Dumnezeu nu poartă ochelari*


Substantivul « intelectual » e un cuvânt recent în franceză – originea lui poate fi documentată la sfârşitul secolului al XIX-lea, în timpul procesului Dreyfus. A fost folosit pentru a-i denumi pe dreyfusarzi – Émile Zola (scriitor – iniţiatorul curentului naturalist în literatură – şi jurnalist), Georges Clemenceau (medic si politician republican), Jean Jaurès (istoric şi lider socialist), Anatole France (scriitor – Nobel 1921 -, unul dintre fondatorii Partidului Comunist Francez), Charles Péguy (poet şi militant socialist), René Waldeck-Rousseau (politician de stânga, autor al unei legi anticlericale), Joseph Reinach (avocat şi publicist antimonarhist). Dreyfusarzii doreau reabilitarea căpitanului Alfred Dreyfus (acuzat şi condamnat pe nedrept pentru trădare), dar interesele lor depăşeau cazul propriu-zis, militând pentru o reformă a statului.

Termenul « intelectuali » s-a vrut a fi peiorativ, fiind folosit pentru prima oară într-un pamflet antidreyfusard, dar ulterior dreyfusarzii înşişi l-au arborat cu mândrie. Aşa că definiţia franceză a intelectualului (= persoană cu preocupari intelectuale, care ia public atitudine în favoarea valorilor, având totodată autoritatea de a defini valori sociale) a câştigat teren în faţa definiţiei engleze (=persoană care are o profesie în care îşi foloseşte predominant facultatile intelectuale). Astfel, conform definiţiei franceze, Maica Tereza nu ar fi, iar Karl Marx ar fi intelectual.

Dacă ne uităm pe lista originală a dreyfusarzilor vedem că militantismul acestor primi intelectuali era republican (antimonarhist), anticlerical şi socialist. Asta mă face să creditez ca plauzibilă definiţia cu 4 criterii pe care o dă Paul Johnson în Intelectualii.

Intelectualii:

1. Afirmă dreptul de a respinge ordinea existentă în totalitatea ei;

2. Cred în capacitatea lor de a remodela din temelii societatea conform unor principii proprii;

3. Sunt convinşi că această reformă radicală se poate obţine prin intermediul procesului politic;

4. Acordă un rol mare instinctului, intuiţiei, impulsului.

Johnson plasează perioada de naştere a intelectualului modern în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, când enciclopediştii subminează poziţia clericilor ca figuri de autoritate pentru a-şi atribui lor puterea autorităţii în numele zeiţei raţiune. Întrebarea legitimă a lui Paul Johnson este: după un sfert de mileniu de când şi-au asumat sarcina de a lumina omenirea, care e bilanţul? Cât de îndreptăţiţi sunt intelectualii să dea sfaturi omenirii?

Putere au avut. Mult mai mare decât toti preoţii din trecut. Erau preoţii raţiunii. Ai propriei raţiuni. Slujeau propriului dumnezeu. Dumnezei intransigenţi în viaţa publică, au avut acces intelectualii la adevăruri mai vii decât adepţii vechilor religii?

Vede mai departe sau mai bine dumnezeul cu ochelari?

****************** va urma *************************

*Titlul l-am plagiat pe jumătate de la părintele Savatie Baştovoi (de aici)

Dorinţa şi bunăvoinţa


„Nu e bine sa te obisnuiesti cu ajutorul si bunavointa celorlalti pentru ca nu poti conta pe ei, te dezamagesc intotdeauna” – cam asta crede Beatrice că ar fi filosofia lui Victor. Filosofia unui cuceritor mereu neliniştit, adaug eu în gand.

– Spune că sunt prea binevoitoare cu el şi că asta îl nelinişteşte.

– Prea binevoitoare?!

– Da, zice că îi e teamă ca va incepe sa-i placa prea mult si sa devina dependent de “bunavointa” mea.

In acest punct al conversatiei imi pare ca sunt in pericol sa intru pe un teren minat. Sunt prieten cu Victor cam din aceeaşi vreme in care Beatrice îmi povestea încurcăturile ei amoroase, fiind noi camarazi într-un proiect cu mult petrol si multi nervi, undeva în Est…

…………. continuarea pe Ralix.ro (aici)

Ce este un intelectual?


Un om care excelează într-o profesie care necesită folosirea predominantă a competenţelor intelectuale? Un « gânditor »? Un teoretician? Cineva care lucrează « cu capul »? Un om cu o vastă « cultură generală »? Un conducător spiritual?

Einstein a fost un intelectual? Dar Shakespeare?

Un arhitect este un intelectual? Dar un profesor de biologie?

Aştept cu interes ideile domniilor voastre înainte de a merge mai departe cu nişte adnotări pe marginea unui eseu intitulat chiar Intelectualii.

CV+educatie patriotica


Nu apare pe buletinul de vot, dar tocmai asta e problema. Ma duc sa dau « respins » ambilor candidati la presedintie. Pentru ca am un rege. Iar regele are urmasi mai buni decat tot ce ne-ar putea oferi alegerile intre rosii, albastri, galbeni sau portocalii.

Contra republicii minciunii: Regatul României

Principesa Margareta a absolvit Facultatea de Sociologie, Ştiinţe Politice şi Drept Internaţional Public a Universitatii din Edinburgh, Scoţia, în 1974.

A fost cercetător în domeniul sociologiei medicale şi al sănătăţii publice în universităţi din Anglia (1974 – 1983) şi apoi (1983 – 1989) în agenţii ale ONU (Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie).

Din  august 1989 s-a dedicat cauzei României, infiintand Fundatia Principesa Margareta.

La capitolul CV eu cred ca sta mai bine decat presedintii de pana acum ai României. O sa ziceti ca o sa vina acum altii mai tineri si cu studii adecvate. Fie. Dar credeti ca sunt mari sanse ca vreunul dintre ei sa se fi gandit la România ca la singurul sau rost vreme de un sfert de veac?

(din seria 7 avantaje ale monarhiei constitutionale)

Voir l’article original

Femeile unui scriitor


Intr-adevar, de vazut filmul. Am gasit o varianta cu subtitrari in engleza aici

Blog de vineri

31014« Tu mă iubești pe mine, eu pe Yan, Yan pe Galea, iar Galea pe Marga ».

Săptămâna trecută am terminat de citit cartea « Femeile care scriu trăiesc periculos », de Laure Adler și Stefan Bollmann. Deși constat nu pentru prima oară, curios îmi pare faptul că multe dintre femeile scriitoare, care au lăsat opere valoroase în literatura universală, fie că nu au fost căsătorite, fie că au trăit în cuplu cu o femeie (amantă cu caracter protector, cu funcții de secretară, infirmieră, psiholog, contabil, bonă etc). Rareori când scriitoarele se bucurau de o viață de familie clasică. Scrisul și familia greu se îmbină într-o viață de scriitoare activă.

Bărbații scriitori, dimpotrivă. Au avut alături o soție fidelă, răbdătoare, devotată, care rareori îi împărțea patul conjugal, în schimb, împărțea toate mizeriile, neplăcerile, isteriile, bolile, capriciile, crizele etc. De unele soții de scriitori, omenirea își mai aduce aminte, de altele nu…

Voir l’article original 174 mots de plus