leo3Milano, 10 august, Piazza della Scala

Trecusem prin Galeria Vittorio Emanuele (seara mi s-a părut ceva mai primitoare decât în miezul zilei următoare, probabil datorita iluminarii – contrastantă cu obscuritatea din jur, inclusiv în Piazza del Duomo, inclusiv în Piazza della Scala!) pentru a ajunge la Scala.

Era încă puţină lumină crepusculară aşa că am dat ocol monumentului lui Leonardo da Vinci. O compozitie încărcată, dar pentru mine erau interesante mai ales detaliile, mai ales aici, la Milano, unde Leonardo a trăit si, mai ales, a lucrat si a gândit  atât de multş cu cât mai multe trimiteri simbolice la lumea lui Leonardo, cu atât mai bine.

De altfel, pentru Scala şi exteriorul ei tern nu ne-au trebuit mai mult de cinci minute. Iar la întoarcere, când am reintrat în Galerie, am dat cu ochii de afişul expoziţiei « Lumea lui Leonardo ». Am fi putut să intrăm chiar atunci – deşi era deja trecut de 8, expoziţia era deschisă până la 11 seara! Ăsta mi s-a părut un argument puternic pentru a da crezare afirmaţiilor din pliant că era o expoziţie într-o relaţe vie cu vizitatorii. Am chibzuit puţin şi am amânat încercarea pentru a doua zi, ca să fim cu toţii odihniţi (era chiar în ziua în care aterizasem la Milano).

În acea seară am citit mai mult despre Leonardo. Iar acum, după ce am reflectat asupra definiţiei intelectualului dată de Paul Johnson în eseul pe care l-am mai pomenit aici, îmi dau seama că Leonardo e opusul acestui tip de intelectual:

1. Nu respinge ordinea existentă, dimpotrivă, încearcă să-i afle temeiul profund, pentru a da sfaturi de bună folosire a lumii, aşa cum e, nu aşa cum şi-ar dori el să fie. A fost adesea ceea ce am numi astăzi un consilier de stat: pentru ducele Milanului, pentru guvernul veneţian, pentru regele Franţei.

2. Nu vrea să schimbe ordinea lumii, nici nu crede că ştiinţa trebuie să fie accesibilă şi populară; foarte multe dintre manuscrisele sale sunt criptate în diverse moduri.

3. Nu crede în participarea politică ca mod de a reforma societatea – ca artist şi ca savant caută sprijinul prinţilor pentru a dobândi mijloace de aşi pune în aplicare proiectele. Dacă ar fi trăit în secolul XX, probabil că nu ar fi ezitat să participe la construirea bombei atomice, si probabil că nu ar fi avut nici remuşcări!

4. Nu credea în intuiţie – credea în observaţie, raţionament şi încercări. Ar fi zâmbit, probabil, dacă i-ai fi spus că o idee e proprietatea cuiva – toate ideile existau deja, nu trebuie decât să le dai o întrebuinţare. Nu ideile i se păreau preţioase ci modul de a le da viaţă.

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s