni care
să mă arunce în scăldatoarea dragostei Tale
la miscarea apelor;
dă-mi pâinea cea bună,
chiar dacă eu, adesea, dau otravă
celor din jurul meu.
Dă-mi pâinea care să mă hrăneasca
si să mă schimbe,
pâinea care să mă transfigureze,
pentru ca si eu,
la rândul meu,
să pot da ce e bun
acelora pe care, în orbirea mea, îi socot ca fiind răi.
Îngăduie-mi, Doamne, să pot dărui si eu
asemenea Tie.

49 de ani, 51 de saptamâni, 8 zile


Anii zboara. Saptamanile merg. Zilele curg.

Se face anul de când sunt la Rodez. Se întâmpla sa fi fost chiar anul meu jubileu. Anul jubileu (care urma dupa 7 cicluri de 7 ani) era la  vechii evrei anul in care se iertau toate datoriile, anul eliberarii.

A fost un an bun. Dar si mai bune au fost saptamânile si lunile din care a fost alcatuit. Timpul are aici o structura care e foarte potrivita pentru a dospi pâinea noastra cea de toate zilele.

img_20170111_204621

Psalmul întâi la persoana întâi


Fericit as fi de n-as fi stat / Cu rauvoitorii la sfat / De n-as fi stat cu cei care-si bat joc / Si nici cu ratacitii la un loc

Placerea cursa din  vinul cel mai prost / S-o schimb as vrea pe bucurie-n rost / Si voia mea sa fie-n Legea Ta / Pe care zi si noapte o voi cânta / Murmur curat din inima bogata / De soarele dreptatii luminata

Bine-ar fi, Doamne, sa ma rasadesti / La marginea unui pârâu cu pesti / Un pom umbros sa fiu, cu frunze multe / Care nu cad, nu mor, nu-s risipite / Un pom cu rod la timpul lui deplin / Fosnind când trece Duhul ca vânt lin