Florenţa, 20 august, miercuri dimineaţa

Mergem la Santa Maria Novella. Multitudinea numelor de mari artişti şi opulenţa lucrărilor e strivitoare. Aproape la propriu. Lumina cade prost pe majoritatea tablourilor din nava bisericii. Mă doare gâtul şi mă dor ochii. Ajung frânt la mijlocul laturii stângi a navei. Şi aici dau peste Sfânta Treime – Trinità, de Masaccio.

3Culorile din albume sunt falsificate prin creşterea contrastului. Argumentul că aşa arătau culorile originale ar fi valabil pentru un tablou (aşa cum este, de pildă, Cina cea de Taină a lui Leonardo – acolo are sens strădania de recolorare conformă cu originalul). Dar tabloul lui Masaccio e realmente o icoană. Îmi pare bine că restauratorii nu au procedat la reconstituirea intensităţilor originale; cred că au simţit, ca şi mine, că Treimea nu e doar un obiect de Quatrocento, ci e o lucrare vie, a cărei devenire trebuie respectată.

Am remarcat-o de departe. În ciuda deosebirii mari de compozitie, mi-a venit în minte icoana lui Rubliov pe aceeaşi temă. Am privit ca la un sfert de ceas « icoana » lui Masaccio. Perspectiva folosita de pictor te include în planul în care se află donatorii reprezentaţi în faţa icoanei. Simt că mă aflu acolo, deasupra mormântului pe care scrie: IO FU’ GIÀ QUEL CHE VOI SETE, E QUEL CH’I’ SON VOI ANCO SARETE (Am fost deja ce sunteţi voi, iar cel ce sunt veţi fi şi voi).

Iisus crucificat e o poartă – o poartă a suferinţei împăcate şi victorioase (vezi aureola care o poartă încă fiind pe cruce). Cea mai deconcertantă e expresia Maicii Domnului – departe de dolorismul atât de frecvent în pictura epocii.

Dincoace de poartă, lumina creşte din umbra crucii. Dincolo de cruce e sursa luminii, care e … o umbră profundă, tridimensională. Lumea treimii are adâncime şi consistenţă – e mai consitentă şi în culori mai intense decât lumea plată, aproape bidimensională, a celor care stau deasupra mormântului.

Ai putea crede, la prima vedere, că Sfântul Duh are un loc minor în această compozitie; de fapt, liniile de perspectivă trec prin porumbelul care îl reprezintă; iar lumina curge după liniile de perspectivă spre lumea pe care o inundă.

Acum îmi dau seama de complementaritatea icoanelor pictate de Rubliov şi Masaccio. La Rubliov, Treimea i se arată lui Avraam în lumina lumii create şi intensifică lumina până la abundenţă; la Masaccio, omului i se descoperă poarta care duce la sursa luminii.smn

Îmi pare rău de Ghirlandaio, compozitiile erau pe alocuri grandioase, pe alocuri inventive, adesea expresive, dar după Masaccio nu puteam comuta şirul principal al gândurilor către nimic altceva.

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s