St. Guilhem din desertul noilor barbari


Joi dimineata am simtit maretia, dar si o anumita sacralitate a locului. V-am zis ca o sa revin la St. Guilhem-le-Desert. Si am revenit. Vineri dupa pranz. Citisem o multime de lucruri pasionante despre Guilhem, varul lui Charlemagne, in noaptea trecuta. Si ma reconectasem la acea stare de vraja din copilarie, cand ii citeam bunicii mele legende cavaleresti in timp ce ea baga painea in cuptor.

Vineri dupa-amiaza eram insa doar o particica din acest flux de oameni in miscare catre oriunde cu GPS si camere de filmat. Am mers incolonati spre abatie. Mi s-a parut clar ca Guilhem nu e acolo in weekend. Am facut cale intoarsa fara sa coboram din masina. Ca niste barbari carora le e putin rusine de victoria lor asupra cavalerului neinfrant in lupta si care a crezut ca se poate retrage in desert pentru a se elibera de zadarnicia oricarei lupte.

Nici o poza azi. Poate ar fi trebuit totusi sa fotografiez amatorii de senzatii care sareau de pe Pont du Diable.

Un irlandez în pustiu


Totul a inceput in gara din Montpellier, sub o ploaie marunta. Era aproape 11 noaptea si taxiurile albastre care ar fi trebuit sa ne duca la hotel nu se zareau. Luam primul taxi care apare. Soferul  nu are trasaturi meridionale. Vorbeste frantuzeste cu un accent care nu pare a fi american; il intreb daca e britanic. « I’m from Dublin », spune el, cu un zambet, si adauga ca locuieste de cativa ani in Montpellier. Nu tot timpul. Are o casa si intr-un loc pe care ne  sfatuieste sa-l vizitam daca vom inchiria o masina: St. Guilhem-le-Désert.

Urmarea e tot sub semnul intamplarii. Ieri plecasem spre  Carcassonne. Am ratat intrarea pe autostrada 9 si ne-am trezit pe A750, pe care GPS-ul (neactualizat) nu o vedea; am luat harta si am constatat ca prima iesire era la 26 de kilometri, dar si ca acea iesire era foarte aproape de St. Guilhem-le-Désert. Am decis sa schimbam planul si sa mergem acolo, lasand Carcassonne pentru a doua zi.  

Am ajuns aici.

Continuarea o veti afla maine, pentru ca mergem si azi tot la St. Guilhem. Intr-un loc plin de anglofoni nativi, care au ales sa repopuleze satele occitane.

Teatru de umbre la Avignon


Poate ca de vina era lumina apusului. Poate ca, dupa o iesire dificila din Marsilia, nu am avut timpul si dispozitia sa stabilesc un bun contact cu trecutul. Cert e ca am simtit ca zidul cetatii inchide ermetic orice comunicare intre umbrele si luminile Evului de Mijloc si umbrele noastre in lumina unui apus de la inceputul mileniului al treilea.

Île de l’Université


Île de la Cité e deja cucerita de turistii care vor sa se catere pe catedrala, Cartierul Latin invata sa vorbeasca japoneza, dar, incredibil, Sorbona rezista cu un aer in acelasi timp scolastic si boem. In libraria de filosofie mi s-a parut natural sa dau peste o culegere de prelegeri tinute de J.-P.  Chngeux la College de France (aflat in acelasi perimetru fermecat) – Du vrai, du beau, du bien (Despre adevar, despre frumos, despre bine). Am luat cartea si o sa mai vorbim despre asta (stiti ca ma pasioneaza frumosul-si-binele; cand scrie despre asta un fondator al neurostiintelor, cu atat mai bine). Jumatatea de ora din « insula » Sorbonei a compensat toate deziluziile pariziene.