Avem nevoie de exemple? Iată unul!


252La 25 de ani de la întoarcerea în țară a principesei Margareta, Casa Regală a organizat un concert de gală la Ateneul Român. 

Principesa moştenitoare Margareta a vorbit, aşa cum face de obicei, frumos, precis şi inspirator:

« Au trecut 42 de ani până când, în binecuvântata zi de 18 ianuarie 1990, am păşit pe pământ românesc, însoţită de principesa Sofia, sora mea. A fost drumul întoarcerii, o întregire personală şi istorică. Astăzi, sărbătorim împreună un sfert de secol în care am stat zi de zi alături de conaţionalii noştri, mai ales alături de cei mai vulnerabili dintre români, continuând legământul strămoşilor noştri. În 1990, România profundă nu cunoştea Coroana, precum un copil care nu şi-a întâlnit părinţii. Ultimul sfert de veac a dat Coroanei rolul de educator şi de model în domeniile importante ale vieţii româneşti, aşa cum ne-a învăţat Carol I. Astăzi, Fundaţia Principesa Margareta a României, care sărbătoreşte 25 de ani de la înfiinţare, se bucură de încredere şi de prestigiu. Sub îndrumarea Regelui Mihai, Familia Regală a ridicat o construcţie socială, culturală şi educaţională, precum şi o respectată instituţie regală, într-o vreme care avea nevoie de modele, de iubire, de inspiraţie şi de exemplu personal.

25

Astăzi, majoritatea românilor poartă Coroanei afecţiune şi respect. Acum un sfert de secol am fost opriţi pe şoseaua Bucureşti-Piteşti cu mitraliere îndreptate spre convoiul regal. 20 de ani mai târziu, Regele se adresa Parlamentului României în şedinţă solemnă. În această seară, la Ateneul Român, sutele de personalităţi prezente reprezintă simbolic şi instituţional întreaga naţiune. Acesta este cel mai frumos cadou pentru ultimul sfert de secol românesc. Aşa să ne ajute Dumnezeu! »

Une réflexion sur “Avem nevoie de exemple? Iată unul!

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s