Dacă ar fi o cale spre Mai-Bine…


…  ţi-ar cere să priveşti în faţă Cel-mai-Răul…
Pe cel ce-aude cum Cel-mai-Bun cu voce slabă de Primul e ucis în mod brutal
Şi zice: calea spre Mai-Bine, dacă este, vrea să îl vezi pe Cel-mai-Rău frontal,
Pe cel ce simte cum placeri fragile cresc strânse-n obicei, coruptie şi frici
Pe sus să-l iei şi-ndepărtat ca un diform sa fie; el strică ordinea pe-aici.
(Let him in whose ears the low-voiced Best is killed by the clash of the First,/ Who holds that if way to the Better there be, it exacts a full look at the Worst,/Who feels tht delight is a delicate growth cramped by crookedness, custom and fear,/Get him up and be gone as one shaped awry; he disturbs the order here./// – Thomas Hardy,  In tenebris – II)

Această încercare traducere a unei strofe din Thomas Hardy (pe care l-am iubit în adolescenţă ca romancier, dar nu ştiam că el s-a iubit mai mult ca poet) a fost provocată de citarea neaşteptată a unui vers de către Irvin D. Yalom, psihiatrul care îşi ia si cele mai bune întrebări şi cele mai bune răspunsuri din literatura bună a lumii (iar adesea redă lumii o bună literatură bazată pe întrebările şi răspunsurile relaţiei terapeutice).

Iată o mostră – o jumătate de pagină din Psihoterapia existenţială, în care apar Cervantes şi Hardy, unul cu o întrebare a cărei actualitate nu a încetat să crească 400 de ani de modernitate, celălalt cu un răspuns dubitativ dar fertil în legătură cu sensul vieţii în faţa morţii:

« Alţi terapeuţi se feresc să abordeze grijile existenţiale nu numai deoarece acestea sunt universale, ci şi pentru că sunt mult prea înfricoşătoare pentru a fi înfruntate. La urma urmei, pacienţii nevrotici (şi terapeuţii, de asemenea) au destule griji, ca să mai ţină seama şi de alte lucruri « plăcute », precum moartea sau lipsa de sens. Aceşti terapeuţi sunt de părere că e mai bine să ignorăm problemele existenţiale, deoarece există doar două moduri în care putem gestiona brutalitatea datului existenţial al vieţii (adevărul angoasat şi negarea) şi niciunul nu e uşor de digerat. Cervantes a exprimat această problemă atunci când nemuritorul său Don a spus: «Ce ai alege: nebunia înţeleaptă sau normalitatea nebună?»

Poziţia terapeutică existenţială, după cum voi încerca să arăt în capitolele ce vor urma, respinge această dilemă. Înţelepciunea nu conduce la nebunie şi nici negarea la sănătate mintală: confruntarea cu datul existenţei e dureroasă, dar, până la urmă, vindecătoare.. Un travaliu terapeutic de calitate este întotdeauna însoţit de sondarea realităţii şi de căutarea clarificării personale; terapeutul care decide că anumite aspecte ale realităţii şi ale adevărului trebuie evitate se găseşte pe un teren minat. Comentariul lui Thomas Hardy că «dacă ar fi o cale spre mai bine, ea va cere privirea în faţă a ce e cel mai rău» e un bun cadru pentru abordarea terapeutică pe care o voi descrie. »

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s