Personalitatea e o suma de invatari devenite scheme automate de perceptie, de emotie, de dispozitie, de gandire, de comportament.

Mostenim, e adevarat, niste gene de la parinti, dar, daca e sa fac o analogie, unul poate primi ca mostenire o vioara, iar altul un microscop, asta nu inseamna ca sigur unul va fi un Menuhin iar celalalt un Pasteur.

In prima copilarie e clar ca nu putem vorbi de o personalitate, atata vreme cat copilul incepe sa ia cunostinta de sine ca persoana autonoma undeva intre 2 si 3 ani. Dar putem vorbi totusi vorbi de temperament? Putem, dar fara  a cadea in capcana « hipocratica » de a defini temperamentul ca o suma de trasaturi actuale, manifeste, relativ bine definite (Hipocrate a fost cel care a descris, acum 2500 de ani, cele patru temperamente – sanguin, coleric, melancolic, flegamatic – care s-au bucurat de o mare raspandire si sunt inca larg cunoscute pana in ziua de astazi). Oricare ar fi validitatea acestui mod de descriere a temperamentului la adult, copilul nu vine pe lume gata echipat cu un astfel de temperament.

Practic, putem considera ca nu sunt doar doua tipuri de temperament innascut:

  • copilul hipersenzitiv-hipereactiv (cauta tot timpul experiente, e foarte activ, are reactii emotionale puternice, il voi numi « titirezul »= T)
  • copilul hiposenzitiv-hiporeactiv (placid, linistit, cu reactii emotionale moderate, putin activ – il voi numi « ursuletul de plus » = U) 

De fapt, majoritatea copiilor vor fi undeva intre aceste doua tipuri « pure », predominand insa una sau alta dintre tendinte. Exista avantaje si dezavantaje in fiecare tip, asa ca rolul parintelui care vrea sa asigure o dezvoltare optima a copilului este sa identifice tipul cel mai potrivit de interactiune:

  • pentru T e nevoie de structurarea experientelor, de a pune mai multa fermitate in limite; fermitate nu inseamna rigiditate si nici a te opune la orice, ci canalizarea energiei copilului prin oferirea de alegeri pozitive.
  • pentru U e nevoie de alt fel de interactiune, mai stimulativa, dar avand grija ca stimularea sa nu devina coplesitoare si crescand treptat diversitatea stimululor.

Pe scurt, nu exista o reteta pentru toti; acelasi fel de educatie nu va produce aceleasi rezultate, ci metodele educative trebuie adaptate la nevoile copilului.

Personalitatea copilului va incepe sa se formeze prin raportare la modelele din jur, prin invatare. In aceasta etapa e mai important cum invata copilul decat ce invata. De la varste foarte mici se dezvolta o caracteristica numita consolabilitate. Ati observat ca unii copii plang un pic dupa o anumita papusa, apoi se consoleaza si cu un ursulet, iar altii plang si iar plang si nicio compensatie nu le poate distrage atentia de la pierderea suferita? Consolabilitatea e o caracteristica dobandita prin invatare. Consolabilitatea e cu atat mai mare cu cat  parintele obisnuieste copilul cu alegeri pozitive, flexibile.

Asa ca un prim test pentru parintii care vor sa creasca un copil adaptabil e sa observe cat de frecvent copilul e greu de consolat dupa o pierdere sau o dorinta frustrata. Un copil neconsolabil e oglinda unei relatii cu asteptari prea rigide din partea parintelui. Oglinda care arata ca e prea mult « trebuie sa » si prea putin « incearca si vezi » in aceasta relatie.

2 réflexions sur “Are copilul « personalitate »? Daca da, ce-i de facut?

  1. articolu’ tau mi-a reamintit de celebru’ volum « Le bébé est une personne » de Françoise Dolto – pediatra si psihanalista care a revolutionat pedo-psihanaliza, considerata o legenda vie… nu stiu daca s-a tradus în româna?! tot ea a introdus metafora « complexu’ homarului » pentru a defini criza de adolescenta, etapa necesara, vitala presarata cu multe urcusuri si coborâsuri pân’ la vârsta adulta… ah, pe piatra funerara a dorit o simpla fraza: »N’ayez pas peur! » – nu va temeti! 🙂

    1. Da, cartea a fost tradusa si in româneste.
      Nu ştiam de epitaf. E o fraza simpla, dar puternica si e fraza cu care Papa Ioan Paul al II-lea si-a deschis pontificatul. Nu e o trimitere, cred eu, la revolutiile pe care le-a produs Dolto in psihologie, ci la credinţa catolica solida a Françoisei.

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s