Sonet indigo în do major


op. 5 « A.D. 2012 »

Aş vrea să vă urez doar vreme bună,/ Dar timpul alt stăpân ştiind că are,/ Eu vă trimit un gând c-un  strop de sare,/ Cât să păşim pe apa în furtună.//

Şi dacă vom avea şi-un pic de soare,/ Să-l împărţim cu Cei ce vin la cină;/ Ziua s-o avem frumoasa şi bună/ Şi noaptea timp câştigat de visare.//

Din tot ce mi-aş dori vă dau şi vouă:/ Suflet senin şi-o clipă fericire,/ Un mac şi ochiul ce îi dă culoare// Şi  dragostea cu braţele-amândouă,/ Dacă veţi fi la locul de-ntâlnire,/ Cu grijă s-o primiţi şi cu mirare.//

64 de ani de impostură


Cum s-a proclamat republica?

1. Deşi era în vacanţă, Adunarea Deputaţilor a fost convocată de urgenţă şi s-a întrunit la câteva ore după semnarea abdicării.

2. La ora 19,10, când a început şedinţa, nu erau prezenţi nici a zecea parte din numărul deputaţilor,

3. Cei absenţi erau înlocuiţi cu trupe de şoc ale partidului comunist, care se manifestau frecvent prin tipicele urale şi ovaţii.

4 Conform “procesului-verbal” al şedinţei apărut în Monitorul Oficial, aceasta a durat 45 de minute, timp în care s-ar fi petrecut următoarele lucruri:

  • Petru Groza a citit actul de abdicare şi proclamaţia guvernului,
  • un deputat a propus proclamarea republicii populare,
  • care s-a votat cu bile,
  • alt deputat a propus numirea membrilor prezidiului RPR,
  • care iarăşi au fost votaţi cu bile,
  •  iar apoi aceştia au depus jurământul.

Oare timpul a avut altă curgere în acele 45 de minute?

  • Luând în considerare numai cele 19 ovaţionări, ar fi circa 20 de minute.
  • Cele două votări cu bile a câte 295 de deputaţi, câţi se pretindea că ar fi fost prezenţi, ar fi necesitat cel puţin 30 de minute.
  • Atunci, când s-au produs şi restul faptelor?

(informatii preluate din articolul România este, de drept, Monarhie Constituţională, din care mai puteti afla ca ziua 30 decembrie 1947 nu a fost aleasă întâmplător – se aniversau 25 de ani de la proclamarea Uniunii Sovietice)

« Să ne iubim ţara aşa cum este şi să ne luptăm să devină aşa cum ar trebui să fie. » (Mihai I al României)

Sonet violet în mi minor


op. 4 « Pontus Euxinus »

Sibilin vântu-mi aduce-n ureche/ Un descântec ce-ncet încep să-l deprind/ Unsprezece tonuri în taină cuprind/ Promisiune şi dor de pereche.//

Pentru tine aerul toamnei s-aprind,/ În cealaltă ureche-mi strigă Nike./ Să îţi ofer întreaga lume veche ?/ Sau poate vrei cai mov şi vorbe să-ţi prind ?//

Dar eu nu te iubesc, frumoasă doamnă/ Peste care dorm cuvintele toate;/ Chiar dacă buzele aproape ne ţin,// Când alintăm acelaşi vis sub geană/ Şi în tăcere ardem vechi păcate/ Să te fi iubit ar fi fost prea puţin.//

Sonet verde în re major


op. 3 « Pont du Diable« 

E viaţa vis ? Şi dacă da, al cui ?/ Cum face dimineaţa să mă-ndrume,/ Mereu spre acelaşi bal de costume,/ După ce noaptea-mi în alt trup petrecui ?//

Un om din Dublin, Ulise pe nume,/ Se făcea că în limba de ô-l cunoscui,/ Şi chei de herald îmi dădu să descui / Un loc sub un pod la capăt de lume//  

Le-am întors joi la prânz şi vineri târziu,/ Deschizând doua ţări despărţite/ De apa ce-o treci c-un suflet de câine.// Râul şi puntea şi-un iaz străveziu,/ Doar în gând au fost vreodata trăite./ Restu-i tăcere curgând către mâine.//

Ce poate face un Rege ?


In urma cu 33 de ani, Juan Carlos I a promulgat Constitutia Spaniei, moment care marca sfarsitul oficial al unei dictaturi de 4 decenii.

Acestui Rege nu i-a venit nimic pe de-a gata. Mai intai a avut rabdare si si-a planificat cu atentie miscarile. Moderatia si deschiserea au fost atuurile sale principale. Fara sa se compromita, a ajuns sa fie desemnat succesor de catre un Franco batran si bolnav. Acesta si-a inchipuit ca tanarul rege va fi usor de manevrat de Falanga – partidul – stat care conducea Spania. S-a inselat.

In 6 luni de la incoronare, Juan Carlos l-a demis pe primul-ministru falangist, intr-un an pana si comunistii au devenit monarhisti, in doi ani s-au organizat primele alegeri libere dupa 41 de ani, in 3 ani a fost aprobata prin referendum o Constitutie democratica. Dupa alti trei ani, interventia personala a Regelui a pus capat unei lovituri de stat militare. De atunci, din 1981, Regele a continuat sa fie o voce respectata de toate partidele democratice din Spania.

Ca o picanterie, acestui rege al democratiei poporul spaniol i-a permis sa-si etaleze oficial (dar potrivit cu imprejurarile) toate titlurile ereditare: Rege al Castiliei, al Leonului, al Aragonului, al celor Doua Sicilii, Rege al Ierusalimului, Rege al Navarrei, Arhiduce de Austria, Duce al Burgundiei, al Brabantului, al Atenei  etc (in total 37 de titluri regale, ducale, comitale si senioriale).

Sonet albastru în do minor


op. 2 « Semper fidelis »

Zi de Brumărel picată din Indii,/ Îmbrăcată uşor în aur albastru,/ Eşti timpul păstrat al visului nostru ,/ Cu gustul tău ipotetic de rodii?//

Sau ai ales şi-altădată un astru,/ Astăzi eliberat din cer şi din zodii,/ Să lumineze în miros de psalmodii,/ Altă iubire pe-un vas de-alabastru ?//

Atâta ştiu: că minunat de soare/ Am stat un timp care se-oprise-n sine/ Bondar captiv în stropi  de amintire.// Când ai venit, mişcare si culoare/ Ai pus în clipă şi-n bondar, iar mâine/ Avid era să intre-n povestire.

Rostul Casei Regale


« Şi astăzi, în 2011, ca şi în anii copilăriei mele sau anii grei ai războiului, bunicii, părinţii şi copiii, alături de restul familiei se adună în jurul bradului, îşi oferă daruri, petrec la masa de Crăciun şi se bucură de apropierea celui drag.

În anul 2011 am avut multe întâlniri cu români din toate colţurile ţării şi de pe multe meleaguri ale Europei. Sărbătorirea Jubileului de 90 de ani mi-a dat ocazia să primesc mii de oameni la Palatul Elisabeta şi la Săvârşin, într-o sărbătoare care a cuprins întreaga suflare românească. Această dovadă de iubire şi de preţuire, încununată de adresarea de la tribuna Parlamentului către Naţiunea română, a fost o alinare pentru toate suferinţele şi neajunsurile pe care a trebuit să le trecem cu toţii în ultimele decenii.

Regina şi cu mine suntem fericiţi să avem alături familia noastră şi să vedem cât de mult copiii şi nepoţii noştri fac pentru ca rostul Casei Regale să continue, pentru binele României. »

(Din Mesajul Regelui Mihai I cu ocazia Craciunului 2011)

Sonet alb în sol major


op. 1 – « Adeste fideles« 

De când ne-ai alungat, Ierusalime,/ Nu te-am uitat, dar nu ştim dreapta noastră./ Te-om mai vedea în lacrima albastră/ A timpului pierzând din înălţime ?//

Visez dinspre apus unda măiastră/ A râului Fison, care-i pătrime/ Din apa raiului. Din îngerime/ Un strop de-argint îmi bate la fereastră ?//

Deschide ochii să-l primeşti cu aur,/ Cu mere coapte, smirnă şi tămâie,/ Pe cel care-n  piaţă coboară şi-n mall// Aducând frunze de finic, nu laur,/ De ziua-lumină dulce-amăruie/ A naşterii albe ningând dinspre Pol.

 

Profesionisti fara profesii?


O profesie a fost definita in mod traditional prin 4 atribute:

1. Un cod etic explicit asumat, de obicei sub forma unui juramânt (de exemplu, Juramantul  lui Hipocrate, juramintele monahale, juramantul magistratilor);

2. Apartenenta la un corp social organizat in scopul reglementarii si reprezentarii profesiei (de exemplu, breasla croitorilor, ordinul medicilor, ghilda negustorilor de grâne)

3. Necesitatea unei pregatiri specifice, de durata (cel putin 3 ani, uneori peste un deceniu)

4. Un set de standarde de exercitare a profesiei.

In zilele noastre se pune mult accentul pe acest ultim aspect, fara a fi clar cine si in virtutea carei imputerniciri stabileste standardele si, mai ales, cine poate controla eficient respectarea acestora.

Cuvantul latin professio insemna in secolul al XIII-lea marturisire de credinta, crez, juramânt. A ajuns sa insemne si profesie tocmai pe baza faptului ca asumarea prin juramânt a apartenentei la o categorie profesionala era considerata conditia primordiala pentru a accede la statutul de profesionist. De altfel, organizarea unei bresle era similara cu aceea a unui ordin calugaresc: un sfânt patron, o disciplina, o ierarhie, anumite moduri de solidarizare, de multe ori chiar o anumita tinuta de lucru sau de sarbatoare.

Individualismul si competitia fara limite au facut ca primele doua atribute ale unei profesii sa fie mai mult afirmate formal decat traite real. Duratele de pregatire formala se reduc si ele. Ce mai ramane din profesii? Se pare ca raman doar ocupatii, schimbate tot mai des. Si totusi, am impresia ca din ce in ce mai multi oameni aspira la statutul de profesionist. Tot mai multi profesionisti si tot mai putine profesii. Sa fie doar o impresie?