Ce profesie avea domnul K.?


« Imaginația mea nu este deosebit de vie, în general vorbind am nici înclinația, nici capacitatea de a imagina ceva în detalii precise ceea ce-mi pare ireal […]
Capacitatea mea de a empatiza cu gândurile și sentimentele altora este decenta, dar cunoștințele mele despre natura umană se bazează mai puțin pe înțelegerea directă decât pe experiențele bogate pe care profesia mea mi-a adus.[…]
Ca regulă, după câteva luni nu-mi amintesc nimic dintr-o poveste lungă, cu excepția câtorva resturi mizerabile. Am reușit ceva mai bine cu numele de plante, pe care am început să le învăț în tinerețe, și, de asemenea, cu vocabularele străine. Cu toate acestea, memoria mea s-a dovedit dezastruoasă atunci când vine vorba de nume și fețe de oameni . »

PreşedinŢia serveşte România?


                  Fotografie preluata de pe blogul Principelui Radu

Mai sus aveti linia de succesiune la Tronul României: MS Regele Mihai I, ASR Principesa Margareta a României, ASR Principele Nicolae al României. Desigur, daca optati pentru monarhie constitutionala, veti fi nevoiti sa renuntati la posibilitatea de a alege « pe cine vreti » ca presedinte. Mai jos puteti contempla perechile de candidati dintre care ati avut de ales « pe cine vreti ».

pres

Am si 3 intrebari:

Care dintre functiile acestor presedinti nu ar fi putut fi indeplinita de oricare dintre cei 3 de sus?

Cine e mai pregatit sa-i impace pe români intre ei si cu ei însisi: un politician care lupta 20 de ani pentru a castiga sau mentine puterea sau o principesa care s-a pus de 24 de ani, fara conditii, doar in slujba României?

Cine va avea o idee mai inalta despre poporul roman: un presedinte care a exploatat slabiciunile poporului pentru a fi ales sau un principe care si-a vazut bunicul aclamat de 1 milion de romani intr-o stare de gratie?

Nihil sine Deo!

 

[M-am întâlnit la un colţ de viaţă cu mine]


Un interviu cu Oana Pellea. Despre parinti, viata, credinta, boala si moarte.  29 ianuarie e ziua ei de nastere. Imi amintesc si azi cat de entuziasmat am fost cand am vazut-o in chiar rolul ei de absolvire, in 1984, in « Buna seara, domnule Wilde! ». Din prima a fost o mare actrita (intr-o generatie in care au fost multe talente). In timp s-a dovedit si un mare caracter. Interviul (realizat in 2008 de Eugenia Vodă) – aici.

Reginele Republicii


Regina Beatrix a Ţărilor-de-Jos a anuntat ca va abdica in favoarea fiului său Willem-Alexander in aprilie 2013. De mentionat ca in ultimii 123 de ani Olanda a avut doar regine: Wilhelmina, Iuliana si Beatrix. Toate au fost extrem de populare si si-au indeplinit cu bine misiunea (unii spun ca s-au descurcat mult mai bine decat primii 3 regi).

Le-am zis Reginele Republicii pentru ca Ţările-de-Jos au fost si au ramas structural o republica federala. Titlul de rege există doar din 1815. Printii de Orania, stramosii actualei regine, cei care au castigat Razboiul de 80 de Ani care a dus la independenta tarii, au purtat titlul modest de staathouder (locotenent general) si erau conducatori efectivi doar in timp de razboi, in timp de pace avand preeminenta parlamentul.

Au existat si doua perioade in care Republica a functionat fara staathouder. Si a functionat foarte prost. Prima data s-a ajuns la dictatura presedintelui ales al Republicii, care a fos inlaturat doar printr-o revolta populara. A doua oara s-a ajuns la dezastru militar.

Incepand cu domnia Wilhelminei, « Republica » a functionat. Olanda a avut o pace sociala si o dezvoltare economica fara precedent.

Unul dintre comentatorii postarii « 6.76″  se indoia ca Regina Beatrix ar fi mai cunoscuta decat presedintele României – CNN vorbea azi despre Majestatea Sa ca fiind « immensely popular« .

Olandezilor republicani le-au fost benefice reginele. Republicanii de la noi ce ar putea avea impotriva unei Regine a României?

rego

ACTUALIZARE: Un articol foarte bun pe blogul  O româncă în Olanda / A Romanian woman in the NetherlandsRegina Beatrix a Olandei – aici

Cartea săptămânii (X)


Am citit destul de greu primele capitole din Tehnica loviturii de stat de Curzio Malaparte, pe de o parte din cauza deselor referiri la si analogii cu un episod din istoria Romei antice care imi era complet necunoscut (conspiratia lui Catilina), pe de alta parte din cauza perceptiei ca stilul autorului este cand prea stufos si chiar redundant, cand eliptic si de neinteles pentru un om care nu citeste la cafea ziarele din anii ’20.

Dar tezele centrale ale cartii, aparuta in 1931, sunt foarte instructive si azi:

1. O lovitura de stat trebuie sa tinteasca cucerirea din interior a centrelor vitale ale statului (comunicatii, energie, resurse) si apoi guvernul va fi usor de izolat si de rasturnat.

2. Apararea statului impotriva unei insurectii nu se poate face eficient prin mijloacele politienesti,  ci  prin controlul ferm al acelorasi centre vitale.

3. 1000 de oameni hotarati si bine antrenati sunt suficienti pentru a prelua puterea intr-un stat care se bazeaza pentru mentinerea ordinii doar pe masuri politienesti.

Exemplele pe care le da autorul sunt convingatoare (insurectia bolsevica din Petrograd din octombrie 1917, preluarea puterii de catre Mussolini in 1922, tentativa lui Troţki de a-l inlatura pe Stalin in 1927). Cea mai spectaculoasa confirmare a teoriei lui Curzio Malaparte este predictia facuta in ultimul capitol al cartii ca Hitler nu va lua puterea printr-o lovitura de stat, ci pe cale parlamentara. Acest lucru se va intampla, 2 ani mai tarziu, exact din motivele descrise de Malaparte.

Cui îi este frică de Coroană?


stemeMai sus sunt stemele oficiale ale Republicii Bulgaria, Republicii Ungare, Republicii Serbia si Republicii Polone. Iar mai jos aveti stema unei tari care nu se numeste oficial republica (pentru ca tovarasilor le-a fost frica sa deschida oficial dezbaterea « Republica sau Regat? ») si stema tarii mele, Regatul României.  Stiti ce ati facut, tovarasi? Vedeti cumva vreo coroana pe capul bourului moldav sau a leului oltean de pe stema Regatului? Nu. Provinciile nu au atributele heraldice ale suveranitatii. Vulturul vostru fara coroana poate fi doar simbolul unei regiuni fara suveranitate. Cei care au desenat aceasta stema ne-ar vrea o populatie fara istorie si fara memorie.

nsd

Nonpacientul englez


Dupa ce medicina bazata pe dovezi (evidence-based medicine) a dominat scena ultimului deceniu al secolului trecut si inceputul secolului XXI a venit vremea postmodernismului si in serviciile de sanatate. Royal Society of Medicine a recunoscut ca majoritatea britanicilor care au nevoie de ingrijiri de sanatate sunt nesatisfacuti de serviciile medicale. Iar cauzele principale ale nemultumirii pot fi grupate in 3 categorii:

  1. Oamenii sunt nemultumiti de  rezultatele ingrijirilor. Aici o buna parte din vina o poarta asteptarile nemasurate pe care le-a creat medicina in deceniile marilor ei victorii.
  2. Oamenii sunt nemultumiti de dezumanizarea relatiei medic-pacient, care devine , din ce in ce mai des,  o interactiune cu tehnologia.
  3. Oamenii nu mai accepta naratiunea clasica a medicinei moderne – aceea a organismului ca mecanism. Subiectul nu mai vrea sa fie obiect.

In acest context, medicina postmoderna ar pune accentele pe pluralitatea perspectivelor in ceea ce priveste rezultatele dezirabile, in ceea ce priveste relatia dintre terapeut si client si in ceea ce priveste povestea personala si subiectiva a suferintei si bolii.

Va trebui sa luam in considerare nu doar opinia medicala asupra eficientei unor tratamente, ci si perspectiva clientului asupra acceptabilitatii, costurilor si noimei acestor proceduri. Comunicarea cu persoana in suferinta va fi recunoscuta ca o abilitate clinica de baza; nimeni nu ne va mai credita ca stim ce facem daca nu vom intelege nevoile si prioritatile clientului si daca nu vom reusi sa-i comunicam aceasta intelegere. Si se va cere medicului sa participe la construirea unei povesti cu noima (pentru client) despre suferinta si vindecare.

Am descoperit, cu surprindere, si un promotor informat al medicinei postmoderne. N-as fi ghicit nici intr-o mie de ani ca persoana respectiva este un cititor avizat si intuitiv al literaturii medicale. Functia lui oficiala, aceea de patron al Royal Society of Medicine, ii cere, e adevarat, sa tina din cand in cand cate un discurs la sedintele festive, pentru care ar putea beneficia de ajutorul unor « scriitori » competenti. Dar scriitura tradeaza un diletant (in sensul pozitiv al acestui termen). In plus, Charles of Wales a sustinut aceleasi idei de 30 de ani incoace; iar in 1982, la apogeul puterii medicinei moderne, a vorbi in cadrul distinsei adunari despre medicina postmoderna era « aproape o erezie »; isi putea permite asta ca alteta regala, dar chiar si alteta sa a simtit reactia contrariata a Societatii.

« Timp de mulți ani, am pledat pentru o abordare integrată a medicinei și sănătatii. Prin medicină integrată inteleg un fel de ingrijiri care integrează cel mai bine noua tehnologie și cunoștințele actuale cu înțelepciunea antică.[…]

Importanța acestor elemente umane a devenit foarte evidenta în știința medicală contemporană. Sir Michael Marmot a demonstrat în mod convingător că starea de sănătate a angajaților este legată de măsura în care acestia se simt în măsură să își îndeplinească rolul, în funcție de propria lor judecată. Profesorul Blackburn, câstigator al Premiului Nobel pentru Medicină, a oferit dovezi indicând faptul că un nivel ridicat de stres poate duce la telomere scurtate, care sunt elemente critice care leagă cromozomii. Acest lucru, la rândul său accelerează procesul de îmbătrânire. Cu cercetari de acest fel, noi nu mai putem continua sa vedem mintea si corpul  ca entitati separate și care interacționează doar ocazional. Deoarece acestea sunt unul și același lucru. Abordarea noastră științifică și terapeutică are acum  nevoie, cu siguranta, sa avanseze într-un mod care să încurajeze și îmbrățișeze o nouă înțelegere între sperantele, perspectivele și credințele pacientului, pe de o parte, și functionarea corpului său, pe de alta parte. »  (articolul complet, aparut in J R Soc Med 2012: 105: 496–498 – aici)