24 de zile in Balcani (3): O dimineata la Niš


M-am trezit foarte de dimineata. La 6 fara 2 minute eram deja in strada. Credeam ca ma voi plimba cel putin o ora printr-un oras adormit. Dar orasul mi-o luase inainte: laptării, brutării si debite de tutun si ziare erau deschise inca de la 5.30, iar supermarketurile se pregateau sa deschida.

Am dat o prima tura prin laptării, am facut o colectie de placinte si cornuri si m-am intors la hotel unde fetele dormeau cel mai dulce somn, asa ca am estimat la inca doua-trei ore timpul pentru a doua tura.

Im place sa colind orase la ore mai putin « turistice » si oarecum la intamplare. Niš mi s-a parut oprit in timp undeva in anii « 80 ai Iugoslaviei (asa cum i-am vazut la televizor, pe cand, craiovean fiind, a privi la televizor insemna, in trei sferturi din cazuri, a da « pe sârbi »). « Socialismul de consum » titoist a dat faliment la inceputul anilor 90 si a fost apoi inlocuit de economia de razboi. Incredibil, dar adevarat, aceasta tara s-a aflat in razboi civil, cu mici intreruperi, vreme de 20 de ani!

Датотека:A town hall wannabe..jpgOamenii sunt binevoitori. O bunavointa un pic aspra, care are totusi avantajul ca nu te simti dadacit atunci cand ceri ajutorul. Orasul imi pare nu urat ci uratit, asa cum s-a intamplat si cu multe orase românesti in anii 80: biserici ascunse dupa blocuri, spatii verzi reduse la minim, mari bulevarde taiate drept, larg si sec (ceea ce e oarecum necesar la Niš, care e punctul de intersectie a doua mari magistrale europene).

Plecăm tarziu, spre prânz, si sărim peste vizitarea fortaretei si a ruinelor romane, pentru ca vreau să nu pierdem vizitarea manastirii Studenica, aflata in drumul nostru spre Novi Pazar, unde urmeaza sa innoptam.

Cuvinte RUPTE: Fundamentalism


RUPTE e un acronim pentru răsturnate, uzate, părăsite, trădate, expulzate. Rupte de sensul lor originar.

FUNDAMENTÁL, -Ă I. adj. de bază, principal, esențial.

Termenul derivat « fundamentalist » a devenit, in mod ciudat, o eticheta negativa. Se vorbeste despre pericolul fundamentalismului si despre virtutile tolerantei. A nu fi « fundamentalist » pare sa fie imperativul minimal al educatiei civice.

Daca o casa are o fundatie solida, e bine. Daca un om recunoaste ca are o fundatie solida, s-ar putea sa fie categorisit ca « fundamentalist ».

Exemplele « clasice » de fundamentalism cu care ne bombardeaza mass-media sunt de, fapt, exemple de rigorism.

Conflictul dintre fundamentalism si rigorism e ilustrat cel mai bine de fundamentalistul Iisus din Nazaret:

« Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta ». Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: « Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi ». Mai mare decât acestea nu este altă poruncă. (Evanghelia dupa Marcu)

Rigoristii, pe de alta parte, vorbesc asa:

Învăţătorule, această femeie a fost prinsă asupra faptului de adulter; Iar Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici? (Evanghelia dupa Ioan)

Cel care stie care e adevarata fundatie le raspunde:

« Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. » Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni şi până la cel din urmă, şi a rămas Iisus singur şi femeia, stând în mijloc. 

Ar parea ca Iisus e un adept al relativismului moral, daca povestirea s-ar opri aici.  Finalul nu lasa insa nici un dubiu ca e fundamentalist, dar nu rigorist:

Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul? Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti.

Rigoristii sunt profund dezorientati. Ei nu stiu sa distinga o ierarhie a poruncilor, asa ca vor sa aiba reguli stricte pentru orice. Stabilind sute de reguli, uita pe parcurs chiar fundamentele.

Partea rea e ca fundamentele insasi au capatat o presa proasta. Putini mai indraznesc sa vorbeasca despre fundamente, si mai putini indraznesc sa scrie. Probabil ca nu as fi scris acest text daca nu as fi citit pe un blog de calitate ca autorul se defineste, fara ezitari, ca fundamentalist crestin. E vorba de Tudor Visan-Miu, un tânar deosebit pe care va invit sa-l vizitati aici.

Forma adevarata a iubirii de sine


« Uneori stai si te gandesti daca e ingaduit vreun fel de iubire de sine… N-ai voie sa te distrugi. Nu-i egoism, sa nu talcuim gresit; dar uneori parca ti-e ingaduit pentru tine, pentru salvarea ta, sa cugeti la tine savarsind binele. Este forma, as zice, adevarata, a iubirii de sine » […]

(Părintele Galeriu – Predică despre iubirea vrăjmasilor)

24 de zile in Balcani (2): Niš


Am ajuns cam flămânzi la Niš. Până ne-am cazat s-a făcut aproape 8. O multime de lactobaruri (cam cum erau si la noi la sfarsitul anilor ’70), majoritatea inchise, cateva rotiserii pe principiul mancatului in picioare sau « ia si mananca din mers », dar tot nu gaseam restaurantul pe care mi-l recomandase  un localnic intalnit la o casa de schimb valutar; vazand ca ma descurcam greu cu casiera care nu stia decat sarbeste, ma intreaba: « Speak English? » « Yes » « Come » (iesim in strada) « You go that direction achzig meters … Capisci? » « Ok, capisci, osamdeset metera napred ».

Facusem deja vreo patru sute de metri. Ne-am intors si abia atunci am vazut, deasupra unei sageti  pe care scria « Kafana » si arata spre o curte, un panou slab luminat pe care scria Зврк(= Titirezul).

Am intrat neconvinsi. Dar cand am iesit eram siguri ca am mancat cea mai buna friptura de miel de pana atunci. De fapt, n-am dat seama ca, daca mancasem vreodata inainte friptura de miel, ceea ce gustasem in acea seara trebuia numit cu totul si cu totul altfel.

24 de zile in Balcani (2): Stara Planina


DSCF1800Balcanii (Stara Planina = Muntii Bătrâni) nu sunt frumosi, dar imi dau impresia ca sunt intr-un loc familiar si sigur; nu sunt mareti, cu nasul pe sus (cum imi par adesea Carpatii Meridionali), mai degraba par mereu la ora siestei.

De la miezul zilei pana spre seara, am mers de-a lungul Balcanilor, de la Loveci la Niš, trecând prin Sofia.

La frontiera cu Serbia asteptăm mai mult de o ora. Uitasem că mai există si astfel de frontiere. (Ultima data am mai stat atat de mult la o granita, acum 10 ani, intre Slovacia si Cehia).

Primul oras din Serbia se numeste inca Dimitrovgrad. Tito l-a numit astfel in onoarea conducatorului comunist bulgar Gheorghi Dimitrov. Ironia istoriei: desi populatia de origine etnica bulgara este majoritara in aceasta localitate si cei mai multi dintre ei ar vrea sa revina la vechiul nume, Ţaribrod (Цариброд), majoritatea locuitorilor au optat, intr-un referendum, pentru a ramane asa cum a hotărât Tito.

Cinema Plevna, Tampere


In România exista cinci strazi numite Plevna: in Bucuresti, Braila, Calarasi si Tg. Mures si Craiova.

Cam cate Plevne credeti ca sunt in Marea Britanie? Doua, trei, poate? Raspunsul (aproximativ) corect: cel putin douzeci si doua.

Mai puneti patru localitati numite Plevna in Statele Unite (in Kansas, Montana, Michigan, Missouri), una in Canada (Ontario), un mall in Perth, Australia si un hotel in Sliema, Malta.

Batalia de la Plevna a fost faimoasa in presa internationala a vremii si a fost privita, mai ales in tarile anglofone, ca un eveniment care a schimbat cursul istoriei.

Mi se pare ca in ultimele decenii, rolul crucial al Plevnei in istoria românilor este in buna masura subestimat in constiinta publica. Noi nu mai sarbatorim Ziua Independentei si, in consecinta, ne gandim putin spre deloc la aceasta pagina de istorie esentiala.

Daca turcii nu ar fi rezistat 143 de zile la Plevna, daca rusii nu aveau nevoie de ajutorul armatei române, foarte probabil am fi devenit un protectorat rusesc.

Finlanda a participat cu un regiment la operatiunile din 1877-1878. Ca urmare a comportarii Garzii Finlandeze in acest razboi, Finlanda (pe atunci mare ducat in cadrul Imperiului Rus) a primit dreptul de a avea o armata nationala. Iar Plevna e un nume cunoscut finlandezilor –  cinematograful Plevna din Tampere gazduieste anual, in martie, un festival international de film, iar in septembrie-octombrie este Octoberfest, la beraria Plevna (aflata tot in fosta filatura de bumbac Finlayson din Tampere, botezata Plevna in 1877)

Am gasit chiar un studiu amplu despre rolul formator al experientei Plevnei in constiinta nationala finlandeza. Foarte interesante cateva note ale combatantilor despre trecerea lor prin Iasi si Bucuresti. Ambele sunt descrise ca orase ale contrastelor.

Iasi:

La periferii, « gramezi de colibe joase de lemn, marginind drumuri murdare »; in centru, finlandezii simt ca s-au intors in lumea civilizata, cu « case bine intretinute, magazine cu vitrine de sticla si cafenele splendide »; simt nevoia sa se schimbe inainte de a vizita orasul si chiar constata ca preturile erau « cam mari » (iata un timp in care finlandezii nu prea isi permiteau sa faca shopping la Iasi!)

Bucuresti:

La prima vedere orasul le pare « incantator », « frumos, ca o pictura fantastica », dar si « ametitor »; nu intarzie insa sa descopere contraste chiar mai mari decat la Iasi, de la culmile luxului pana in adancurile mizeriei; trasuri stralucitoare se intalnesc pe strazile desfundate cu carute care stau sa cada, domni eleganti trec pe langa romi pe jumatate goi (e interesant ca, in opinia finlandezilor, Iasii sunt un oras mai curat si cu strazi mai bune decat Bucurestii).

24 de zile in Balcani (2): Varoşa (Вароша)


DSCF1738Ne-am trezit odihniti si intr-o dispozitie dulce-pozitiv-lenevoasa. Lumina patrundea atat cat trebuie prin obloanele ferestrelor orientate catre rasarit. Un rasarit cu soarele tinut o vreme ascuns de zidurile fortaretei Hissaria. De la celelalte ferestre, Cristina a facut deja doua poze cu râul Osam (Осъм). Cu una dintre ele am ilustrat haiku-ul Varosha; cealalta are in plus un felinar care ma duce cu gandul la Narnia, iar spatiul-timp narnian e o buna aproximare a amintirii mele despre acea dimineata in care am batut cu pasul ulitele rezervatiei arhitectural-istorice Varoşa: un spatiu real prezent imersat intr-un trecut virtual prezent (ilustrand perioada « Renasterii Bulgare » – 1850 – 1870).

Micul dejun e consistent (evitand insa risipa unui bufet suedez), simplu, dar nu banal (cu 4 optiuni de baza, cu posibilitatea – prezentata cu amabilitate de catre chelnerita – de a personaliza aceste optiuni) si servit intr-o ambianta rustica, in aerul proaspat al diminetii.

Iesim la plimbare prin  Orasul Vechi (Стари град Ловеч). Trecem mai intai pe lângă o scoala veche; voi afla mai tarziu ca aici a fost compus Imnul National al Bulgariei (e interesant ca Vasile Alecsandri, in Imnul National al Regatului României, foloseste aceeasi metafora pentru a descrie patria – « rai vesel pământesc » – ca si Tsvetan Radoslavov – « tu esti rai pământesc »).

Podul acoperit de peste Osam, mult laudat in recomandarile turistice, adaposteste azi niste buticuri banale. Nimic de vazut. De vazut insa fortareata Hissaria. Ne-am catarat pe ziduri (asta fac turistii, nu-i asa?), dar n-o sa va pun aici pozele acestor ispravi. O sa inchei cu o poza de pe bulgariatravel.org, un portal turistic cum ar trebui sa aiba si România, daca nu am taia frunza la câini.

Крепост Хисаря, Ловеч

Pessoa, platanii, Plevna


Le iubesc pe cele pe care le văd fiindcă  voi înceta

Într-o zi sau alta să le mai văd
Şi îmi place de asemenea că ele sunt.

În intervalul placid unde mă simt iubind

Mai mult chiar decât mă simt fiind,
Îmi place să le am pe toate, chiar si pe mine.

(Ricardo Reis Ode si alte poeme, traducere din portugheză de Dinu Flămând)

Cand am revazut pozele cu platani de la Plevna mi-a venit brusc dorul de Lisabona (la Lisabona am indragit prima data platanii). Asa ca am pus aici o poezie scrisa de Ricardo Reis (heteronimul lui Pessoa) care se potriveste cu senzatia pe care o am adesea in zilele insorite de septembrie, cum că prezentul se intensifică.

24 de zile in Balcani (1): Loveci (Ловеч)


DSCF1733Initial mă gândisem să înnoptăm la Plevna. Apoi am impartit in mod egal kilometrii care ne despărteau de Adriatica si mi-a dat ca trebuie sa ne oprim undeva in Balcani (Stara Planina pe numele lor local).

Am vazut ca exista in Loveci un parc etnografic si m-am decis: vom sta intr-una dintre acele vile turistice cu utilitati moderne dar care pastreaza structura si (partial) mobilierul unei case mari traditionale (къща).

Aveam amintiri excelente despre cazari in locuri similare –  la Arbanasi, la Gabrovo, la Bojenţi (Боженци) -, asa ca nu am stat prea mult pe ganduri cand am optat pentru un apartament cu terasa la hotelul familial Varosha.

DSCF1734A meritat. Ospitalitate desavarsita si o cina excelenta; pentru ca o multime de feluri de mancare apetisante au ramas neincercate va trebui sa revenim. Iar ca popas pe drumul spre Dalmatia sau Grecia l-am trecut cu nota 10 pe harta.

Am stat apoi pana tarziu pe terasa. Am dormit bine si am visat rândunici.