O picătură de filocalie feminină


« Intr-o lume in care toate sunt permise, am uitat sa alegem si sa cautam binele. Intr-o lume in care pozitia sociala si puterea se traduc in abuzuri, am uitat ca abtinerea este semn de putere mai mare. Intr-o lume in care noua gandire amesteca ierarhia fiintelor si ridica animalele (si plantele, dupa unele guri) la nivelul persoanei, singur omul ramane depersonalizat, saracit, abandonat. »

(reprodus de pe blogul creeazalumea)

Terapie noematică (1.1.3): Alegere înseamnă pierdere


1.1.3.0. Nu exista alegeri gresite. Exista uneori alegeri ratate.

1.1.3.1.  O alegere poate fi ratata in mai multe feluri:

a. crezand ca nu exista alegere (« asa se face »);

b. crezand ca exista doar doua cai: calea corecta si calea gresita;

c. asteptand sa ai toate informatiile necesare;

d. asteptand sa « simti’ momentul (de fapt, orice alegere starneste anxietate, asa ca degeaba astepti momentul « de gratie);

e. cautand o varianta fara risc;

f. cautand alegerea care sa adauge ceva la ceea ce am fara sa pierd nimic.

1.1.3.2. De fapt, unul dintre elementele cheie ale unei alegeri sanatoase e tocmai asumarea pierderii inerente oricarei alegeri. De foarte multe ori, incercand sa ne convingem ca am ales ce trebuie, negam sau minimalizam pierderea.

1.1.3.3. Si mai e ceva: pierderea e imediata, castigul (poate ca) va veni ulterior.

Terapia noematică (0.1): o introducere pozitivă


0.1.Terapia noematică e o incercare de reconstructie a unui dialog intre un eu si un tu. Clientul va incerca sa se descopere ca eu, iar terapeutul să faciliteze relatia de incredere cu tu-ul.

0.1.1. Ce poate face terapeutul pentru client?

a) Să creeze un spatiu psihologic sigur, in care clientul sa poata vorbi mai liber despre sine si cu sine însusi.

b) Să ajute la constientizarea impasului

c) Să ofere intelegere, sprijin si feedback constructiv

d) Să ajute clientul să genereze noi strategii de adaptare si să ii fie alaturi in procesul de exersare a acestor noi strategii

e) Să faciliteze reconstructia sensului povestii de viata a clientului.

0.1.2. Ce nu poate face terapia?

i) Nu-ti spune ce obiective de schimbare sa alegi.

ii) Nu-ti judeca valorile.

iii) Nu-ti da retete ale fericirii.

iv) Nu-ti da asigurari pe viata.

Scrisoare deschisă pentru deputatul meu


Pentru prima data am ocazia sa votez pozitiv. Se întâmplă ca in colegiul in care votez sa candideze pentru Camera Deputatilor domnul academician Dinu C. Giurescu. Aproape sigur ca va fi ales, indraznesc sa ii adresez o scrisoare deschisa, sperand ca vor fi suficient de multi alegatori care sa-i ceara acelasi lucru, iar domnia sa sa dea glas in Parlamentul Romaniei acestei dorinte.

Domnule Profesor,

In calitate de reprezentant al natiunii, va rog sa propuneti Parlamentului României

  • să constate nulitatea actului de proclamare a Republicii Populare Române in sedinta extraordinara din 30 decembrie 1947;
  • să constate caracterul nelegitim al constitutiilor din perioada 1948 – 1989;
  • să constate ca admiterea punctelor precedente implica faptul ca legea fundamentala a României democratice trebuia adoptata prin revizuirea Constitutiei din 1923.

Avand in vedere cele de mai sus, va rog sa propuneti ca Parlamentul ales la 9 decembrie sa devina Adunare Constituanta si sa ia ca baza Constitutia din 1923, iar România sa ramâna regat, daca reprezentantii poporului nu vor decide, cu majoritatea calificata ceruta de Constitutia din 1923, trecerea la o alta forma de guvernamant.

Pentru Senat, voi da, ca de obicei, un vot negativ – adica il voi vota pe candidatul formatiunii cate il poate matura de la putere pe presedintele al carui nume nu merita sa fie pomenit.

Blestemul inteligenţei


Mă pregateam să duc spre casa de marcat cea mai recentă carte a domnului profesor Boia (De ce este România altfel?), cand am avut ideea (neobisnuita pentru mine) de a deschide la ultima pagina. Si acolo am dat peste ceea ce dovedeste ca, uneori, pretuirea nemasurata a inteligentei e mai nociva decat prostia.

Dacă au românii ceva ce ii tine pe loc in momente cheie, acel ceva e o frica enormă de a părea prosti.

Domnul Boia ii numeste « naivi » pe cei care vad restaurarea monarhiei ca o solutie la impasul politic actual. Dupa ce e de acord ca regimul prezidential s-a dovedit nepotrivit si presupune ca o republica parlamentara are mari sanse sa creasca dezordinea politica, adauga rapid doua argumente « lucide » contra restauratiei:

  1. e prea tarziu – regele e prea batran si
  2. nu exista succesiune pentru ca doar Regele Mihai avea « o legitimitate necontestata »

Argumentul « e prea tarziu » ne va umple de ridicol in fata istoriei. A fost folosit deja 23 de ani si regele se dovedeste si azi mai potrivit decat cei care ne propuneau « modelul suedez » (fara rege!) sau « modelul japonez » (fara imparat!), mai potrivit decat toti cei pe care i-am ales, de fiecare data alegand « raul cel mai mic » .

Pe scurt, « lucizii » cred si azi (ca si acum 23 de ani!!) ca regele va muri curand si odata cu el si posibilitatea restauratiei. Se incapataneaza sa nu-si recunoasca eroarea, altfel ar insemna ca n-au fost destepti, si asta e intolerabil.

Si ajungem la argumentul  legitimitatii. Legitimitatea regilor României este data de « mila lui Dumnezeu si vointa nationala ». Vointa nationala a hotarat in 1923 o succesiune exclusiv masculina, dar acea Constitutie (fara indoiala democratica, dar in limitele timpului) prevedea si votul universal masculin. Ramanem incremeniti in acea reglementare?

Nu ma exclud din categoria celor carora le-a fost frica sa nu fie aratati cu degetul ca « prosti ». Am spus ca monarhia este « depasita » (pana in aprilie 1990), am votat cu Radu Câmpeanu in mai ’90 pentru ca ar fi fost « o naivitate » sa votez cu Ion Ratiu (care totusi fusese cel mai convingator in duelul cu Ion Iliescu), am sustinut si eu, o vreme (pana prin 1999), ca si domnul Boia, ca Principesa Margareta « nu e o solutie » pentru România.

Sper ca am invatat ceva din aceste greseli, sper chiar ca m-am vindecat (prin expunere!) de aceasta frica româneasca de prostie.

« Ceva nu merge în România, şi nu doar sus, în clasa politică, şi nu doar de ieri, de alaltăieri. Să fie un blestem? » La intrebarea domnului Boia raspund afirmativ:

– Da, e un blestem: blestemul inteligentei.

Un DA sau un NU: laudă votului emotional


« Democraţia lui Traian Băsescu înseamnă un popor care sta cuminte în bănci, eventual cu mâinile la spate, un popor care nu vorbește neintrebat, un popor care vorbește doar dacă repeta constiincios si cuminte discursul presedintelui si al acolitilor lui. »

Bine zice domnul Stelian Tănase pe blogul său, o excelenta sursa de comentarii politice pertinente, bine echilibrate, facute cu cap si inima.

Aud la fiecare rand de alegeri ca nu ar trebui sa votam emotional, ci rational.

E o utopie. Orice decizie este incarcata emotional. Exista in clinica situatii nefericite in care este intrerupta legatura dintre creierul emotional si zonele de procesare a informatiei actuale. Oamenii afectati nu mai pot sa ia decizii. (Puteti citi despre asta in Eroarea lui Descartes de Damasio – carte despre care am mai scris pe blog).

Atunci cand vine vorba despre alegerea (sau demiterea!) prin vot a unui lider care sa ma reprezinte, incarcatura emotionala e, probabil, covarsitoare.

Am facut elogiul votului negativ. Fac acum apologia votului emotional. Pentru ca emotiile sunt cele care ne misca. Nu in mod garantat spre succes. Dar atunci cand te afli intr-un impas, un singur lucru e sigur: daca repeti aceleasi miscari vei ramane in acelasi impas. Iar a nu lua nici o decizie e cel mai periculos impas.

Elogiu votului negativ


Votul negativ este  baza unei comunitati democratice.

O societate democratica functioneaza decent atata vreme cat cetateanul isi exercita dreptul si datoria de a limita puterea guvernantilor.

Orice putere are tendinta de a isi extinde prerogativele in dauna libertatii cetateanului (nu e nevoie sa reproduc aici convingatoarea demonstratie a lui Raymond Aron pentru ca am avut nefericitul privilegiu de a experimenta acest lucru de 3-4 ori in Romania ultimilor 22 de ani). 

Politicieni care au abuzat de putere ne reproseaza acum ca am votat negativ. Ei bine, singura putere reala a cetateanului este votul negativ. Datoria politicianului nu e sa produca programe. Datoria politicianului e sa ma reprezinte. De fiecare data cand nu face asta sa se astepte la un vot negativ.

Datoria mea e sa sanctionez fara ezitare orice incercare a puterii de a face ceea ce nu i-am cerut sa faca pentru mine. Nu sunt obligat sa produc solutii (nu toate problemele au solutii), dar e foarte legitim sa le retrag dreptul la semnatura in numele meu celor care   mi-au inselat increderea sau au incercat sa imi reduca libertatile in folosul lor.

Votul negativ este cea mai pozitiva atitudine democratica. Absenta de la vot paveaza calea puterii absolute. Votul pozitiv e, de fapt, un vot de incredere; dar daca politicianul ales astfel nu se teme de un vot negativ, nu va intarzia sa intre pe autostrada spre abuzul de putere.

Am votat


Pe 9 iunie 1848 s-a citit la Islaz o proclamatie revolutionara in 22 de puncte pe care as socoti-o unul dintre actele fondatoare ale statului ce se va numi România.

Proiectul pasoptist de emancipare politica, economica si nationala a fost incununat de succes intr-o perioada istorica scurta (aproximativ un sfert de secol). Romania este, de la origine, un stat constitutional; nu este teritoriul unui grup etnic sau proprietatea unui conducator, ci se naste odata cu aparitia unui numar de cetateni responsabili, care aleg reprezentanti responsabili.

Sa citim doua puncte centrale ale Proclamatiei:

« 9. Ori ce recompensă să vie dela Patrie prin representanții săi, iar nu dela Domn. 10. Dreptul fie-căruia județ de a’și alege dregătorii săi, drept care purcede din dreptul Popolului întreg de a’și alege Domnul »

Trag doua concluzii:

  • Toti « Domnii » care au crezut ca pot conduce in nume personal (Carol al II-lea, Ion Antonescu, Ceausescu si altii) au contribuit la ruinarea acestei Românii constitutionale; simetric, toti traitorii pe aceste teritorii care au renuntat la calitatea lor de cetateni, s-au intors la starea de supusi ai unui tiran si nu au mai fost decat niste mercenari fara patrie (atunci cand au fost platiti) sau niste robi fara istorie (atunci cand au acceptat aservirea, din neputinta sau din nestiinta).
  • Alegerile locale sunt poate cea mai importanta forma de verificare a vointei unei comunitati de a-si exercita responsabil drepturile politice. Iar fara comunitati puternice nu exista stat.

Am votat. Poate ca România exista inca. Vom vedea.

Duminica Orbului


« Şi a zis: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. Şi au auzit acestea unii dintre fariseii, care erau cu El, şi I-au zis: Oare şi noi suntem orbi? Iisus le-a zis: Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră. » (Evanghelia după Ioan)

Se întâmplă ca anul acesta Duminica Orbului (a şasea duminică după Paşti, deci cu o dată mobilă) să cadă pe 20 mai. La fel ca in urmă cu 22 de ani. 20 mai 1990 a fost aleasă ca dată a primelor alegeri parlamentare si prezidenţiale postcomuniste. Formula consacrată de presa vremii era « primele alegeri libere ».

Ar fi putut fi un semn bun faptul că votam în ziua în care în biserici ni se reamintea că un orb din naştere a fost vindecat şi a văzut. Nu a fost să fie. Restul e istorie care nu mai poate fi schimbată. În afară de faptul că putem încă să anulăm votul de la alegerile prezidenţiale de la 20 mai 1990 recunoscând, în sfârşit, că nu avem nevoie de preşedinţi. Ba chiar mai mult: preşedinţii dăunează grav sănătăţii României.

Acum nu mai putem spune că n-am văzut. Am văzut destule ca să putem spune: ajunge! E timpul să ne întoarcem la adevăr şi să-l punem la temelia casei. Ajunge cu impostorii, ajunge cu uzurpatorii. Să ne spălăm ochii şi să avem curajul să vedem.

P.S. Poate cineva să mă ajute să găsesc înregistrarea dezbaterii televizate din 17 mai 1990 (la TVR, singura televiziune de atunci!), avandu-i ca participanti pe Ion Raţiu, Radu Câmpeanu şi Ion Iliescu?