Substantivul « intelectual » e un cuvânt recent în franceză – originea lui poate fi documentată la sfârşitul secolului al XIX-lea, în timpul procesului Dreyfus. A fost folosit pentru a-i denumi pe dreyfusarzi – Émile Zola (scriitor – iniţiatorul curentului naturalist în literatură – şi jurnalist), Georges Clemenceau (medic si politician republican), Jean Jaurès (istoric şi lider socialist), Anatole France (scriitor – Nobel 1921 -, unul dintre fondatorii Partidului Comunist Francez), Charles Péguy (poet şi militant socialist), René Waldeck-Rousseau (politician de stânga, autor al unei legi anticlericale), Joseph Reinach (avocat şi publicist antimonarhist). Dreyfusarzii doreau reabilitarea căpitanului Alfred Dreyfus (acuzat şi condamnat pe nedrept pentru trădare), dar interesele lor depăşeau cazul propriu-zis, militând pentru o reformă a statului.

Termenul « intelectuali » s-a vrut a fi peiorativ, fiind folosit pentru prima oară într-un pamflet antidreyfusard, dar ulterior dreyfusarzii înşişi l-au arborat cu mândrie. Aşa că definiţia franceză a intelectualului (= persoană cu preocupari intelectuale, care ia public atitudine în favoarea valorilor, având totodată autoritatea de a defini valori sociale) a câştigat teren în faţa definiţiei engleze (=persoană care are o profesie în care îşi foloseşte predominant facultatile intelectuale). Astfel, conform definiţiei franceze, Maica Tereza nu ar fi, iar Karl Marx ar fi intelectual.

Dacă ne uităm pe lista originală a dreyfusarzilor vedem că militantismul acestor primi intelectuali era republican (antimonarhist), anticlerical şi socialist. Asta mă face să creditez ca plauzibilă definiţia cu 4 criterii pe care o dă Paul Johnson în Intelectualii.

Intelectualii:

1. Afirmă dreptul de a respinge ordinea existentă în totalitatea ei;

2. Cred în capacitatea lor de a remodela din temelii societatea conform unor principii proprii;

3. Sunt convinşi că această reformă radicală se poate obţine prin intermediul procesului politic;

4. Acordă un rol mare instinctului, intuiţiei, impulsului.

Johnson plasează perioada de naştere a intelectualului modern în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, când enciclopediştii subminează poziţia clericilor ca figuri de autoritate pentru a-şi atribui lor puterea autorităţii în numele zeiţei raţiune. Întrebarea legitimă a lui Paul Johnson este: după un sfert de mileniu de când şi-au asumat sarcina de a lumina omenirea, care e bilanţul? Cât de îndreptăţiţi sunt intelectualii să dea sfaturi omenirii?

Putere au avut. Mult mai mare decât toti preoţii din trecut. Erau preoţii raţiunii. Ai propriei raţiuni. Slujeau propriului dumnezeu. Dumnezei intransigenţi în viaţa publică, au avut acces intelectualii la adevăruri mai vii decât adepţii vechilor religii?

Vede mai departe sau mai bine dumnezeul cu ochelari?

****************** va urma *************************

*Titlul l-am plagiat pe jumătate de la părintele Savatie Baştovoi (de aici)

2 réflexions sur “Dumnezeu nu poartă ochelari*

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s