« […]marinarii, şomeri, se scarpină pe mesele de biliard, în cinematografe pornografice şi pe terasele cafenelelor, aşteptând ca Infantele să scrie de la Sagres şi să-i trimită în căutarea unor arhipelaguri inexistente în derivă pe marea nesfârşită. Dădeam cu teamă la o parte draperiile din sală şi imediat Descoperiţi-mi Azorele, şi noi i le descopeream, Găsiţi-mi Madeira, şi noi, ce folos, i-o găseam, Eşuaţi-mi în Brazilia şi aduceţi-mi-o aici înainte ca vreun idiot de veneţian să o ducă în Italia, şi noi i-am adus în provincia Algarve, unde lua cina într-o adunare de medici şi episcopi, acea monstruozitate ciudată cu carnavaluri, papagali şi tâlhării, astfel încât, când a văzut-o aşa stupid de enormă, trasă de şaptesprezece galere şi o mie patru sute de perechi de boi, fără să mai punem la socoteală catârii şi sclavii mauri, s-a îndepărtat de ai săi şi ne-a întrebat în secret, fiind el om cu scaun la cap şi de bună înţelegere, De ce să mă încurc eu cu aşa ceva când am oricum destule belele?, astfel că ne-a poruncit ca, în timpul orei de siestă, să o punem la loc unde o găsiserăm, fără să păstrăm măcar un papagal, şi noi am uitat de pelagră şi de câţi morţi am suferit ca să i-o aducem, iar pajului  care a întrebat, arătând spre fereastră, Doamne, ce naţie mai e şi asta?, i-a răspuns fără să ezite, cu vocea sa dogită de amiral la ancoră, că-i un banc de nisip rămas de la reflux, tontule, că nici litoralul nu eşti în stare să-l deosebeşti, şi cu multe Ave-Maria şi mai multă trudă am dat ascultare celor ce ni le-a spus, adică am tras Brazilia înapoi spre America şi cine-o veni mai târziu să se descurce, doar că n-am reuşit să reţinem papagalii neverosimili care zburau ţipând prin pieţele Lisabonei în agitaţia colorată a prosoapelor de plajă. Papagali pe cocoşul de fier al giruetei de pe catedrală, pe tricoarnele doamnelor de onoare, pe crenelurile cetăţii Óbidos şi pe vârful penisurilor în erecţie, papagali care conversau într-un limbaj de emigranţi asemănător celui al femeilor de la pensiune când coborau, o dată cu noaptea, spre strada Arroios […] »

(António Lobo Antunes – Întoarcerea caravelelor, traducere din limba portugheză de Micaela Ghiţescu, ed. Humanitas, 2003, p. 52)

Une réflexion sur “Întoarcerea caravelelor

Répondre

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l’aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion /  Changer )

Photo Google

Vous commentez à l’aide de votre compte Google. Déconnexion /  Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l’aide de votre compte Twitter. Déconnexion /  Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l’aide de votre compte Facebook. Déconnexion /  Changer )

Connexion à %s