Din nou bronz pe echipe


medalieLa Campionatul Naţional de Cultură Generală (15 martie 2014), echipa Intecity (Dan Creţu, Dan Ghenea, Dorel Bărbieru, Ştefan Bradea) a obţinut din nou medaliile de bronz. Concursul a fost câştigat de Glorious Bastards (Dan Adrian Ghita, Dan Minculescu, Miruna Ralea, Catalin Duminecioiu), iar pe locul II, după o finală foarte disputată, s-au clasat Terabiţii.

Întrebările au fost frumos construite şi echilibrat alese, capcanele au fost fine, arbitrajul impecabil (superenglezesc!).

De la precedenta ediţie încoace m-am străduit şi eu, pe acest blog, să vă fac să gustaţi din frunuseţea întrebărilor şi răspunsurilor de cultură generală în seria Flori, fete, filme…

Să va mai spun şi una dintre întrebările care mi-au plăcut (şi care, tangenţial, are oarecare legătură şi cu zgomotul de război din aceste zile la graniţele noastre).

« Sunt trei evenimente care pot fi descrise în acelaşi fel: primul s-a petrecut în deceniul al doilea al secolului XIX şi a fost o separare, al doilea a avut loc după 101ani şi a reprezentat un sfârşit, iar al treilea a marcat o înfrângere temporară şi s-a petrecut după alţi 5 ani. Care sunt cuvintele care leagă cele trei evenimente? »

75 de ani de singuratate


Mi-a fost dat sa traiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restriste si vremuri de mari indepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat sa-ti fiu calauza, sa-ti fiu inspiratoare, sa fiu aceia care a pastrat flacara vie, aceia care a devenit centrul de indarjire in zilele cele mai negre.

Aceasta ti-o pot spune astazi caci nu mai sunt in viata. In acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m’ai numit “Mama tuturor” si as vrea sa raman in amintirea ta aceia care putea totdeauna sa fie gasita in clipele de durere sau pericol. A venit mai tarziu o vreme cand m’ati negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, si v’am iubit mai departe, cu toate ca nu va puteam ajuta asa de mult ca in zilele cand credeati in mine.

Pentru subictele legate de regalitate, urmariti si blogul Regatul României.