Definiția răului


Am reflectat azi asupra acestor definiții ale răului, date de Sfântul Maxim Mărturisitorul

Definiția răului

Răul nici nu era, nici nu va fi ceva ce subzistă prin firea lucrurilor. Căci nu are niciun fel de ființă, sau fire, sau ipostas, sau putere, sau lucrare în cele ce sunt. Nu e nici calitate, nici cantitate, nici timp, nici poziție, nici acțiune, nici mișcare, nici aptitudine, nici afect contemplat în chip natural în cele ce sunt, și în niciuna din acestea toate nu subzistă prin vreo înrudire naturală. Nu e nici început (principiu), nici mijloc, nici sfârșit. Ci, ca să-l cuprind într-o definiție, voi spune că răul este abaterea lucrării puterilor sădite în fire de la scopul lor și alceva nimic. Sau iarăși, răul este mișcarea nesocotită a puterilor naturale spre altceva decât spre scopul lor, în urma unei judecăți greșite.
[…]

Altă definiție a răului

Deci răul stă, cum am spus mai înainte, în necunoașterea cauzei celei bune a lucrurilor. Aceasta [necunoașterea] orbind mintea omenească, dar deschizând larg simțirea, l-a înstrăinat pe om cu  de Dumnezeu și l-a umplut de cunoștința pătimașă a lucrurilor care cad sub simțuri, împărtășindu-se deci omul fără măsură de aceasta numai prin simțire,  asemenea dobitoacelor necuvântătoare. Și aflând prin experiență că împărtășirea din cele sensibile susține firea lui trupească și văzută, a părăsit frumusețea dumnezeiască menită să alcătuiască podoaba sa spirituală și a socotit zidirea văzută drept dumnezeu, îndumnezeind-o datorită faptului că e de trebuință pentru susținerea trupului, iar trupul propriu, legat prin fire de zidirea luată drept dumnezeu, l-a iubit cu toată puterea.
[…]

Lebede gri (I)


Am terminat cu greu Lebăda Neagră sau impactul lucrurilor foarte improbabile, de Nassim Nicholas Taleb. Autorul are un stil care combină colocvialul cu multiple note de subsol, cu multe redundanţe, reveniri şi idei pe care le lasă baltă la jumătate. Presupun că ar fi un excelent partener de conversaţie, dar în scris îi lasă pe jumătate dezamăgiţi atât pe cei care ar putea urmări ideile ştiinţifice şi filosofice, cât şi pe cei care ar aprecia un stil pe alocuri  fermecător.

Astea fiind zise, nu regret că am citit cartea rând cu rând, pentru că găseşti mărgăritare unde te aştepţi mai puţin. Asta ar putea fi, în mod ironic, încă o aplicaţie la ideea centrală a cărţii: credem că ştim mai mult decât ştim de fapt şi subestimăm ceea ce nu ştim; iar impactul poate fi devastator atunci când nu ştim că nu ştim. Aşa că pentru cititorul care nu se grăbeşte să spună că Taleb bate apa-n piuă, iată că vine, pe neaşteptate, şi recompensa: câte o lebădă neagră de toată frumuseţea, cum e, de exemplu, ideea că există, de fapt, două regimuri ale realităţii, pe care el le numeşte Mediocristan şi Extremistan. Şi că, în Extremistan, noi putem fi izbiţi violent de apariţia unei Lebede Negre negative (există şi pozitive!) atunci când operăm cu reguli valabile în Mediocristan.

Autorul nu ne spune că am putea prezice apariţia Lebedelor Negre (pozitive sau negative), ci ne propune o abordare sceptică şi empirică a ceea ce ştim şi a ceea ce nu ştim (inclusiv ceea ce nu ştim că nu ştim!), astfel încât unele lebede negre şi multe lebede albe să devină gri, evitând astfel catastrofele, dar fiind în continuare expuşi la noroc.

Iată o primă serie de lebede gri:

  1. Cărţile citite sunt mult mai puţin valoroase decât cele necitite.
  2. Istoria este opacă. Vezi ce se întâmplă, nu scenariul care produce evenimentele.
  3. Savanţii pot să râdă de predecesorii lor, dar, din cauza unei serii de predispoziţii mentale, puţini îşi dau seama că va fi cineva care să râdă de convingerile lor într-un viitor dezamăgitor de apropiat.
  4. Să luăm, de pildă, un curcan care este hrănit în fiecare zi. Fiecare hrănire va întări convingerea păsării că este regula generală a vieţii să fii hrănit în fiecare zi de membri ai rasei umane, prietenoşi şi « acţionând pentru a-ţi satisface cel mai bine nevoile ». Într-o miercuri după-amiază, în ajunul Zilei Recunoştinţei, ceva neaşteptat i se va întâmpla curcanului.
  5. Ştim mult mai sigur ce e greşit decât ce e corect.
  6. Avem tendinţa de a ne aminti acele fapte din trecut care se potrivesc unui fir al poveştii, în acelaşi timp neglijând altele, care nu par să joace un rol cauzal în poveste.
  7. Această simplă inabilitate de a ne aminti adevărata succesiune a evenimentelor, punând în loc una reconstruită, va face ca istoria să apară retrospectiv ca mult mai explicabilă decât a fost sau este, de fapt.

Şoferi suedezi şi amanţi francezi


« Noi, oamenii, suntem victimele unei asimetrii în percepţia evenimentelor întâmplătoare. Atribuim succesele abilităţilor noastre şi eşecurile evenimentelor externe aflate în afara controlului nostru, adică întâmplătorului. Ne simţim resposabili pentru lucrurile bune, dar nu şi pentru cele rele. Asta ne face să credem că suntem mai buni decât alţii la orice facem pentru a ne câştiga existenţa. 94% dintre suedezi cred că abilităţile lor la condusul maşinii îi plasează în primii 50% între şoferii suedezi. 84% dintre bărbaţii francezi simt că abilităţile lor în a face dragoste îi situează în prima jumătate a topului amanţilor francezi. »

(Nassim Nicholas Taleb – Lebăda Neagră sau impactul lucrurilor foarte improbabile)

Gând de duminică (6)


« Autoritare, paralizante, circulare, uneori eliptice, frazele de efect, numite cu un zâmbet bucăţele de aur, sunt un flagel malign, cel mai rău dintre cele care au lovit vreodată lumea. Le spunem rătăciţilor, Cunoaşte-te pe tine însuţi, ca şi cum cunoaşterea de sine nu ar fi a cincea şi cea mai dificilă dintre operaţiile aritmeticilor umane, le spunem abulicilor, A vrea înseamnă a putea, ca şi cum realităţile bestiale ale lumii nu s-ar amuza inversând în fiecare zi poziţia relativă a verbelor, le spunem nehotărâţilor, Să începem cu începutul, ca şi cum începutul ar fi capătul întotdeauna vizibil al unui fir prost înfăşurat de care ar fi de ajuns să tragi şi să continui să tragi până ajungi, în final, la celălalt capăt, şi ca şi cum între unul şi celălalt am fi ţinut în mâini un fir neted şi continuu care n-ar trebui descâlcit şi nici n-ar avea noduri de desfăcut, lucru cu neputinţă să se întâmple în viaţa ghemelor şi, dacă îmi este permisă o altă frază de efect, în ghemele vieţii. » (José Saramago – Peştera)

Omul erotic monologal


« Am rătăcit mulţi ani pe tărâmul oamenilor şi nu am reuşit încă să studiez toate varietăţile « omului erotic ». Aici se plimbă un îndrăgostit care iubeşte doar propria pasiune. Acolo, cineva îşi etalează sentimentele diferenţiate ca pe nişte panglici ale unor decoraţii. În altă parte, unul îşi savurează aventurile propriului efect de fascinaţie. Mai încolo, un altul priveşte în extaz la spectacolul presupusei sale capitulări. Altundeva, unul adună bucurie după bucurie. Mai încolo, un altul îşi demonstrează « puterea ». Aici, unul se întăreşte cu o vitalitate de împrumut. Acolo, cineva e încântat să existe atât ca sine însuşi, cât şi ca un idol care nu-i seamănă. Altul se încălzeşte la flacăra a ceea ce i-a fost hărăzit. În altă parte cineva experimenteaza. Şi aşa mai departe – toată mulţimea pestriţă a monologiştilor cu oglinzile lor, în camera celui mai intim dialog! »

(Martin Buber – Între Om şi Om)

Responsabilitate = abilitate de a răspunde


« Un proverb japonez spune: «Să stii si să nu actionezi înseamnă să nu stii nimic». Asumarea responsabilitătii nu este sinonimă cu schimbarea; este doar primul pas în procesul schimbării. […] Pentru ca schimbarea să se producă, va trebui mai întâi să ne asumăm responsabilitatea: trebuie să ne angajăm într-o actiune. Cuvântul « responsabilitate » însusi denotă această capacitate: « răspuns »+ »abilitate », altfel spus abilitatea de a răspunde. Sarcina psihoterapiei este schimbarea, iar schimbarea terapeutică trebuie să se exprime prin actiune – nu în cunoastere, intentie sau visare. » (Irvin D. Yalom – Responsabilitate, vointă si actiune, in Psihoterapia existentiala)

Penultima bruma


Si lui Socrate ii vine in minte imaginea unui imblanzitor de cai – ar vrea sa aiba o femeie care sa-i opuna rezistenta, dar in acelasi timp sa poata recunoaste valoarea adevarului. Isi aminteste ca in urma cu cinci ani, cand isi facuse un nume in razboi salvandu-l pe nobilul Alcibiade, un atenian de vaza ii spusese ca are o fata de maritat – Xantipa. Atunci nu se gandise nicio clipa sa spuna da.

Intre timp se dusese si vestea Xantipei ca o fata batrana indaratnica si pretentioasa – nu la avere, caci avea destula de la tata, ci la spiritul barbatilor. Si ii decretase pe toti prea prosti pentru ea. Asta da provocare pentru un filosof.

Cunoaste-te pe tine insuti putea fi largit prin cunoasterea acestui mare mister – sufletul femeii. Iar in privinta asta, metoda socratica nu a prea dat roade. A trebuit sa ne multumim cu stiinta de a nu sti nimic.

Xantipa, in schimb, spre deosebire de toti discipolii sai, a  inteles de ce a vrut sa moara Socrate in modul in care a facut-o. Desi paruse, timp de 15 ani, cat a durat casnicia lor, prea mult preocupata de „treburi marunte” ca banii, casa si cresterea copiilor…

Articolul integral, penultimul din seria Brumelor, il puteti citi pe Ralix.ro (aici)

Terapia noematică(0.0): o introducere negativă


0.0. Nu au nevoie de psihoterapie cei care:

0.0.1. Au o disciplină spirituală care le permite să converseze liber cu dumnezeul lor interior

0.0.2. Au în jurul lor 6 oameni pe care se pot baza, cu care pot impartasi ganduri si emotii, carora le pot cere si oferi ajutor.

0.0.3. Stiu ca viata e facuta din alegeri si pot duce pierderea inerenta oricarei alegeri.

Pe buzele ceştilor


o femeie/ se mişcă în fluxul dens al instinctelor sale/ ştie să spargă/ coaja unei intenţii/ o femeie/ cuprinde în fragmente întregul/ şi  nu e niciodată aceeaşi

un bărbat/ urcă misterul într-o progresie extremă/ descoperă sentimentul/ încolţit într-o margine/ restul/ îl filtrează în gândire

o femeie/ e în acelaşi timp istoria ei/ şi  ceea ce  încă nu se ştie/ ea  ştie să facă ordine în ce nu vede

un bărbat/ ajunge la inima lumii/ în fiecare vertex  al  cunoaşterii sale/ se instalează  în ceea ce vede/ şi  se proiectează

………………………………………………………………………

un  bărbat şi o femeie/ de-a lungul  a sute de acte cotidiene/ îşi trec informaţii/ îşi lasă viaţa scrisă/ pe marginea ceştilor

în fiecare zi se scrie/ în fiecare zi se spală

(Laura  Yasan – En el borde de las tazas, Cambiar las armas, 1997)

O traducere partiala dintr-o poezie argentiniana, de Ziua Hispanitatii. Poezia originala o găsiti aici.

Nopţi separate


« În stare de veghe, oamenii au o lume în comun, dar în somn fiecare posedă un univers aparte. » (Heraclit din Efes)

Citesc şi savurez fiecare rând din Les songes et les sorts (Visele şi premoniţiile),  de Marguerite Yourcenar. O Marguerite Yourcenar aflată în al 33-lea an al vieţii; aş mentiona, de dragul numerelor magice, că la 77 de ani a devenit prima femeie primită ca membru titular al Academiei Franceze (iar locul ei printre cei 40 de Nemuritori a devenit vacant dupa 7 ani, în 1987 – al 10-lea an cu număr prim din viaţa scriitoarei născute in 1903 = 11 x 173). O să pun câteva dintre aceste rânduri şi la fişele de lectură.