50 artistes contemporains au musée Soulages


Reproduc comunicatul pentru presa al Muzeului Soulages din Rodez si va recomand aceasta noua expozitie temporara chiar înainte de a fi vazut-o! Am curajul sa fac asta pentru ca le-am vazut si revazut celelalte doua de anul acesta (Soto, respectiv Picasso) si m-am convins ca organizatorii acestor evenimente stiu sa le faca interesante, stimulative si atractive pentru un public variat. Si îndraznesc sa spun ca si receptarea artistilor « uzati » de celebritate poate fi revigorata de catre organizatorii expozitiilor temporare de la Muzeul Soulages.

Exposition temporaire : TANT DE TEMPS ! 50 artistes contemporains au musée Soulages

TANT DE TEMPS ! 50 artistes contemporains au musée Soulages
RODEZ -3 décembre 2016 au 30 avril 2017

Du 3 décembre au 30 avril 2017, le musée Soulages consacre une grande exposition à la création contemporaine. Autour de la thématique du temps, 50 œuvres de 1948 à aujourd’hui sont présentées au cœur d’une scénographie dédiée. Intitulé Tant de temps !, cette exposition pluridisciplinaire (peinture, sculpture, dessin, gravure, photographie, installation, vidéo, film) a pour vocation de montrer un état de la création contemporaine depuis 1948 à partir d’une thématique volontairement ouverte.
Des œuvres d’artistes de renommée internationale telles que Christian Boltanski, Robert Filiou, Gerhardt Richter ou Bill Viola seront présentées en regard de créations d’artistes plus jeunes, , conformément au vœu de Pierre et Colette Soulages, formulé au moment de la rédaction de l’acte de donation à l’origine de la création du musée Soulages.

Légende et crédits photos : Jacques Villeglé, Boulevard de la Villette, 1971, Collection FRAC Bretagne, photo : Hervé Beurel

LIEU

Musée Soulages
Avenue Victor Hugo
Jardin du Foirail
12000 Rodez
FRANCE

 

 

Jurnal de român în Franța (59-60)


Week-end plin la Rodez.

Sâmbătă vizitez pe îndelete Muzeul Soulages. Aproape cinci ore, deși initial intrasem mai mult pentru expozitia temporară Soto.

655446-artiste-pierre-soulages.jpg

Pierre Soulages e născut la Rodez, e o figură si e încă viu la cei 96 de ani ai săi. A avut un cuvânt greu de spus în alegerea câstigătorului concursului de arhitectură propus de orasul Rodez pentru constructia care urma sa adăpostească operele sale. Un grup de arhitecti catalani a propus o cladire îmbrăcată în otel oxidabil, care trăieste în ritmurile anotimpurilor.

Conceptul care l-a făcut celebru pe Soulages este « outrenoir » (ultranegru), dar e interesant de observat că a experimentat si experimentează mult cu diferite tehnici si materiale – gravură, litografie, serigrafie, acuarelă, xilogravură, sculptură în lemn. Cât despre « ultranegru », e posibil să nu-ti placă (mie nu-mi place), dar e aproape imposibil să te lase indiferent.

Afficher l'image d'origine

Muzeul Soulages a devenit încă de la inaugurare, în 2014, un punct de atractie inconturnabil al regiunii. Ceea ce este cu adevarat remarcabil e numarul foarte mare de vizitatori – peste 1000 pe zi in primele două luni, peste 250 000 in primul an. Pentru comparatie, Muzeul National de Artă al României a avut, în acelasi an, 90 000 de vizitatori (pentru a fi si mai clara diferenta, Bucurestiul are 2 milioane de locuitori, iar Rodezul 20 de … mii). In plus, Muzeul Soulages este foarte bine inserat in circuitul muzeistic, organizând, la fiecare 4-5 luni, expozitii temporare de top mondial – am putut vedea deja Soto, urmează Picasso si, spre sfarsitul anului, Dali.

Expozitia Soto mi-a plăcut, m-a distrat si m-a stimulat. Multe culori, multa miscare (a ochiului, a corpului si a mintii), multa interactivitate. Era ca si cum autorul era prezent in orice unghi si te invita la joacă.

Duminică după-amiază am asistat, în direct, într-o sală plină a cineplexului din Rodez (11 săli de cinema pentru o populatie de 20 000 de locuitori) la spectacolul de balet Spartacus de la Balșoi Teatr. In direct, in HD, de la Moscova, cu comentarii si interviuri in antract – aproape mai bine decat daca eram prezent la Balșoi!

Gulliver în țările sufletului: Lilliput


Cum spuneam (aici), Călătoriile lui Gulliver îmi par centrate pe un discurs teologico-moral despre suflet şi corp, despre formă şi substanţă, despre destin şi liber arbitru.

Călătoria în Lilliput  este povestea unui naufragiu la țărmul dintre suflet și corp. Iată trei imagini sugestive în acest sens.

1. Gulliver legat în timp ce dormea

Tied up Gulliver holds a Lilliputian

« Se pare că din prima clipă când am fost descoperit dormind pe țărm, după naufragiu, împăratul a fost înștiințat printr-o ștafetă și a hotărât în Consiliu să fiu legat în chipul arătat (lucru care s-a petrecut noaptea, în timp ce dormeam), să mi se aducă mâncare și băutură din belșug și să se construiască o mașină care să mă transporte în capitală. »

Legăturile sunt nişte fire subţiri pentru Gulliver, dar ruperea lor presupune efort şi durere. În plus, piticii par să fie dispuşi să îi dea să mănânce şi să bea din belşug. Evitarea suferinţei şi căutarea plăcerii – iată principiul după care piticii (atomii materiali) îl domină pe Omul-Munte (sufletului robit de patimi).

2. Gulliver cazat într-un templu părăsit

Image result for gulliver temple

« În locul unde se oprise căruța, se ridica un vechi templu, socotit cel mai mare din întreaga împărăție. Cu câțiva ani în urmă, fiind pângărit de un omor nefiresc,[…] templul era acum socotit un lăcaș profanat. Se hotărî ca eu să locuiesc în acest edificiu. Marea poartă dinspre miazănoapte avea o înălțime de vreo patru picioare, așa că mă puteam strecura cu ușurință. »

Credeţi că pastorul Swift nu avea în minte zicerea paulină «că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi»? Lilliputanii oferă sufletului un templu profanat. Iar templul acela arată ca o cuşcă pentru Gulliver – «marea intrare» are mai putin de 1,20 m, asa că intră şi iese câineşte. Şi tot ca un câine e legat cu lanţ de un stâlp al acestui templu al materialităţii.

3. Gulliver ca arc de triumf pentru armata liliputană

« Majestatea sa dădu poruncă, sub amenințarea pedepsei cu moartea, ca în timpul marșului, fiecare soldat să se poarte cât mai cuviincios față de mine; ceea ce nu i-a împiedicat pe câțiva ofițeri tineri să-și arunce ochii în sus în timp ce treceau pe sub mine;  și, ca să spun adevărul, pantalonii mei erau într-un hal fără de hal, încât au stârnit râsete și uimire.

Râsete şi uimire în faţa acestui suflet care serveşte de minune ca decor pompos pentru defilarea pulsiunilor primare, dar lasă să i se vadă părţile ruşinoase.

Mai e un detaliu interesant în această călătorie în Lilliput: deşi are ochelarii la el, Gulliver nu îi foloseşte niciodată pentru a vedea mai bine această lume minusculă (dar îi foloseşte la alte lucruri – să se apere de săgeţi, de exemplu)…

(va urma)

Gulliver în țările sufletului


Vade liber, qualis, non ausum dicere, felix,
Te nisi felicem fecerit Alma dies.

Cele opt călătorii ale lui Gulliver au fost comentate cel mai adesea ca satire ale lumii exterioare. Si totusi, încă din primul capitol al primei aventuri (în Lilliput) se adună indicii că nu e vorba despre drumuri prin geografii exterioare ci de descoperiri în geografiile interioare.

Swift era pastor anglican; în epocă a fost cunoscut şi pentru eseul  Against Abolishing Christianity AN ARGUMENT TO PROVE THAT THE ABOLISHING OF CHRISTIANITY IN ENGLAND MAY, AS THINGS NOW STAND, BE ATTENDED WITH SOME INCONVENIENCES, AND PERHAPS NOT PRODUCE THOSE MANY GOOD EFFECTS PROPOSED THEREBY. (Împotriva abolirii religiei crestine – ARGUMENT PENTRU A DOVEDI CA ABOLIREA RELIGIEI CRESTINE IN ANGLIA, IN CIRCUMSTANTELE ACTUALE, AR PUTEA FI INSOTITA DE UNELE INCONVENIENTE SI S-AR PUTEA SA NU PRODUCA ACELE MULTE EFECTE BUNE CARE SE ASTEAPTA PRIN ACEASTA) Am transcris în întregime lungul subtitlu pentru că dă o bună idee despre suculenţa eseului, dar şi despre modul nonconformist în care Swift înţelegea să fie conservator.

Călătoriile lui Gulliver conţin, desigur, multe aluzii politice, dar mie îmi par centrate pe un discurs teologico-moral despre suflet şi corp, despre formă şi substanţă, despre destin şi liber arbitru.

Numele protagonistului este Lemuel Gulliver. Numele apare în Biblie, în Pildele lui Solomon:

“Cuvintele lui Lemuel, regele din Massa, cu care mama sa îl învăţa: [… ] Nu se cuvine regilor, o, Lemuel, nu se cuvine regilor sa bea vin şi conducătorii băuturi îmbătatoare,/ Ca nu cumva bând sa uite legea şi să judece strâmb pe toţi sărmanii.” E una dintre rarele ocazii în care e pomenit în Biblie un sfat matern.

Lemuel înseamnă « cel ce aparţine lui Dumnezeu ». Numai că numele mostenit de la tatăl sau pamântesc, Gulliver, vine de la gula, adică lăcomia, unul dintre cele sapte pacate capitale. Numele personajului creat de pastorul Swift e discordant, teren de luptă între cele de sus si cele de jos. Lemuel Gulliver poartă deci în nume o amintire a înţelepciunii materne si a unui tată care e foarte prins în materialitate.

Locul de unde pleacă Gulliver în călătoriile sale nu pare a fi luat la întâmplare de Swift. « Tatăl meu avea o mică moşie în Nottinghamshire » – e chiar prima propoziţie din Călătorii… Nottingham, locul în care Robin of Loxley (mai bine cunoscut ca Robin Hood) lua de la bogati ca sa dea la saraci si, în acelasi timp, lupta pentru regele legitim, Richard cel plecat în cruciadă…

Gulliver studiază apoi la Colegiul Emanuel (Emanuel = « Dumnezeu e cu noi »), acelasi de unde plecase, în urmă cu cateva decenii, miscarea separatistă din cadrul bisericii anglicane care avea să conducă, după o epică peregrinare, la înfiintarea coloniei Massachusetts. De altfel, Gulliver trece si el prin Leyden, in Olanda, ca si peregrinii, si ridică ancora pentru călătoria ce-l va duce in Lilliput într-o zi de mai – aluzie la nava care i-a dus pe peregrini in America, Mayflower.

Universitatea din Leyden e legată si de studii microscopice de pionierat (printre altele si de studiul spermatozoizilor, rezultand teoria « micilor suflete animale »). Călătoria in Lilliput ar putea fi deci o incursiune in microscopia sufletului si a starilor sale. Iar numele de fată al soţiei lui Gulliver – Burton – trimite la lucrarea lui Robert Burton – Anatomia melancoliei; Burton semneaza cu pseudonimul Democrit, grecul care a inventat teoria atomilor…

(va urma)

Mâine (2)


Un punct fix din trecut… Va exista oare acel punct fix din trecut? Stau in sala de aşteptare, dincolo de punctul de frontieră. Frontiera care ar trebui sa însemne azi, dar e întotdeauna ieri sau mâine. Sala de aşteptare în care stau azi e mâinele de ieri. E ceva impregnat cu mirosul zilei de ieri purtându-şi hainele de mâine. Uneori îmi amintesc mirosul, alteori nu. Când nu-ţi aminteşti mirosul, nu poţi lua urma trecutului…

Un punct fix din trecut… Aş fi putut fi pe aeroportul din Bloemfontein. Asigurările Fredericăi despre decolarea pe Lowfish nu rezistaseră probei timpului. Nu fusese, într-adevăr, nicio problemă legată de combustibil: vedeam pe fereastră cum evacuau mereu kerosenul, din care aveam din ce in ce mai mult. Kerosenul se scurgea în direcţia mâine, ceea ce înseamnă că avionul mergea cu vântul de ieri în faţă. Un fulger căzu drept spre pământ. Vântul se opri. Şi am simţit mirosul de portocale. Statul Liber Orange. Balonul cobora încet în mijlocul câmpiei diamantelor.

Mâine (1)


Frederica… Numele era scris cu bleu foncé. Fond alb. Chenar auriu. Rever larg, bleu ciel, esarfa galbenă, cer gri lejer olandez.

– Din cauza timpului nefavorabil decolarea pe aeroportul Lowfish va întârzia cu 145 de minute.

« Decolarea pe…? »

Probabil că spusesem deja asta cu voce tare, pentru că am auzit-o pe cea numită Frederica răspunzându-mi:

– Da, domnule, decolare pe Lowfish, spusese ea cu un zambet derutant plasat cu accent tonic pe « domnule ».

– Nu era posibil sa aterizăm pe … pardon (tocmai imi picase fisa: eu voi ateriza cu siguranta maine !) …să decolăm pe un alt aeroport? O să avem combustibil pentru 145 de minute?

– Nu vă faceţi probleme, domnule (cu un zâmbet circumflex pe o), pe masură ce va curge timpul vom avea din ce în ce mai mult combustibil…(oftează)… S-ar putea chiar să fie nevoie să aruncăm o parte din combustibil dacă vremea nu se va îndrepta mai repede.

– Şi nu am putea decola pe un aeroport mai îndepărtat, daca tot vom avea atâta combustibil?

– Nu, domnule, acest zbor e legat de un punct fix din trecut (zâmbetul se ascunse în tăcerea dintre buzele care abia se atingeau si ochii verzi cu lumina racoroasă a pădurilor din Amersfoort )… Nu aţi dorit un vin?

« …2012…Namaqua…Bloemfontein…. » Citeam pe sticla de vin şi mă simteam ceva mai încrezător în trecut: erau dovezi solide că anul 2012 chiar existase. Iar citirea numelui Bloemfontein făcea ca până şi existenţa lui Jules Verne să fie mai probabilă…

Din păcate, cu puţin timp înainte voi fi fiind în sala de aşteptare a aeroportului, acolo unde a fost întotdeauna mâine…

(va urma)

Mâine (0)


Cand m-am trezit, se facea ca era maine. De fapt, nu prea stiam precis cum sa-i zic. Era ca si cum as fi ajuns inaintea tuturor in ziua care incepea dupa noaptea pe care n-o dormisem. Sau poate ca tocmai dormeam si asta era unul dintre acele vise mai reci decat o dimineata limpede de iarna?

Si totusi… Toate lucrurile tocmai se intamplasera. Imi aminteam vag ca deja imi bausem cafeaua de maine dimineata. De fapt, imi aminteam ca voi spune “O cafea ar fi minunata, multumesc”. Minunata? Ce vrea sa spuna oare cuvantul asta? Cum se potriveste el cu o ceasca goala si cu ideea, care se va fi racit deja, ca da, sigur, ceea ce voi bea din aceasta ceasca a fost cafea?

Nu-mi era clar ce erau toate aceste nume din mintea mea – Francisca, Luiz, Alienor, Igor, Frederica… Stiam precis ce va spune fiecare, mai bine zis rasunau in mintea mea cuvintele pe care ei nu le spusesera inca, pentru bunul si simplul motiv ca erau cu totii inca in ziua de ieri. Doar eu ajunsesem in ziua de maine…

Ieri… Adesea imi spusesem ca imi va fi intotdeauna foarte greu sa inteleg timpul trecut.. Perfect simplu, perfect compus, mai mult ca perfect, imperfect – atatea timpuri despre lucruri despre care va fi intotdeauna greu de spus daca se intamplara, daca s-au intamplat ieri sau alaltaieri, daca se intamplasera inainte sa fi venit un viitor in trecut, daca se intamplau din cand in cand in trecuturi imprecis amestecate…

Maine parea insa un loc in care aceste patru fluvii ale trecutului se uneau nascandu-se… Si intrebarea era: cum va fi ziua de ieri?

(va urma)