Tableta antipsihotică (6): 2+2 = 4,5?


« La meilleure définition que je connaisse de la névrose et de la psychose est la suivante : le psychotique sait que deux et deux font cinq et pense qu’il faut être fou pour ne pas le voir, alors que le névrosé sait très bien que deux et deux font quatre, et ça lui paraît intolérable. »(Boris Cyrulnik Mémoire de singe et paroles d’homme )
(« Cea mai bună definitie pe care o cunosc a diferenței dintre nevroză si psihoză este următoarea: psihoticul spune că doi plus doi fac cinci si crede că trebuie să fii nebun ca să nu-ți dai seama de asta, în timp ce nevroticul știe prea bine că doi plus doi fac patru si asta i se pare intolerabil. »)
 

ap1

Tableta antipsihotică (5)


Tous ces regards qui me mangent … Ha, vous n’êtes que deux ? Je vous croyais beaucoup plus nombreuses. Alors, c’est ça l’enfer. Je n’aurais jamais cru … Vous vous rappelez : le soufre, le bûcher, le gril .. Ah ! Quelle plaisanterie. Pas de besoin de gril : l’enfer c’est les autres (Jean-Paul Sartre – Huis clos)
(« Toate aceste priviri care ma devoreaza… A, nu sunteti decat doi? Va credeam mult mai multi. N-as fi crezut niciodata… Va amintiti: pucioasa, rugul, gratarul incins… Oh! Ce gluma! Nu-i nevoie de gratar: infernul inseamna ceilalti. »)
Infernul este format din ceilalti. Dar ceilalti sunt eu. Cand usile sunt deschise, cand « dusmanul » fuge sau lupta, pare ca suntem diferiti. Dar atunci cand, ca in piesa lui Sartre, celalalt nu mai poate fi fugarit (pentru ca usile sunt inchise), nici nu mai poate fi omorat (pentru ca suntem toti morti deja), descoperi ca « am gasit inamicul si inamicul eram noi ».

ap1

Tableta antipsihotică (4)


« Intr-o lume in care omul ar sta si in cap (la propriu), ca sa dobandeasca trairi si abilitati speciale, am uitat ce inseamna un suflet cu adevarat puternic.
Intr-o lume in care toate sunt permise, am uitat sa alegem si sa cautam binele.
Intr-o lume in care pozitia sociala si puterea se traduc in abuzuri, am uitat ca abtinerea este semn de putere mai mare.
Intr-o lume in care noua gandire amesteca ierarhia fiintelor si ridica animalele (si plantele, dupa unele guri) la nivelul persoanei, singur omul ramane depersonalizat, saracit, abandonat. »

Diana a scris aceste rânduri pe un blog unde posteaza rar, dar bine. Am transcris aceste randuri in seria de tablete antipsihotice pentru ca Diana lucreaza in fiecare zi cu oameni care trec prin experienta unei tuburari mentale persistente. Si ceea ce face pentru ei are un efect mai puternic decat cele mai eficiente antipsihotice.

Pentru ca exista locuri unde antipsihoticele nu ajung. Ce ar putea face antipsihoticele impotriva siguratatii profunde a acestor oameni? Cum ar putea vreun medicament sa stearga experienta marginalizarii si a stigmatizarii? Cum ar putea da speranta un antipsihotic?

Si mai teribil e ca in aceste locuri nu ajung sau nu rezista nici prea multi psihologi. Pentru ca iti trebuie ancore puternice de iubire, de credinta si de speranta pentru a rezista  in aceasta margine a singuratatii, a lipsei de sens si a disperarii. Din fericire, Diana are aceste ancore solide. Din fericire pentru ea si pentru oamenii pe care ii ajuta.

ap1

Tableta antipsihotică (3)


Halucinatiile nu sunt exagerari ale imaginatiei, ci dimpotriva, efecte ale diminuarii capacitatii de a imagina realitatea (=a transforma adecvat perceptia realitatii in imagine a realitatii). Diminuare care are in spate zile sau ani de contact fizic alterat cu realitatea. Halucinatiile nu sunt semne de boala a mintii, ci simptome care vorbesc despre corp.

ap1

Tableta antipsihotică (2)


Or, cuvântul adevăr comportă doar un singur înţeles posibil. A fi adevărat înseamnă a exista; atât şi nimic mai mult. Nu a fi logic; nu a fi moral; nu a fi compatibil cu una sau cu alta. Adevărul este egal cu existenţa. (Fernando Pessoa)

ap1Tot Minkowski a surprins elementul fundamental in schizofrenie: lipsa contactului vital. Halucinţiile şi delirul sunt doar fenomene târzii şi secundare. Primul lucru care se întâmplă e tulburarea percepţiei propriului corp şi a limitelor corpului în raport cu lumea.

E ca şi cum corpul nu ar mai fi conţinut în anvelopa psihică. Părţi din corpul meu pot fi oriunde. Părţi din lumea înconjurătoare populează haotic acest corp fragmentat. Corpul meu încetează să mai existe. Pentru că a exista înseamnă a te desena distinct şi coerent, în contrast cu masa amorfă a tuturor posibilităţilor.

Disocierea de emoţii înseamnă disocierea de reacţiile fizice. Decuplată de la baza sa de adevăr (contactul fizic dintre lume şi minte, adică emoţiile), mintea rătăceşte (adesea după regulile logicii!) prin lumi halucinate, care par mai reale decât acel eu fragmentat şi sărăcit.

Tableta antipsihotică (1)


Nu logica lipseşte în delir. Dimpotrivă, logica e abundentă, luxuriantă, şi sufocă realitatea. Clădeşte un « raţionalism morbid » (termen curajos inventat de Minkowski pentru a descrie o tulburare de gândire în schizofrenie), în care logica nu mai e un instrument pentru a înţelege realitatea, ci o maşină de tocat realitatea în raţionamente perfect sterile, închise în ele însele.

Nu logica lipseşte în delir. Defectul e în altă parte. Inima are raţiuni pe care raţiunea nu le poate cuprinde, scria Pascal. Şi în spatele oricărui delir e o raţiune afectivă. Pe care raţiunea nu mai vrea s-o cuprindă.

ap1

Cameleonul depresiv


« Ati văzut un cameleon in habitatul lui natural? Eu am văzut, si realitatea nu e nici pe   departe atat de spectaculoasa ca anticiparea. Desi are capacitatea de a-si schimba infatisarea intr-o maniera care l-ar excita pe oricare creator de moda, cameleonul nu glorifica, ci sta pasiv, părând in general apatic si, din punctul meu de vedere antropomorfizant, pare  inhibat si vizibil deprimat. Poate ca e o comparatie pertinenta, avand in vedere ca depresia poate aparea in atat de multe forme diferite. […] Vedem cameleonul depresiei in cel putin 4 culori diferite: ultramarinul profund, aproape indelebil, al depresiei rezistente […]; clarobscurul depresiei bipolare […]; cenusiul comun sau de gradina al depresiei standard […]; si neobisnuitul rosu stacojiu al depresiei generate de boli cardiovasculere […]. Marea intrebare, pusa iarasi si iarasi […], este:  sunt acestea parte a aceleiasi boli sau tulburari, sau reprezinta conditii diferite? »

E primul paragraf dintr-o tableta foarte densa in intrebari incitante semnata de Peter Tyrer in cel mai recent numar al British Journal of Psychiatry. Aceste intrebari nu privesc doar un cerc restrans de cercetatori, ci sunt relevante pentru un public foarte larg, asa ca voi reveni asupra lor  in Ce se intampla doctore?, in zilele urmatoare.

Intrebarile – aici. Nu ezitati sa completati lista cu nedumeriri. Poate gasim si ceva raspunsuri cu intrebari in coada.

Unele raspunsuri – aici