Jostein Gaarder – Ca într-o oglindă, în chip întunecat …

« Luase o lacrimă pe unul din degete şi cu ea desenase un înger pe geam. Când şi-a dat seama că a desenat îngerul cu propriile-i lacrimi o apucase din nou râsul. Care era, de fapt, diferenţa dintre nişte lacrimi de înger şi un înger de lacrimi? »

« – Învăţătoarea mea, la şcoală, spune că vârsta copilăriei este doar o etapă pe drumul spre maturitate. De aceea trebuie să ne facem lecţiile şi să ne pregătim pentru viaţa de adult. Nu ţi se pare ciudat?
Ariel clătină din cap:
– Ba da, pentru că, de fapt, adevărul e cu totul altul.
– Ce vrei să spui?
– Maturitatea este doar o etapă pe drumul ce duce la naşterea unui copil. »

« – Da, am auzit că Adam şi Eva au fost alungaţi din paradis, dar nimeni nu mi-a spus că era vorba de paradisul copilăriei!
– Câte ceva ai fi putut să înţelegi şi singură. Voi, oamenii, înţelegeţi numai fragmente. Pentru că acum vedeţi totul ca într-o oglindă, în chip întunecat … »

« Nu noi venim în lume, ci lumea vine spre noi. Pentru că a te naşte înseamă să primeşti în dar lumea întreagă.« 

« -Mă îngâni!
– Vreau să simt gustul cuvintelor.
– Să simţi gustul cuvintelor?
El dădu din cap afirmativ:
– Este, de fapt, singurul lucru pe care îl simte un înger. »

« Cine se va scufunda după perlele mele când nu voi mai fi? Cine va şti că au fost ale mele? Cine va şti atunci că lumea întreagă a atârnat odată la gâtul meu, ca un colier de perle?« 

« – Şi ar fi încă multe de spus, continuă Ariel. În vis, nimeni nu vă poate vătăma şi sunteţi la fel de invulnerabili ca îngerii din cer. »

« – Acesta este cerul pe pământ, Cecilie! Aceasta este grădina Edenului în care locuiesc oamenii, iar îngerii se află pretutindeni. »

8 réflexions sur “Jostein Gaarder – Ca într-o oglindă, în chip întunecat …

  1. Am aflat cu amar din presa straina ca Regele Filip al Belgiei a validat si semnat (chiar intr-o zi sfanta de duminica) proiectul de lege privind eutanasierea copiilor cu boli cronice. Nu sunt monarhista, nu ma intereseaza politica, dar marturisesc ca lungile saptamani de tacere, ce au urmat aprobarii in Parlamentul Belgian a proiectului de lege, au incoltit in sufletul meu o firava raza de speranta ca Regele, tata a patru copii, va avea o atitudine demna si transanta impotriva acestui proiect. A fost doar tacerea si linistea dinaintea furtunii…ce va urma. Pentru ca acest precedent nu va fi fi fara urmari in viitor. Viata este un dar de la Dumnezeu si trebuie sa se intoarca la El atunci cand El hotaraste, si nu altii.

    Citeam noptile trecute o carte a parintelui Savatie Bastovoi, “Diavolul este politic corect”, care are la baza o declaratie mai veche a fostului director al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare si fost consilier personal al lui Francois Mitterrand, Jacques Attali: “ Eutanasia va fi un instrument esential al societatii noastre viitoare…din clipa in care a fost depasita virsta de 60-65 de ani, omul traieste mult prea indelungat fara a produce si costa foarte scump societatea ..” Laitmotivul cartii “Diavolul este politic corect” este tot o lege a eutanisiei, legea nr. 182/110, care ii are in vizor, de data aceasta, pe varstnici si care prevede “intreruperea functiilor fizice la persoanele devenite inapte pentru viata sociala” la varsta de 65 de ani. Nu vreau sa povestesc prea mult despre carte, insa as dori, daca imi este permis, sa las un citat din cartea parintelui: “Sfarsitul lumii nu-l va aduce un cataclism, asa cum gresit isi inchipuie multi, ci dorinta demonica de a ucide, care incepe sa puna stapanire pe tot mai multa lume…Atunci cand ultimul om capabil sa iubeasca va fi ucis, viata pe pamant isi va pierde adevaratul si singurul sau sens, acela de-a iubi…Sa iubesti inseamna sa simti suferinta celuilalt ca pe a ta.. ”

    1. Din cei 216 000 de semnatari ai petitiei, doar 5000 au fost belgieni. Din păcate, acest lucru confirmă faptul că parlamentarii care au votat legea îi reprezentau fidel pe alegătorii lor. Din păcate, regele nu a a avut tăria de a merge împotriva curentului. Dar decretul l-a semnat totusi sâmbătă seara – in ziua coborarii la iad.

      1. In presa belgiana am citit ca ar fi fost duminica…Dar poate ca nu este atat de importanta ziua…

        Ajutati-ma, va rog, sa inteleg altceva. Citesc urmatoarele: « Medicul Gerland van Berlaer, un cunoscut pediatru din Bruxelles, crede insa ca eutanasia este cel mai milostiv lucru care poate fi facut. [..] Vorbim despre copii care se afla la sfarsitul vietii lor. Nu este ca si cum ar mai avea luni sau ani de trait. Viata lor se va termina oricum », spune van Berlaer, care afirma ca multi dintre pacientii sai minori ii cer sa ii ajute sa moara. « Cuvintele pe care ei ni le adreseaza sunt: ‘Nu ma lasati sa mor intr-un mod oribil, lasati-ma acum cand inca sunt un om si cat inca mai am demnitate' », marturiseste medicul.

        V-as intreba: Exista copii bolnavi care spun asemenea lucruri si-si cer singuri moartea? Am avut o nepotica, in varsta de 10 ani, care a murit de leucemie. A fost cel mai vesel si iubitor copil pe care-l stiu. Nu am auzit-o vreodata sa rosteasca cuvantul moarte. Exista, domnu’ doctor, copil bolnav care-si implora medicul sa-i ia viata?

      2. Eu nu am auzit. Desigur că asta nu e relevant, pentru ca am avut prea putin contact cu asemenea situatii. Dar frica de moarte este adesea prezenta la copii. Copiii vorbesc adesea despre moarte (si adesea adultii evita aceste discutii cu ei), dar nu se poate spune ca inteleg moartea, pana pe la 10-12 ani, într-un mod similar adultului.

      3. Am văzur ca Libre Belgique a publicat stirea duminica, 2 martie, ora 0:00, ceea ce inseamna ca semnarea a avut loc sâmbătă. Desigur, nu cred că are importanţă. (Deşi, m-aş putea gândi că jurnalul, de orientare anticlericală, a vrut ca ştirea să fie în ediţia de duminică dimineaţă tocmai pentru a-i enerva pe catolici!)

  2. Multumesc pentru raspuns. Personal, n-am auzit, pana acum, un copil care sa vorbeasca despre moarte. Dar, daca spuneti dvs., va cred.

  3. Pentru ca m-ati facut curioasa in privinta cartii, am comandat-o pe net. Intentionam s-o citesc la vara, in concediu, in zile linistite si cu mult soare, neavand nici cea mai mica placere si tragere de inima sa citesc, in perioada aceasta mohorata si stresanta, o poveste trista despre un copil bolnav, in pragul mortii. Numarul redus de pagini, formatul comod mainilor, scrisul larg si generos cu ochii mei obositi, m-au ispitit, insa, de indata. Am decis sa nu mai astept. Imi imaginasem o carte cu atmosfera trista, cu si despre copii bolnavi, vise spulberate, familii si prieteni sfasiati de durere si neputinta, cu totii in asteptarea mortii. A fost, insa, cea mai dulce si senina poveste trista citita vreodata.

    Aceasta este povestea Ceciliei, o fetita tintuita la pat din cauza unei boli incurabile, in timp ce familia este ocupata cu pregatirile si darurile de Craciun, constienti ca ar putea fi ultima sarbatoare pentru micuta. In noaptea magica a Craciunului, Ceciliei i se infatiseaza, la hotarul dintre somn si veghe, pe pervazul ferestrei, o creatura misterioasa, fara par, capabila sa zboare si sa treaca prin peretii casei. Spune ca-l cheama Ariel si ca este un inger. O fata sau un baiat?, se intreaba mirata fata. Este un inger copil. Dar Ariel nu este un inger obisnuit, cel putin nu dupa ideile conventionale. N-are nici parul lung si blond, nici cununa, nici aripi si nici harpa. Pielea lui este mai lucioasa si mai neteda decat pielea omeneasca si mult mai palida. Ochii ii stralucesc precum niste pietre pretioase albastre-verzui, iar dintii au sclipiri de fildesi. Nu are nici pleoape, nici sprancene. In plus, nu are nici macar un fir de par. Acest chip chel ii pare Ceciliei prietenos si familiar, amintindu-i de perioada in care si ea arata la fel, cand, din cauza unor medicamente puternice luate in spital, si-a pierdut complet parul. Ingerul copil, prietenos si curios, i se adreseaza. Sa fie oare un inger adevarat sau este propria ei imaginatie? Poate ca e doar un vis… “Multi oameni aflati in suferinta ar muri de durere daca nu le-ar fi dat sa viseze ceva placut in mijlocul tristetii”. Odata depasita faza initiala a neincrederii in ingerul copil, cei doi incheie un pact: Cecilia il va ajuta sa inteleaga ce inseamna sa ai un corp, cum este sa fi facut din carne si oase, care este senzatia cand atingi un bulgare de zapada, cum este gustul unui inghetate cu capsuni, sunetul unui colind de craciun, iar in schimb Ariel ii va dezvalui misterele ceresti: adevarata natura a ingerilor, raportul lor cu Dumnezeu, ce este sufletul, memoria, constiinta. Astfel, cu delicatete si inocenta, in modul introspectiv si filozofic al lui Gaarder, lumea spirituala si lumea fizica se intalnesc si se confrunta. Desi Ariel stie totul despre lumea pamanteasca, nu cunoaste senzatia de foame, frig, cald. Cecilie afla astfel ca ingerii nu dorm si nu viseaza, nu ingheata, nu ard, nu-si taie unghiile si nu se spla pe dinti, in schimb fac balet pe Luna, sar de la un asteroid la altul, s-au distrat grozav cand Amstrong si echipa lui au ajuns pe lume, crezand ca sunt complet singuri acolo.

    Nu stiu cati ani are Cecilie, nici de ce boala sufera si nimeni nu are voie s-o intrebe ce are, nici macar ingerii din cer. Oare Ariel, care nu se arata prea des muritorilor (a mai facut-o acum o suta de ani, in Germania, cand a fost ingerul pazitor al unui baietel bolnav) a venit pentru a o salva? Sau este doar un prieten de aventuri, unul cu care sa depene povesti? O va salva oare de durere, de frica, de moarte?
    In dialogurile lor inocente, dar profunde, Ariel pare sa aiba raspunsuri la toate intrebarile si curiozitatile fetei. La una singura sovaie si pare oarecum infrant. Atunci cand Cecilie, obosita, satula de vorbe, intr-un moment de suparare si revolta, ii cere socoteala lui, si prin el, lui Dumnezeu : ” Eu nu inteleg de ce lumea n-a fost creata ‘un pic’ mai altfel”. Creatia lui Dumnezeu este ca un desen, incearca ingerul sa-i explice. “Si ti s-a intamplat de multe ori si tie sa vrei sa desenezi ceva frumos, dar care a iesit un pic diferit de ceea ce gandisesi…” Aici nu impartasesc parerea lui Ariel. Cred ca, de la bun inceput, Dumnezeu a facut totul bine si la ceea ce face El nu mai este nimic de adaugat, de scazut si de corectat. Dar, desigur, intrebarea Ceciliei ramane si isi asteapta raspunsul. Candva… Pentru ca ”acum, vedem ca intr-o oglinda, in chip intunecos; dar atunci, vom vedea fata in fata. Acum, cunosc in parte; dar atunci, voi cunoaste deplin….”.

    Multumesc pentru recomandarea cartii. Am avut o noapte luminoasa. Fara vise.

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion /  Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion /  Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion /  Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion /  Changer )

w

Connexion à %s