Transcriu din memorie o secventa de conversatie (terapeutica):

 » – Ce vă asteptati să se întâmple astăzi aici?

  – …Nu stiu… Nu as vrea să-mi pun tristetea sub numele peiorativ de depresie… »

Femeia tânără si bine educată din fața mea are proprietatea termenilor. A ezitat putin cand a pronuntat tristete, dar pare sa nu aiba indoieli in privinta ultimei parti a propozitiei: se vede ca « depresia ca peiorativ » nu a fost gândită acum pentru prima oara.

(PEIORATÍV,Ă, peiorativi, -e, adj. (Despre cuvinte, expresii, afirmații etc.) Care are sens defavorabil; depreciativ, disprețuitor;[…] – DEX 1998)

Se pare ca prin clasificarea tot mai multor stari de disconfort  ca tulburari nu am obtinut efectul dorit – a atrage atentia asupra faptului ca sunt « tratabile », in sensul ca sunt stari care pot fi modificate, nu date de destin.

Mesajele referitoare la depresie au fost filtrate prin stereotipurile sociale negative privitoare la tulburarile mintale. In mod sistematic a fost pastrata jumatate din mesaj, cealalta fiind intoasa pe dos.

« Depresia e o boala, nu o slabiciune de caracter » a devenit  » Depresia e o boala a celor cu un caracter slab »

« Depresia e o tulburare frecventa, care i se poate intampla oricui » a devenit « Stiu ca sunt multi care fac depresii in zilele noastre, dar eu nu sunt omul care sa cedeze si  nu am motive sa ma plang »

« Depresia este tratabila, iar medicamentele antidepresive sunt eficiente » a devenit  « Nu vreau sa depind toata viata de medicamente »

In cazul psihoterapiei, mesajul nu a trecut aproape deloc. « Psihoterapia este principala modalitate terapeutica in majoritatea depresiilor » nu a reusit sa disloce prea mult din stancile « Singur trebuie sa te ajuti! » si « Cum poate sa stie un strain mai bine decat tine care e solutia?! ».

Atunci cand vin la terapeut din proprie intiativa, oamenii par sa aiba in minte urmatorul sistem de ecuatii: depresie = medicamente, probleme de viata = discutii (desi psihoterapeutii au facut eforturi mari sa convinga ca terapia  e diferita de o simpla discutie, in majoritatea cazurilor clientul ramane la impresia ca asta se intampla, chiar si in multele cazuri in care spun ca « discutia » le-a folosit).

De faptul ca depresia poate fi vazuta ca un mod peiorativ al tristetii nu eram constient pana ieri. Si mi se pare, intr-un anumit sens, pertinenta aceasta definire a depresiei: tristetea e mai complexa, mai nuantata decat un diagnostic reductionist. Inainte de a-ti impartasi suferinta, omul vrea sa se asigure ca ii acorzi respectul cuvenit. Se pare ca diagnosticul de depresie nu este perceput ca unul respectuos. In schimb, oamenii sunt din ce in ce mai (pre)dispusi sa considere tristetea o problema tratabila. Sau, altfel spus, intr-o vreme cand nu te mai poti duce cu tristetea in vizita la cunoscuti, vrei sa te poti refugia in cabinetul unui terapeut.

8 réflexions sur “Depresia ca termen peiorativ

  1. Cu tristețea te poți plimba pe cărările de jar ale toamnei, pe malul mării în miez senin de vară, poți ieși cu ea la un ceai, într-o cafenea cu miros de vanilie, poți sta printre oameni fără să te simți singur și gol, poți chiar să asculți vântul cum doinește iarna printre crengi și să îți facă bine tânguirea lui. Tristețea are obiect, are formă și culori moi, catifelate. Creează și nu ucide. E prietenă și nu călău.
    Cu depresia nu te mai poti niciunde regăsi, nici măcar în tine însuți. Este ca o oglindă spartă în care, oricât te-ai uita, te vezi diform, risipit și înstrăinat; e ca o mlaștină în care te afunzi zi după zi, fără să te mai zbați. Pe mal vor fi însă, mereu oameni care te pot salva dacă le întinzi mâna. Îti vor da uneltele necesare, dar singur te vei reclădi.
    Nu contest importanța și necesitatea medicamentelor în anumite cazuri, dar cred cu tărie, înainte de toate, în puterea gândului creator, funcțional, care reînvie ființa și primenește mintea. Semănat de oameni cu har profesional, înzestrați cu răbdare, cu înțelegere, va fi mereu în tine, ca un soare interior, dătător de viață și de speranță.

  2. Nu se trateaza tristetea cu medicamente. Spuneam ca oamenii nu mai stiu modul de utilizare a tristetii (si pentru ca o refuza si pentru ca li se refuza posibilitatea de a o impartasi). Si atunci au nevoie sa se reapropie de tristetile lor fundamentale, sa le domesticeasca. Altminteri, mai devreme, sau mai tarziu, tristetile alungate departe, in padurile nimanui, se intorc salbatice, de neinteles, incomunicabile – depresii cu sange rece, ucigasi tacuti si placizi.

    1. Ultimul paragraf l-am scris cu privire la tratamentul depresiei.
      Ați exprimat foarte bine și plastic aversiunea omului de azi față de emoțiile negative funcționale (trsitețe, nemulțumire, regret, nemulțumire, frica).
      Mulțumesc pentru replică.

  3. Ar putea urma un dialog interminabil pe aceasta tema…

    Ramona ,
    M-am plimbat putin dupa indicatiile tale si chiar te pricepi 🙂 !
    De fiecare data simt nevoia sa-ti spun ce mult imi place cum scrii .

    1. Mulțumesc, Gabi! 🙂 Mă duc și eu imediat la o plimbare prin toamna asta zănatică.
      Să nu alungăm, așadar, tristețea când ne bate în poartă! S-ar putea să rodim frumos dacă nu ne impotrivim vizitei.

Votre commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l’aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion /  Changer )

Photo Google

Vous commentez à l’aide de votre compte Google. Déconnexion /  Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l’aide de votre compte Twitter. Déconnexion /  Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l’aide de votre compte Facebook. Déconnexion /  Changer )

Connexion à %s