Dogmatică în metrou


« Il n’y a pas de vérités  moyennes » (Georges Bernanos)

« Nu există adevăruri medii ».  Mă gândeam la aceste cuvinte (citite în Jurnalul unui preot de țară) când am intrat azi dimineață în metrou. Adevăruri medii. Dar sunt chiar la modă asemenea « adevăruri », mi-am zis. « Omul mediu », acela care rezultă din statistici, nu poate fi găsit în realitate (și nici nu este un ideal!). Și totuși, suntem bombardați  zilnic cu « adevăruri statistice ».

Mă mai gândeam că asemenea adevăruri medii nu prea ajută pentru a da sens vieții sau măcar pentru a opri înaintarea minciunii. Minciuna poate fi seducătoare, cu adevărurile medii nu se identifică nimeni.

Întâmplător sau nu, lângă mine un tânăr îi povestea cu ceva entuziasm prietenei sale despre un eseu pe care îl pregătea pentru seminarul de dogmatică.

« Cel mai tare îmi place ideea asta că nu suntem, ci mereu devenim. Și fie că vrei sau nu vrei, devii. »

Prietena a intervenit pe un ton mai scăzut și nu am prins ideea. El a părut să preia ștafeta și am auzit din nou clar:

« De fapt, Stăniloae chiar așa spune – că atunci când stagnezi ești  încremenit în afara și a ființei și a devenirii… și acela este iadul… »

Deci asta ar fi eroarea lui Faust când spune « Clipă, oprește-te! »… În chiar acea clipă, Faust intră în iadul stagnării. Oprește devenirea sa înspre Ființă.

După ce am ajuns acasă, am fost curios să citesc  textele  la care făcea trimitere  tânărul din  metrou.

Am găsit unul foarte dens despre ceea ce Stăniloae numește « esența iadului »:

« Chinurile nu vor consta atât într-o singurătate simplă, cât într-o singurătate impusă de o vecinătate chinuitoare […] Căci dacă am fost noi șerpi pentru ceilalți, vor fi acum ceilalți șerpi pentru noi. Și mai chinuitor si mai cumplit decât orice chin este sa fim pururi împreună cu cei ce ne urăsc și cu cei pe care-i urâm… și despărțiți de Cel ce ne iubește si pe Care îl iubim. […] Toți ii chinuiesc pe toți; toți se apără de toți.

Florensky spune că omul închizându-se în sine se alterează în așa măsură, că nu mai e o realitate obiectivă pentru alții.

Obișnuindu-se să nu mai vibreze când spune tu, omul nu mai vibrează nici când i se spune tu. Se îngroapă într-o totala indiferență, într-o moarte față de orice relație. El nu mai spune decât « eu, eu, eu »[…]

Daca nu am căutat sensul adevărat al lucrurilor și persoanelor, vom avea minciuna si absurdul; vom avea « viermele urii » pe care l-am cultivat.[…] Din toate partile ne vor înconjura minciuna și nesinceritatea șerpuitoare pe care am cultivat-o. »

Iar « adevărurile medii » nu ne vor servi la nimic.

Despre lumina vazuta si lumina primita


Pe Dumnezeu nimeni niciodata nu L-a vazut ! (Evanghelia dupa Ioan)

La om, 80-90% din informatiile procesate de creier au ca sursa primara analizorul vizual. Lumina vizibila reprezinta 0,001% din spectrul electromagnetic cunoscut.

Vedem din cateva milionimi din ceea ce stim ca exista. Nu stim cat reprezinta ceea ce stim ca exista din tot ce exista de fapt.

Duminica Orbului


Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. Şi au auzit acestea unii dintre fariseii, care erau cu El, şi I-au zis: Oare şi noi suntem orbi? Iisus le-a zis: Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră.

(Evanghelia după Ioan)

Iubire si libertate


Căci dacă iubeşti cu adevărat – s-a spus – nu mai faci aceea ce vrei, doar ce trebuie. Poate că lumea de azi e uneori smintită pentru că a despărţit pe «fă ce vrei» de «iubeşte». Ea şi-a luat toate libertăţile şi face tot ce-i place, dar nu iubeşte întotdeauna.

(din scrisoarea lui Constantin Noica pentru fiul sau, calugarul Rafail, citata pe blogul mugureinflorit)

Corpul nimănui (A Body Mindless Show)


1. Acesta e un om de cauciuc pentru care s-a folosit ca materie prima un om real si tanar. S-au scos apa si grasimile din corp (cam 75% din masa totala) si au fost inlocuite cu acetona si polimeri. Imi spune si mie cineva in ce fel e mai instructiv acest corp « real »  decat clasicele mulaje din plastic?

2. In imagine puteti vedea o pozitionare  implauzibila a muschilor, in acest spectacol care se vinde ca educatie. Chiar autorul tehnicii de conservare se lauda că, dupa « preparare », cadavrul isi pierde rigiditatea si poate fi asezat in orice pozitie.  La ce serveste acesta abordare « artistica »?

3. Aceste corpuri sunt ale nimanui. Fara piele, fara creier (a, sa nu uit, tehnica de preparare nu lasa aproape nimic din creierul original, compus in principal din grasimi!) si evident fara minte, suflet si actiune, ale cui sunt?

4. Dar sunt intr-un mod si mai tulburator ale nimanui. Compania care produce acest spectacol nu a putut comunica decat urmatorul text pentru a clarifica provenienta corpurilor : « Nu ne putem baza decat pe declaratiile autoritatilor chineze ca aceste cadavre nu provin de la prizonieri executati ».

5. As mai vrea sa stiu si pretul platit pe bucata cinstitelor autoritati chineze. Si astept cu interes popularea cu oameni reali a camerelor de tortura din muzee. Pentru o lectie de anatomie, fiziologie si psihologie pe viu.