DAN GHENEA
Noûs, logos, psyché
Intangibila culme a inteligentei
« Nimeni nu e suficient de inteligent pentru a-si da seama de propria prostie »
« Nul n’est suffisamment intelligent pour appréhender sa propre stupidité »
Talibanii
Universitatea Berkley, California, a doua zi dupa alegerea lui Donald Trump ca rege al Statelor Unite. Manifestatie studenteasca sub deviza #Not my president#. Câtiva fani ai înca neîncoronatului presedinte trec prin zona. O tânara flutura un stegulet cu « Trump for America ». O alta, mai putin tânara, asezata sub o pancarta « Not my president », vede rosu (culoarea electorala a republicanilor) in fata ochilor si o apostrofeaza: « Educate yourself and come with us ».
In traducere libera,
- votul tau e egal cu zero in ochii mei, pentru ca tu esti ignoranta, eu sunt educata
- daca ai fi si tu educata ai fi votat automat pentru candidata « progresista »
- altminteri, semnul cel mai clar ca esti proasta e ca ai votat cu un candidat sexist
- « noi » suntem cu totii bine educati, toate voturile noastre conteaza, in orice caz, în comparatie cu ale voastre (care sunt egale cu zero) valoreaza infinit mai mult
Kabul, Afganistan, acum douazeci de ani. Talibanii intra victoriosi in capitala si preiau puterea. Alegerile nu mai sunt necesare pentru ca ei, talibanii, sunt tineri studiosi pentru care Coranul si Sharia nu mai au secrete. Sunt asadar detinatori ai adevarului. Iar pentru adevar nu se voteaza.
Sensul initial al cuvantului « taliban » (neologism afgan cu radacina în araba) este « studenti », studenti la o scoala islamica. Cuvantul a intrat rapid in toate limbile dupa ce « studentii » afgani au luat armele pentru a impune convingerile lor tuturor celorlalti.
Care e asemanarea dintre studentii #Not my president# si talibani? Educatia militanta. Sa te bati pentru « adevar » cu convingerea ca il detii deja din surse infailibile.
La Berkley nu va putea fi instaurata Sharia. Pentru simplul motiv ca terenul e deja ocupat de « corectitudinea politica ».
Dor de România mare (cu m mic)
România Mare a început cu cea mai mică Românie pe hartă, dar cea mai mare în inimi.
O duzină de județe – atât mai rămăsese din România independentă.
Cu această Românie foarte mică s-a unit Basarabia la 27 martie 1918.
România care a rămas în picioare vreme de doi ani când nimeni nu-i dădea mai mult de trei săptămâni.
România care a rămas solidară două ierni sub tifos si lipsuri.
România care a strâns laolalta pe un teritoriu minuscul oameni cu inima mare care au ales să fie împreună nu la vreo serbare patriotică ci în ceasul cel mai greu al istoriei noastre.
România mare cu m-ul smerit al inimilor simple.
HRISTOS se naște, slăviți-L !
I. Partea superioară – aspectul teofanic şi profetic
Stânga |
Centru |
Dreapta |
◦îngeri slăvind pe Dumnezeu |
◦raza (steaua) ◦muntele (stâncile) |
◦înger vestind Naşterea Domnului păstorilor aflaţi pe câmp |
II. Partea centrală – aspectul tainic
Stânga |
Centru |
Dreapta |
◦magii aducând daruri |
◦Pruncul Hristos ◦Maica Domnului ◦peştera (ieslea) ◦boul şi asinul |
◦păstorii |
III. Partea inferioară – aspectul omenesc
Stânga |
Centru |
Dreapta |
◦Dreptul Iosif şezând îngândurat pe o piatră |
◦diavolul deghizat într-un păstor (Thyrros) |
◦moaşele Salomeea şi Zelemi îngrijind Pruncul |
…
Dreptul Iosif are o expresie meditativă, îngrijorată, o stare de tulburare pricinuită de Naşterea feciorelnică a lui Iisus. Iosif închipuie pe tot omul slab în credinţă, a cărui raţiune nu poate depăşi hotarele realităţilor văzute, de aici şi dificultatea de a accepta realitatea suprafirească a tainelor. În persoana lui Iosif, icoana dezvăluie nu numai drama sa personală, cât drama întregii omeniri care a privit taina, nu prin ochii credinţei, ci ai raţiunii limitate.
(un extras mai amplu din explicatia părintelui Dumitru Stăniloae la icoana Naşterii Domnului puteti citi aici ; eu am citit textul azi, dupa inspirata predică a părintelui Joel despre îndoiala lui Iosif)
Despre viata de apoi si alte nimicuri existentiale
Alice crede în viata de apoi. Merge în fiecare dimineata cu metroul pâna la unul dintre marile turnuri de sticla unde, asa cum scrie pe afisul de recrutare din fata ei, va avea ocazia « sa lucreze cu o echipa dinamică, într-un mediu prietenos si cu multiple oportunităti de dezvoltare personală »
Alice crede în dezvoltarea personală si stie ca pentru asta trebuie sa investească. Să se investească. Ca la orice investitie rezultatele nu vin imediat. Acum e faza de acumulare de potential. Tot ce va face azi poate să îi aduca o viata mai plina poimâine. Azi e totdeauna o zi de trecere. O anticamera în care vrei sa astepti cât mai putin. O anticamera a vietii care începe totdeauna poimâine. Dar Alice crede ca merita. Pentru ca Alice crede în viata de apoi. Viata de apoi de la etajul treizeci a unuia dintre turnurile de sticla ale lumii.
Beatrice iubeste viata de pe celalalt tărâm. Tărâmul unde ai sute de prieteni si toti sunt de acord cu tine. Uneori suntem de acord că toata lumea e urâtă si rea si doar insula prieteniei noastre virtuale e locul unde se concetrează frumusetea (locurilor pe care le vizităm împreună cu prietenii virtuali), adevărul (opiniilor virtuale) si bunatatea (oamenilor care ajută prin petitii virtuale).
Beatrice vine acasă seara târziu. Trupul ei degajă oboseala unei zile de lucru într-unul din turnurile de sticla. Acest trup nu-i mai poate oferi nimic pe ziua de azi. Dar Beatrice are la dispozitie celelalt tărâm, unde o asteapta avatarul ei neobosit si sute de prieteni. Beatrice iubeste viata. Viata de pe celălalt tărâm, locul unde (nu) se întâmplă « iubiri ce-ar fi putut sa fie si niciodata nu vor fi »
Ciprian speră în viata de apoi. Speră că dacă va petrece suficient timp în turnurile de sticlă si va ajunge cât mai repede la unul dintre etajele de mijloc, viata lui va începe să curgă ca un mare fluviu linistit. E rational si îsi dă seama că viata în turnurile de sticlă nu e tocmai sănătoasă, asa că se asigură – îsi ia timp să alerge fără tintă duminică dimineata, să meargă la piscină lunea, miercurea si vinerea, să manânce sănatos în toate zilele săptămânii. Pe scurt, să fie în formă atunci când viata sa de apoi va începe.
Ciprian speră în viata de apoi, dar, rational fiind, stie ca asta e o probabilitate. Asa ca se asigură si contra probabilitatii contrare, adica moartea înainte de ajunge la limanul linistit al vietii de apoi. Se cheama, în jargonul pozitiv al turnurilor de sticlă, « asigurare de viată ». Te asiguri că persoanele la care tii vor putea continua, cu cât mai putina tulburare, drumul lor prin blocurile de sticlă spre viata lor de apoi.
Daniel nu crede în viata de apoi. Adică nu crede că el va avea vreodată o altă viată, mai bună si mai dreaptă. Dar crede că merită să se sacrifice pe culoarele turnurilor de sticlă pentru ca lumea să devină « un loc mai bun pentru urmasii nostri ». Urmasi pe care Daniel nu-i are si nu-i doreste deocamdată, pentru că acum vrea să dea totul pentru o lume mai bună.
Într-o zi ploioasă o taximetristă (pe care nu o cheamă încă Elena), pe când îi va vorbi de vreme si vremuri si alte banalitati existentiale, îi va pune lui Daniel si întrebarea care ar putea schimba totul: « dacă fiecare dintre noi e mai bun decât lumea, cum ar putea să fie lumea mai rea decât oricare dintre noi? » Dacă as fi în locul lui Daniel în ziua aceea poate că îmi voi da seama că…
ȚĂRANI AVEȚI ÎN PIAȚĂ ?
În Piata Victoriei vreau sa zic.
Nu? De ce oare?
Recent am citit aceste câteva cuvinte:
« Il n’y a pas de pays sans paysans »
(« Fara tarani nu exista tara »)
Cuvintele au fost spuse si repetate pâna au devenit realitate. Le-a spus un taran, unul adevarat : Raymond Lacombe.
Raymond Lacombe a fost un lider al taranimii aveyroneze dupa razboi. Cuvintele si faptele lui si ale taranilor pe care i-a organizat au reusit sa faca din pamanturile lor o tara.
Raymond Lacombe si-a incheiat discursul din 1991, la finalul unei manifestatii pe Champs-Elysées intitulate « Dimanche des terres de France », cu urmatoarele cuvinte:
« J’en appelle aux autorités responsables de notre pays. Qu’ils relèvent la tête de leurs ordinateurs froids et inhumains ! Qu’ils entendent l’appel qui monte aujourd’hui du fond de nos campagnes. Je demande aux gens des villes de prendre et de croiser cette main tendue vers eux en ce jour. Pour qu’ensemble, dans un équilibre retrouvé, nous préparions une France harmonieuse pour nos enfants, une France appuyé sur ses racines fortes qui défende tous ses terroirs et tous ses hommes. »
Ar fi nevoie de un Lacombe român în Piata Victoriei. Dar se gândeste cineva la tarani în acest joc de guerilla urbana?
Si totusi … poate ca Raymond stia ce spune:
« Il n’y a pas de pays sans paysans »
Duminica în Andorra
Le grand Charlemagne, mon père, nous délivra des Arabes
Et du ciel me donna la vie, Meritxell notre mère.
Je suis née princesse, neutre entre deux nations,
Je reste la seule fille de l’empereur Charlemagne.
Croyante et libre onze siècles, croyante et libre je veux demeurer
Que les Fors soient mes tuteurs et mes Princes mes défenseurs !
Et mes Princes mes défenseurs !
