Nu e azi Ziua Tricolorului


Alta inventie republicana. Prost cusuta cu ata alba.

La 14 iunie 1848 a fost adoptat tricolorul rosu – galben – albastru (cu benzile dispuse orizontal) ca drapel al Tarii Românesti, devenita, pentru o luna, republica.

Asadar:

1. Era alt steag

2. Era alta data (26 iunie e data pe stil nou)

3. Nu era steagul României. Nici macar nu se poate pretinde ca a fost folosit ca steag al revolutiei de la 1848 in toate cele trei tari românesti; la Blaj, drapelele erau rosu-alb-albastre (abia intr-un cunoscut tablou istoric pictat un sfert de veac mai tarziu apare galbenul – neatestat de martorii oculari!)

Adoptarea tricolorului in forma actuala ca drapel national s-a facut la 26 martie 1867 printr-o lege votata de Adunarea Deputatilor, pentru aplicarea prevederilor articolului 124 din Constitutia de la 1866.

26 martie ar fi o zi excelenta pentru a sarbatori drapelul national, mai ales daca revenim la monarhia constitutionala. Avand in vedere ca este si ziua de nastere a Margaretei de România, ar putea fi simultan si Ziua Reginei. Ar fi o sarbatoare a florilor si a culorilor in prima luna de primavara.

Si am putea sa simtim intr-adevar ca Pe-al nostru steag e scris unire

Despre tricolor si adevar in republica minciunii am scris si pe blogul Regatul României (aici)

La Multi Ani, popor român!


Am mai spus (aici si aici)  de ce nu cred ca 1 decembrie nu e potrivita ca Zi Nationala. Oricum, nu in dauna zilei de 10 mai (argumente aici, aici, si aici). In orice caz, nu fara Coroană.

Cred însa ca am putea marca, intre 27 noiembrie si 3 decembrie, « Saptamana poporului român ». Cu regret pentru greseli, cu recunostinta pentru eroi si pentru martiri, cu incredere ca putem continua constructia politica si morala a bunilor nostri.

Iata propunerea mea:

27 noiembrie – « Ziua Căintei » – ziua cand ne cerem iertare pentru uciderile, minciunile si furaciunile dintre noi (amintirea mortii profesorului Nicolae Iorga, omorat in padurea de la Strejnic in noaptea de 27 noiembrie 1940)

28 noiembrie – « Ziua deportaților si desțăraților si exilatilor » (amintirea unirii « pe vecie » a Bucovinei cu Regatul Romaniei – 28 noiembrie 1918 ; pomenirea dreptei regine Elena, trecuta la cele vesnice la 28 noiembrie 1982, departe de tara)

29 noiembrie – « Ziua continuitatii si a înnoirii » (pomenirea trecerii la cele vesnice – pe 29 noiembrie 1852, la Palermo, in exil – a istoricului si revolutinarului Nicolae Balcescu, parinte fondator al natiunii moderne, dar si istoricul care ne-a dat Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, carte care a inspirat generatii de luptatori pentru unitatea romanilor).

30 noiembrie – « Ziua Martirilor » (Sf. Ap. Andrei, protector al poporului român, a fost martir pentru credinta; sa-i celebram in aceasta zi pe toti romanii care au suferit si au murit pentru credinta lor)

1 decembrie – « Ziua Renasterii, Unirii si Concordiei » (1 decembrie 1918, stil vechi si stil nou:reintoarcerea in Bucuresti a Regelui Ferdinand si a Reginei Maria, dupa ce statul român fusese in pragul disparitiei; Declaratia de la Alba-Iulia, proclamand unirea Transilvaniei cu Regatul României, dar si garantarea drepturilor minoritatilor)

2 decembrie – « Ziua Moldovei » (la 2 decembrie 1917 se proclama Republica Democratica Moldoveneasca, care se va uni cu Regatul României la 27 martie 1918, cand teritoriul neocupat al tarii coincidea cu Moldova). Daca vom uita Basarabia, uitat sa fie numele nostru!

3 decembrie – « Ziua Civismului » (la 3 decembrie 1861 se deschid lucrarile Camerelor Principatelor Unite, care vor vota formarea unui guvern unic la Bucuresti; peste cateva luni va fi adoptat oficial numele România)

Am votat


Pe 9 iunie 1848 s-a citit la Islaz o proclamatie revolutionara in 22 de puncte pe care as socoti-o unul dintre actele fondatoare ale statului ce se va numi România.

Proiectul pasoptist de emancipare politica, economica si nationala a fost incununat de succes intr-o perioada istorica scurta (aproximativ un sfert de secol). Romania este, de la origine, un stat constitutional; nu este teritoriul unui grup etnic sau proprietatea unui conducator, ci se naste odata cu aparitia unui numar de cetateni responsabili, care aleg reprezentanti responsabili.

Sa citim doua puncte centrale ale Proclamatiei:

« 9. Ori ce recompensă să vie dela Patrie prin representanții săi, iar nu dela Domn. 10. Dreptul fie-căruia județ de a’și alege dregătorii săi, drept care purcede din dreptul Popolului întreg de a’și alege Domnul »

Trag doua concluzii:

  • Toti « Domnii » care au crezut ca pot conduce in nume personal (Carol al II-lea, Ion Antonescu, Ceausescu si altii) au contribuit la ruinarea acestei Românii constitutionale; simetric, toti traitorii pe aceste teritorii care au renuntat la calitatea lor de cetateni, s-au intors la starea de supusi ai unui tiran si nu au mai fost decat niste mercenari fara patrie (atunci cand au fost platiti) sau niste robi fara istorie (atunci cand au acceptat aservirea, din neputinta sau din nestiinta).
  • Alegerile locale sunt poate cea mai importanta forma de verificare a vointei unei comunitati de a-si exercita responsabil drepturile politice. Iar fara comunitati puternice nu exista stat.

Am votat. Poate ca România exista inca. Vom vedea.