Fericirea e în altă parte


Observând aprobarea din cap gânditoare, poate recunoscătoare, a lui Spinoza, van den Enden continuă:

– Dacă nu despre afaceri, atunci despre ce scrii, tinere?

– Pur şi simplu despre ceea ce văd pe fereastra prăvăliei mele.

Van den Enden se întoarse pentru a urmări privirea lui Bento îndreptată spre stradă.

– Priviţi. Toată lumea e în mişcare. Se agită încoace şi încolo ziua întreagă, viaţa întreagă. Cu ce scop? Bogăţie? Faimă? Satisfacerea poftelor? Cu siguranţă aceste scopuri sunt greşite.

-De ce?

Bento spusese tot ce dorise să spună, dar, încurajat de întrebarea clientului său, continuă:

– Asemenea scopuri sunt generatoare. De fiecare dată când un scop este atins, acesta pur şi simplu generează noi nevoi. Deci mai multă agitaţie, mai multe căutări, la infinit. Trebuie că adevărata cale spre fericirea nepieritoare se află în altă parte. Despre asta mâzgălesc eu.

Bento se înroşi puternic. Niciodată nu mai împărtăşise cuiva astfel de gânduri.

Pe faţa clientului se putea citi un real interes. Puse jos sacoşa, se apropie şi îl privi lung pe Bento. […]

Clientul insistă:

– Tu spui că fericirea nepieritoare se află în altă parte.

Vorbeşte-mi despre această « altă parte ».

– Ştiu doar că nu se află în obiectele perisabile. Nu se află în afară, ci este lăuntrică. Mintea e cea care hotărăşte ce e înspăimântător, lipsit de valoare, de dorit sau nepreţuit şi, prin urmare, mintea, şi numai mintea, e cea care trebuie modificată.

– Cum te numeşti, tinere?

– Bento Spinoza. În ebraică numele meu este Baruch.

– Iar în latină numele tău este Benedictus. Un nume frumos, binecuvântat. Eu sunt Franciscus van den Enden. Conduc o Academie de studii clasice. Spinoza, spui…hmm, de la cuvintele latineşti spina şi spinosus, care înseamnă « spin », respectiv « spinos ».

D’espinhosa în portugheză, spuse Bento, dând aprobator din cap. Dintr-un loc plin cu spini.

(Irvin D. Yalom – Problema Spinoza)

Am citit pe nerăsuflate prima sută de pagini din Problema Spinoza. M-am oprit doar cât să transcriu fragmentul de mai sus. Revin curând cu comentarii şi biblioterapie.

Antologia poeziei erotice: Gabon


Multe feluri de a săruta lumina

de Aida Touré

Amanţii în linişte stau împreună,
în acord cu rafinata
tăcere ce-o aduce Iubirea,
se ascultă unul pe altul
cu cealaltă Ureche,
larg deschisă, nemişcată şi subtilă,
pierduţi într-a lor Lume,
conturând tot mai precis
murmurul sufletului lor:
“Bine ai venit aici în mine,
Mi-a fost dor de tine
toată viaţa!
Am un secret:
Eu ştiu multe feluri
de a săruta Lumina
care te-a făcut

(originalul aici)

 

Ce nu este dragoste


Sau cele treisprezece boli maligne ale iubirii.

  1. Nerăbdarea. Şi dacă s-ar naşte într-o zi, iubirii tot îi trebuie ani pentru a creşte, a înflori şi a-şi da roadele. Şi dacă nu am grijă, buruienile cresc primele. Şi adesea au o aparenţă plăcută şi un miros îmbătător.
  2. Pedeapsa. Acolo unde este judecată, nu este iubire. Orice pedeapsă ucide, exilează sau închide iubirea. Se iubesc cei care fac schimb de pedepse (« ca să se îndrepte »), sau cei care fac schimb de daruri?
  3. Invidia. Dragostea nu vrea sa ajunga mai sus, să aibă mai mult, să-i fie mai bine. Dacă ar face astfel ar însemna să se bucure de mai puţinul celuilalt. Şi atunci nu mai e decât amor propriu bolnav.
  4. Lauda de sine. Cât de obositori pot fi cei care îţi scot ochii cu capacitatea lor de a iubi!
  5. Mândria. « Priviţi, oameni mai mici şi lipsiţi de putere, ce iubire am cucerit! Prin meritele mele! » Dragostea se primeste in dar. Acolo unde văd merite, refuz darul şi cer o plată (cuvenită).
  6. Minciuna. Ştiţi ce e cel mai greu atunci când (te) minţi? Să ţii minte minciuna. Minciuna afectează grav memoria iubirii. Fiecare minciună trimite în nefiinţă o bucată din timpul iubirii.
  7. Grosolănia. E confundată adesea cu autenticitatea.
  8. Egoismul. Dragostea nu spune: am nevoie de tine. Ci: primeste, te rog, acest dar de le mine.
  9. Mânia. Sunt furios când nu primesc ceea ce mă aştept să primesc. E o furtună care se naşte la ciocnirea dintre mândrie şi frică. Se poate trata doar prin tratarea acestor două cauze. Tratamentul implica doze egale de empatie şi asertivitate.
  10. Suspiciunea. Gelozia nu e un semn al iubirii. E un semn al « iubirii » posesive. Care nu e iubire. Punct.
  11. Frica. Mai ales frica de suferinţă. Plăcerea nu e de ajuns. Proba de rezistenţă a iubirii e capacitatea de a suferi împreună.
  12. Neîncrederea. A cere dovezi de iubire e neiubire. A da ocazia unor acte de iubire e sensul tuturor poveştilor în care pretendentul e pus la încercare.
  13. Deznădejdea. Fără iubire nu există speranţă, fără speranţă iubirea nu ajunge la noi.

Mai bine si mai frumos a spus-o cineva care a petrecut deja 1950 de ani în timpul iubirii durabile:

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. 

(Epistola către Corinteni a Sf. Apostol Pavel)

Mâine (1)


Frederica… Numele era scris cu bleu foncé. Fond alb. Chenar auriu. Rever larg, bleu ciel, esarfa galbenă, cer gri lejer olandez.

– Din cauza timpului nefavorabil decolarea pe aeroportul Lowfish va întârzia cu 145 de minute.

« Decolarea pe…? »

Probabil că spusesem deja asta cu voce tare, pentru că am auzit-o pe cea numită Frederica răspunzându-mi:

– Da, domnule, decolare pe Lowfish, spusese ea cu un zambet derutant plasat cu accent tonic pe « domnule ».

– Nu era posibil sa aterizăm pe … pardon (tocmai imi picase fisa: eu voi ateriza cu siguranta maine !) …să decolăm pe un alt aeroport? O să avem combustibil pentru 145 de minute?

– Nu vă faceţi probleme, domnule (cu un zâmbet circumflex pe o), pe masură ce va curge timpul vom avea din ce în ce mai mult combustibil…(oftează)… S-ar putea chiar să fie nevoie să aruncăm o parte din combustibil dacă vremea nu se va îndrepta mai repede.

– Şi nu am putea decola pe un aeroport mai îndepărtat, daca tot vom avea atâta combustibil?

– Nu, domnule, acest zbor e legat de un punct fix din trecut (zâmbetul se ascunse în tăcerea dintre buzele care abia se atingeau si ochii verzi cu lumina racoroasă a pădurilor din Amersfoort )… Nu aţi dorit un vin?

« …2012…Namaqua…Bloemfontein…. » Citeam pe sticla de vin şi mă simteam ceva mai încrezător în trecut: erau dovezi solide că anul 2012 chiar existase. Iar citirea numelui Bloemfontein făcea ca până şi existenţa lui Jules Verne să fie mai probabilă…

Din păcate, cu puţin timp înainte voi fi fiind în sala de aşteptare a aeroportului, acolo unde a fost întotdeauna mâine…

(va urma)

4 secunde de adevăr


Azi nu e Ziua Tricolorului. Vedeti de ce aici

Contra republicii minciunii: Regatul României

Adună-ți, rege, oștile și du-le
La biruință-așa cum le-ai mai dus!

(Şt. O. Iosif – La arme!)

Exista 4 secunde  in acest clip (secundele 5, 6, 7 si 8) in care se poate vedea ca toate drapelele care au fost pe un camp de batalie (si s-au intors victorioase), poarta stema regala si au, in colturi, o cifra regala (in imagini se vede distinct cifra regelui Ferdinand – doua litere F ronde, spate in spate, unite in partea inferioara).

Fiecare dintre cei trei regi ai României si-a avut partea sa in calitate de cap al ostirii: Carol I a comandat armata care a castigat independenta, Ferdinand I pe cea care a intregit tara, iar Mihai I, in cel mai tragic moment al istoriei noastre, a reusit totusi sa faca armata sa-l urmeze fara sovaire si sa reintregeasca  Ardealul.

Cum ai putea sa treci pe sub Arcul de Triumf

Voir l’article original 38 mots de plus

Mâine (0)


Cand m-am trezit, se facea ca era maine. De fapt, nu prea stiam precis cum sa-i zic. Era ca si cum as fi ajuns inaintea tuturor in ziua care incepea dupa noaptea pe care n-o dormisem. Sau poate ca tocmai dormeam si asta era unul dintre acele vise mai reci decat o dimineata limpede de iarna?

Si totusi… Toate lucrurile tocmai se intamplasera. Imi aminteam vag ca deja imi bausem cafeaua de maine dimineata. De fapt, imi aminteam ca voi spune “O cafea ar fi minunata, multumesc”. Minunata? Ce vrea sa spuna oare cuvantul asta? Cum se potriveste el cu o ceasca goala si cu ideea, care se va fi racit deja, ca da, sigur, ceea ce voi bea din aceasta ceasca a fost cafea?

Nu-mi era clar ce erau toate aceste nume din mintea mea – Francisca, Luiz, Alienor, Igor, Frederica… Stiam precis ce va spune fiecare, mai bine zis rasunau in mintea mea cuvintele pe care ei nu le spusesera inca, pentru bunul si simplul motiv ca erau cu totii inca in ziua de ieri. Doar eu ajunsesem in ziua de maine…

Ieri… Adesea imi spusesem ca imi va fi intotdeauna foarte greu sa inteleg timpul trecut.. Perfect simplu, perfect compus, mai mult ca perfect, imperfect – atatea timpuri despre lucruri despre care va fi intotdeauna greu de spus daca se intamplara, daca s-au intamplat ieri sau alaltaieri, daca se intamplasera inainte sa fi venit un viitor in trecut, daca se intamplau din cand in cand in trecuturi imprecis amestecate…

Maine parea insa un loc in care aceste patru fluvii ale trecutului se uneau nascandu-se… Si intrebarea era: cum va fi ziua de ieri?

(va urma)

Viaţa nu e în altă parte


Singurătatea dăuneaza grav sănătăţii. Mai mult decât fumatul. Dar mai puţin decât relaţiile ambivalente – pasionale, dar conflictuale.

Nu vorbim doar despre sănătatea mentală, ci despre sănătate în general. Vorbim despre boală şi moarte. Numeroase studii au arătat că singurătatea afectează serios sistemul imunitar. Şi că persoanele care nu au prieteni, confidenţi, o reţea de sprijin social, au un risc de două ori mai mare de moarte prematură.

Alte efecte negative ale singurătăţii, probate ştiinţific, sunt: scăderea calităţii somnului, creşterea tensiunii arteriale, oboseală cronică, recuperarea mai lentă dupa unele boli sau evoluţia agravată a altora.

…………….articolul complet pe Ralix.ro (aici)…………………………………………..

Antologia poeziei erotice: Fiji


Ipoteca timpului

de John Puhiatau Pule

Delfini, nectarine, ţestoase,
toate deodată, afară sar dintr-a ta
gură. Lacrimi întinse pe mile întregi, ca marele Râu
al Americii, se scurg din ochii albatrosului
care-şi bâţâie capul lăsat sub sânul tău.

Papagali fascinanţi şi tot aşa porumbei
zboară din grâul palmelor tale
de-a dreptul în rai. O mare tăcută
scoate din rădăcini o insulă şi
tu dormi acolo cu caii dintr-un vis.
…………………………………………………..

Şi când râzi tu parcă
duci vântul prin peşteri de-argint
din insule cu ananaşi umizi şi
frangipani […]
……………………………………………………

Vara te face să râzi şi
adori să înoţi. Iubeşti ce
iubesc şi eu; pescăruşi, munţi, câmpuri
verzi vălurite, cearceafuri de satin, perne de mătase;
tu fugi de ploaia care te caută.

…………………………………………………….

Mi-e frică să dorm pe-ntuneric,
mi-e frică uneori să spun te iubesc.[…]

……………………………………………………….

Marea e ca un magnet pentru pielea
ta fină; înoţi ca şi cum mâine
a trecut ca un nor […]

…………………………………………………….

Stai întinsă ca o pajişte
cu sălcii şi portocali; zâmbeşti
păsărilor care se scălămbăie prin aer;
plângi de-atâta râs şi lacrimile
cad şi eu le beau, amestecate cu vin.

…………………………………………………….

Amintirea e greutatea
de a uita, nu-i aşa? a culege flori care-şi
ţipă mireasma între degetele noastre
şi picurii de ploaie care-nlocuiesc
lacrimi de râs şi-mbujoraţi obraji.

…………………………………………………….

(originalul aici)

 

Radioterapie: Metamorfoza


Nu mai ascultasem de mult teatru radiofonic (când eram copil, eram un pasionat al genului). Am ascultat ieri şi azi piesele participante la ediţia a doua a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România (http://tnr.srr.ro/articole/art.htm?g=1&c=61&a=1280591). Drama recompensată cu premiul I, Metamorfoza, adaptare după povestirea omonimă de Franz Kafka, mi s-a părut, într-adevăr, foarte reuşită. Un bun prilej de reflecţie despre sensul (sau nonsensul) existenţei, despre iubire şi ura de sine. Puteti asculta piesa pe eteatru.ro (aveţi grijă să daţi mai întâi pauză piesei care ruleză pe playerul din colţul din dreapta sus). Merită să acordaţi o ureche şi pieselor scurte Numărătoare inversă şi Chinoiserie.

O monarhie « compromisă » frumos


Tocmai când deplângeam soarta cuvântului « compromis », noul rege al Spaniei l-a folosit de două ori în discursul său inaugural în sensul său originar de « angajament solemn reciproc », referindu-se la monarhia parlamentară spaniolă.

În ziua proclamării noului rege de către parlament, 400 (patru sute) de republicani care manifestau la Madrid susţineau că monarhia este compromisă (comprometida); la aceeaşi oră, Felipe al VI-lea spunea în faţa Cortesurilor:

Monarquía Parlamentaria debe estar abierta y comprometida con la sociedad a la que sirve

(Monarhia parlamentară trebuie să fie deschisă şi legată [printr-un angajament solemn] cu societatea pe care o serveşte)

La sfârşitul discursului, 500 de reprezentanţi ai poporului au ovaţionat, formal şi sobru, o singură dată: « Viva el Rey! Viva España! ». În stradă au fost zeci de mii de oameni (poate chiar sute de mii) care au repetat cu însufleţire: « Viva el Rey! Viva España! »

« A lo largo de mi vida como Príncipe de Asturias, de Girona y de Viana, mi fidelidad a la Constitución ha sido permanente, como irrenunciable ha sido – y es – mi compromiso con los valores en los que descansa nuestra convivencia democrática »

(De-a lungul vieții mele ca Prinț de Asturias, Girona și Viana, loialitatea mea faţă de Constituție a fost permanentă, așa cum  indispensabil a fost și este angajamentul meu față de valorile pe care societatea noastră democratică bazează.)

« He sido consciente, desde siempre, de que la Monarquía Parlamentaria debe estar abierta y comprometida con la sociedad a la que sirve; ha de ser una fiel y leal intérprete de las aspiraciones y esperanzas de los ciudadanos, y debe compartir – y sentir como propios- sus éxitos y sus fracasos. »

(Am fost conștient, dintotdeauna, monarhia parlamentară trebuie să fie deschisă și legată de societatea pe care o servește; că trebuie să fie un interpret fidel și loial al aspirațiilor și speranțelor cetățenilor și că trebuie să împartă cu ei și să le simtă ca proprii succesele și eșecurile lor.)