50 artistes contemporains au musée Soulages


Reproduc comunicatul pentru presa al Muzeului Soulages din Rodez si va recomand aceasta noua expozitie temporara chiar înainte de a fi vazut-o! Am curajul sa fac asta pentru ca le-am vazut si revazut celelalte doua de anul acesta (Soto, respectiv Picasso) si m-am convins ca organizatorii acestor evenimente stiu sa le faca interesante, stimulative si atractive pentru un public variat. Si îndraznesc sa spun ca si receptarea artistilor « uzati » de celebritate poate fi revigorata de catre organizatorii expozitiilor temporare de la Muzeul Soulages.

Exposition temporaire : TANT DE TEMPS ! 50 artistes contemporains au musée Soulages

TANT DE TEMPS ! 50 artistes contemporains au musée Soulages
RODEZ -3 décembre 2016 au 30 avril 2017

Du 3 décembre au 30 avril 2017, le musée Soulages consacre une grande exposition à la création contemporaine. Autour de la thématique du temps, 50 œuvres de 1948 à aujourd’hui sont présentées au cœur d’une scénographie dédiée. Intitulé Tant de temps !, cette exposition pluridisciplinaire (peinture, sculpture, dessin, gravure, photographie, installation, vidéo, film) a pour vocation de montrer un état de la création contemporaine depuis 1948 à partir d’une thématique volontairement ouverte.
Des œuvres d’artistes de renommée internationale telles que Christian Boltanski, Robert Filiou, Gerhardt Richter ou Bill Viola seront présentées en regard de créations d’artistes plus jeunes, , conformément au vœu de Pierre et Colette Soulages, formulé au moment de la rédaction de l’acte de donation à l’origine de la création du musée Soulages.

Légende et crédits photos : Jacques Villeglé, Boulevard de la Villette, 1971, Collection FRAC Bretagne, photo : Hervé Beurel

LIEU

Musée Soulages
Avenue Victor Hugo
Jardin du Foirail
12000 Rodez
FRANCE

 

 

Jurnal de român în Franța (24)


Z 25, Rodez – Millau – Nîmes

Încerc pentru prima dată un covoiturage. Nu am  început chiar cu dreptul: cel cu care trebuia sa merg de la Rodez la Millau și-a schimbat traseul în ultimul moment  și mi-a anulat rezervarea aseară la ora 10. Verific orarul trenurilor si constat că am totusi posibilitatea să ajung la Millau la timp pentru a prinde al doilea covoiturage (Millau – Nîmes), doar că nu o sa mai am timp să mă învârt un pic prin Millau.

Trenul e de fapt un autocar pentru ca linia ferată e in modernizare. Cu atât mai bine. Am ocazia să văd mai pe îndelete două sate frumoase, Laissac si Séverac-le-Chateau, plus o vedere mai de sus a defileului Tarnului.

Se dovedeste că te poti baza mai mult pe francezii care conduc Dacii decât pe francezii care conduc BMW-uri. Cel care m-a lasat balta avea BMW. Acum, la Millau, Vincent e deja la locul de întâlnire, ultrapunctual, cu 5 minute înainte de ora indicată. E profesor de liceu, are informatii despre Romania (nu datorita Daciei, a lui e făcută în Maroc), plănuieste o vizită in Deltă si la manastirile pictate in exterior.

La Nîmes nimeresc in plin război ortografic. Au aparut deja afise ale campaniei « Je suis circonflexe » (= « Eu sunt circumflex »). E vorba de accentul circumflex. Conform unei decizii recente a Ministerului Educatiei, vocalele i si u nu vor mai primi acest accent decat in cateva situatii unde altfel ar fi imposibila diferentierea de alte cuvinte. Nîmes si-ar putea pierde deci « pălăria ».

Dau o tură prin centru, chiar dacă mai pica stropi de ploaie. Orasul e cumva agreabil privirii insa nu are vreun farmec aparte. Oricum, ca amator de istorie romană am venit in primul rand sa vad Arenele.

Celalalt monument promovat aici, La Maison Carée, nu ma interesa deloc, fiind o reconstructie aproape totala, ba chiar o dubla reconstructie, in secolele XIX, respectiv XXI. Intru totusi pentru a vedea filmul documentar despre intemeierea coloniei romane Augusta Nemausus. E interesant cum aici este valorizată colaborarea tribului galic al volcilor cu romanii (l-au ajutat pe Cezar tocmai in razboaiele galice – ideea că triburile galice erau toate unite impotriva romanilor e falsă, asa cum e falsă si ideea Daciei unitare, cand de fapt existau peste douazeci de triburi dacice, adesea in conflict!). Se poate spune ca volcii au optat pentru apa curenta si canalizare, nu pentru a-si apara « saracia si nevoile si neamul ».

Jurnal de vacanţă (12) : Poveştile Sarmisegetuzei


sarmi

Stâlpii de lemn din centru sunt o invenţie pentru filmul Dacii, în regia lui Sergiu Nicolaescu. Reconstituirea pietrelor din grupurile de şase nu e sustinută de dovezi arheologice sau documentare (iar mie, cel putin, mi se pare ca se potrivesc ca nuca în perete cu elementele locului).

Dacă scoatem din scenă elementele false sau foarte dubioase nu mai rămâne prea mult de văzut din templul solar al dacilor. Sigur, dovedeste ca preotii daci aveau o precizie superioară  in calcularea anului, dar o asemenea cultură era restransa la cateva persoane in fiecare generatie. O cultura ezoterica, nescrisă, murind odată cu purtatorii ei.

Nu am intalnit daci la Sarmisegetuza. Dar arborii care au crescut peste templele dacilor sunt frumosi.

Jurnal de vacanţă (11) : Cum să pierzi bine timpul


« Pierderea de timp – iar nu consumarea sterila a timpului – are aceasta mare virtute ca îti deschide larg portile întelegerii vii, ale întelegerii concrete. Când îti pierzi cu adevarat timpul, când te abandonezi întâmplarilor sau oamenilor, nefacând nimic altceva decât sa asculti si sa privesti realitatea în fata – atunci ti se descopera lucruri pe care în nici un chip nu le puteai afla altminteri. Trebuie sa ne învatam sa nu ne mai fie spaima de timp; sa nu mai traim sub obsesia lui. Trebuie sa ne învatam sa scoatem cât mai mult din timpul nostru dedicat muncii – dar de asemenea trebuie sa desprindem si arta de a ne pierde bine timpul pe care îl avem liber. Noi ne repezim îndata la distractii, la amuzamente, la acele pseudoactivitati care ne ajuta sa omorâm timpul. În afara de odihna mentala – si aceea aproximativa – nu profitam cu nimic de pe urma acestei complicate consumari de timp.

……………………………………………..

Dar astazi, pentru moderni, eternitatea este o problema fara înteles si fara interes. Asta explica multe ciudatenii ale omului modern. Explica, printre altele, si nestiinta lui în tot ceea ce priveste timpul. Explica, mai ales, drama omului modern – care nu poate iesi din timp decât prin distractii, prin somn sau prin narcotice artificiale. »

(Mircea Eliade)

Jurnal de vacanţă (10) : Cetatea Blidaru a fost totusi cucerită


Nu de romani, ci de pădure. O pădure cu foarte putină viată. Niste pietre ascunse de o pădure opacă, asemenea templelor mayase pierdute.

« Creste iarba peste casele in care se adună o sută de ani de singurătate ».

A crescut pădure fără amintiri peste dacii care nu stiau sa scrie altfel decât cu sânge.

Jurnal de vacanţă (8) : Rusoaica


Pleci să vezi locuri si întâlnesti oameni. E o mare bucurie când se întâmplă asta.

La început au fost niste ciorbe foarte gustoase. Femeia care le făcea (bunică pentru cinci nepoti, la 48 de ani, aveam să aflăm putin mai târziu) m-a întrebat cu glas domol:

– Oare nu sunteti medic?

– Ba da, zic eu, un pic surprins, si nu apuc să adaug « psihiatru »…

– I-am zis eu sefului că sigur sunteti medic. Ia uitati-vă acum la mine si spuneti-mi dacă sunt bolnavă cu capul!

Glasul era in continuare domol si ochii luminosi si blânzi.

– E greu de spus dintr-o privire, zic eu incurcat…

Apoi, la fiecare ciorbă mai ne povestea câte ceva din viata ei. Am descoperit astfel un om care stia sa ierte si sa-si ceara iertare, sa raspunda cu blandete unor oameni pusi pe cearta, sa imbratiseze (la propriu) oameni care « aveau o povară pe suflet » (si din cauza asta, bănuia ea, vorbeau tot timpul « murdar » si erau agresivi); stia sa persevereze in bunătate pana cand o lacrima aparea in ochiul celuilalt (si atunci, zicea ea, e doar inceputul – « mai trebuie sa apara o lacrima si in al doilea ochi); in fine, stia sa multumească pentru greutatile vietii – dupa ce mergea cinci kilometri prin munte catre casa, dupa o zi de muncă, spunea de fiecare dată « Multumescu-ti, Doamne, că am ajuns la mine si la tine acasă! »

Casa era in Grădiştea de Munte. Locul in care se spune ca a fost Sarmizegetusa Regia. Dar femeia de la care am luat acest curs practic si intensiv de psihoterapie nu are de-a face cu dacii si al lor Zamolxe. Oamenii îi spun Rusoaica. Desi vorbeste atat de bine si patrunzător româneste.

 

Jurnal de vacanţă (9) : Un lapidariu prost făcut


Bună ideea unui muzeu arheologic pe locul vechiului castru roman de la Apulum (Alba-Iulia). Bună calitatea exponatelor si bunăvointa custozilor. Proastă ideea unei constructii in sticlă si otel care sa adăpostească muzeul. Si mai proastă amplasarea sub cerul liber (dogoritor in lunile de vara) a lapidariului. Eu chiar am intrat in special pentru aceste pietre care deschid uneori o perspectiva spre lumi atat de asemanatoare in esente (iubirea, viata, pacea, razboiul, moartea) cu lumea noastră  si atat de diferite la suprafata.

Image result for principia castru legiunea

Imi aminteam cu placere cum am descoperit in lapidariul din Verona un sir de borne de drum (le-am putea numi bikilometrice, pentru ca masurau mile romane) care aveau si functia de avizier – se mai scriau pe piatră (lapidar!), din cand in cand, relatari despre fapte petrecute in acel loc.

DSCF2655

Dar la Verona am putut sa stau linistit, la umbră, intr-o incinta cu galerie si porticuri. La Alba-Iulia am rezistat doar vreo zece minute sub soarele gol si toate literele acelea săpate in piatra nu aveau nicio noimă in creierul meu incins si topit. Poate ca mintea românului cea de pe urmă va gasi o solutie să nu lase pietrele cu istorii de oameni in spate să se albeasca la soare ca oasele câinilor fără stapân.

Jurnal de vacanţă (7) : Duminica prin Lainici si Prislop


Am plecat din Tismana pe la 10. Pe Defileul Jiului se lucra si se circula pe o singura banda pe mai bine de jumatate din traseu. Am luat pertea buna a lucrurilor: am avut mai mult timp sa contemplam peisajul (pe care eu il consider foarte terapeutic).

La Mânăstirea Lainici am ajuns la vremea predicii. Mi-a placut mult sfatul final, acela de a ne invata copii sa respecte bucatele si masa si sa multumeasca pentru tot ceea ce primesc in dar. E foarte bine sa intelegi semnificatiile simbolice ale inmultirii painilor si pestilor de catre Hristos, dar si mai bine e sa stii ce poti face practic pentru a aduce in viata ta acea cina mistica.

La Mânăstirea Prislop am ajuns dupa-amiaza. Era inca mare vânzoleală. Imi pare rau ca am simtit si am gandit asta, dar asa am simtit si gandit. Si, la urma urmei, si eu eram dintre cei care contribuiau la vânzoleală, venind acolo fara o nevoie precisa, fara sa ma pregatesc, « in vizita ». Au fost totusi cateva secunde in care a venit si spre mine o adiere de liniste si lumina pe cand priveam un pin albastru neobisnuit de inalt si clopotnita de lemn  desenata pe cerul albastru si oglindita in iazul verde.

Cu dedicatie speciala pentru ardeleni: si voi sunteti balcanici, si ati putea sa va mandriti cu asta. Parintele Arsenie a slujit la doua manastiri intemeiate de balcanici – Prislopul ctitorit de Nicodim de la Tismana (dar la Tismana a ajuns dupa ce ridicase alte doua manastiri in Serbia) si Sâmbata de Sus, ridicata de Constantin Brâncoveanu. Iar in pictura Mânastirii Prislop il puteti vedea pe Sofronie de la Cioara, sârbul care redesteptat ortodoxia in Transilvania in secolul XVIII-lea.

Jurnal de vacanţă (6) : Păstrăv bun


DSCF2644In zona Tismanei sunt o multime de pastravarii. Insa nu peste tot pestele e bine gătit. La Runcu am descoperit insa un loc unde pastravul e savuros – e vorba de Casa Bella. Locul e frumos si rezuma oarecum farmecul zonei: verde linistitor, flori, urme de rusticitate.

La intoarcerea spre Tismana, cand soarele tocmai se pregatea sa apuna, pe marginea soselei umbrite dens de padurea verde-adanc, un cal alb pastea liber.  Nu l-am fotografiat, dar poate ca nici nu ar fi aparut in poza?