Lecturi neprogramate(1): Anul Zero


janO carte pe care am primit-o în dar de Crăciun și care s-a dovedit, paradoxal,  a fi foarte potrivită pentru a-mi readuce în minte adevărata semnificație a acestei sărbători.

E o panoramă succintă a unui sfârșit și început de lume în care se întâlnesc foametea și entuziasmul, răzbunarea și iertarea, lupta pentru supraviețuire și nașterea unei noi morale.

Autorul, olandez, ne poartă mai ales prin Olanda și Franța când descrie entuziasmul eliberării, prin Germania, Japonia, Olanda când vine vorba despre foamete, prin Franța, Italia, Iugoslavia, Grecia, Malayezia, Vietnam, China când vrea să exemplifice formele răzbunării. Mai trece in fugă si prin Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, Belgia, Ucraina.

România lipsește de pe harta entuziasmului, dar lipsește și de pe hărțile foametei și răzbunării – aceasta din urmă luând adesea și forma războiului civil. (Probabil lucrurile ar fi stat altfel dacă Regele Mihai nu l-ar fi împiedicat pe Mareșalul Antonescu să ne târască în apocalipsa germană).

Ian Buruma alege uneori un unghi surprinzător (cel puțin pentru mine) în descrierea zilelor anului zero. M-a incitat, de pildă, această descriere a intrării canadienilor în Haga:

Maria Haayen , o tânără din Haga, își amintește cum a văzut apropiindu-se de ea, huruind, primul tanc canadian, din a cărui turelă se ițea capul unui soldat: “Parcă mi s-a scurs tot sângele din corp; mi-am zis: vine eliberarea noastră. Când s-a apropiat tancul, am rămas cu răsuflarea tăiată, iar soldatul s-a ridicat în picioare – arăta ca un sfânt.”

Poate că senzația aceasta era mai des întâlnită la femeile tinere, dar o aveau și bărbații. Un olandez și-a amintit că “era un privilegiu chiar să și atingi mâneca unei uniforme canadiene. Fiecare soldat de rând din armata canadiană era un Cristos, un izbăvitor”.

Într-un sens important, experiența soldaților aliați din țările eliberate în vara lui 1945 se poate compara cu ce s-a întâmplat cu aproape douăzeci de ani mai târziu, când au sosit Beatleșii. Și atunci eliberarea s-a exprimat ca un fel de manie – în primul rând erotică.

În 1945, bărbații din Olanda […], ori lipseau de acasă, ori erau prizonieri, ori săraci, subnutriți și demoralizați. Ocupația străină și înfrângerea distruseseră aproape complet autoritatea masculină, cel puțin temporar. Un istoric olandez al vremii a exprimat situația astfel: “Bărbații olandezi au fost învinși  militar în 1940 și sexual în 1945”.

Cât despre foamete, dacă vi se pare că oamenii din tabloul lui Van Gogh (« De aardappeleters ») au prea puțin de mâncare, imaginați-vă familia unui muncitor german (unul care are lucru!) în 1945: șase persoane care trebuie să supraviețuiască cu un ceai și o felie de pâine neagră dimineața și o porție de supă seara (adică o șesime dintr-o supă făcută dintr-o ceapă, o cană de lapte, un cartof și restul apă)

În părțile a doua și a treia ale cărții m-au captivat capitolele intitulate Statul de drept (despre procesele criminalilor de război) și  O singură lume (despre crearea ONU) – în acest ultim capitol autorul reușește un tablou foarte viu din doar câteva tușe bine puse (de exemplu, cât de multe spune faptul că  preambulul Declarației Universale a Drepturilor Omului – adoptată in formă finală în 1948 – a fost prezentat Adunării, în 1945,  de către Jan Smuts, premierul sudafrican care a « inventat » apartheidul doar câțiva ani mai târziu!)

Cum spuneam, o carte potrivită pentru a ne reaminti că viața e un dar uluitor și fragil, că drepturile nu sunt de la sine înțelese și că depind de obligațiile pe care și le asumă fiecare dintre noi.

Moartea ca slogan publicitar


În curând începe nebunia temporară numită campionat mondial de fotbal. Un joc ce antrenează emotii colective cvasireligioase. Emotii care sunt speculate pentru a creşte profiturile deja indecente ale acestei industrii.

Un clip de promovare a echipei chiliene de fotbal

are ca leitmotiv lupta cu moartea. Metafora « grupa morţii », aplicată grupei B a turneului final (Chile, Spania, Olanda, Australia), este luată ad litteram şi contrapusă supravieţuirii celor 33 de mineri blocati timp de 69 de zile în subteran.

Mesajul este extrem de penetrant. Dar indecent, zic eu. Iar autorii nu au nici măcar scuza nebuniei temporare: urmăresc cu sânge rece un câştig comercial. Dacă moartea vinde bine, de ce să n-o trimitem pe teren?

 

Antologia poeziei erotice: Australia


Aventura

de Katherine Gallagher

El avea un fel de a se uita la ceas
cand venea,

in timp ce se dezbraca. Ea nu
se uita niciodata la ceas,

stia ca va pleca
dupa un ceas sau doua

si fetisul lui
era un fel de a o lasa sa inteleaga

ca va fi acasa la el
ca de obicei, pentru cina.

Cu toate astea, era ceva sigur,
ar putea-o duce asa cu anii –

Asteptare, telefon, vizita.
Nu indeajuns, dar totusi ceva.

Cat de putin, ea si-a dat seama intr-o zi
cand el i-a trimis flori,

amintindu-si ca e ziua ei
si ea a plans.

(originalul aici)

 

Cinema Plevna, Tampere


In România exista cinci strazi numite Plevna: in Bucuresti, Braila, Calarasi si Tg. Mures si Craiova.

Cam cate Plevne credeti ca sunt in Marea Britanie? Doua, trei, poate? Raspunsul (aproximativ) corect: cel putin douzeci si doua.

Mai puneti patru localitati numite Plevna in Statele Unite (in Kansas, Montana, Michigan, Missouri), una in Canada (Ontario), un mall in Perth, Australia si un hotel in Sliema, Malta.

Batalia de la Plevna a fost faimoasa in presa internationala a vremii si a fost privita, mai ales in tarile anglofone, ca un eveniment care a schimbat cursul istoriei.

Mi se pare ca in ultimele decenii, rolul crucial al Plevnei in istoria românilor este in buna masura subestimat in constiinta publica. Noi nu mai sarbatorim Ziua Independentei si, in consecinta, ne gandim putin spre deloc la aceasta pagina de istorie esentiala.

Daca turcii nu ar fi rezistat 143 de zile la Plevna, daca rusii nu aveau nevoie de ajutorul armatei române, foarte probabil am fi devenit un protectorat rusesc.

Finlanda a participat cu un regiment la operatiunile din 1877-1878. Ca urmare a comportarii Garzii Finlandeze in acest razboi, Finlanda (pe atunci mare ducat in cadrul Imperiului Rus) a primit dreptul de a avea o armata nationala. Iar Plevna e un nume cunoscut finlandezilor –  cinematograful Plevna din Tampere gazduieste anual, in martie, un festival international de film, iar in septembrie-octombrie este Octoberfest, la beraria Plevna (aflata tot in fosta filatura de bumbac Finlayson din Tampere, botezata Plevna in 1877)

Am gasit chiar un studiu amplu despre rolul formator al experientei Plevnei in constiinta nationala finlandeza. Foarte interesante cateva note ale combatantilor despre trecerea lor prin Iasi si Bucuresti. Ambele sunt descrise ca orase ale contrastelor.

Iasi:

La periferii, « gramezi de colibe joase de lemn, marginind drumuri murdare »; in centru, finlandezii simt ca s-au intors in lumea civilizata, cu « case bine intretinute, magazine cu vitrine de sticla si cafenele splendide »; simt nevoia sa se schimbe inainte de a vizita orasul si chiar constata ca preturile erau « cam mari » (iata un timp in care finlandezii nu prea isi permiteau sa faca shopping la Iasi!)

Bucuresti:

La prima vedere orasul le pare « incantator », « frumos, ca o pictura fantastica », dar si « ametitor »; nu intarzie insa sa descopere contraste chiar mai mari decat la Iasi, de la culmile luxului pana in adancurile mizeriei; trasuri stralucitoare se intalnesc pe strazile desfundate cu carute care stau sa cada, domni eleganti trec pe langa romi pe jumatate goi (e interesant ca, in opinia finlandezilor, Iasii sunt un oras mai curat si cu strazi mai bune decat Bucurestii).

Queen of Canada / Reine du Canada


Photo de Sa Majesté saluant, tirée de l’exposition du Jubilé de diamant Une reine et son pays au Musée des civilisationPe 17 aprilie 1982 a fost adoptat actul constitutional care a consacrat independenta deplina a Canadei. Cu aceasta ocazie, Regina Marii Britanii a incetat sa mai fie si suverana Canadei. Elisabeta a II-a a devenit Regina a Canadei. Nu s-a pus problema schimbarii formei de guvernamant, pentru ca sustinerea pentru monarhie era clara: peste 82% dintre cetateni au spus « da » noii carte constitutionale.

In Australia s-a propus insa explicit schimbarea formei de guvernamant, dar in 1986, prin Australia Act, Elisabeta a II-a a mai primit o Coroana, devenind Regina a Australiei. A mai avut  de trecut si referndumul din 1999, cand republicanii au pierdut la 20 de procente diferenta.

In Noua Zeelanda a fost proclamata Queen in New Zealand in 1986 si nu a avut prea mari emotii nici in 2010, cand o propunere de referendum pentru republica a fost respinsa in parlamentul de la Wellington cu 68 de voturi la 53.

Am mai spus: monarhia constitutionala este cea mai noua forma democratica de guvernamant. Iata ca in ultimele 3 decenii, 3 dintre cele mai dezvoltate democratii au ales acest sistem. Regina Elisabeta a castigat 3 Coroane prin plebiscit, in ultimii 31 de ani.

[Oameni trăind cu psihoze: veştile bune şi veştile rele]


In numarul curent al Australian and New Zealand Journal of Psychiatry, in editorialul intitulat People living with psychosis: The good news and the bad news, sunt prezentate rezultatele celui de-al doilea studiu australian asupra evolutiei psihozelor, efectuat in 2010-2011 (primul studiu s-a desfasurat in 1997).

Vestile bune:

Proportia cazurilor cu evolutie cronica si deteriorare progresiva a ajuns la doar 11% (fata de 24% in 1997). 30% au episoade multiple cu remisiuni partiale intre episoade (la fel ca in 1997). In schimb, proportia celor cu remisiuni foarte bune intre episoade a crescut la 29% (fata de 21% in 1997). 8% continua sa ia medicatie, dar nu mai au episoade psihotice, iar 22% se vindeca.

Australia este probabil tara care a investit cel mai mult in sanatate mintala comunitara in ultimii 20 de ani si rezultatele incep sa se vada.

Vestile rele:

A crescut consumul de alcool si droguri in randul persoanelor cu psihoza, iar consumul de tutun ramane foarte ridicat (2/3 dintre persoanele cu psihoza fumeaza; pentru comparatie, doar un sfert dintre adultii australieni fumeaza).