49 de ani, 51 de saptamâni, 8 zile


Anii zboara. Saptamanile merg. Zilele curg.

Se face anul de când sunt la Rodez. Se întâmpla sa fi fost chiar anul meu jubileu. Anul jubileu (care urma dupa 7 cicluri de 7 ani) era la  vechii evrei anul in care se iertau toate datoriile, anul eliberarii.

A fost un an bun. Dar si mai bune au fost saptamânile si lunile din care a fost alcatuit. Timpul are aici o structura care e foarte potrivita pentru a dospi pâinea noastra cea de toate zilele.

img_20170111_204621

Psalmul întâi la persoana întâi


Fericit as fi de n-as fi stat / Cu rauvoitorii la sfat / De n-as fi stat cu cei care-si bat joc / Si nici cu ratacitii la un loc

Placerea cursa din  vinul cel mai prost / S-o schimb as vrea pe bucurie-n rost / Si voia mea sa fie-n Legea Ta / Pe care zi si noapte o voi cânta / Murmur curat din inima bogata / De soarele dreptatii luminata

Bine-ar fi, Doamne, sa ma rasadesti / La marginea unui pârâu cu pesti / Un pom umbros sa fiu, cu frunze multe / Care nu cad, nu mor, nu-s risipite / Un pom cu rod la timpul lui deplin / Fosnind când trece Duhul ca vânt lin

 

 

45+6 < k


Binecunoscuta identitate 45+6 = 51 este valabila si in România doar daca cineva îl va convinge pe domnul K, al cincilea presedinte al acestei tari pe cale de disparitie, ca nu exista alt rezultat / alte rezultate posibile. Altminteri, in statul de drept România, chiar si o identitate matematica nu poate fi adevarata fara acordul bine chibzuit al Domnului Presedinte. In anul XXVI al republicii minciunii va fi promulgata prin decret prezidential

inegalitatea Iohannis:

45+6 < k, 

unde k este o inconstanta absoluta dependenta doar de vointa domnului k

Sa fim bine intelesi: nu contest dreptul constitutional al presedintelui de a refuza numirea unei anumite persoane în functia de prim-ministru. Dar Domnul Presedinte a zis, cuvânt cu cuvânt, cu totul altceva:

« Premierul trebuie să fie de la o formațiune sau de la o coaliție care mă convinge că va avea o majoritate în Parlament »

Cum ar fi sa dam la examenul de bacalaureat de anul acesta un subiect filosofico-matematic de genul:

Scrieti un eseu de cel putin cincizeci de rânduri în care sa  folositi metoda persuasiunii pentru a demonstra ca  51 > 100:2 

!?

Gata! Gata cu iluziile despre România. Prefer sa ma uit la alegerile din Gambia. A, nu stiati ca sunt alegeri în Gambia? Aici, în Franta, nimeni nu stie ca sunt alegeri în România. Gambia, în schimb, a facut « la une » pentru doua-trei zile. Da, stiu, cum pot sa compar o tara africana cu tara bravilor urmasi ai dacilor? Voiam doar sa va spun ce am aflat si eu în aceste zile: Gambia era, pâna acum, unul dintre cele doua state africane (celalalt fiind Botswana) cu o democratie stabila si neîntrerupta de la castigarea independentei (în 1965). Asa ca veleitatile unui presedinte gambian de a se eterniza la putere au starnit mirare. Ceea ce nu mai e cazul pentru aberatiile politicii dambovitene – nu mai mira pe nimeni, nu mai intereseaza pe nimeni.

Si, apropo de DACIA:

Masina care poarta acest nume e una dintre cele mai vândute în Franta, dar e rarissim ca un francez, chiar si printre cei care cumpara Dacia, sa stie ca e numele unei tari antice situate pe teritoriul de astazi al României. E mai probabil sa stie ca Gambia e o tara vecina cu Senegalul, binecunoscuta fosta colonie franceza.

Cuvintele mele cheama doar alte cuvinte


J’ai appris à parler du bonheur, à être heureux je n’ai point appris.

A parler du bonheur j’ai appris, à être heureux point n’ai appris.

J’ai vu un rossignol sur la branche, ses mots appelaient sa compagne.

Mes propres mots n’appellent que d’autres mots, mes vers n’appellent que d’autres vers.

« Am învatat sa vorbesc despre fericire, a fi fericit n-am învatat deloc.

Sa vorbesc despre fericire am învatat, sa fiu fericit deloc n-am învatat.

Am vazut o privighetoare pe o creanga; cuvintele ei chemau partenera.

Cuvintele mele nu cheama decât alte cuvinte, versurile mele nu cheama decât alte versuri. »

Sunt primele cuvinte din libretul operei L’Amour de Loin. Libret de mare densitate poetica scris de Amin Maalouf (text integral aici)

Am vazut spectocolul la in live HD la Cap’ Cinéma Rodez. Mi-a placut 119%. Rarissima potrivire intre lumina, cuvânt si muzica.

Kaija Saariaho 

COMPOSER  Kaija Saariaho

 

 

popor de lozinci — JURNAℓ SCOȚIAN


Cât eram în țară, în preajma sărbătorilor naționale, precum cea de astăzi, sau 24 ianuarie, sau 10 mai, făceam acest test: îi rugam pe cei din jur să-mi spună unul-două nume în legătură cu evenimentul respectiv. Un nume măcar, al vreunui român care să fi avut, de pildă, un rol de seamă la Marea Unire. […]

via popor de lozinci — JURNAℓ SCOȚIAN

Liberté, égalité, fraternité…, mais pas pour les femmes!


V-ati gândit vreodata ca

« Tous les hommes sont égaux par nature et devant la loi »

(articolul 3 din Declaratia drepturilor omului si cetateanului, 1793)

însemna, de fapt,

« Toti barbatii sunt egali prin natura si in fata legii »

?

Sigur ca mitologia republicii liberatoare vorbeste si azi doar in soapta despre faptul ca femeile nu erau nici egale în fata legii cu barbatii, nici cetatenie nu aveau. Nici macar asa-numita « cetatenie pasiva » (barbati care aveau drept de participare la adunarile publice, dar nu aveau drept de vot pentru ca nu îndeplineau conditiile de venit sau de educatie). Pâna si pentru dreptul femeilor de a participa la sarbatorile publice ale Republicii s-au purtat discutii aprinse – Libertatea, Egalitatea si Fraternitatea erau, se pare, treburi de barbati!

Misoginia « marilor barbati ai Revolutiei » a iesit la iveala cu prisosinta si în timpul procesului Reginei – toate cele patru capete de acuzare sunt bine împanate cu stereotipuri misogine (femeia manipulatoare, femeia capricioasa, femeia corupatoare, femeia cheltuitoare). Ba chiar se ajunge pâna la punerea la dosar, ca proba!, a unui pamflet contra Mariei-Antoaneta intitulat Fureurs utérines!

De ce scriu astazi despre asta? Pentru ca, întâmplator sau nu, azi am avut o discutie despre valentele eliberatoare ale unei morale laice în raport cu « misoginia » unei anumite educatii religioase (în speta, discutia era despre scolile catolice)

Si tot azi, 25 noiembrie, e sarbatoarea Sfintei Mucenite Ecaterina din Alexandria despre care se spune în imnul acatist ce îi este dedicat de catre Biserica:

Bucura-te, ca vorbele tale ii faceau sa amuteasca;

Bucura-te, ca nepriceperea lor nu putea sa te opreasca;

Despre a cui nepricepere e vorba aici? Nici mai mult nici mai putin decât o suta de barbati hârsiti în ale filosofiei si retoricii. Pe care înteleapta Ecaterina i-a redus la tacere, ba chiar mai mult

s-au crestinat, iar imparatul, ingrozindu-se de aceasta minune, a poruncit sa-i arda, ca sa nu mai raspandeasca credinta crestina prin locurile de unde erau ei

Istoricismul critic ar putea obiecta ca e doar o legenda. Dar, dincolo de istoricitatea faptelor, e surprinzator sa constati ca in traditia crestina cea mai mare victorie într-o dezbatere filosofica între crestini si necrestini (luând drept criteriu numarul oponentilor în dezbatere care sau declarat ei însisi învinsi) este concedata unanim unei femei.

Iata o comparatie edificatoare luata din aceeasi traditie crestina (acuzata azi atat de des de « misoginie »):

« Când au auzit ei de învierea morţilor, unii îşi băteau joc, iar alţii au zis: « Asupra acestor lucruri te vom asculta altă dată ». Astfel, Pavel a ieşit din mijlocul lor. Totuşi unii au trecut de partea lui şi au crezut »

Asadar, dupa cuvântarea Apostolului Pavel în Areopagul atenian, doar unii au fost convinsi – nici pe departe o suta, nici pe departe toti.

Daca crestinii sunt misogini, de ce ar fabrica o legenda care sa vorbeasca despre o femeie care ar fi avut o întelegere filosofica superioara celor mai învatati barbati ai timpului sau?

Dar daca legenda e chiar adevarul si crestinii îl recunosc ca atare, nepasatori fata de « consecintele politice » pe care o asemenea recunoastere ar putea-o avea (de exemplu, schimbarea de statut a femeii în raport cu barbatul)? Atunci cum ar mai putea fi ei si crestini si misogini?

Cum a ajuns Aristotel pe albastrul de Voroneț


Arborele lui Iesei

« Nu trebuie deci să-i asculti pe cei ce-l sfătuiesc pe om, sub pretextul că e doar om, să nu se gândească decât la lucruri umane si, sub pretextul că e muritor, să se limiteze la lucrurile muritoare. Dimpotrivă, să facem tot ce e posibil pentru a deveni nemuritori si pentru a trăi în conformitate cu partea cu adevărat excelentă din noi însine, pentru că principiul divin, chiar si asa redus cum este în noi, domină oricare alt lucru prin puterea si prin valoarea sa. […] Ceea ce e propriu omului, asadar, este viata spiritului, pentru că spiritul constituie esenta omului. O astfel de viată este si una absolut fericită »

(Aristotel – Etica pentru Nicomah)