Comprimat anxiolitic (6): Bomboane surpriză


« Mama always said life was like a box of chocolates, never know what you’re gonna get. » (Forest Gump, 1994)

 (« Mama spunea intotdeauna ca viata e ca o cutie cu bomboane de ciocolata, nu se stie niciodata ce vei primi »)

De ce nu ar fi si surprize placute, de ce trebuie ca totul sa fie sub control – plat, banal, ca întotdeauna?

aa1

Desocializare în reţea


– Aș vrea, dar nu pot să adorm înainte de unu sau chiar două noaptea…

– Ce faceţi după serviciu?

– Merg cu prietenii în oraș… ajung acasă pe la 10… mă uit la un film și apoi mai stau cu prietenii pe net…

– Sunt aceiași cu cei cu care ieșiti în oraș?

– De multe ori da. Ne zicem noapte bună, mai comentăm ce s-a întâmplat…

– Dar nu comentaţi atunci când vă vedeţi?

– Mai puţin, mai superficial… Eu, cel puţin, îmi exprim mai bine sentimentele în scris…

Comprimat anxiolitic (5): Fatalistul bine temperat


« Dacă ți-e scris să mori spânzurat, n-o să fii niciodată înecat » (Jules Verne – Cinci săptămâni în balon)

Mai întâi am crezut că e una dintre ironiile lui Jules Verne la adresa spiritului britanic. Apoi am verificat şi am găsit, într-adevăr, expresia printre proverbele englezeşti – « He that is born to be hanged shall never be drowned « .

Si mai interesant e că Jules Verne pune aceste cuvinte în gura unui explorator îndrăzneţ, Ferguson, pe care îl defineşte astfel ca pe un « fatalist pozitiv ».

Fatalistul pozitiv nu-si bate capul cu toate pericolele posibile. De exemplu, Ferguson nu se îngrijorează din cauza leilor, căldurii excesive, triburilor ostile, pentru că, alegând să survoleze in balon Africa, tocmai a făcut mai putin probabile aceste riscuri. Prietenul sau Kennedy incearca să-l sperie cu întrebarea « Si daca ne prabusim? » Ferguson îi răspunde că abia atunci vor avea acele griji, dar vor fi scapat de grija ca se va prabusi balonul.

Nu le poti avea pe toate. Nu se poate fără riscuri. Dar dacă îti alegi riscurile si treci la actiune, nu va mai trebui sa te zbati la nesfârsit cu toate grijile posibile. Si oricât de rău ar iesi încercarea, nu poate fi mai rău decât să trăiesti tot timpul cu  toate grijile posibile.

aa1

Tableta antipsihotică (6): 2+2 = 4,5?


« La meilleure définition que je connaisse de la névrose et de la psychose est la suivante : le psychotique sait que deux et deux font cinq et pense qu’il faut être fou pour ne pas le voir, alors que le névrosé sait très bien que deux et deux font quatre, et ça lui paraît intolérable. »(Boris Cyrulnik Mémoire de singe et paroles d’homme )
(« Cea mai bună definitie pe care o cunosc a diferenței dintre nevroză si psihoză este următoarea: psihoticul spune că doi plus doi fac cinci si crede că trebuie să fii nebun ca să nu-ți dai seama de asta, în timp ce nevroticul știe prea bine că doi plus doi fac patru si asta i se pare intolerabil. »)
 

ap1

Pastila antidepresivă (5): Scarlett O’Hara


A rare script featuring an alternative ending to the classic Gone With The Wind is set to go up for auction in Texas

“Până la urmă, mâine e o altă zi… »

Aceasta e ultima replică din filmul cel mai văzut din toate timpurile – Pe aripile vântului. E, de altfel, si ultimul rând din romanul omonim scris de Margaret Mitchell. Totusi, a existat si o variantă alternativă de final pentru film:

« Rhett!… Rhett!… Te vei întoarce. Te vei întoarce… Stiu că o vei face!… »

E o mare diferentă între cele două variante. A doua ar fi dat tușa finală la portretul unei Scalett O’Hara nevrotice. « Mâine e o altă zi » e însă nu doar o replică de mare efect, ci si una videcătoare, pe care as recomanda-o oricând celor care nu pot adormi de grija zilei de mâine sau celor care vor să se desprindă din păienjenișul unei despărtiri toxice.

ad

Tableta antipsihotică (5)


Tous ces regards qui me mangent … Ha, vous n’êtes que deux ? Je vous croyais beaucoup plus nombreuses. Alors, c’est ça l’enfer. Je n’aurais jamais cru … Vous vous rappelez : le soufre, le bûcher, le gril .. Ah ! Quelle plaisanterie. Pas de besoin de gril : l’enfer c’est les autres (Jean-Paul Sartre – Huis clos)
(« Toate aceste priviri care ma devoreaza… A, nu sunteti decat doi? Va credeam mult mai multi. N-as fi crezut niciodata… Va amintiti: pucioasa, rugul, gratarul incins… Oh! Ce gluma! Nu-i nevoie de gratar: infernul inseamna ceilalti. »)
Infernul este format din ceilalti. Dar ceilalti sunt eu. Cand usile sunt deschise, cand « dusmanul » fuge sau lupta, pare ca suntem diferiti. Dar atunci cand, ca in piesa lui Sartre, celalalt nu mai poate fi fugarit (pentru ca usile sunt inchise), nici nu mai poate fi omorat (pentru ca suntem toti morti deja), descoperi ca « am gasit inamicul si inamicul eram noi ».

ap1

Tableta antipsihotică (4)


« Intr-o lume in care omul ar sta si in cap (la propriu), ca sa dobandeasca trairi si abilitati speciale, am uitat ce inseamna un suflet cu adevarat puternic.
Intr-o lume in care toate sunt permise, am uitat sa alegem si sa cautam binele.
Intr-o lume in care pozitia sociala si puterea se traduc in abuzuri, am uitat ca abtinerea este semn de putere mai mare.
Intr-o lume in care noua gandire amesteca ierarhia fiintelor si ridica animalele (si plantele, dupa unele guri) la nivelul persoanei, singur omul ramane depersonalizat, saracit, abandonat. »

Diana a scris aceste rânduri pe un blog unde posteaza rar, dar bine. Am transcris aceste randuri in seria de tablete antipsihotice pentru ca Diana lucreaza in fiecare zi cu oameni care trec prin experienta unei tuburari mentale persistente. Si ceea ce face pentru ei are un efect mai puternic decat cele mai eficiente antipsihotice.

Pentru ca exista locuri unde antipsihoticele nu ajung. Ce ar putea face antipsihoticele impotriva siguratatii profunde a acestor oameni? Cum ar putea vreun medicament sa stearga experienta marginalizarii si a stigmatizarii? Cum ar putea da speranta un antipsihotic?

Si mai teribil e ca in aceste locuri nu ajung sau nu rezista nici prea multi psihologi. Pentru ca iti trebuie ancore puternice de iubire, de credinta si de speranta pentru a rezista  in aceasta margine a singuratatii, a lipsei de sens si a disperarii. Din fericire, Diana are aceste ancore solide. Din fericire pentru ea si pentru oamenii pe care ii ajuta.

ap1

Comprimat anxiolitic (3): Sorescu


Contabilitate

de Marin Sorescu

Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Şi să facem socoteala.

Câteva momente când era să fim fericiţi,
Câteva momente când era să fim frumoşi,
Câteva momente când era să fim geniali.
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?)
Toate acestea fac un viitor luminos-
Pe care l-am trăit.

O femeie pe care am iubit-o
Şi cu aceeaşi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.

Un sfert de an de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere
A căror înţelepciune am eliminat-o treptat.
Şi, în sfârşit, o soartă
Şi cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieşit?)
Fac două (Scriem una şi ţinem una,
Poate, cine ştie, există şi viaţă de apoi).

aa1

Pastila antidepresivă (4): Ce verde era valea mea


Am luat-o din farmacia verde a Melaniei (originalul – aici)

“Mă întreb dacă nu cumva fericirea e doar o esență a bunei viețuiri, pe care o vei gusta doar o dată sau de două ori în timpul vieții, și apoi vei continua să trăiești cu gustul ei în gură, dorind să fi avut plenitudinea corporalității ei între dinți, ca o masă bună din care ai gustat și ți-a plăcut și o cauți în amintire pentru a o mânca din nou.

 

ad

Nu contează ce simți. Gândește. Privește. Gândește din nou. Si apoi, pas cu pas, pune lucrurile în ordine. Așa cum zidarul pune cărămidă după cărămidă. Pentru a construi solid și bine. Tot așa și cu gândurile. Gândește și construiește un singur gând o dată. Gândește solid și apoi acționează.” (Richard Llewellyn – “How Green Was My Valley…”)