cehov_olgaVânătorul

de A. P. Cehov

O amiază fierbinte şi înăbuşitoare. Pe cer nici un nouraş. Iarba arsă de soare are o înfăţişare jalnică, deznădăjduită; de acum înainte, chiar dacă plouă, nu va mai putea să înverzească. Pădurea tace, nemişcată, de parcă ar privi stăruitor în văzduh, cu vârfurile copacilor, sau ar aştepta ceva.

Pe drum, de-a lungul mladei, merge alene, legănându-se, un bărbat înalt, îngust în umeri, de vreo patruzeci de ani, cu rubaşcă roşie, pantaloni boiereşti cârpiţi şi cizme mari. În dreapta drumului înverzeşte mlada, în stânga se întinde până în zare o mare aurie de secară coaptă. Omul e roşu la faţă şi asudat. Pe capul lui frumos, bălan, poartă ştrengăreşte o şepcuţă albă cu cozoroc drept, de jocheu, dăruită pesemne într-o clipă de dărnicie de vreun boier tânăr. De umăr îi atârnă o geantă de vânătoare, în care zace, aruncat mototol, un cocoşel de munte. Vânătorul ţine în mână o puşcă de vânătoare cu două ţevi, cu cocoaşele ridicate, şi nu-şi ia ochii de la câinele lui bătrân şi costeliv, care aleargă înainte, mirosind întruna tufele. în jur, linişte; nici un foşnet. Toate vietăţile s-au ascuns de arşiţă.

— Egor Vlasâci! aude deodată vânătorul un glas sfios.

Tresare şi, aruncând o privire îndărăt, se încruntă. Lângă el, răsărită parcă din pământ, stă o femeie de vreo treizeci de ani, galbenă la faţă, cu secera în mână. Femeia încearcă să-i prindă privirea şi zâmbeşte sfios.

— A, tu eşti Pelagheia! Spune vânătorul, oprindu-se şi lăsând încet în jos cocoaşele. Hm! Cum de ai nimerit pe-aici?

— Păi, aici seceră nişte femei din satul nostru, aşa că sunt şi eu cu ele. Îs muncitoare cu ziua, Egor Vlasâci.

— Aşa-a. Mormăie înfundat Egor Vlasâci şi porneşte încet înainte. Pelagheia se ia după el. Fac astfel în tăcere vreo douăzeci de paşi.

— De mult nu te-am văzut, Egor Vlasâci. Spune Pelagheia, privind cu drag umerii şi spatele vânătorului care se mişcă în ritmul mersului. De când te-ai abătut pe acasă în Săptămâna Mare, să bei apă, n-am mai dat ochii cu dumneata. Şi atunci, cât ai stat şi în ce hal erai? Beat! M-ai certat, m-ai bătut şi ai plecat. După aceea te-am tot aşteptat, te-am aşteptat mereu. Mi s-au uscat ochii aşteptându-te. Of, Egor Vlasâci, Egor Vlasâci! Măcar o singură dată să fi venit.

— Ce să fac eu la tine?                                                            

— Ei da, fireşte, de făcut n-ai ce face, dar aşa. Oricum, de n-ar fi decât gospodăria. Să mai vezi şi dumneata cum e şi ce e. Doar dumneata eşti stăpânul, la te uită, ai împuşcat un cocoş de munte! Egor Vlasâci, ce-ar fi să stai jos, să te odihneşti?

Spunând toate acestea, Pelagheia râde, ca o prostuţă, şi-l soarbe din ochi pe Egor. Faţa ei străluceşte de fericire.

— Să stau jos? Bine. Spune vânătorul nepăsător şi alege un locşor între doi brazi tineri. Da’ ce stai în picioare? Şezi şi tu!

Pelagheia se aşază mai la o parte, în plin soare şi, ruşinându-se de bucuria ei, îşi acoperă cu palma gura plină de zâmbet. Câteva clipe se scurg în tăcere.

— Să fi venit măcar o dată, spune iarăşi în şoaptă Pelagheia.

— La ce? Oftează Egor, scoţându-şi şepcuţa din cap şi ştergându-şi cu mâneca fruntea stacojie.

— N-are nici un rost. Să vin pe un ceas, două, ar fi doarfâţâială de pomană, mai mult te-aş stârni, că de rămas cu totul în sat – nu mă rabdă inima. Ştii doar şi tu că-s om răsfăţat. Mie îmi trebuie un pat bun, un ceai bun, vorbe alese. Vreau să mi se dea toată atenţia, iar la tine în sat e sărăcie, fumăraie. N-aş putea să stau nici o zi. Dacă, hai să zicem aşa, s-ar da poruncă de la stăpânire cum că trebuie neapărat să stau la tine, aş da foc casei, sau mi-aş face seama. De mic copil am în mine acest răsfăţ; n-ai ce-i face.

— Şi acum unde stai?

— La boierul Dmitri Ivanâci; sunt vânător. Slujba mea e să îngrijesc de vânat pentru masă, dar mă ţine mai mult aşa. De haz.

— Asta nu-i treabă de om aşezat, Egor Vlasâci. Vânătoarea e o joacă, iar dumneata pari a o socoti meserie. îndeletnicire adevărată.

— Tu nu poţi înţelege, proasto, spune Egor, privind visător cerul. De când eşti, n-ai priceput şi nici n-ai să pricepi vreodată ce fel de om îs eu.

După capul tău, eu sunt un smintit, un rătăcit, iar pentru cei care se pricep, sunt cel mai de frunte ţintaş din tot judeţul. Boierii preţuiesc lucrul ăsta, şi despre mine s-a scris chiar la revistă. Nimeni nu se poate asemui cu mine în ale vânătorii. Iar dacă nu-mi place treaba noastră ţărănească, asta nu-i din răsfăţ, nu-i din fudulie. De când eram copil, vezi tu, n-am cunoscut altă îndeletnicire decât puşca şi câinii. Dacă mi se lua puşca, mă apucam de undiţă, de mi se lua undiţa, prindeam peştele cu mâna. Ei, mai făceam şi pe geambaşul, băteam iarmaroacele când aveam bani, şi apoi ştii şi tu că mujicul care s-a făcut vânător sau geambaş nu se mai întoarce la plug. Odată ce s-a cuibărit în sufletul omului dorul de libertate, nu-l mai scoţi de acolo, orice ai face. Tot aşa e şi cu boierii: care dintre ei se face aftor sau altfel de artist, aceluia i-e sortit să nu mai fie nici funcţionar, nici moşier. Tu eşti muiere, nu pricepi, dar lucrurile astea trebuie înţelese.

— Pricep, Egor Vlasâci.

— Ba se vede că nu pricepi, că te văd gata-gata să plângi.

— Nu. Nu plâng. Spune Pelagheia, întorcând capul în altă parte. Mare păcat, Egor Vlasâci! Măcar o zi să fi trăit împreună, sărmana de mine. îs doisprezece ani de când ne-am luat şi. între noi n-a fost niciodată dragoste! Nu. Nu plâng.

— Dragoste. Mormăie Egor, scărpinându-se pe mână. Păi ce dragoste să fie? E numai o formă că suntem bărbat şi nevastă, că încolo. Pentru tine eu îs un om sucit, iar tu eşti pentru mine o biată muiere care nu pricepe nimic. Nu ne potrivim! Eu îs liber, răsfăţat, chefliu, iar tu eşti o lucrătoare, o opincară, trăieşti în murdărie, eşti mereu cu spinarea încovoiată. Eu mă socot în fruntea tuturor din partea vânătorii, iar tu mă priveşti cu milă. Unde-i potriveala?

— Dar suntem cununaţi, Egor Vlasâci! începe să plângă Pelagheia.

— Nu suntem cununaţi de bunăvoie. Ai uitat? Mulţumeşte contelui Serghei Pavlâci. Şi ţie. De ciudă că trag mai bine ca el, contele m-a îmbătat o lună întreagă, iar pe un om beat îl faci să-şi schimbe până şi legea, darmite să se cunune. Şi drept răzbunare m-a cununat cu tine în timp ce eram beat. Un vânător cu o văcăriţă! Ai ştiut că eram beat; de ce m-ai luat? Doar nu erai iobagă, puteai să te împotriveşti! Se înţelege, pentru o văcăriţă e mare noroc să o ia un vânător, dar trebuia să ai şi puţină minte. Acum, poftim: chinuieşte- te şi plângi. Contele şi-a făcut mendrele, iar tu – boceşte. Loveşte-te cu capul de pereţi.

Se aşterne tăcerea. Trei raţe sălbatice trec în zbor deasupra mladei. Egor se uită la ele şi le urmăreşte cu privirea până când, prefăcute în trei puncte ce abia se mai zăresc, raţele se lasă, hăt departe, dincolo de pădure.

— Şi din ce trăieşti? întreabă el, mutându-şi privirea de la raţe la Pelagheia.

— Vara mă tocmesc la muncile câmpului şi iarna iau un copilaş de la leagăn şi-l hrănesc cu biberonul. Capăt o rublă şi jumătate pe lună.

— Aşa.

Şi din nou tăcere. De pe o tarla secerată se aude un cântec încet, care se frânge chiar de la început. E prea cald ca să cânţi.

— Lumea zice că i-ai făcut Akulinei casă nouă, spune Pelagheia.

Egor tace.

— îţi place, vasăzică.

— Aşa ţi-e norocul, de! Asta ţi-i soarta! Spune vânătorul, întinzându-se. Rabdă, amărâto. Şi acum rămâi cu bine, prea m-am luat cu vorba. Diseară trebuie să fiu la Boltovo.

Egor se ridică, se întinde iar şi îşi aruncă puşca peste umăr. Pelagheia se scoală şi ea.

— Şi când mai dai prin sat? întreabă dânsa cu glas stins. — La ce? Treaz n-am să vin niciodată, iar când îs beat, ce folos ai să mă vezi? Când îs beat mă mânii uşor. Rămâi cu bine! — Mergi sănătos, Egor Vlasâci. Egor îşi pune şapca pe ceafă şi, după ce cheamă câinele, îşi vede de drum. Pelagheia rămâne locului şi se uită după el. Se uită la spatele lui, la ceafa lui de voinic, la mersul lui nepăsător, şi ochii îi sunt plini de jale şi de dor. Privirea ei îmbrăţişează făptura înaltă, osoasă a bărbatului ei şi o mângâie, o dezmiardă. Simţindu-i parcă privirea, Egor se opreşte şi se uită înapoi. Tace, dar după chip, după umerii ridicaţi, Pelagheia înţelege că vrea să-i spună ceva. Se apropie sfios de el şi-l priveşte cu ochi rugători. — Na, ţine! Spune el, întorcând capul în altă parte. îi întinde o hârtie de o rublă, mototolită, şi se îndepărtează repede. — Mergi cu bine, Egor Vlasâci! Spune ea primind în neştire rubla. Vânătorul păşeşte pe cărarea ce se aşterne până departe, drept, ca o curea întinsă. Albă ca varul, nemişcată ca o statuie, Pelagheia rămâne ţintuită locului şi îi soarbe cu privirea fiecare pas. Dar culoarea roşie a rubăştii lui începe să se amestece cu culoarea închisă a pantalonilor, paşii nu i se mai văd şi nu se mai poate deosebi nici câinele de cizme. Se vede numai şepcuţa, dar. Deodată Egor face la dreapta, în mladă, şi şepcuţa se pierde şi ea în verdeaţă. — Mergi cu bine, Egor Vlasâci! Şopteşte Pelagheia şi se ridică în vârful picioarelor, pentru a mai prinde măcar o dată cu privirea şepcuţa albă.

 

4 réflexions sur “Să nu spui DA când el e beat

  1. gata, m-ati convins!
    l-am luat pe cehov din biblioteca….ramane sa avem timp de citit
    mi-e cam mila de Pelagheia…si Egor ce vanator mandru…dar si iobaga ce era musia sa se marite…doar Akulina are casa noua:)

    cand va impodobiti blogul? e cam…verde

  2. poza este un citat ceva? sau care este povestea ei
    da-mi un barbat care ca Orion nu va aparea pe cerul meu in fiecare luna:)
    oare care o fi explicatia ca mereu exista glume pe seama ,,vorbii multe » (chiar ,,galceava ») a femeii si pe seama barbatilor mai deloc?

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s