Călătorii tandre: Florenţa


Brânză şi pară caramelizată –

Intimitate-n miezul cald al zilei,

Cu vin curat şi dragoste filtrată.

E scurtă umbra de la Santa Croce,

Sunt mute divele la Teatro Verdi,

Lumina-i legănată sotto voce.

Cu Dante nu e chip, dar Buonarroti

Te lasă peste umăr să-l priveşti

Făcând Adami dormind şi prime motti.

Iar soarele pe Arno când apune,

Tot aurul ce-a fost pe Ponte Vecchio

În razele ce mor se recompune.

Roua zilelor (săptămâna 21 – 27 iunie)


  1. În fond nu erai tu./ Cum nu eram nici chiar eu/ Cel ce spune aceste cuvinte de dragoste/ Căci în fiecare zi vocea ta,/ Vocea mea, sau altă voce,/ E vocea dragostei/ Cea care spune cuvinte,/ Iarăși cuvinte,/ Mereu niște cuvinte,/ Cuvintele iubirii… (Michel Rivgauche, textier francez, 1923 –  21 iunie 2005)
  2. Asemeni rozelor ce mor,/ Tot ce ni-e drag e dat să moară… (Șt. O. Iosif, poet român, 1875 – 22 iunie 1913)
  3. acest fluviu al tuturor zilelor care ne scapă printre degete/ prin toate mijloacele lipsei de măsură și ale banalității (Pierre Perrault, poet canadian, 1927 – 23 iunie 1999)
  4. Eu nu păzesc vite,/ nici altă slujbă nu am,/ căci doar iubirea-i datoria mea.(San Juan de la Cruz, poet mistic spaniol, 24 iunie 1542 –1591)
  5. Pe pian – trandafiri/ între trandafiri albastrul/ și albastrul nu era albastru/ era roșu./ Cântam Bach/ și era ca lumina ce tranzitează/ misterul.(Ruy Barata, poet brazilian, 25 iunie 1920 – 1990)
  6. Eu mă grăbesc, tu te grăbești, el se grăbește./ Îmbătrânesc, îmbătrânești, îmbătrânește./ Ce am iubit? Ce n-am iubit? Ca în poveste/ simplă de tot,/ scurtă de tot/ viața ne este.(Dumitru Matcovschi, poet român din Basarabia, 1939 – 26 iunie 2013)
  7. Căci numai într-o lume, ce voi simţi-o plină/ De-a ochilor tăi dulce şi vecinică lumină,/ Mai pot avè pe lume bogată fericire…/ Durerile cu toate dispar, unde-i iubire. (Samson Bodnărescu, poet român,  27 iunie 1840 – 1902)

Gând de duminică (20)


« Când eraţi robi ai păcatului, eraţi liberi faţă de dreptate. »

(Apostolul Pavel – Epistola către Romani)

Dacă teorema de mai sus ar fi adevărată, am putea deduce câteva corolare:

  1. Nu există păcat acolo unde nu există libertate.
  2. Acolo unde nu există păcat, nu există dreptate.
  3. Libertatea absolută faţă de dreptate (totul e permis) înseamnă dependenţă totală de puterea arbitrară a celorlalti (pentru că si lor totul le e permis).
  4. Acolo unde nu există dreptate, nu există libertate.

Gând de duminică (19)


« Căci nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine. »

Pavel din Tars se adresa creştinilor din Roma lui Nero, dar, de fapt, formula e universală.

Îmi închipui o insulă pustie. Cu un singur om naufragiat pe ea.  Insula oferă apă şi hrană la îndemână. Omul poate supravieţui. Dar pentru ce?

Autobuzul care nu a putut trece peste limba română


Doar femeia

de Dumitru Matcovschi

Mai regină decât floarea
doar femeia poate fi.
Mai adâncă decât marea
doar femeia poate fi.
Mai înaltă ca destinul
doar femeia poate fi.
Mai amară ca pelinul
doar femeia poate fi.
Mai frumoasă decât viața
doar femeia poate fi.
Mai deşteaptă ca povața
doar femeia poate fi.
Mai cuminte ca poemul
doar femeia poate fi.
Mai cumplită ca blestemul
doar femeia poate fi.
Mai aproape decât dorul
doar femeia poate fi.
Mai de şoaptă ca izvorul
doar femeia poate fi.
Mai de-april ca primăvara
doar femeia poate fi.
Și mai dulce ca vioara
doar femeia poate fi.
Iubeşte-mă, bărbate şi mă înveşniceşte,
dar chipul niciodată nu mi-l tăia în piatră.
Decât o veşnicie, mai bine dăruieşte-mi
căldura cea de taină a focului din vatră.

Dumitru Matcovschi s-a născut pentru a fi poet. Îmi amintesc şi azi uimirea mea când, în august 1991, răsfoiam, într-o librărie din Chișinău, o carte în grafie chirilică – Soarele cel mare (de fapt, Сoapeлe  чeл  мape). O limbă română frumoasă și limpede izvora de sub acele litere. Pe care nu le-am mai perceput de la o vreme ca străine, pentru că era ca si cum as fi citit în limba vechilor pisanii de biserici.
Dar pentru Dumitru Matcovschi grafia chirilică era grafia ocupantului. Si i-a fost dat acestui poet neoromantic să fie în linia întâi pentru apărarea limbii române. Să nu vă gânditi că « linia întâi » e o metaforă. Nu. Dumitru Matcovschi trebuia eliminat fizic pentru că declanşase, în 1988,  ofensiva pentru limba română în revista Basarabia. Un autobuz fără pasageri l-a lovit în plin în ziua de 17 mai 1989. Dar Soarele cel Mare a fost de partea poetului, care a iesit după cinci luni din comă si a mai trăit 24 de ani pentru limba română. „Şi nu uita că moartea,/ Oricât ar sta la pândă,/ Tot Soarele cel Mare/ Răsare cu izbândă”. Deja scrisese asta, iar autobuzul securitătii n-a avut nicio putere în fața unei puteri mai mari.

 

 

Roua zilelor (săptămâna 14 – 20 iunie)


  1. În ce abis să îmi ascund sufletul ca să nu văd absența ta ca pe un soare teribil, fără apus, care strălucește definitiv  și nemilos? (Jorge Luis Borges, poet argentinian, 1899 – 14 iunie 1986)
  2. Multe trec pe dinainte,/ În auz ne sună multe,/ Cine ţine toate minte/ Şi ar sta să le asculte?…/ Tu aşează-te deoparte,/ Regăsindu-te pe tine,/ Când cu zgomote deşarte/ Vreme trece, vreme vine. (Mihai Eminescu, poet român, 15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889)
  3. Știu, știu prea bine, dragostea mea,/ Că nici măcar nu m-am gândit vreodată să plec (David Mourão-Ferreira, poet portughez, 1927 – 16 iunie 1996)
  4. lumea ca o pendulă s-a oprit/ oamenii sunt suspendați pentru eternitate. (Paul Reverdy, poet francez, 1889 – 17 iunie 1960)
  5. Să învăţăm, iubire, împreună cu munții aceștia/ Care, atât de departe de mare, știu cum să facă/ Să scalde zările-n albastru (José Saramago, poet portughez, 1922 – 18 iunie 2010)
  6. AL DOILEA LEAC PENTRU DRAGOSTE E ABSENȚA/ MULTE BOLI SE VINDECA PRIN SIMPLA SCHIMBARE/ A AERULUI (Affonso Ávila, poet brazilian, 19 iunie 1928 – 2012)
  7. În viaţă avui o zi foarte frumoasă,/ Ce-n suflet până azi îmi luminează./ Flacăra ei în noaptea mea vibrează;/ Si străluceste-n dragoste aleasă,/ Această zi, din toate mai frumoasă;/ Îi dau un zâmbet pentru totdeauna,/ Cu dor si bucurie amestecate;/ Această zi si aerul  sunt una,/ E aer pur ce-n inimă răzbate. (Marceline Desbordes-Valmore, poetă franceză, 20 iunie 1786 – 1859)

O carte uşor de citit, dar care cade greu la stomac


Merită citită această carte din cel putin 3 motive:

  • Pune la dispozitia cititorului o documentatie bogată, bine organizată (si, lucru remarcabil, fără a ocoli datele care dau posibilitatea cititorului să pună la îndoială unele dintre tezele autorului)
  • E scrisă curgător, adesea captivant
  • Pune o altă lumină pe anumite secvente ale istoriei nationale

As incepe cu acest ultim punct.

Câti dintre noi au aflat la orele de istorie că secolul XVIII fanariot NU a fost cea mai proastă perioadă economică a Tărilor Române?

De câte ori ati auzit vorbindu-se public despre catastrofa economică provocată de decizia politicienilor români de a angrena România în primul război mondial?

De câte ori nu ati auzit cliseul (pe care datele din cartea lui Bogdan Murgescu NU îl confirmă) că religia ortodoxă ar fi fost un factor care a contribuit la retardarea economică si socială in această parte a Europei?

In locul uei analize statistice stufoase autorul preferă patru studii de caz: România, Danemarca, Irlanda si Serbia. Povestile (de istorie economică) sunt scrise alert, datele sunt ilustrative, paralelele sunt bine trasate. E genul de istorie la care poti fi mult mai atent pentru că vorbeste despre viata oamenilor obisnuiti sau, mai bine zis, despre cum poti sa vezi viata oamenilor obisnuiti citind niste documente in care e vorba despre lucruri care se intampla si azi: exporturi, importuri, salarii, investitii, industrie, resurse, migratii, boli, bani, hrană. Toate puse intr-o poveste care are si actiune si dramatism, care aproape că te tine cu sufletul la gură, desi cunosti finalul (ca doar e vorba de o istorie care se termină in zilele noastre!).

Bogdan Murgescu avertizează, discret, asupra idealizării epocii interbelice, arătând că România nu a redus decalajul care o separa de tările dezvoltate. Datele pe care le prezinta pot fi decupate insă si altfel: perioada monarhiei constitutionale in România (1866 – 1938) a fost singura din ultimii 200 de ani in care decalajele fata de Europa dezvoltată NU AU CRESCUT. Iar decalajul a crescut cel mai mult in perioada comunistă si in primii zece ani ai republicii postcomuniste. Să fie doar o simplă intamplare?

Comprimat anxiolitic (5): Fatalistul bine temperat


« Dacă ți-e scris să mori spânzurat, n-o să fii niciodată înecat » (Jules Verne – Cinci săptămâni în balon)

Mai întâi am crezut că e una dintre ironiile lui Jules Verne la adresa spiritului britanic. Apoi am verificat şi am găsit, într-adevăr, expresia printre proverbele englezeşti – « He that is born to be hanged shall never be drowned « .

Si mai interesant e că Jules Verne pune aceste cuvinte în gura unui explorator îndrăzneţ, Ferguson, pe care îl defineşte astfel ca pe un « fatalist pozitiv ».

Fatalistul pozitiv nu-si bate capul cu toate pericolele posibile. De exemplu, Ferguson nu se îngrijorează din cauza leilor, căldurii excesive, triburilor ostile, pentru că, alegând să survoleze in balon Africa, tocmai a făcut mai putin probabile aceste riscuri. Prietenul sau Kennedy incearca să-l sperie cu întrebarea « Si daca ne prabusim? » Ferguson îi răspunde că abia atunci vor avea acele griji, dar vor fi scapat de grija ca se va prabusi balonul.

Nu le poti avea pe toate. Nu se poate fără riscuri. Dar dacă îti alegi riscurile si treci la actiune, nu va mai trebui sa te zbati la nesfârsit cu toate grijile posibile. Si oricât de rău ar iesi încercarea, nu poate fi mai rău decât să trăiesti tot timpul cu  toate grijile posibile.

aa1

Tableta antipsihotică (6): 2+2 = 4,5?


« La meilleure définition que je connaisse de la névrose et de la psychose est la suivante : le psychotique sait que deux et deux font cinq et pense qu’il faut être fou pour ne pas le voir, alors que le névrosé sait très bien que deux et deux font quatre, et ça lui paraît intolérable. »(Boris Cyrulnik Mémoire de singe et paroles d’homme )
(« Cea mai bună definitie pe care o cunosc a diferenței dintre nevroză si psihoză este următoarea: psihoticul spune că doi plus doi fac cinci si crede că trebuie să fii nebun ca să nu-ți dai seama de asta, în timp ce nevroticul știe prea bine că doi plus doi fac patru si asta i se pare intolerabil. »)
 

ap1