Fiesole, 22 august

DSCF2317Ultima seară la Florenţa o dedicăm unei scurte excursii la Fiesole. De unde poţi vedea, panoramic, o bună bucată din nordul şi centrul Toscanei.

Privit de aici, Domul nu mai e decât un detaliu minor într-un templu mult mai grandios – pini şi chiparoşi mai înalţi decât Domul sunt doar nişte mici lumânări verzi în acest templu.DSCF2323

Dar, dincolo de această plăcere a panoramei, anticipată, de altfel, de orice ghid turistic, am avut şi o întâlnire neaşteptată.

Care ar fi fost ultimul loc în care mi l-aş fi închipuit pe autorul Mitului lui Sisif? O mânăstire, desigur. Camus, un apostol al existenţei absurde, între oamenii care cred că lumea are nu numai sens, dar şi finalitate?

Şi totuşi nu a fost doar o vizită fugară a lui Camus, ci o întâlnire adevărată  cu vieţuitorii de aici. Franciscanii i-au păstrat amintirea în muzeul lor: chiar înainte de a intra în zona de vizitare a chiliilor au pus un citat amplu din jurnalul scriitorului.DSCF2333

DSCF2342La mânăstirea San Francesco din Fiesole, o curte mică mărginită de arcade, umplută cu flori roşii, cu soare şi cu albine galbene şi negre. Într-un colţ, o stropitoare verde. Peste tot bâzâie muşte. Răscoaptă de căldură, mica grădină scoate aburi liniştit. M-am aşezat pe pământ şi mă gândeam la aceşti franciscani, ale căror chilii tocmai le-am văzut, ale căror  surse de inspiraţie le văd acum, şi simt prea bine că, dacă ei au dreptate, au dreptate împreună cu mine. În spatele zidului de care mă sprijin, ştiu că se află colina care se varsă spre oraş şi această ofrandă a întregii Florenţe cu chiparoşii ei. Dar această splendoare a lumii e ca o justificare a acestor oameni. Am orgoliul de a crede că e şi justificarea mea şi a tuturor oamenilor din rasa mea – care ştiu că un punct extrem de sărăcie se reuneşte întotdeuna cu luxul şi bogăţia lumii. Dacă ei se desprind de cele materiale, fac asta pentru a ajunge la o viaţă mai mare (şi nu pentru o altă viaţă). E singurul sens pe care consimt să-l înţeleg în cuvântul « dezgolire ». »A fi gol » păstrează întotdeauna un sens de libertate fizică şi acest acord între mână şi flori, această înţelegere amoroasă a pământului cu omul eliberat de uman, ah, chiar m-aş converti la asta dacă asta nu ar fi deja religia mea.

DSCF2329DSCF2343Astăzi mă simt liber faţă de trecutul meu şi faţă de ce am pierdut. Nu mai  vreau decât această restrângere în acest spaţiu închis – această fervoare lucidă şi răbdătoare. Şi ca o pâine caldă pe care o presezi şi o faci să simtă o durere surdă, vreau doar să-mi ţin viaţa între mâini, asemenea acestor oameni care au ştiut să-şi închidă viaţa între flori şi coloane. Asemenea iarăşi acelor lungi nopţi în tren când poţi să vorbeşti cu alţii şi să te pregăteşti să trăieşti, sine către sine, şi această formidabilă răbdare de a relua ideile, de a le opri din goana lor, iar apoi să avansezi iar. Să-ţi lingi viaţa ca pe un zahăr candel, să o modelezi, să-i faci mai proeminente contururile, în fine, să o iubeşti, ca şi cum ai căuta cuvântul, imaginea, fraza definitivă care trage concluzia, care opreşte, cu care voi pleca şi care va da de atunci încolo culoarea definitivă a privirii mele. Aş putea prea bine să mă opresc acolo, găsind în sfârşit limanul unui an de viaţă dezlânată şi surmenată.

DSCF2346

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s