Jurnal de vacanţă (8) : Rusoaica


Pleci să vezi locuri si întâlnesti oameni. E o mare bucurie când se întâmplă asta.

La început au fost niste ciorbe foarte gustoase. Femeia care le făcea (bunică pentru cinci nepoti, la 48 de ani, aveam să aflăm putin mai târziu) m-a întrebat cu glas domol:

– Oare nu sunteti medic?

– Ba da, zic eu, un pic surprins, si nu apuc să adaug « psihiatru »…

– I-am zis eu sefului că sigur sunteti medic. Ia uitati-vă acum la mine si spuneti-mi dacă sunt bolnavă cu capul!

Glasul era in continuare domol si ochii luminosi si blânzi.

– E greu de spus dintr-o privire, zic eu incurcat…

Apoi, la fiecare ciorbă mai ne povestea câte ceva din viata ei. Am descoperit astfel un om care stia sa ierte si sa-si ceara iertare, sa raspunda cu blandete unor oameni pusi pe cearta, sa imbratiseze (la propriu) oameni care « aveau o povară pe suflet » (si din cauza asta, bănuia ea, vorbeau tot timpul « murdar » si erau agresivi); stia sa persevereze in bunătate pana cand o lacrima aparea in ochiul celuilalt (si atunci, zicea ea, e doar inceputul – « mai trebuie sa apara o lacrima si in al doilea ochi); in fine, stia sa multumească pentru greutatile vietii – dupa ce mergea cinci kilometri prin munte catre casa, dupa o zi de muncă, spunea de fiecare dată « Multumescu-ti, Doamne, că am ajuns la mine si la tine acasă! »

Casa era in Grădiştea de Munte. Locul in care se spune ca a fost Sarmizegetusa Regia. Dar femeia de la care am luat acest curs practic si intensiv de psihoterapie nu are de-a face cu dacii si al lor Zamolxe. Oamenii îi spun Rusoaica. Desi vorbeste atat de bine si patrunzător româneste.

 

Jurnal de vacanţă (7) : Duminica prin Lainici si Prislop


Am plecat din Tismana pe la 10. Pe Defileul Jiului se lucra si se circula pe o singura banda pe mai bine de jumatate din traseu. Am luat pertea buna a lucrurilor: am avut mai mult timp sa contemplam peisajul (pe care eu il consider foarte terapeutic).

La Mânăstirea Lainici am ajuns la vremea predicii. Mi-a placut mult sfatul final, acela de a ne invata copii sa respecte bucatele si masa si sa multumeasca pentru tot ceea ce primesc in dar. E foarte bine sa intelegi semnificatiile simbolice ale inmultirii painilor si pestilor de catre Hristos, dar si mai bine e sa stii ce poti face practic pentru a aduce in viata ta acea cina mistica.

La Mânăstirea Prislop am ajuns dupa-amiaza. Era inca mare vânzoleală. Imi pare rau ca am simtit si am gandit asta, dar asa am simtit si gandit. Si, la urma urmei, si eu eram dintre cei care contribuiau la vânzoleală, venind acolo fara o nevoie precisa, fara sa ma pregatesc, « in vizita ». Au fost totusi cateva secunde in care a venit si spre mine o adiere de liniste si lumina pe cand priveam un pin albastru neobisnuit de inalt si clopotnita de lemn  desenata pe cerul albastru si oglindita in iazul verde.

Cu dedicatie speciala pentru ardeleni: si voi sunteti balcanici, si ati putea sa va mandriti cu asta. Parintele Arsenie a slujit la doua manastiri intemeiate de balcanici – Prislopul ctitorit de Nicodim de la Tismana (dar la Tismana a ajuns dupa ce ridicase alte doua manastiri in Serbia) si Sâmbata de Sus, ridicata de Constantin Brâncoveanu. Iar in pictura Mânastirii Prislop il puteti vedea pe Sofronie de la Cioara, sârbul care redesteptat ortodoxia in Transilvania in secolul XVIII-lea.

Ce nu mânca Stefan cel Mare


Din meniul de mai jos, un singur fel ar fi putut aparea pe masa lui Stefan cel Mare. Stiti care?

1. Rosii cu branza 2. Tocanita moldoveneasca 3. Sarmale cu mamaliguta si ardei iute 4. Rata pe varza 5. Parjoale moldovenesti cu cartofi taranesti 6. Mici 7. Ardei umpluti 8. Dovleac copt 9. Lapte de bou 10. Fasole cu ciolan

24 de zile in Balcani (5): O băltoacă în amurg


In prima zi nu am ajuns la plaja. Am lenevit cu totii  pe terasa la un mic dejun tardiv si prelungit, apoi am pierdut vremea cu internetul care functiona cu intermitente. Pe la prânzu’  ăl mare am mers la o pizzerie. Am descoperit ca muntenegrenii au o bere buna (Niksič) si ca albanezii kosovari care tineau acel restaurant pareau laudarosi, dar s-a dovedit in final ca era ceva temei in laudele lor.

Dupa ce ne-am facut siesta, am iesit sa facem un tur de plaja, cu putin timp inainte de apus. A fost prima si ultima oara cand am mai mers pe tarmul Adriaticii in amurg. La acea ora Adriatica mi-a parut o băltoacă: nisipul gri, marea gri, cerul in tonuri vinetii spalacite. Iar tarmul umed avea o consistenta incerta: nici ferma ca plaja atlantica la reflux, nici rece-matasoasa ca nisipul udat de Marea Neagra.

24 de zile in Balcani (4): Rostogolindu-ne spre Adriatica


Am trecut prin zeci de tuneluri. Si inca eram invidiosi pe calatorii din trenurile care pareau sa aiba o ruta si mai spectaculoasa.

Parea ca n-o sa se termine niciodata acea strapungere repetata care te ducea meru in aceeasi carte postala: un fir de apa care se vedea jos (uneori doar se banuia), râpa abrupta in stanga, perete dezgolit aproape vertical in dreapta, iar in fata doi munti care se bat in capete; si verde inchis peste tot (doar apa este cand de un verde deschis si tulbure, cand foarte inchisa, aproape neagra).

Spre 4 am ajuns la Podgorica. Ne era foame si ne trebuiau cartele telefonice asa ca am tras la mall. Mallul, ca toate mallurile, iar orasul e unul urât, construit de la A la Z in anii socialismului (minus cele doua malluri!).

Podgorica e situat in singura campie demna de acest nume din Muntenegru (in rest, sunt niste petice de pamant mai mult sau mai putin plat, doar ceva mai mari ca Parcul Herastrau; in stradania de a gasi si ceva câmpii in tara lor, geografii muntenegreni spun ca si Cetinje, vechea capitala, aflata undeva pe la 700 de metri altitdine, ar fi situata intr-o câmpie!).

Am trecut lacul Škoder pe cand soarele apunea frumos (si, ca intr-un tablou de duzina, se vedea si un pescar in lumina amurgului!), apoi tunelul Sozina, lung de aproape 5 km, ne-a scos brusc deasupra Mării Adriatice. Era inca lumina la Sutomore si o mare forfota de turisti, care imparteau drumul cu masinile. Cand s-a rasfirat coloana era deja noapte. Adriatica era plina de beculete.

24 de zile in Balcani (4): Sopoćani


sop011In Novi Pazar nu am mai oprit, dar oricum am mers foarte lent si intortocheat.  Nu stiu daca eram inca sub impresia nuntii zgomotoase din ajun sau era de vina soarele puternic al amiezii, dar mi s-a parut un loc aglomerat, zgomotos si prafos (mai tarziu am pus pe hartie haiku-ul pe care l-am pus pe blog aici). Pemtru prima data de la inceputul calatoriei drumurile erau mai proaste decat in România.

Am nimerit destul de repede drumul, prost semnalat, dar oamenii au fost de mare ajutor. Daca nu ar fi fost un localnic binevoitor care sa ne arate o cale ocolitoare am fi nimerit intr-o portiune de 5-6 km de drum in lucru care nu era semnalizat decat ca drum ingustat! Iar indicatoare care sa-ti propuna o alternativa nu erau.

St. Apostle PhilipManastirea este construita chiar la izvorul râului Raška (numele Sopoćani vine de la sopot = izvor). In ciuda parcarii asfaltate, locul pastreaza o lumina si o liniste   de inceput de lume. De altfel, sopot a dat in română cuvântul şoaptă – şoapta e clipocitul apei unui pârâu! Mai saraci am fi fost fara acest cuvant balcanic.

Cat de stupida mi s-a parut aici aroganta ignoranta a românilor care vor sa se scuture de praful balcanic pentru a se sincroniza, chipurile, cu Europa! Europa si-a avut centrul cultural aici pe vaile Raška si Ibar pentru aproape doua secole: Imperiul Bizantin apunea, Venetia si Florenta abia rasareau pe cerul culturii. Frescele de la Sopoćani sunt o dovada: pe langa ele pictura italiana trecento e o incercare stângace.

Am cumparat miere si rachiu de mere de la magazinul de suveniruri. Chiar doream sa am o amintire a acelor meri care urcau spre cer.

24 de zile in Balcani (3): Raška


DSCF1768Putin inainte sa apuna soarele ne-am cazat la un hotel aflat pe malul râului Raška, cu 5-6 kilometri inainte de intrarea in Novi Pazar.

Am nimerit intr-o seara in care avea loc petrecerea pentru o casatorie musulmana. hartasMuzica era foarte zgomotoasa, dar dupa ce am mai citit cate ceva despre Novi Pazar, Studenica si Marele Principat al Rasciei (Raška), am adormit bustean.

Inainte de a adormi am mai apucat sa ma gandesc la imaginea falsa pe care o avem despre popoarele balcanice in termeni de stabilitate: cum ca oamenii se nasteau si mureau in acelasi loc, generatie dupa generatie. E probabil valabil doar pentru serii de maxim 3-4 generatii. Iar repetatele migratii de masa din secolele X – XV nu au termen de comparatie in lumea de azi, pe care o consideram, totusi, foarte mobila.

24 de zile in Balcani (2): Stara Planina


DSCF1800Balcanii (Stara Planina = Muntii Bătrâni) nu sunt frumosi, dar imi dau impresia ca sunt intr-un loc familiar si sigur; nu sunt mareti, cu nasul pe sus (cum imi par adesea Carpatii Meridionali), mai degraba par mereu la ora siestei.

De la miezul zilei pana spre seara, am mers de-a lungul Balcanilor, de la Loveci la Niš, trecând prin Sofia.

La frontiera cu Serbia asteptăm mai mult de o ora. Uitasem că mai există si astfel de frontiere. (Ultima data am mai stat atat de mult la o granita, acum 10 ani, intre Slovacia si Cehia).

Primul oras din Serbia se numeste inca Dimitrovgrad. Tito l-a numit astfel in onoarea conducatorului comunist bulgar Gheorghi Dimitrov. Ironia istoriei: desi populatia de origine etnica bulgara este majoritara in aceasta localitate si cei mai multi dintre ei ar vrea sa revina la vechiul nume, Ţaribrod (Цариброд), majoritatea locuitorilor au optat, intr-un referendum, pentru a ramane asa cum a hotărât Tito.

Sunt un balcanic


Sunt un balcanic. Scriu asta fara rusine si fara mândrie. E un fapt. Un fapt care a fost probat si in aceasta vacanta pe care am petrecut-o in Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Croatia, Bosnia si Hertegovina.

Refuzul balcanitatii e o nevroza nationala. Nota speciala pentru ardeleni: si voi sunteti balcanici.

As indrazni chiar sa spun ca si Ungaria propriu-zisa e mai aplecata spre Balcani decat spre Viena; e suficient sa comparati o masa luata intr-un restaurant din Budapesta (capitala care a fost 150 de ani sub turci) cu una la luata la Bratislava (Pozsony – capitala regilor habsburgi ai Ungariei din secolul XVI pana in 1873) si veti simti diferenta de savoare.

Ideologia statului national a facut si inca face ravagii in aceasta patrie mai larga. Printre pierderile colaterale ale impartirii regiunii prin peste 20 de frontiere se numara si aromânii; am avut cateva ocazii de a reflecta la destinul acestei comunitati si la locul marginal care i se rezerva in manualele de istorie ale românilor nord-dunareni.

O sa incerc sa va spun (in foileton) o poveste despre acest periplu balcanic pe traseul Bucuresti – Giurgiu – Grivita – Plevna – Loveci – Sofia – Niš – Studenica – Novi Pazar – Sopoćani – Podgorica – Ulcinj – Bar – Cetinje – Kotor – Herceg Novi – Dubrovnik – Neum – Metkovic – Mostar – Sarajevo – Kraljevo – Kragujevac – Ravanica – Zaječar – Vidin – Calafat – Craiova – Bucuresti.