Nimic de sărbătorit


Ce sărbătorim azi?

O să trec peste faptul că mai mult de jumătate din populația acestei țări nu știe ce s-a petrecut la 1 decembrie 1918. O să mă refer doar la cei care cred că știu. Este, zic ei, ziua Marii Uniri. Se creează impresia că prin votul celor 100 000 de români adunați la Alba-Iulia s-a împlinit unirea. De fapt, pentru ca dorința exprimata de ei să devină realitate, armata de țărani a Regelui Ferdinand a trebuit sa mai lupte încă aproape un an. Așa că actul oficial al Unirii a fost semnat abia in decembrie 1919.

Așa că 1 Decembrie 1918 e o zi importanta, dar în nici un caz nu poate aspira la statutul de Zi Națională, dacă mergem pe ideea unei zile naționale unice. Dacă s-ar decreta vreo 5-6 zile naționale, ar avea, probabil, un loc printre ele. Nu înainte de 10 mai (Independența) și 24 ianuarie (Ziua Principatelor Unite). Altminteri, ar putea să fie, așa cum și era în perioada României Mari, una dintre zilele însemnate de aducere aminte a faptelor înaintașilor. Pe același plan cu 27 martie (Unirea Basarabiei cu România) sau 28 noiembrie (Unirea Bucovinei).

Bine, bine, dar atunci de ce zici că nu e nimic de sărbătorit? îmi veți reproșa. Pentru că toate bunele motive de a sărbători aceasta zi au fost îngropate sub straturi groase de minciună în ultimii 25 de ani.

  1. La început, în 1990, a fost minciuna « emanaților revoluției »: niște tovarăși din linia a doua a partidului comunist au decis că ei reprezintă noua Românie. Și au mai decis tovarășii că e periculos să revină la Ziua Națională adevărată, 10 Mai, pentru că le-ar fi reamintit românilor că au un rege legitim. Și au inventat 1 decembrie pentru a nu sărbători 10 Mai! Incredibil, dar adevărat, România nu și-a sărbătorit vreme de 25 de ani Ziua Independenței doar pentru ca acești « emanați » să se legitimeze la butoanele republicii minciunii.
  2. Apoi a fost minciuna apărării statului național-unitar. Ideea că 1 decembrie reprezintă momentul desăvârșirii statului unitar e o ficțiune pusă în circulație de național-comuniștii din jurul lui Nicolae Ceaușescu. Declarația de la 1 Decembrie 1918 era făcută pe baza autonomiei Transilvaniei; mai mult, în textul Declarației este menționat dreptul fiecărui popor de a se « instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său ». Tovarășii care au ales 1 decembrie din frică față de 10 Mai se vede treaba că nu citiseră decât cuvântarea lui Nicolae Ceaușescu la 1 decembrie 1978, nu și Declarația de la 1 Decembrie 1918. Așa că nu și-au dat seama că 1 decembrie poate servi foarte bine și ca argument pentru un stat federal, multietnic (în Declarație se vorbește despre « popoare »).
  3. A fost apoi marea mizerie a politizării sărbătoririi. Cum să mai crezi în simbolistica unionistă a zilei când primul ministru din 1990 (fiul unui cominternist) încuraja mulțimea să îl huiduie pe liderul opoziției, Corneliu Coposu (om care a făcut 17 ani de temniță grea pentru a fi fost liderul tineretului țărănist și secretar al lui Iuliu Maniu)? Și asta a fost doar începutul. Puteți verifica: majoritatea sărbătoririlor au fost divizate între București și Alba-Iulia. Opoziția într-o parte, guvernul în cealaltă parte. Unitate națională, parol!
  4. E apoi minciuna « tradiției » sărbătoririi. Serbări populare ample nu au fost organizate nici măcar în 1928, când a fost marcată festiv aniversarea a 10 ani de la Unire. Marile serbări populare pe această temă s-au desfășurat pe 10 Mai 1929, la București și la Alba-Iulia! Ce să mai zic de « tradiția » fasole cu ciolan de 1 decembrie?! Atât i-a dus mintea pe tovarășii de la propagandă.

1 Decembrie 1918 a fost târâtă în noroiul republicii minciunii. Și a devenit 1 decembrie, ziua în care drapelele de luptă victorioase cu semnele a trei Regi ai României (Carol Întemeietorul, Ferdinand Întregitorul și Mihai, reîntregitorul Transilvaniei) sunt purtate prin fața tribunei oficiale a impostorilor și prin fața unei  « mulțimi » care a ajuns să fie mai mică decât trupele care defilează. Chiar și în anii în care sunt anunțate din timp mari cantități de fasole cu  cârnați.

Care 1 Decembrie?


La Bucuresti, calendarul (inca pe stil vechi) arăta noiembrie 1918 cand Regele Ferdinand si Regina Maria intrau in capitala care fusese ocupata timp de doi ani de trupele germane, bulgare si turce. Asta ar trebui sa sarbatorim pe 1 decembrie la Bucuresti, cu parada militara si steagurile armatelor (regale) care au facut România.

In aceeasi zi dar in alta data (1 decembrie pe stil nou, oficial in teritoriile fostului Imperiu Austro-Ungar), la Alba-Iulia a fost tinuta Adunarea Nationala care a cerut unirea cu România. In Transilvania 1 decembrie venise cu 13 zile mai devreme (calendarul fiind pe stil nou). La Alba-Iulia ar trebui citita in fiecare an Declaratia de Unire. Nu este citita niciodata integral, pentru ca deranjeaza politica demagogic nationalista.

Imi puteti spune ce 1 decembrie sarbatorim? Cel de la Bucuresti? Cel de la Alba-Iulia? Din pacate, nici, nici.

Tristă recapitulare (IV)


1 decembrie 2002 – Unul dintre putinii ani in care vremea e frumoasa. Participare numeroasa la manifestarile oficiale si pentru ca fusesem invitati sa aderam la NATO cu doar 10 zile inainte, apoi Ion Iliescu se afisase « shoulder to shoulder » ( « șold la șold », comform traducerii livrate prin difuzoare multimii) cu George Bush si « nevasta-sa » (tot conform traducerii oficiale. 1 decembrie 2003 – Puterea la Alba-Iulia, opozitia la Bucuresti. 1 decembrie 2004 – Din nou intre cele doua tururi ale alegerilor prezidentiale. Multe fluieraturi. 1 decembrie 2005 – Premiera: pe langa scindarea putere opozitie, apare si distantarea dintre premier si presedinte (peste numai cateva saptamani ruptura va deveni oficiala). Vreme dusmanoasa, participare populara infima. 1 decembrie 2006 – Ceva unitate de fatada, a inainte de intrarea in UE (programata sa aiba loc peste o luna). UDMR  apreciaza (corect) ca e momentul sa  repuna pe tapet chestiunea autonomiei, folosind ca baza chiar Declaratia de la Alba-Iulia. 1 decembrie 2007 – Ceremonii  modeste, atat la Bucuresti, cat si la Alba-Iulia. Presedintele si premierul sunt in razboi deschis. Dupa cateva zile (de gandire, probabil), primarul din Alba-Iulia ii ofera Regelui Mihai titlul de cetatean de onoare si cheile orasului. Probabil ca schimbasera intre timp incuietoarea, altminteri gestul e usor ridicol: Mihai I este din 1930 Mare Voievod de Alba-Iulia. 1 decembrie 2008 – Raceala fara incidente. 1 decembrie 2009 – Din nou intre tururi la prezidentiale. Presedintele in functie alege sa nu dea mana cu presedintele Senatului (contracandidatul sau) si cu fostii presedinti ai Romaniei. 1 decembrie 201o – Ploaie îngheţată. In lipsa participantilor, n-au fost asa de multe fluieraturi.  1  decembrie 2011 – A fost anul Regelui. La Ziua Nationala devine evident ce ne lipseste: un simbol unificator. Pe care Dumnezeu ni l-a daruit si l-a lasat cu noi pana in ziua de azi. Cat timp vom ramane prizonierii urii?  1 decembrie 2012 – Mai aveam nevoie de o inca confirmare?

Incercam de anul viitor cu 10 Mai?

La Multi Ani, popor român!


Am mai spus (aici si aici)  de ce nu cred ca 1 decembrie nu e potrivita ca Zi Nationala. Oricum, nu in dauna zilei de 10 mai (argumente aici, aici, si aici). In orice caz, nu fara Coroană.

Cred însa ca am putea marca, intre 27 noiembrie si 3 decembrie, « Saptamana poporului român ». Cu regret pentru greseli, cu recunostinta pentru eroi si pentru martiri, cu incredere ca putem continua constructia politica si morala a bunilor nostri.

Iata propunerea mea:

27 noiembrie – « Ziua Căintei » – ziua cand ne cerem iertare pentru uciderile, minciunile si furaciunile dintre noi (amintirea mortii profesorului Nicolae Iorga, omorat in padurea de la Strejnic in noaptea de 27 noiembrie 1940)

28 noiembrie – « Ziua deportaților si desțăraților si exilatilor » (amintirea unirii « pe vecie » a Bucovinei cu Regatul Romaniei – 28 noiembrie 1918 ; pomenirea dreptei regine Elena, trecuta la cele vesnice la 28 noiembrie 1982, departe de tara)

29 noiembrie – « Ziua continuitatii si a înnoirii » (pomenirea trecerii la cele vesnice – pe 29 noiembrie 1852, la Palermo, in exil – a istoricului si revolutinarului Nicolae Balcescu, parinte fondator al natiunii moderne, dar si istoricul care ne-a dat Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, carte care a inspirat generatii de luptatori pentru unitatea romanilor).

30 noiembrie – « Ziua Martirilor » (Sf. Ap. Andrei, protector al poporului român, a fost martir pentru credinta; sa-i celebram in aceasta zi pe toti romanii care au suferit si au murit pentru credinta lor)

1 decembrie – « Ziua Renasterii, Unirii si Concordiei » (1 decembrie 1918, stil vechi si stil nou:reintoarcerea in Bucuresti a Regelui Ferdinand si a Reginei Maria, dupa ce statul român fusese in pragul disparitiei; Declaratia de la Alba-Iulia, proclamand unirea Transilvaniei cu Regatul României, dar si garantarea drepturilor minoritatilor)

2 decembrie – « Ziua Moldovei » (la 2 decembrie 1917 se proclama Republica Democratica Moldoveneasca, care se va uni cu Regatul României la 27 martie 1918, cand teritoriul neocupat al tarii coincidea cu Moldova). Daca vom uita Basarabia, uitat sa fie numele nostru!

3 decembrie – « Ziua Civismului » (la 3 decembrie 1861 se deschid lucrarile Camerelor Principatelor Unite, care vor vota formarea unui guvern unic la Bucuresti; peste cateva luni va fi adoptat oficial numele România)

Tristă recapitulare (III)


1000lei1998ua1 decembrie 1998 – Este emisa o moneda aniversara « Semper Unitis ». Moneda este din aur, cantareste 31 de grame si are valoarea nominala de 1000 de lei. Moneda de 1000 de lei aflata in circulatie este mult mai usoara (2g, de aluminiu) si poate cumpara un sfert de covrig. Daca Regele Ferdinand ar fi batut in 1918 o moneda de aur  de 1000 de lei la valoarea de schimb reala, aceasta ar fi cantarit 100 de grame! Fiti linistiti, pe avers nu apare decat un vultur chel, fara coroana, cu un cioc deschis pe jumatate, probabil a mirare in fata sumei fara noima scrisa cu litere de aur pe fond de doliu!

1 decembrie 1999 – « Sper ca multi romani vor medita – si este momentul sa o faca – la ceea ce s-a intamplat astazi. Nu este prima data. Dupa ce romanii, cu mare demnitate, si-au cucerit singuri eliberarea de sub o dictatura cumplita si au realizat acea extraordinara unitate in zilele de 21-22 decembrie 1989, la numai un an de zile, in 1990, Alba Iulia, simbolul unitatii romanesti, a fost, ca si astazi, teatrul unor contestari violente si rusinoase. » Presedintele care ar fi trebuit sa fie ultimul era primul care ar fi trebuit sa mediteze. Era anul luptelor de la Costesti intre poporul mineresc si jandarmii unui stat care nu mai avea nimic de aparat. Dar ca sa nu fie timp de gandire, televiziunea cu cea mai mare audienta si-a serbat ziua cu ritmuri mai vesele decat « Desteapta-te, române! ».

1 decembrie 2000 – Ziua Nationala cade intre cele doua tururi de scrutin ale alegerilor prezidentiale. Nici o sansa la unitate. In turul al doilea se confrunta Ion Iliescu si Corneliu Vadim Tudor. Presedintele Constantinescu tine un discurs sumbru la Cotroceni, pe care il incheie cu « Dumnezeu sa ocroteasca poporul roman. Traiasca Romania! » Debila calchiere dupa « God bless America! », cand ar fi trebuit sa puna la loc pe stema deviza « Nihil sine Deo » si coroana pe fruntea României. 

1 decembrie 2001 – Programul Presedintelui României, domnul Ion Iliescu, pentru ziua de sâmbata, 1 decembrie 2001: ora 9.00 – Depunere de coroane de flori la « Mormântul Ostasului Necunoscut » cu prilejul sarbatoririi Zilei Nationale a Românieiora 10.00 – Depunere de coroane de flori la « Arcul deTriumf » cu prilejul sarbatoririi Zilei Nationale a României ora 12.00 – Participare la Te-Deum de Ziua Nationale a României. Deci sarbatorim cu coroane de flori si mergem la Te Deum ca liber cugetatori!

Tristă recapitulare (I)


1 decembrie 1990 – Corneliu Coposu este fluierat la Alba-Iulia. Primul ministru al tarii zambeste multimii. Presedintele ales in Duminica Orbului sta cu ochii in pamant sub o caciula de Astrahan. Coreneliu Coposu, cu capul descoperit, continua sa nu taca.

1 decembrie 1991 – Ziua Nationala coincide cu destramarea URSS prin proclamarea independentei Ucrainei. La Chisinau este convocat un Consiliu National al Unirii. La Bucuresti subiectul « nu e actual ». Sunt mestecate in continuare fraze despre Marea Unire, cu ignorarea completa a dramei Basarabiei, dar cu nelipsitele atacuri « nationaliste » la adresa minoritarilor unguri.

1 decembrie 1992 – La Cluj, primarul Gheorghe Funar reamplaseaza pe monumentul regelui Matei Corvin placa de bronz inscriptionata cu un text de Nicolae Iorga (“Biruitor în războaie, învins numai la Baia de propriul său neam, cînd încerca să învingă Moldova nebiruită”). La Miercurea-Ciuc, primarul maghiar reitereaza un motiv pentru care ungurii din Ardeal ar vrea sa sarbatoreasca 1 decembrie: Declaratia de la Alba-Iulia din 1918 garanteaza drepturile minoritatilor (educatie in limba proprie, judecare in limba proprie si administrare in limba proprie). Funar face valuri; Declaratia de la Alba-Iulia va fi mentionata de acum inainte doar epurata si in surdina.

1 decembrie 1993 – Miting al Conventiei Democratice din România in Piata Palatului, la care participa, in ciuda gerului, intre 60 000 si 100 000 de oameni, ca replica la festivitatile oficiale. Emil Constantinescu, proaspat reales ca presedinte al Conventiei, reuseste « performanta » de a nu il pomeni in discursul sau pe regele Ferdinand. Se intampla la doar 8 luni de la vizita de Pasti a Regelui Mihai.

Ubi bene, ibi patria


Acolo unde este bine, acolo este patria.

Acest dicton e interpretat adesea in cheie joasa: « deviza celor care, pentru avantaje materiale,  pierd sentimentul respectului şi al dragostei de ţară ».

Si totusi…

Acolo unde iti este bine, acolo iti este patria. Cum te-ai putea simti acasa acolo unde iti este rau?

Dar binele si raul sunt interioare, nu exterioare.

Binele creste in inima ta atunci cand oamenii apropiati iti deschid ochii asupra lucrurilor frumoase ale lumii, frumusete pe care nici o rautate efemera nu o mai poate strica.

Binele creste din capacitatea de a admira oamenii dimprejurul tau. Si daca vezi la acesti oameni sentimentul datoriei fata de altii, te simti si tu dator fata de cei care iti daruiesc astfel cel mai important lucru: inceputul unei povesti cu sens.

Nu sunt mândru ca sunt român. Mândria e un fel de a-ti ciopli idoli dupa chipul si asemanarea ta. Nu vreau sa particip la un astfel de cult.

Simt insa ca sunt dator unor oameni foarte diferiti care au crezut si cred intr-un proiect numit România. Acest proiect a fost unul care a creat caractere, modele, povesti de viata pline de miez.

Sunt recunoscator oamenilor care m-au facut om. Cerul lor e si cerul meu, pamantul lor e si pamantul meu.

Si mi-e bine. Nu in fiecare zi.

Acolo unde imi este bine, acolo imi este patria.

Aceste ganduri au fost puse in miscare de un articol al lui Marius despre mandria de a fi roman. Multumesc, frate, si sunt bucuros ca esti un român bun!

Celălalt 1 Decembrie


Pe 1/14 decembrie 1918 Regele Ferdinand primea la Bucuresti delegatia transilvăneană care i-a înmânat Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia din 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918. Tot pe 18 Noiembrie/1 Decembrie intraseră triumfal în Bucuresti Suveranii Romaniei

O prezentare clară a cronologiei si o istorie bine povestită găsiti in POVESTEA DINASTIEI, pe blogul domnului Stelian Tănase.

 “Ne-am întors. Cu adevărat ne-am întors acasă după un surghiun de doi ani.…Ne-am întors triumfători. Nu spun aceasta cu vreun gînd de trufie ci cu smerenie, ca una ce-ar vrea să cadă în genunchi şi să aducă prinos de mulţumiri. Cum să încerc măcar să descriu  ziua de sguduire sufletească ce-am petrecut… A fost o zi de entuziasm de delir…. » (Maria, Regina României, Regina Inimilor)

O data importanta


F E R D I N A N D I

PRIN GRAŢIA LUI DUMNEZEU ŞI VOINŢA NAŢIONALĂ

REGE AL ROMÂNIEI

LA TOŢI DE FAŢĂ ŞI VIITORI SĂNĂTATE.

Asupra raportului Preşedintelui Consiliului Nostru de Miniştri sub No. 2171 din 1918, – Luând act de hotărârea unanimă a Adunarei Naţionale din Alba-Iulia,
AM DECRETAT ŞI DECRETĂM:
ART.I) Ţinuturile cuprinse în hotărârea Adunarei Naţionale din Alba-Iulia Dela 18 Noiembrie 1918, sunt şi rămân de-a pururea unite cu Regatul României.

ART.II) Preşedintele Consiliului Nostru de Miniştri, este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a Decretului-Lege de faţă.
Dat în Bucureşti la 11 Decembrie 1918.

F E R D I N A N D I

PREŞEDINTELE  CONSILIULUI DE MINIŞTRI ŞI MINISTRU DE EXTERNE,

               Ion I.C. Brătianu

Această lege s-a votat de Adunarea Deputaţilor în şedinţa dela 29 Decembrie anul 1919, în unanimitate prin aclamaţiuni.
Această lege s-a votat de Senat în şedinta dela 29 Decembrie anul 1919, în unanimitate prin aclamaţiuni.

In Regatul României era 18 noiembrie cand reprezentantii natiunii române din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească au adoptat Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba Iulia. Era 1 decembrie pe stil nou. E o data importanta simbolic pentru a arata dorinta de unire a românilor transilvaneni.

Nu a schimbat cursul istoriei. Deja armata româna ocupase un sfert din teritoriul Ardealului in conformitate cu conditiile de armistitiu pe frontul de est. La Budapesta guvernul contelui Mihaly pierdea controlul in fata revolutiei comuniste; armata româna a fost mandatata de Antanta sa restabileasca ordinea in 1919, ajungand in capitala ungara in august 1919 si ramanand in Ungaria pana in martie 1920. Regatul României a primit, la incheierea pacii, in linii mari, ceea ce era stipulat in tratatul cu Antanta din 1916.

Adunarea Nationala de la Alba-Iulia de la 1 decembrie 1918 a demonstrat ca Unirea era un act plebiscitat de natiunea româna din Transilvania in virtutea dreptului ei la autodeterminare. Acest lucru a contat, mai ales avand in vedere cele 14 puncte enuntate de presedintele american Wilson (printre acestea se afla si dreptul la autodeterminare).

Au mai contat, insa, si ocuparea efectiva a teritoriului si eforturile diplomatice. Cazul Banatului este edificator. In chiar punctul I al Rezolutiei de la Alba-Iulia se proclama « dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre ». Dar, in acel moment, Banatul fusese deja ocupat de trupele Serbiei, conform prevederilor armistitiului din 13 noiembrie. La Conferinta de Pace, s-a propus initial impartirea 50-50 intre Romania si Serbia. Pana la urma, gratie actiunii diplomatice a Reginei Maria, 2/3 din teritoriul cuprins intre Mures, Tisa si Dunare a revenit Regatului României.

1 decembrie 1918 e o data importanta. La fel de importanta ca 27 martie 1918 (Unirea Republicii Democratice Moldovenesti cu Regatul României)  sau 28 noiembrie 1918 (Unirea neconditionata a Bucovinei cu România).

10 mai 1866, 10 mai 1877, 10 mai 1881 sunt datele fondatoare ale statului român modern, unitar, independent si recunoscut international.