Al şaptelea argument


Scolastica a propus peste 5000 de dovezi in favoarea existentei lui Dumnezeu. Ele pot fi grupate în 6 argumente – ontologic, epistemologic, cosmologic, etiologic (al cauzalitatii), teleologic (al scopului), moral.

Astăzi aproape că am întârziat la serviciu (desi eram treaz de la 7), captivat de lectura unei antologii de poezie franceză alcătuită de Jean-François Revel în urmă cu peste trei decenii. O selectie originală, ca de altfel cam tot ce a făcut acest om.

Când am văzut cartea, nu puteam crede că jurnalistul ultralucid care a scris Cunoaşterea inutilă (carte care mie mi-a deschis ochii asupra derivelor ideologice contemporane) ar avea si un « nas poetic » remarcabil si că , în plus, pentru el există ca poezie doar poezia lirică.

Am întârziat îndelung pe două poezii scrise la patru secole distantă si care pot ilustra ceea ce am numit în titlu « al şaptelea argument »: argumentul poetic al existentei lui Dumnezeu.

Guillaume Apollinaire (1880-1918)

L’ADIEU

J’ai cueilli  ce brin de bruyère/ L’automne est morte souviens-t’en/ Nous ne nous verrons plus sur terre/ Odeur du temps brin de bruyère/ Et souviens-toi que je t’attends

(Mirt am cules o crenguță am frânt/ Aminteşte-ți că toamna e moartă/ Noi nu ne vom mai vedea pe pământ/ Miros de timp crenguță de mirt frânt/ Si aminteşte-ți de cel ce te-aşteaptă)

apf

Joachim du Bellay (1522 – 1560)

SONNET  CXIII

Si notre vie est moins qu’une journée/ En l’éternel, si l’an qui fait le tour/ Chasse nos jours sans espoir de retour,/ Si périssable est toute chose née,//Que songes-tu mon âme emprisonnée?/ Pourquoi te plaît l’obscur de notre jour,/ Si pour voler en un plus clair séjour,/Tu as au dos l’aile bien empennée ?// Là est le bien que tout esprit désire,/ Là le repos où tout le monde aspire,/Là est l’amour, là le plaisir encore.// Là, ô mon âme, au plus haut ciel guidée!/ Tu y pourras reconnaître l’Idée/ De la beauté qu’en ce monde j’adore.

(De-i viața noastră mai puțin de-o zi/ Față de veci, de-i anul mers  în cerc/ Al zilelor ce nu se mai întorc/ Dacă tot ce-i născut va putrezi,// La ce visezi suflete-al meu închis?/ De ce îti place ceața zilei noastre,/ Dacă pentru-a zbura spre alte astre,/ Ai spatele de aripi mari împuns?// Acolo-i bunul ce orice duh îl caută,/ Odihna ce-o doreste lumea toată/ Plăcere e acolo si amor// Acolo, suflete, dus la zenit/ Vei recunoaste Gândul ce-a zidit/ Cele frumoase ce-n lume le ador.)

Amortalitate contra imortalitate


Ca orice întreprindere stiintifică onestă, si cartea Laurei Bossi, Istoria naturală a sufletului, duce la si mai multe întrebări. Paginile de concluzii sunt pline de semne de întrebare. Tulburătoare.

« Notiunea traditionala de suflet era, desigur, dificil de folosit, reunind viata si gândirea, moartea si nemurirea, dragostea si ratiunea. Abandonarea ei ne-a lăsat într-o lume «neînsufletită», unde natura a devenit un lucru sau un patrimoniu de exploatat, animalul, o masină sau o marfă, corpul uman, un lucru […]

În lipsa sufletului, asadar, viata umană e măsurată după « calitatea » sa, limbajul nu mai e expresia sa, ci « comunicarea » de mesaje continând informatii cuantificabile, copiii nu mai sunt decât « produsul » unui « proiect parental », moartea nu mai e decât  o  «oprire a vietii» decisă voluntar. Am câstigat astfel câtiva ani de «sperantă de viată», dar am pierdut nemurirea. […]

quo-vadis-673838l-imagine

Putem noi oare încă să decidem că există valori absolute, si nu doar banul, singura valoare recunoscută azi, măsură a tuturor lucrurilor? Că indivizii nu sunt intersanjabili, că timpul nu capătă sens decât dacă îl considerăm sub specie aeternitatis? […]

De fapt, în visul nostru de amortalitate, am fost poate contaminati cu o maladie mortală a sufletului. […]

Ce medic al sufletului ne va vindeca azi de această boală? »

Jurnal de român în Franța (31-32)


Z31, Rodez

Azi stă să plouă, așa că nu mă duc să dau obișnuita tură prin piața de sâmbătă din Rodez. Stau în casă și citesc.

După amiază mă uit la rugby. Turneul celor 6 Natiuni. Franța-Irlanda: un meci incredibil de anost. O echipă a Franței care nu a iesit din propriul teren vreme de 55 de minute, cu o apărare într-adevăr ermetică, dar în rest fără imaginatie, fără viteză, fără grămadă si fără precizie în loviturile de picior. Pe scurt, exact pe dos fata de tot ceea ce stiam până acum despre echipa Franței. Până la urmă, cocosii înving cu 10-9 o Irlandă obosită de bătălia cu apărarea franceză; prilej pentru presa franceză să se îmbete cu apă rece, sperând chiar la câstigarea Marelui Slem! După ce ai învins Italia la 2 puncte si Irlanda la 1 punct, marcând doar trei eseuri în două meciuri! Si să repeti asta si dupa ce ai văzut spectacolul de rugby de la meciul Scotia-Tara Galilor!!

Z32, Figeac

Merg la Figeac (în departamentul vecin, Lot) cu trenul. Confortabil, relativ rapid (80 km într-o oră, cu 6 opriri) si foarte ieftin (5 euro). La Figeac este o parohie a bisericii ortodoxe franceze, care acum este integrată Mitropoliei Europei Occidentale a Bisericii Ortodoxe Române. Ironia sorții: aflu că era tocmai duminica din lună în care preotul tinea slujba la Rodez!

Orasul vechi e plăcut la vedere si poti sa hoinaresti pe stradute pitoresti, care isi poarta denumirile vechi (în occitană, pe plăcute albe marcate cu crucea aurie occitana), in paralel cu denumirile actuale (date in timpul multelor republici franceze).

La plecare trec si pe la Paradis du cochon, o măcelarie-mezelărie (boucherie – charcuterie), cu produse de foarte bună calitate. Întoarcerea la Rodez o fac în covoiturage, cu o soferită foarte vorbăreată si foarte binevoitoare – am ocazia să exersez din plin franceza colocvială.

Cum să faci dragoste cu un negru fără să te obosești


NEGREDany Laferrière e un autor care te « agață » încă din titlu. Când am dat o căutare pentru a vedea ce a scris, aproape toate titlurile mi-au stârnit curiozitatea:

  • Comment faire l’amour avec un nègre sans se fatiguer (Cum să faci dragoste cu un negru fără să te obosesti)
  • Éroshima
  • Le Charme des après-midi sans fin (Vraja după amiezilor fără sfârșit)
  • Mythologies américaines
  • L’Art presque perdu de ne rien faire (Arta aproape pierdută de a nu face nimic)

Cum nu am găsit nici în librăriile reale, nici în cele virtuale, prima sa carte (publicată în urmă cu 30 de ani), am căutat-o si, cu mult noroc, am găsit-o la biblioteca din Rodez, apoi am devorat-o într-o seară si o dimineată.

Cum să faci dragoste cu un negru fără să te obosesti demolează cu tandrete mituri si contramituri rasiale si sexuale ale anilor « 60, « 70 si « 80. Personajele principale sunt naratorul (un negru care citeste) si Bouba, un negru care alternează cititul din Coran si din Freud cu dormitul îndelung si profund.

Ce si cum citeste Negrul Narcis (cum îsi zice, chiar din primul capitol, naratorul)?

« Trebuie să-l citesti pe Hemingway în picioare, pe Basho mergând, pe Proust într-o baie, pe Cervantes la spital, pe Simenon în tren (Canadian Pacific), pe Dante în rai, pe Dosto în iad, pe Miller într-un bar afumat cu hotdogi, cartofi prăjiti si coke… Eu citeam Mishima cu o sticlă de vin ieftin la piciorul patului, complet epuizat, si cu o fată alături, sub duș.

Ea scoase un cap șiroind de apă prin ușa ușor întredeschisă a sălii de baie pentru a-mi cere două sau trei lucruri în acelasi timp: un prosop pentru a-si ascunde sânii, un al doilea pentru a si-l trece peste șolduri (șic, Gauguin!), un al treilea pentru părul său ud si ultimul pentru a nu-si pune picioarele pe podeaua murdară. »

Fata e o fantasmă: în apartamentul celor doi negri era foarte putin probabil sa existe patru prosoape curate, iar fetele care vin aici, agătate de Negrul Narcis, nu îsi ascund sânii. În plus, mai există un indiciu: în această carte, toate personajele feminine care sunt cât de putin creionate poartă titlul de Miz (nu Miss!). Iată-le, în ordinea intrării în scenă:

  • Miz Littérature
  • Miz Beauté
  • Miz Piggy
  • Miz Après-Midi
  • Miz Hachette
  • Miz Cheveux Ras
  • Miz Suicide
  • Miz Sophisticated Lady
  • Miz Orange mécanique
  • Miz Snob
  • Miz Mystic
  • Miz Chat
  • Miz Cover-girl
  • Miz Luzerne
  • Miz Gitane
  • Miz Bombardier

Miz Littérature îsi face aparitia pe a doua pagină a capitolului IV (Negrul este din regnul vegetal)

« Miz Littérature mi-a lăsat un bilet (pliat în patru la coltul oglinzii. Uitasem de de ea. E fata de la universitatea McGill si Bouba e cel care a poreclit-o Miz Littérature. Asa face Bouba. Fata pe care am întâlnit-o într-o altă zi pe strada Saint-Denis în timp ce mânca o înghetată era Miz Sundae. Pentru a nu ne-o pune în cap pe Gloria Steinen [militantă feministă, n.m.], scriem Miz.

Miz Littérature a întors din condei două lungi paragrafe pentru a mă înstiinta că s-a dus la o «delicioasă patiserie grecească pe Park Avenue». Ciudată fată, o întâlnisem la universitate (la o serata literară tipică pentru McGill). Lăsasem să se înteleagă că Virginia Woolf  avea mai multă valoare decât Yeats, sau o tâmpenie de genul ăsta. Poate că i s-a pă rut că asta suna foarte baroc în gura unui negru. »

De ce e negrul din regnul vegetal?

« Miz Littérature si-a lăsat mirosul în baie. Gide raportează în jurnalul său (Întoarcere din Ciad) că în Africa l-a frapat mirosul. Un miros foarte picant. Miros de frunze. Negrul este din regnul vegetal. Albii uită că si ei au miros. Majoritatea fetelor de la McGill miros a pudră Johnson Baby. »

Si, pentru a încheia suculent această serie de citate, să reproduc aici si începutul capirolului VI (Quand la planète sautera, l’explosion nous surprendradans une discussion métaphysique sur l’origine du désir).

« Bouba se trezeste dintr-o cură de somn de 72 de ore si se informează despre starea planetei noastre.

– Deci, bomba?

– Nu încă.

– Îmi spui si mie ce astaptă ca s-o facă?

– Semnalul tău, Bouba.

– Care semnal, Bătrâne?

– Marele somn.

– Dar pe tine, pe tine ce te retine?

– Ideea că mai sunt fete frumoase si iluzia că o să le am pe toate vreodată.

– Ah! Bătrâne, Frumusetea, ce-i asta oare?

– E ceea îl face pe un negru impotent să aibă erectie.

– Nu, Bătrâne, nu esti nici pe aproape. Dorinta e cea care te face să ai erectie.

– Poate, Bouba, poate, dar care e sursa acestei dorinte?

– Când ti se scoală, asta se întâmplă datorită viziunii tale asupra lumii, a fantasmelor din adolescentă, a vremii de afară… iar frumusetea nu are nimic de-a face cu toate astea.

– Un fund frumos…

– Nu există decât în capul tău, Bătrâne.

– Chiar crezi că un fund există doar în capul meu?

– Desigur, Bătrâne; dovada: când faci dragoste cu o fată si ea e culcată pe spate, tu nu vezi nimic din acest faimos fund.

– Nu o facem toti în acelasi fel, Bouba.

– Ah! praf în ochi, revenim mereu la chestia asta veche cu pozitia misionarului, crede-mă. Bine, hai să vorbim despre gură. Întâlnesti o fată pe stradă. Ea are o gură senzuală si lacomă, orice  vrei tu.Tu îi zici banalităti, ea îti răspunde la fel si vă sărutati două ore mai târziu: ei bine, când o săruti, nu-i vezi gura. În close-up nu vezi aproape nimic, oricum ar fi. »

 

Jurnal de român în Franța (27-30)


E săptămâna întâlnirilor (prin intermediul emisiunilor TV) cu doi « nemuritori » de dată recentă. E vorba de Dany Laferrière și Alain Finkielkraut, ocupanții fotoliilor 2 și 21 la Academia Franceză. Amândoi într-o frondă perpetuă față de șabloanele aproape sacrosancte ale corectitudinii politice (care aici, în Franța, se autodenumește încă progresism, și pe care un alt « reacționar », istoricul Jacques le Goff, o numește, cu blândă ironie, « tabăra binelui »).

Reproduc aici partea care mi s-a părut cea mai intreresantă si chiar impresionantă, chiar si pentru un observator din afară, din discursul lui Alain Finkielkraut la primirea sa în Academie:

« Si în această zi, mă gândesc în primul rând la ai mei. La bunicii mei, pe care, asemenea majoritătii evreilor așchenazi născuti după război, nu i-am cunoscut. La acest bunic din partea mamei care, împreună cu soția lui, conducea o afacere cu lemn la Lvov, pe atunci oraș polonez, dar care, am aflat asta târziu, prefera studiul și frecventarea cărților sacre. La părinții mei, desigur, care nu sunt aici pentru a cunoaște această fericire: intrarea fiului lor în Academia Franceză, lucru pentru care meritul le revine lor.

Nu spun că ei ar fi încercat o afecțiune neamestecată la adresa Franței. Din Franța, și cu complicitatea Statului francez, a fost deportat tatăl meu; de la Beaune-la-Rolande a plecat convoiul care l-a dus la Auschwitz-Birkenau. Franco-iudaismul s-a făcut țăndări atunci; evreii care crezuseră că emanciparea lor era o nouă iesire din Egipt, au înteles că nu puteau scăpa de conditia lor. […] Iudeitatea nu mai era solubilă în francitate si părintii mei ar fi fost dezolati să mă vadă asimilat natiunii, sacrificându-i astfel identitatea mea evreiască, chiar dacă această identitate nu se mai traducea pentru ei, deci nici pentru mine, în gesturile rituale ale traditiei.

Ceea ce voiau ei, totusi, cu ardoare, era ca eu să asimilez limba, literatura, cultura franceză. Si ei puteau se puteu baza pentru asta pe școală, în acele timpuri. Îi dedicau fiului unic ce eram o dragoste neconditionată, dar nu mi-au  lăsat cu adevărat vreo altă alegere decât să fiu studios si să aduc note bune acasă. Am învătat asadar să onorez limba mea maternă, care nu era limba mamei mele (ea s-a ferit cu grijă să mă învete limba ei, poloneza, ca să domnească în mine, fără umbră si fără împărtire, limba poporului acestei țări).[…]  

Cu toate astea, faptul de a fi francez nu reprezenta nimic special în ochii mei. Ca majoritatea celor de vârsta mea, eram în mod spontan cosmopolit. Lumea în care mă miscam era populată de concepte politice si, universalul tinând locul patriei, gândeam toate locurile drept cantităti neglijabile. […]

Franța mi-a revenit în memorie atunci când, devenită societate postnatională, postliterară si postculturală, ea a părut că alunecă încet în uitarea de sine. În fața acestui proces inexorabil, am fost cuprins, spre marea mea surpriză, de ceea ce Simone Weil numeste în L’Enracinement «patriotismul de compasiune», asadar nu iubirea pentru măretia sau mândria pactului secular pe care Franța l-a făcut cu libertatea lumii, ci tandrețea pentru un lucru frumos, prețios, fragil si perisabil. Am descoperit că iubeam Franța în ziua în care am luat cunostință de faptul că si ea era muritoare… » 

Despre Dany Laferrière si al său  Comment faire l’amour avec un nègre sans se fatiguer (Cum să faci dragoste cu un negru fără să te obosesti), voi scrie pe larg în curând.

Sufletul ochiului


vederea e pentru ochi ceea ce sufletul e pentru corp. Ochiul se formează pentru a servi vederea, iar corpul pentru a servi sufletul.

In contrasens cu ideea ca mintea e o productie a creierului, iar vederea o productie a aparatului vizual.

Poezia lui Radu Sergiu Ruba, atat de profund vizuală, arata ca vederea supravietuieste aparatului vizual (poetul pe care l-am pomenit nu mai vede cu ochii de peste 50 de ani).

„Nu înnebuni

nu-ţi mai pierde urmele prin lume

nu mai muri.

Avem de înălţat un incendiu măreţ

nu atât pentru căldura lui

cât pentru lumină

până foarte departe

la marginile marginii

cât să poţi cerceta la marginile sale

orice

în amănunt

luându-te după orbul de Borges

ca să găseşti acea singură carte

trăind dintr-un singur cuvânt

dintr-un singur semn

secret

numele lui Dumnezeu

de la care poate să reînceapă totul.”

România mai e acasă?


14martieLa 14 martie 1881, Parlamentul României a adoptat legea prin care tara era proclamata regat. Cel care a propus votarea legii a fost republicanul C.A. Rosetti.

În acelasi an, pe 10 Mai, Carol I era încoronat solemn ca Rege al României. Coroana de Otel a fost desenata de Theodor Aman.

Azi, Coroana de Otel e înca exilata de pe stema României de niste republicani de care lui C.A. Rosetti i-ar fi rusine.

Dar lor putin le pasa. Pentru ca nu au nici rusine, nici tara, nici lege.

Daca mai exista republicani in sensul pe care un Balcescu il dadea acestui cuvant (a pune interesul public inaintea celor private), sa ia exemplul lui Rosetti si sa repuna Coroana pe scutul României. Si sa ia aminte la spusele aceluiasi Rosetti, cum că « în Romania, monarhia constitutionala garanteaza cel mai bine libertatile republicane »

A fost odata … Regatul României. Republica Romania a existat si există încă doar ca un vis urât. Din care, din pacate, nu vrem sa ne trezim.

Se pare că si deviza (republicana!) « Prin noi înșine » e si ea in exil: a ramas doar pe decoratia Coroana României.

Dar România mai e acasă?

Jurnal de român în Franța (25-26)


Z 25, Nîmes –Millau –  Rodez

Vizita la Arenele din Nimes, cele mai bine conservate arene romane, imi da sentimente amestecate. Pe de o parte admiratie pentru geniul de constructori al romanilor, pe de alta parte perplexitate in fata gustului dubios in materie de spectacol al acestora. Ar trebui totusi mentionat in cartile de istorie ca romanii practicau sacrificiile umane. In arena. Pe altarul unui cult in care nu credea nimeni in mod serios: cultul imparatului.

Audioghidul incearca sa ma convinga ca spectatorii nu erau interesati de executiile in arena ale condamnatilor – sfasiati de animale – si ca plecau sa manance ceva in acest timp. Nu cred. La Arene se desfasoara si azi corride. Unde oamenii nu vin sa vada cum este omorat taurul, ci sunt excitati de ideea ca ar putea curge sange de om.

La pranz trec prin piata si o gasesc foarte animata – e Sarbatoarea Trufei. Desi e inceput de februarie, soarele e de primavara. Stau si eu la o masa si iau o omleta cu trufe. Atmosfera e foarte conviviala.

La plecare mai dau o tura prin piata si dau peste Christophe Mouton in persoana vanzandu-si celebra brandade de morue nimoise. Iau varianta traditionala, desi maestrul ma imbie si cu o noua creatie, conceputa special pentru ocazie. In rest, constat ca imperiul alimentar aveyronez se intinde pana aici – trei sferturi dintre produsele din piata poarta cu mandrie etichete indicand originea si calitatea aveyroneza. Nu e nevoie sa le car de aici, asadar, le am si la Rodez.

Merg din nou in covoiturage, si tot cu o Dacie. Iar conducatorul Daciei e vorbaret si gasim repede subiecte comune. Are o plantatie de maslini in apropiere de Marsilia si produce uleiuri de masline « de autor ». Plantatia e o mostenire de familie, dar el traieste cea mai mare parte a timpului in Lot (departament vecin cu Aveyron), unde este preparator fizic al unei echipe de rugby. Cum sunt un mare amator de rugby (la televizor, desigur!) si cum el e curios in legatura cu rugby-ul din România, avem ce discuta pana la Rodez.

Z 26, Rodez

Azi e frig. E prima zi realmente friguroasa de cand am venit aici. Restaurantul spitalului e plin de la prima ora. Ca si cum oamenii abia au asteptat ora mesei pentru a se strange la o mancare buna si la un pahar de vorba. Adevarul e ca atmosfera e foarte calda aici, in jurul mesei.

Les origines de l’esprit: la merde


DÉJECTION

Excréments ; leur rapport avec le corps de l’homme, avec ses idées et ses passions.

L’homme n’a jamais pu produire par l’art rien de ce que fait la nature. Il a cru faire de l’or, et il n’a jamais pu seulement faire de la boue, quoiqu’il en soit pétri. On nous a fait voir un canard artificiel qui marchait, qui béquetait ; mais on n’a pu réussir à le faire digérer, et à former de vraies déjections.

Quel art pourrait produire une matière qui, ayant été préparée par les glandes salivaires, ensuite par le suc gastrique, puis par la bile hépatique, et par le suc pancréatique, ayant fourni dans sa route un chyle qui s’est changé en sang, devient enfin ce composé fétide et putride qui sort de l’intestin rectum par la force étonnante des muscles ? (…)

Sa merde commence à se former dans le duodénum quand ses aliments sortent de son estomac et s’imprègnent de la bile de son foie. Qu’il ait une diarrhée, il est languissant et doux, la force lui manque pour être méchant. Qu’il soit constipé, alors les sels et les soufres de sa merde entrent dans son chyle, portent l’acrimonie dans son sang, fournissent souvent à son cerveau des idées atroces.

Pe scurt, Voltaire , pentru a ne lumina cu privire la inexistenta unui suflet imaterial, ne spune cam asa:

  1. Ca s-au mai vazut rate artificiale care sa mearga sau chiar sa macane, dar nu unele care sa digere si sa produca excremente adevarate.
  2. Ca arta de a produce fecale e inca inaccesibila (implicatia fiind ca daca am stapani-o am putea manipula mintea, cum va detalia, de altfel, mai jos)
  3. Ca daca ai diaree esti fara vigoare, bland, prea lipsit de forta pentru a fi rau.
  4. Ca daca esti constipat, « atunci sarurile si sulfurile din fecale intra in limfa si duc acreala in sange, furnizand adesea creierului idei atroce ».