Jurnal de român în Franța (47-58)


Zăpadă caldă. O expresie pentru a descrie această ninsoare de martie, pufoasă, care nu rezistă decât o oră-două pe sol. La prânz vezi din nou doar iarba verde.

Vizitez Albi. Inima tinuturilor cathare. Catharii, daca nu stiati, au venit din regiunea sud-dunăreană, unde se numeau bogomili (daca vreti un exemplu arhicunoscut de bogomil pe plaiurile noastre, de Mesterul Manole sigur ati auzit).

Nu ma pot abtine sa fac o comparatie antropomorfizanta intre Albi si Rodez: o batrâna doamna in roz si, respectiv, un domn de aceeasi varsta in costum gri, usor uzat.

La Albi vizitez Muzeul Laperouse si las pentru data viitoare Muzeul Toulouse-Lautrec. Cine si-ar fi putut închipui ca unul dintre marii navigatori francezi era, de fapt, un nobil din foarte continentalul Albi? Si am mai aflat si ce îl preocupa pe condamnatul Ludovic al XVI-lea pe când urca treptele esafodului. Profitând de ocazie, ar fi întrebat: « Aveti vesti de la Domnul de La Pérouse? » Regele fusese cel care comandase expeditia în care disparuse La Pérouse (1785 -1788), tot el cel care solicitase, în 1791, Adunarii Nationale sa aprobe o expeditie de gasire si, eventual, salvare a echipajului disparut in Pacific; în ianuarie 1793, când Ludovic al XVI-lea a fost executat, aceasta expeditie gasise doua noi insule, dar nu daduse de urma lui La Pérouse.

In drum spre Albi am cunoscut (tot în covoiturage, desigur!) un fermier din Gers, tinutul de bastina al lui d’Artagnan. Omul era, de departe, mult mai interesant decat capitanul de muschetari al Regelui-Soare.

 

Discursul Doamnei Ana Blandiana la decernarea titlului de Doctor Honoris Causa/ Universitatea Babeș-Bolyai/ martie 2016. Update: Premiul ”Poetul European al Libetății”, 2016, Gdansk, Polonia!


Gogea's Blog

download

26-Ana_Blandiana-1_w747_h373_q100

ISTORIA CA VIITOR

         Aș vrea ca să încep rugându-vă să nu priviți ca pe o întâmplare stranie faptul că un scriitor ca mine vine să vă vorbească despre istorie. Numai din perspectiva finală a ultimului secol, care a apropiat poezia mai mult de joc decât de religie, acest lucru poate să apară nefiresc. În Grecia preclasică, dimpotrivă, aezii erau purtătorii din generație în generație ai memoriei colective, devenită în egală măsură poem și istorie, iar în mitologie Memoria – Mnemosine – era mama tuturor muzelor.

Titlul alocuțiunii pe care am pregătit-o pentru acest prilej solemn – pe care n-aș fi îndrăznit să-l visez niciodată în lungii ani în care singura mea speranță fără măsură era să devin studentă a acestei prestigioase universități – este Istoria, ca viitor, ceea ce nu înseamnă că voi îndrăzni să mă erijez în istoric și să prezint sub acest titlu…

Voir l’article original 4 382 mots de plus

Jurnal de român în Franța (33-46)


Două săptămâni în care nu am mai tinut un jurnal. Am făcut trei descoperiri în aceste două săptămâni.

  1. Am vizitat Muzeul Fenaille din Rodez. Foarte interesant pentru orice iubitor de istorie, excelent organizat tematic, iar sectiunea dedicată menhirelor m-a fascinat de-a dreptul. menhir
  2. Am descoperit că pentru tot ce tine de viata mea profesională am început deja să gândesc predominant în franceză. Probabil pentru că mă simt mai bine ca niciodată din punct de vedere al potrivirii cu echipa si cu filosofia de lucru din acest loc.
  3. L-am descoperit pe părintele Joel, preot ortodox francez. Père Joel vorbeste  simplu si pătrunzător. De exemplu, atunci când denumeste foamea de senzatii « âme boulimique » (« suflet bulimic »). Sau atunci când îti spune că păcatul este, cel mai adesea, « oubli de Dieu » (« uitare de Dumnezeu »). Iar cuvintele astea răsar ca florile de câmp: proaspete si amestecate fără pretentii cu iarba vie a cuvintelor de zi cu zi.

Spun mulţumesc de şapte ori pe zi?


« Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua ».

Pare o nedreptate, nu-i aşa? Si totusi…

Cel care începe prin a vedea ceea ce « îi lipseste », adesea nu mai vede ceea ce are, deci nici nu multumeste pentru ceea ce i-a fost deja oferit gratuit. Acest dar devine « un nimic » în comparatie cu ceea ce crede omul respectiv că ar fi « normalul ».

Dar daca inainte de a cere as multumi pentru ce mi s-a dat deja?

 

Lecturi neprogramate: Chronique de la dérive douce


Recunosc: mi-am propus sa citesc tot ce a scris Dany Laferrière. Pentru că scrie fabulos. Dar imi rezerv surpriza de a nu sti în ce ordine îi voi citi cartile. Pur si simplu le pândesc întoarcerea pe raftul bibliotecii din Rodez. Nici una nu se odihneste prea mult acolo. Ca la orice vânatoare, multe depind de noroc.

Ieri am prins Cronica unei derive blânde. Am observat ca e pusa in pagina sub forma unor poeme în proză. Mi-am zis ca o s-o citesc pe îndelete, delectându-ma cu stilul al fresco al haitianului.

Ti-ai gasit!!! M-a prins Dany de la prima pagina si nu m-a lasat nici sa manânc pâna n-am ajuns la ultima.

Iata prima pagina:

"Părăsesc o dictatură
tropicală cuprinsă de nebunie
fiind încă în mod vag fecior
când ajung la Montréal
în plină vară 76
Privesc cerul
gândindu-mă că în urmă cu
câteva minute
eram acolo sus
printre stele.
Pentru prima dată.
Pe toate ecranele aeroportului
si chiar ale lumii
mica gimnastă,
cu mari ochi negri speriati
si cu brate lungi atât de subtiri,
care dansează, zboară,
si nu deschide
ochii si bratele
decât în momentul
când picioarele sale
ating solul.
De la prima miscare
până în momentul
când ea se opreste
cu un gest curat si precis.
Corpul în arc.
Nadia Comăneci doarme.
Iată explicatia
notei sale perfecte – 10,
prima din istoria
Jocurilor Olimpice."

df

Iar ultima pagină e de fapt prima secventa din drumul unui imigrant haitian către aula Academiei Franceze. Dar deocamdată, pentru a putea sa-si cumpere masina de scris, e nevoit sa isi completeze meniul cu porumbeii din parc.

"În vitrina prăfuită 
a acestui magazin de pe strada Mont-Royal.
O veche masină de scris.
Acea Remington 22.
E tot ce am nevoie
pentru moment.
Trebuie să îmi găsesc o 
cameră în oras unde nu voi avea 
decât patul, masa din bucătărie
si masina de scris.
Nu voi aduce pe nimeni acolo.

Mă voi întoarce deci
să mă plimb prin parc,
să mă uit la fete,
să-mi notez impresiile
si, desigur, să încerc
alte retete
cu porumbel."