Roua zilelor (săptămâna 22-28martie)


  1. Deasupra trandafirilor să-ţi pui sigiliul, / Apoi din măr va trebui să muşti (Johann Wolfgang von Goethe, poet german, 1749– 22 martie 1832)
  2. De ce n-ar trebui să te iubesc? Ce voi fi în ziua/ în care tu vei înceta să fii? …/ Ştiu doar că pe umerii tăi e / crucea mea, a mea parte-n omeneasca durere. (Domingo Rivero,  poet spaniol, 23 martie 1852 – 1929)
  3. În seri iarnă lungi vei sta cu mine,/ Sub lampă, tandră, fără amărăciune,/ Iar eu prin pagini de cărţi vechi tot frunzărind,/ În voci de morţi poeţi m-oi asculta trăind (Albert Lozeau, poet canadian de limbă franceză, 1878 –  24 martie 1924)
  4. Fără tine mi-e frig / N-am înţeles niciodată / Cum simte aerul / Că ai plecat. (Ana Blandiana, poetă română, n. 25 martie 1942)
  5. O, dă-ne nouă azi plăcerea cea din flori;/Şi nu ne da nouă a gândi prea departe (Robert Frost, poet american,  26 martie 1874 – 1963)
  6. A-mpărăţiei fericire, s-a spus,/ La popor coboară, prin regi, dintr-un surâs (Alfred de Vigny, poet francez,  27 martie 1797 – 1863)
  7. Cine n-ar vrea să se întoarcă nevinovat/ din faptele sale/ ca dintr-o pajişte de crini? (Daniel Turcea, poet român, 1945 – 28 martie 1979)

Ziua Principesei


Pentru cei care cred în zodii, e în aceeaşi zodie cu Carol I. Metalul caracteristic acestei zodii e fierul – acelaşi din care e făcută Coroana României.

Pentru cei care cred în numere, e născută în aceeaşi zi cu Regatul României: 26 martie pe stil nou = 14 martie pe stil vechi. Şi dacă e să ne jucăm în continuare cu numerele, s-a născut la 68 de ani după naşterea Regatului României; va renaşte oare regatul la 68 de ani de la naşterea celei care ar putea fi prima Regină (domnitoare) a României?

Doar Dumnezeu ştie dacă toate astea înseamnă ceva. Oricum, deviza Casei Regale a României este Nihil sine Deo.

Dar pentru cei care cred doar în fapte şi faptele se adună pentru a o indica pe Principesa Moştenitoare Margareta ca o demnă urmaşă a Regelui Carol I (vezi sprijinul pentru refacerea tradiţiei Domeniilor Regale sau încurajarea dezvoltării meşteşugurilor şi renaşterii valorilor tradiţionale în satele româneşti), a Reginei Elisabeta (vezi tinerele talente sprijinite de Fundaţia Principesa Margareta), a Reginei Maria (vezi prestigiul de care se bucură pe plan internaţional), a Regelui Ferdinand (vezi loialitatea neabătută faţă de cauza României). Face faptele de caritate către cei aflaţi în nevoie asemenea bunicii sale, Regina-Mamă Elena şi are educaţia aleasă a acesteia. E muncitoare şi curajoasă şi caldă asemenea mamei sale, Regina Ana, şi este fiica tatălui său, Regele Mihai, în ceea ce priveşte credinţa calmă, luciditatea şi demnitatea.

Sunt şi acestea doar simple coincidenţe?

De ziua Alteţei Sale Regale am pus şi un fel de felicitare aici

Fotografii de la dineul oficial, la care a participat şi preşedintele Iohannis (« taxat » de vreo 10-15 postaci cu vreo 1500 de « comentarii » grobiene în dulcele stil al securităţii), pe romaniaregala.ro

Fragment de sărut


Nu am rezistat să nu încerc să traduc atât cât am putut din Sărutul de Anna de Noailles (născută Brâncoveanu), pe care l-am găsit pe terenul de joacă  al Melaniei (Mulţumesc, Melanie!).

Iubiţi după voinţa vremii, primăvăratece turme, în dulci perechi febrile!

Tot, umbra, cântul, parfumul, lumina leagă şi dezleagă iubire…

Mai puţin brusc tresaltă vântul când crengile le-amestecă sau le desparte

Decât dorinţa care atrage fiinţe şi apoi se duce departe…

Ale apelor uşoare atingeri şi-ale gliei, grânele ce iar se vor coace,

Durerea şi moartea sunt mai puţin fără voie decât dorul care-ţi face ce-i place…

…………………………………………………

Poemul complet în franceză – aici.

Cinci poveşti despre dragoste


Nu cinci poveşti de dragoste, ci despre dragoste. Nu trăitul povestit, ci netrăitul – ce ar fi trebuit să fie, punând în umbră ce a fost.

1. Povestea omului potrivit – undeva în lume se află cineva care e complementul exact al dorinţelor mele.

Clasicul mit al jumatatilor. Fiinte perfecte au fost sectionate la inceputul lumii si de atunci jumatatile se cauta pentru a reface fuziunea originara.

Cum se face ca ne asteptam sa ni se intample o intalnire atat de improbabila? Fiecare dintre noi se simte special pe lumea asta, intr-un fel sau altul.

Dar descopeim curând, ca in romanele ruseşti, ca ne-a apropiat mai mult nevoia de a nu fi singuri decât potrivirea deplina a dorintelor noaste. Si suntem dezamagiti ca 1/2 din fiinţa perfectă + 1/2 din fiinţa perfectă = 2 fiinte imperfecte.

Şi chiar dacă nu ni s-a părut, şi potrivire a fost, asta nu însemnă că acum putem să lenevim culegând fructele perene ale acelei potriviri din ziua întâi. Venim din direcţii diferite, cu bagaje diferite, aşa că, dacă lăsăm să lucreze doar natura şi timpul, curenţii care ne-au adus la  întâlnirea nostră magică ne vor şi despărţi. Dacă vrem să rămânem împreună trebuie să învăţăm să navigăm împreună.

Mitul jumătăţilor e relatat de Platon. Platon nu a prea nimerit-o cu ideile despre dragoste (ca să nu mai vorbim de catastrofa pe care a provocat-o în gândirea politică!). Ca antidot la acest mit reînviat de romantism vă propun să recitiţi o poveste românească: Ileana Sânziana.

timp2. Povestea timpului potrivit

Pe lângă oportunităţile ratate pentru că umblu cu mitul jumătăţilor în cap, mai există şi un alt tip de ochelari de cal pe care îi poartă căutătorii de potrivire: aşteptarea momentului ideal.

La început e mereu « prea devreme » – « nu vreau să mă implic deja, sunt prea tânăr, vreau să mă mai joc ». Apoi, aproape fără veste, aceiaşi oameni cred că pentru multe lucruri e deja « prea târziu ».

Pentru boala prea devreme / prea târziu vă propun ca lectură terapeutică Povestea porcului. Fata de împărat prezintă la început sindromul prea devreme; aşa că se joacă (destul de crud!) cu peţitorii, propunându-le un proiect aparent imposibil…

Dacă vreţi, citim împreună povestea într-una dintre zilele următoare.

fuz3. Povestea unirii totale

Unul din jocurile preferate ale îndrăgostitului este să spere că dacă partenerul îl iubeste cu adevarat, atunci nu mai e nevoie să îi spună care îi sunt dorintele pentru că, desigur, celălalt le va ghici.

Lucrurile par sa mearga asa doar in timpul cat persista iluzia ca nici nu-mi pot dori mai mult decat imi ofera iubitul meu; imi neg dorintele strict personale pentru ca mi se pare ca nimic nu poate fi mai bun decat fuziunea cu partenerul, atat de caracteristica fazei de indragostire.

Distorsiunea de gandire numita îndrăgostire, aceea care ne face să credem ca suntem şi vom rămâne in fuziune până la adânci bătrâneţi, trece (în cel mult 3 ani). Şi atunci, unu plus unu  nu mai face, magic, unu ci ajungem la egalitatea banală 1+1 = 2. Două personalităţi diferite, câteva potriviri (din ce în ce mai puţin « magice »!) şi destule diferenţe care trebuie gestionate.

De altfel durabilitatea unei relaţii depinde mai puţin de potriviri cât de modul în care cuplul gestionează diferenţele. O demonstraţie cu stil a acestei teoreme dă Tolstoi în Anna Karenina.

control4. Povestea elixirului dragostei

E o poveste de control. E căutarea unei reţete afrodisiace fără greş.

Nu e greşit să cred că într-o relaţie e de lucru. Partea proastă e că uneori e considerat esenţial controlul asupra pasiunii, adică exact asupra elementului cel mai incontrolabil al relaţiei amoroase.

E ca şi cum ai număra paşii de dans. Nu merge. Ce poţi face e să ai o sala de bal convenabilă, o muzică bună şi, desigur, chef de dans. Dar pasiunea are propriul ei ritm. Aş spune că e unul în trei timpi, ca şi în multe dansuri: depărtare-apropiere-contact-depărtare-apropiere-contact…

Daţi voie relaţiei să respire. Dansaţi.

Dacă vreţi să vă detaşaţi cu un zâmbet de această nevoie de control a emoţiilor celuilalt, luaţi aminte la Visul unei nopţi de vară al bătrânului Will.

lion5. Povestea oglindirii

Echo s-a îndrăgostit de Narcis, dar Narcis nu o băga în seamă pe Echo. Echo s-a stins de durere rămânând în urma ei doar vocea (ecoul). Narcis a fost pedepsit de Nemesis cu… dragostea pentru propria lui imagine. Şi a murit înecat în apa care îi reflecta chipul iubit.

O variantă a mitului se prelungeşte şi în îndemnul (foarte la modă azi) : învaţă să te iubeşti ca să poţi să iubeşti. Sfatul ar fi bun dacă ar preciza că nu e vorba să iubeşti imaginea exterioară, gusturile tale, modul tău de viaţă, ci să descoperi, să accepţi şi să iubeşti ceea ce este cel mai înauntrul tău (intimus) şi să poţi oferi apoi fără frică din darurile acestui spaţiu interior.

Narcisul contemporan iubeşte iniţial ecoul propriilor sale preferinţe. Apoi se plictiseşte şi Echo devine vinovatul de serviciu pentru această mare plictiseală.

O iniţiere antinarcisică poate fi Frumoasa şi Bestia.

Acestea au fost cele 5 poveşti despre dragoste şi cele 5 poveşti de dragoste. Noapte bună, adulţi!

Dacă lumina s-ar stinge şi dragostea s-ar împuţina


de Savatie Baştovoi

Dacă lumina s-ar stinge şi dragostea s-ar împuţina,

Noaptea ar cădea peste lume pentru totdeauna

Şi frigul şi-ar întinde pletele subţiri

Ca o văduvă tînără care-şi plînge iubitul.

 

Nimic nu este mai rău decât minciuna

Cînd se aşterne la picioare ca o pasăre frumoasă,

Aripile şi le întinde ca şi cum s-ar supune

Pînă cînd te îngroapă cu totul în penele-i colorate.

 

Ia seama ca mîna ta să nu se întindă spre ce nu e al tău

Şi sufletul tău să nu tresalte ca o gheaţă care crapă,

Căci îndată va ţîşni de acolo o pasăre

Şi te va duce în înalturi ca pe un miel beteag.

 

Există două feluri de tristeţe care se abat asupra sufletului:

Una cu faţa albă şi alta cu faţa întunecată.

Una vine ca o pasăre rănită prăbuşindu-se la picioare,

Cealaltă e ca lumina dimineţii care te ridică la cer.

Roua zilelor (săptămâna 15-21martie)


  1. După ce vom fi pus în groapă tandreţea vom arunca peste ea petale de nea (Maria Beneyto, poetă catalană, 1925 – 15 martie 2011)
  2. Într-un Paris sub potop voi muri, într-o zi pe care deja mi-o pot aminti (Cesar Vallejo, poet peruan, 16 martie 1892 – 1938)
  3. De unde-mi vine această-nţelepciune, care în mine nu era? (Sfântul Patriciu al Irlandei, cca 385 –  17 martie 461)
  4. Voi gusta fardul plâns pe pleoapele tale/ Să văd de poate da inimii la care ai bătut/ Insensibilitatea azurului şi a pietrelor stare (Stéphane Mallarmé, poet francez, 18 martie 1842 -1898)
  5. La soare, roata se măreşte;/ La umbră, numai carnea creşte/ Şi somn e carnea, se dezumflă,/ Dar vânt şi umbră iar o umflă…(Ion Barbu, poet român, 19 martie 1895 – 1961)
  6. Ah! Ce înfricoşătoare-i conştiinţa lipsită de-adevăr! (Friedrich Hölderlin, poet german,  20 martie 1770 – 1843)
  7. Nu ştiu dacă la tine mă gândesc sau valurile unei triste mări mă udă (Joan Vergés, poet catalan, 21 martie 1928 – 2014)

Venim, visăm, plecăm


,,Viata e un trandafir. Fiecare petală este o iluzie si fiecare spin e o realitate. Venim, visăm, plecăm! »
Alfred de Musset
Am reînceput, pe magazindesfaturi, ziarul terapeutic. Care sper să fie, de acum încolo, un cotidian. În care voi pune ideile de zi cu zi, cele care îmi vin înaintea, în timpul şi după întîlnirile terapeutice. Personajele şi discuţiile sunt ficţiuni adevărate. În sensul în care vorbeşte Llosa despre « adevărul poveştilor ».
Revenind la motto, îmi permit să reformulez zicerea memorabilă a lui Alfred de Musset:
Viaţa e un trandafir. Dacă vezi doar petalele, e un miraj, dacă simţi şi spinii, e un vis trăit. Venim, visăm, plecăm!

Stendhal şi Iepurele lui Paul din Tars


Stendhal gaseste ca dragostea e de patru feluri: iubirea-pasiune, iubirea-gust, iubirea fizica si iubirea-vanitate. Delicatetea e caracteristica principala a iubirii gust. Iubirea-pasiune e in contratimp cu iubirea-gust.

…………………………

Scot e-readerul si il deschid la semnul de carte pus special pentru Victor in trenul de noapte spre Timişoara. Acolo unde se poate citi elogiul pe care Henry Drummond, via Paolo Coelho, îl face delicateţii.

„Se spune că delicateţea e dragostea în lucrurile mici. Iar marele secret al politeţii este să iubeşti. Dragostea nu poate să se poarte cu necuviinţă. Poţi pune cea mai necizelată persoană în cea mai înaltă societate şi dacă are un preaplin de dragoste în inima sa nu se va purta cu necuviinţă. Pur şi simplu nu poate face asta. »

_____________________________________________

Iepurele e Coelho. Drummond comentează Epistola către Corinteni. Coelho traduce liber comentariul lui Drummond. Eu m-am apucat să brodez pe marginea comentariului lui Coelho în serialul Supa intimităţii publicat pe Ralix.ro. Acolo puteţi citi şi textul complet al părţii a cincea – Delicateţea.

Mai puţin ca perfectul


Mai puţin ca perfectul e un timp dintr-o gramatică a dezamăgirii.

(Dezamăgire e un substantiv compus. Nu poate fi dezamăgit decât cel care a fost amăgit.)

În lumea reală, mai puţin ca perfectul ia locul prezentului.

Uneori, mai puţin ca perfectul ia forma unui viitor apropiat, hulpav şi impersonal:

« Acum nu pot să… dar după ce rezolv şi… o să fie totul bine şi o să pot şi eu să… »

Alteori e un viitor îndepărtat, vag luminos, faţă de care prezentul e mereu cenuşiu. Victimele acestui tip de « mai puţin ca perfect » sunt « optimiştii » care zic:

« O  să vină odată şi  odată şi  rândul nostru… « 

Dar, între timp, privesc ceea ce li se întâmplă în prezent prin această lentilă a viitorului mai bun la care au dreptul. Şi dacă am dreptul la mai bine, mai binele de mâine face ca azi să fie « mai răul ». Şi trăiesc zi de zi, « mai răul », mai puţin ca perfectul.

Dar cele mai mari ravagii le face mai puţin ca perfectul în relaţiile de cuplu. Mai ales că relaţia începe adesea cu mai mult ca perfectul, altfel spus cu faza de îndrăgostire.

« Cînd ştiu cum a fost, de ce să accept mai puţin decât atât pentru mulţi ani de-acum încolo?… Ce rost are o ciorbă reîncălzită? »

Îndrăgostirea nu este o amăgire. E reală, are rosturile ei, are chiar şi o bază fiziologică. Pentru o vreme creierul funcţionează un pic altfel. Nu, nu e o boală. Aşa cum credinţa copiilor în Moş Crăciun nu e o boală. Dar trece.

Dacă e să dureze, relaţia trece într-o nouă fază. O etapă în care descoperim că suntem doi, şi diferiţi, şi încercăm să combinăm scenariile noastre « perfecte ». Perfectul compus.

Doar că uneori ne aşteptăm ca multe lucruri să se petreacă magic:

« Trebuia să-şi dea singur seama… dacă îi spun eu tot timpul ce vreau, nu mai are aceeaşi valoare »

Sau ni se pare că anumite lucruri sunt subînţelese:

« Trebuia să spun?! … Nu era normal să …? »

Şi iată că, în loc să fie un perfect compus, începem să folosim imperfectul impersonal – « trebuia ».

« Dar am trecut peste asta, sperând că… »

Speranţa e bună doar dacă aduce un strop din viitorul pe care îl promite pentru a îndulci prezentul. Dar când e cu « trecut peste » e vorba de anularea prezentului în favoarea unui viitor « fără compromisuri ».

Compromis e, totuşi, un cuvânt frumos. Înseamnă a promite împreună. Lucruri care încep azi.

Timpul frumos al compromisului e perfectul simplu.

« Tocmai mă sună să-mi spună că a luat bilete la teatru aşa cum mi-a promis. »

Cam ăsta ar fi perfectul simplu al iubirii în faza a treia (faza de implicare) – să spun ce voi face în viitorul apropiat şi să fac ceea ce tocmai am promis.

Altminteri, pentru cei care măsoară tot timpul dinspre linia orizontului, perfectul simplu e tot un « mai puţin ca perfectul » – ceea ce este sub nasul lor nu e de nasul lor, e prea puţin în raport cu mai binele care poate că îi aşteaptă chiar la colţul străzii. Desigur, după ce vor fi ieşit din acest spaţiu îngust la compromisului…

Un Solomon al zilelor noastre


« Avem cele zece porunci. In complementaritate cu ele, propun zece nevoi umane. Ele isi au radacinile in copilarie. Ar fi trebuit sa faca obiectul educatiei si invatarii, la toate varstele. Dar nu prea se intampla acest lucru. Poate ne aude cineva; acum, la acest moment al unui nou inceput. »

Iată care sunt cel zece nevoi umane relevante pentru educaţie pe care ni le propune profesorul Solomon Marcus:

  1. Nevoia de a da un sens vietii, la nivel elementar
  2. Nevoia de împrospătare
  3. Nevoia de întrebare şi mirare
  4. Nevoia de îndoială şi suspiciune
  5. Nevoia de greşeală şi eşec
  6. Nevoia de joc
  7. Nevoia de identitate
  8. Nevoia de omenesc şi omenie
  9. Nevoia de cultură
  10. Nevoia de transcendenţă

Iniţial voiam să citez câte o formulare memorabilă din fiecare paragraf. Problema e că textul abundă în formulări memorabile şi, în plus, ansamblul e mult mai frumos decât oricare dintre componente. Aşa că, dacă sunteţi curioşi, mergeţi direct la sursă (aici).