Journal d’arrière-garde: 4 octobre 2019


Se vorbește despre atentatul de ieri (4 funcționari de la Prefectura Poliției din Paris uciși de un coleg cu un cuțit ceramic) și nu găsești măcar un post care să lase « la liber » cuvântul « islam » – cuvintele permise fiind doar radicalizare, extremism, terorism, cel mult salafism.

Journal d’arrière-garde: 3 octobre 2019


Le mot est dit (dans l’Assemblée nationale, en plus) :

« Ni dans ce projet de loi, ni aujourd’hui, ni demain, nous n’empêcherons quelconques parents hétérosexuels de vouloir concevoir un enfant de manière charnelle »

Dacă lucrurile vor merge doar după mintea inițiatorilor legii care ar urma să reglementeze procrearea asistată medical, părinții care mai concep natural vor deveni tolerați (a se observa aroganța expresiei « noi nu vom împiedica oarecari părinți heterosexuali să vrea să conceapă un copil în modul carnal » ); tolerați, dar nu pentru mult timp – doar până « poimâine »

Journal d’arrière-garde: 1 octobre 2019


Dependable e un cuvânt englezesc care vrea sa zică [om] « pe care te poți baza / pe care poți conta ».

Dar vremurile noastre preamăresc un alt cuvânt: independent. Fii independent, nu te baza decât pe tine însuți! Asta e noua mantra a religiei succesului individual.

Independența ar fi idealul, dependența ar fi doar o boală a copilăriei.

Dar dacă ar fi așa, la ce ar mai fi buni oamenii pe care te poți baza? La nimic, logic vorbind. Așa că vor dispărea pe măsură ce umplem lumea de « independenti ».

Journal d’arrière-garde: 30 septembre 2019


Fotoreportaj în revista Geo despre Maramureș.

Ultima fotografie iese din tonul paseist dulceag (autoarea e o franțuzoaica născută în România) : un bătrân fumează într-o odaie neîngrijita. Legenda: « Ion Pop, 71 de ani, nu a mai făcut nimic în casă de douăzeci de ani, de când i-a murit nevasta… Trăiește din banii pe care i-i trimit cei doi fii ai lui, instalați în Germania și Italia »

Journal d’arrière-garde: 29 septembrie 2019 (duminică)


Oricine vine la Mine și aude cuvintele Mele și le face, vă voi arăta cu cine se aseamănă:

Asemenea este omului care zidindu-și casă a săpat, a adâncit și i-a pus temelia pe piatră și venind puhoi apele mari și izbind-o n-au putut s-o clinteasca, fiindcă era bine clădita pe piatră.

(Predica de pe Munte)

Iată de unde vine urarea de nuntă « Casă de piatră ».

Ar fi interesant de văzut dacă trecerea de la « pe piatră » la « de piatră » nu reflectă uitarea bazelor nevăzute în favoarea unei aparente soliditati a pereților.

Journal d’arrière-garde: 28 septembre 2019


Jacques Chirac a fost un susținător de primă oră al aderării României la NATO. În plus, unul în cunoștință de cauză.

Ceea ce mi se pare uimitor astăzi e că în România din epoca razboaielor din fosta Iugoslavie presa vorbea numai despre americani; de fapt, în Bosnia pacea a venit nu ca urmare a bombardamentelor americane, ci după ce proaspăt alesul președinte Chirac a ordonat trupelor franceze sa contraatace pentru a recupera zonele de interpunere ocupate de armata sârbilor bosniaci care profitau de pasivitatea trupelor sub mandat ONU

Într-o lună Chirac reușește să convingă aliații că misiunea ONU « de menținere a păcii » (în plin război!) era absurdă și ca trebuie să facă războiul pentru a obține pacea. Trupele sunt puse sub comandament francez!

După alte două luni armistițiul e convenit la Dayton, dar tratatul de pace e semnat în mod solemn la Paris.

Journal d’arrière-garde: 26 septembre 2019


On ne vit vraiment que ce qu’on raconte, écrit sur la toile un auteur qui n’a qu’un nom éphémère, dix secondes sous mes yeux, juste le temps pour que l’araignée le dévore.

Qui raconte? Qui vit?

Je ne veux plus me raconter des histoires. Parce qu’on doit choisir: vivre ou raconter sa vie. Cette fois le nom est bien inscrit sur le sable de ma memoire: Albert Camus.