Minciuna adevărului sau adevărul minciunilor?


« 1. Arta este notarea clară a unei impresii false. (Notarea clară a unei impresii adevărate se numește știință.)

2. Procesul artistic constă în a relata această impresie falsă în așa fel încât să pară naturală și adevărată » (Fernando Pessoa – Arta)

„Orice roman bun spune adevărul şi orice roman prost minte […] «a spune adevărul» într-un roman, înseamnă să-l faci pe cititor să trăiască o iluzie, iar «a minţi» înseamnă să nu-ţi izbutească această şmecherie.” (Mario Vargas Llosa – Adevărul minciunilor)

O bună parte dintre « impresiile » noastre provin din prelucrări artistice ale realității: basme, mituri, proverbe, zvonuri, bârfe, materii de școală. În această junglă de impresii, când ajungi într-un luminiș ți se pare că ai ajuns la adevăr. Ceea ce pare clar devine dintr-o dată adevărat. Definiția pessoana privește esteticul ca o aproximare a adevărului prin claritate. O aproximare cu eroare variabilă, de la zero virgula la infinit.

Pessoa crede că adevărul există. Llosa propune nașterea adevărului prin extragerea binelui din hățișul minciunilor moarte. Minciunile peste  care suflă viață creatorul devin adevărate.

Tableta antipsihotică (2)


Or, cuvântul adevăr comportă doar un singur înţeles posibil. A fi adevărat înseamnă a exista; atât şi nimic mai mult. Nu a fi logic; nu a fi moral; nu a fi compatibil cu una sau cu alta. Adevărul este egal cu existenţa. (Fernando Pessoa)

ap1Tot Minkowski a surprins elementul fundamental in schizofrenie: lipsa contactului vital. Halucinţiile şi delirul sunt doar fenomene târzii şi secundare. Primul lucru care se întâmplă e tulburarea percepţiei propriului corp şi a limitelor corpului în raport cu lumea.

E ca şi cum corpul nu ar mai fi conţinut în anvelopa psihică. Părţi din corpul meu pot fi oriunde. Părţi din lumea înconjurătoare populează haotic acest corp fragmentat. Corpul meu încetează să mai existe. Pentru că a exista înseamnă a te desena distinct şi coerent, în contrast cu masa amorfă a tuturor posibilităţilor.

Disocierea de emoţii înseamnă disocierea de reacţiile fizice. Decuplată de la baza sa de adevăr (contactul fizic dintre lume şi minte, adică emoţiile), mintea rătăceşte (adesea după regulile logicii!) prin lumi halucinate, care par mai reale decât acel eu fragmentat şi sărăcit.

Ziua Principesei


Pentru cei care cred în zodii, e în aceeaşi zodie cu Carol I. Metalul caracteristic acestei zodii e fierul – acelaşi din care e făcută Coroana României.

Pentru cei care cred în numere, e născută în aceeaşi zi cu Regatul României: 26 martie pe stil nou = 14 martie pe stil vechi. Şi dacă e să ne jucăm în continuare cu numerele, s-a născut la 68 de ani după naşterea Regatului României; va renaşte oare regatul la 68 de ani de la naşterea celei care ar putea fi prima Regină (domnitoare) a României?

Doar Dumnezeu ştie dacă toate astea înseamnă ceva. Oricum, deviza Casei Regale a României este Nihil sine Deo.

Dar pentru cei care cred doar în fapte şi faptele se adună pentru a o indica pe Principesa Moştenitoare Margareta ca o demnă urmaşă a Regelui Carol I (vezi sprijinul pentru refacerea tradiţiei Domeniilor Regale sau încurajarea dezvoltării meşteşugurilor şi renaşterii valorilor tradiţionale în satele româneşti), a Reginei Elisabeta (vezi tinerele talente sprijinite de Fundaţia Principesa Margareta), a Reginei Maria (vezi prestigiul de care se bucură pe plan internaţional), a Regelui Ferdinand (vezi loialitatea neabătută faţă de cauza României). Face faptele de caritate către cei aflaţi în nevoie asemenea bunicii sale, Regina-Mamă Elena şi are educaţia aleasă a acesteia. E muncitoare şi curajoasă şi caldă asemenea mamei sale, Regina Ana, şi este fiica tatălui său, Regele Mihai, în ceea ce priveşte credinţa calmă, luciditatea şi demnitatea.

Sunt şi acestea doar simple coincidenţe?

De ziua Alteţei Sale Regale am pus şi un fel de felicitare aici

Fotografii de la dineul oficial, la care a participat şi preşedintele Iohannis (« taxat » de vreo 10-15 postaci cu vreo 1500 de « comentarii » grobiene în dulcele stil al securităţii), pe romaniaregala.ro

Şuviţe din Părul Venerei (II)


« Adevărul este numai acolo unde este ascuns. Bine, oamenii nu sunt adevăraţi, dar poveştile, poveştile sunt adevărate! »

« Nu e înfricoşător faptul că se termină viaţa, ci că ea poate să nu mai înceapă niciodată! »

« Dacă piatra ar avea conştiinţă s-ar gândi că ea cade liber pe pământ, iar dacă nu ar gândi aşa, oricum ar cădea. »

(Mihail Şişkin – Părul Venerei)

 

Femeile unui scriitor


Intr-adevar, de vazut filmul. Am gasit o varianta cu subtitrari in engleza aici

Blog de vineri

31014« Tu mă iubești pe mine, eu pe Yan, Yan pe Galea, iar Galea pe Marga ».

Săptămâna trecută am terminat de citit cartea « Femeile care scriu trăiesc periculos », de Laure Adler și Stefan Bollmann. Deși constat nu pentru prima oară, curios îmi pare faptul că multe dintre femeile scriitoare, care au lăsat opere valoroase în literatura universală, fie că nu au fost căsătorite, fie că au trăit în cuplu cu o femeie (amantă cu caracter protector, cu funcții de secretară, infirmieră, psiholog, contabil, bonă etc). Rareori când scriitoarele se bucurau de o viață de familie clasică. Scrisul și familia greu se îmbină într-o viață de scriitoare activă.

Bărbații scriitori, dimpotrivă. Au avut alături o soție fidelă, răbdătoare, devotată, care rareori îi împărțea patul conjugal, în schimb, împărțea toate mizeriile, neplăcerile, isteriile, bolile, capriciile, crizele etc. De unele soții de scriitori, omenirea își mai aduce aminte, de altele nu…

Voir l’article original 174 mots de plus

Sinceritate sau adevăr în iubire?


…………………………………………………………………………………………….

Când încerci să fii sincer in dormitor şi spui “uite ce e, vreau să ştii tot, ăsta sunt, nu cred că m-aş putea schimba, dacă poţi să mă accepţi aşa, bine”, începând să goleşti sacul de istorii personale pe care îl cari cu tine peste tot, e ca şi cum ai spune că trecutul e foarte important şi că va influenţa decisiv viitorul. Şi că ăsta eşti tu: cel care este livrat viitorului aşa cum a fost format de trecut. Sărind peste prezent. Prezentul fiind singurul timp real.

Iar adevărul are ca atribut principal realitatea. Adevărul este prezent. Sinceritatea e o amintire dintr-un trecut supus uitării sau o presupunere hazardată şi arogantă aruncată în viitor (“eu întotdeauna am fost aşa…” sau “eu niciodată nu voi putea să…”)

………………………………………………………(fragment din episodul 2 din Supa intimităţii – tot articolul poate fi citit pe Ralix.ro – aici)

Bocet pentru Brâncoveanu Constantin


(sursa foto: romaniaregala.ro)

Am văzut azi un episod extraordinar la Ora Regelui (emisiunea aici). Principele Nicolae la Mărăşeşti, la Putna, la Suceviţa, la Voroneţ. Merită urmărită (de la minutul 28) pledoaria pentru dragoste a părintelui Dosoftei la chilia lui Daniil Sihastrul (şi reacţiile Principelui Nicolae). Dar punctul culminant a fost, cel putin pentru mine, secvenţa de la Voroneţ (minutul 33), în care maica Elena îi atrage atentia asupra raspunderii mai mari pe care o au, la judecata lui Hristos, cei aflaţi mai sus pe scara sociala – ei nu răspund doar pentru sine, ci si pentru cei pe care i-au avut în grijă.

Pentru că sunt în continuare uimit de puţina atenţie acordată de România anului 2014 comemorării a 300 de ani de la martiriul Brâncovenilor şi pentru că maica Elena l-a amintit pe Constantin Brâncoveanu ca al doilea stâlp, după Ştefan cel Mare, al neamului nostru, mi-au venit niste cuvinte care exprimă oarecum ce am simtit prima dată la Mânăstirea Polovragi, când am auzit acatistul Sfinţilor Brâncoveni, iar de atunci încoace, de câte ori trec pe lângă biserica Sf. Gheorghe Nou.

 VIDEO Ministerul Culturii îl comemorează pe Constantin Brâncoveanu, în 2014, printr-o serie de evenimente– Brâncovene Doamne, frate Constantine,

Ce făcuşi cu ţara, o lăsaşi de pradă?

Fără urmaşi vrednici din a ta plămadă –

Stirpe Basarabă ce-o luaşi cu tine

Brâncovene Doamne, frate Constantine.

 – V-am lasat credinţa, veşnică moşie

Că averea multă ce-am avut pe lume

Toată aş fi dat-o, dar nu bunul nume

Primit cu botezul, cel pe veşnicie

Pe-acesta să-l ţineţi cu temeinicie.

Că de-ar fi vreunul din cei slabi de fire

Care să clintească, arătând spre mine –

Că mi-aş fi pus viaţa mai presus de Bine –

Cu a lui greşeală merg la cântărire.

 –  Brâncovene Doamne, frate Constantine,

Nu începe oare ţara să te uite?

Şi pierdută iarăşi în gâlcevi mărunte,

Să dea cinstea veche pe minciuni străine?

Unde e credinţa, Doamne Constantine?

 – Zece drepţi de-or fi, Viaţă va rămâne

Ca să-nvie iarăşi neam cu timp şi rost

De nu, creşte iarba, înaltă cum a fost,

Coperind pe veci al meu şi-al vostru nume.

– Sa nu fie Doamne, Sfinte Constantine!