Moldova si Regii României

Am mai spus: inima României a fost si este Moldova. Cei trei mari regi ai nostri au inteles foarte bine asta.

Carol I a numit intotdeauna Iasii capitala culturala a României. Prima linie ferata care a facut conexiunea cu strainatatea a fost Bucuresti – Suceava (orasul moldav fiind pe atunci parte a provinciei austriece Bucovina), deschisa la 13 septembrie 1872. Iar in 1878, cand rusii au cerut cedarea judetelor Cahul, Bolgrad si Ismail (sudul Basarabiei, recuperat de Moldova in 1856), Carol a mobilizat armata pentru o confruntare care parea iminenta. Rusia a convins marile puteri in legatura cu sudul Basarabiei, dar atitudinea ferma a principelui român a facut impresie si celelalte trei puncte prezentate de guvernul român au fost luate in considerare: rusii au renuntat la ocuparea pentru 2 ani a României, asa cum scrisesera in tratatul de la San Stefano, s-au reintors acasa prin Dobrogea si pe cale maritima, nu prin România, iar granita de sud a teritoriului dobrogean cedat de Rusia României era mutata, astfel incat sa cuprinda si Mangalia. Chiar si in aceste conditii, Domnitorul Carol nu a semnat Tratatul de la Berlin, refuzand ca semnatura sa sa ramana legata de cedarea acestor pamanturi moldovenesti.

Ferdinand I a fost, pentru doua saptamani, Domn al Moldovei, pentru ca Romania libera s-a confundat in acele zile din noiembrie-decembrie 1918 cu o Moldova intreaga, asa cum nu mai fusese de pe vremea lui Alexandru cel Bun. La 27 martie venisera la Iasi, pentru a-i prezenta regelui Ferdinand declaratia de unire, reprezentantii Republicii Democratice Moldovenesti (Basarabia), iar la 28 noiembrie fusese randul bucovinenilor sa ceara unirea cu Regatul Romaniei. Ferdinand Intregitorul a fost si ultimul intregitor al Moldovei.

Mihai I este regele care a reusit, in conditii extrem de vitrege, sa pastreze jumatate din inima moldava a României. Istoria nu se scrie cu daca, si totusi… Sa ne gandim putin: in martie 1944 Armata Rosie ocupa nordul Moldovei, iar in orasele Botosani, Dorohoi si Suceava introduce administratie militara sovietica. Ofensiva din 20-22 august duce linia frontului pana la Bârlad si Galati. Daca Antonescu reusea sa reziste cateva saptamani pe linia Focsani -Galati, probabil ca rusii, care deja introduceau, la 50 de km in spatele frontului administratie civila sovietica, ar fi indeplinit planul, vechi de 20 de ani si mereu reafirmat, al unificarii “poporului sovietic moldovenesc”. A venit insa actul de la 23 august, care a incurcat multe planuri. Armistitiul semnat la Moscova in 12 septembrie 1944, oricate pacate ar fi avut, a permis reintroducerea administratiei românesti in Moldova de dincoace de Prut. Indraznesc sa cred ca fara impresia puternica produsa de gestul curajos al Regelui (inclusiv asupra lui Stalin), si fara loialitatea armatei române fata de regele ei, granita României ar fi astazi pe Milcov.

Moldova e rana deschisa a neamului românesc. Ne inflamam la tot felul de pierderi imaginare, dar vorbim in soapta, nu cumva sa suparam pe cineva, despre sfasierea reala a Moldovei.

Regii Romaniei au fost intre cei mai bravi Domni ai Moldovei. Presedintilor Romaniei le e rusine cu Moldova.

Domnitorul Carol a refuzat sa-si puna semnatura pe un act care rupea pamanturi din trupul Moldovei; un presedinte si-a pus fara emotii semnatura pe recunoasterea unei frontiere care instraina de doua ori mai multe pamanturi moldovenesti.

Regele Ferdinand a primit unirea Basarabiei in conditiile in care trebuia sa accepte riscul unor confruntari militare majore pentru apararea granitei la Nistru; un alt presedinte, in 1991, exact in anul proclamarii independentei Republicii Moldova, semna un tratat de prietenie cu ocupantul, Uniunea Sovietica.

Regele Mihai a fost dispus sa faca tot ce era cu putinta pentru a pastra Moldova asa cum o primise; un oarecare presedinte a gasit de cuviinta sa spuna vorbe de ocara despre cel ce recastigase Moldova prin curaj si fara sa-si piarda onoarea. De vorbit a vorbit multe acel presedinte, dar de facut, n-a facut nimic pentru moldoveni, nici de dincoace, nici de dincolo de Prut, ca nici nu mai poate scoate capul prin Iasi.

Iar Domn al Moldovei sa stiti ca inca se gaseste. S-a aratat in lumina in noaptea Invierii din 1992, la Putna. Nepotul marelui rege Ferdinand, ultimul al Domn al Întregii Moldove.

[o varianta prescurtata si ilustrata – aici]

Une réflexion sur “Moldova si Regii României

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s