Peisajul e o categorie estetică relativ recentă (se naşte undeva în secolele XVII – XVIII). Iluminismul propune o ideologie a întoarcerii la natură. Secolul al XIX–lea teoretizează virtuţile sanogene ale vieţii în mijlocul naturii. Dezvoltarea marilor metropole ale timpului nostru aduce în lumină faptul ca nevoia de peisaj e o nevoie primară, nu doar un lux estetic. Desenul oraşelor din epoca industrială dăunează sănătăţii mintale. Fiziologia umană, neschimbată din neolitic, are nevoie de coama unui deal ori de arcuirea unui ţărm. Uneori e atat de mare nevoia de peisaj cu linii ondulate si orizonturi largi că avem nevoie chiar de o insula. Nu ati observat mania fugii spre insule?

3 réflexions sur “O insulă, un deal

  1. De multe avem nevoie noi, oamenii. De mancare adevarata si nu de bombe chimice, de apa curata si nu de mizeriile care ni se servesc ca fiind surse de sanatate, de odihna pe care o neglijam alergand ca bezmeticii de dimineata pana in creierii noptii, de comunicare adevarata si nu de socializare pe internet, de efort fizic si nu de zacut ore in sir pe niste scaune in fata unor monitoare, de natura despre care vorbiti mai sus si pe care nu o mai intelegem, nu o mai stim asculta, vedea, simti, mirosi. Si mai avem nevoie de orice forma de arta care ne poate inalta sufletul pentru cateva clipe si pentru care nu mai gasim timp, rabdare, chemare. E o lume a vitezei, a competitiei bolnavicioase, a negarii esentei umane, in care ne regasim tot mai tristi, mai pierduti, mai saraciti si mai singuri.
    De o saptamana, o pasare si-a facut cuib in marul de langa casa. Ma uit la ea si mi-e bine. Mi-e tare bine…

    1. As zice ca avem nevoie de mai putine lucruri, nu de multe. Nu de mult ci de bine. Niste greci i-au dat binelui numele frumos de kaloagathon=binele-frumos. Arta poate fi o forma caloagatica.

  2. Odata cu trecerea anilor ne este f.dor de dealurile si valceaua natale!
    Cata nevoie avem de intoarcerea in satul unde am copilarit,incat simtim o dorinta puternica sa ajungem cat mai grabnic acolo.
    Asa obisnuim sa ne incarcam ,,bateriile »si sa putem merge mai departe.

Répondre

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion /  Changer )

Photo Google

Vous commentez à l'aide de votre compte Google. Déconnexion /  Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion /  Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion /  Changer )

Connexion à %s