Andrei nu e Bărbat, Andrei e Îndrăzneț


Iar Andreea e Îndrăzneala.

Nu prea înțeleg de ce continuăm să traducem cuvântul elen andreia în primul rând prin bărbăție și abia apoi (și inconstant) prin îndrăzneală. Dacă nu am avea acest din urmă cuvânt, a cărui rădăcină (îndrăz-) provine (posibil și prin intermediar slavon) din genitivul grec andros (=al/ale bărbatului), aș putea înțelege aproximarea derivarii din latinul barbatus. Care nu înseamnă decât « cel cu barbă »!

Barba e un semn exterior al unui anumit raport estrogen/testosteron, codificat genetic. Nu barba te face îndrăzneț. Îndrăzneala e o calitate care se cere  cultivată mai întâi în interiorul ființei ce va deveni o persoană. Iar baza îndrăznelii e încrederea primară în sine. Care se dezvoltă în primii ani de viață prin relația cu mama.

« Cherchez la femme » suntem îndemnați, ironic, atunci când e vorba despre un comportament temerar, dar aparent nechibzuit, al vreunui bărbat. Cu dreptate ar fi să căutăm femeia și când avem în fața ochilor manifestări ale îndrăznelii, acel curaj interior care nu e în contradicție cu rațiunea, nici nu e subjugat de rațiune.

Andreea e Îndrăzneala. Andrei e Îndrăznețul.

La Mulți Ani, Andreea! La Mulți Ani, Andrei!

Admiraţii (17): Oameni cu brice


Mi-e greu să nu zâmbesc atunci când îmi ajunge la urechi reclama pentru acele lame cu triplă sau cvadruplă protecţie – aceea care zice ceva despre « bărbaţii cu pielea sensibilă ».

Dacă stau bine să mă gândesc, probabil că şi tataie avea pielea feţei sensibilă – era roşie după fiecare bărbierit. Asta nu-l împiedica, în fiecare duminică dimineaţa, să se bărbierească singur cu briciul. Am asistat de câteva ori la acest ritual (pentru că doar rareori eram treaz duminică la 7 dimineaţa), o dată sau de două ori în dimineţi foarte reci de iarnă.

Mai întâi ascuţea tacticos briciul pe o curea. Mă impresiona tăcerea deplină în care făcea această operaţie – de obicei, tataie îşi însoţea aproape orice activitate cu un cântec în surdină sau cu o melodie fluierată. Îşi săpunea faţa cu mişcări hotărâte, aparent grăbite. Apoi urmau acele mişcări ale briciului condus de o mână sigură.

Am început să mă bărbieresc devreme. Era într-adevăr necesar, dar şi ardeam de nerăbdare să fac asta. Nu pentru multă vreme. Curând am descoperit că un obraz neted se obtinea cu ceva disconfort şi, uneori, cu mici tăieturi. Iar eu foloseam o lamă cu protecţie (simplă, e adevărat, nu triplă, ca azi!), nu un brici cu lamă liberă, bine ascuţit!

Pentru mine, un etalon al încrederii bărbăteşti în sine a rămas această imagine a bunicului meu Radu bărbierindu-se singur cu briciul. Dar există şi o imagine simetrică, a încrederii bărbăteşti în lume – aceea a unui bărbat care stă relaxat pe un scaun şi conversează cu bărbierul. Sunt două lucruri pe care e foarte puţin probabil să le fac vreodată. Din păcate.

Sper însă ca măcar de o a treia imagine să reuşesc să mă apropii cândva: aceea a bărbatului care îşi începe ziua bărbierindu-se nici cu plăcere, nici cu neplăcere, ci cu acel disconfort necesar  pentru a-şi aminti că începe o nouă zi în care are datorii faţă de sine, faţă de lume şi faţă de ceva mai presus de acestea.

Când bărbieritul se supune doar regulilor de confort şi imagine, să nu ne aşteptăm ca bărbaţii ieşiţi de sub lamele atente la pielea sensibilă să mai aibă minte brici şi încredere în sine.

Şi bărbaţii (se) plâng, nu-i aşa?


« Există stereotipuri puternice potrivit cărora bărbaţii ar fi mai puţin înclinaţi decât femeile să se exprime în legătură cu emoţiile pe care le simt. Primele şase studii care au examinat comunicarea socială a emoţiei aveau în vedere participanţi de ambe sexe (Rimé şi alţii, 1991). Niciunul nu a indicat existenţa unei diferenţe notabile. Omogenitatea celor două sexe în această materie s-a manifestat şi în cadrul studiilor ulterioare.[…]

Singura diferenţă care a reieşit sistematic în urma comparării celor două sexe în privinţa comunicării sociale a emoţiilor a fost alegerea partenerului [căruia să îi comunice emoţiile]. Astfel,[…], femeile întreţin o reţea relativ diversificată de parteneri, în vreme ce bărbaţii înclină să-şi comunice social emoţiile soţiei sau prietenei. »

(Bernard Rimé – Comunicarea socială a emoţiilor)

Somnul lui Adam


https://i1.wp.com/upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/df/Monreale_creation_Eva.jpg« Fecioara era trează atunci când a primit vestea fecundităţii sale. Acest lucru e important, dacă ne gândim că Iosif dormea în momentul în care i s-a revelat ceea ce urma să îndeplinească… Maria era trează, conştientă, ea nu dormea, ea era în aşteptarea lui Dumnezeu în numele umanităţii […] » (Françoise Dolto – Femininul)

Şi dacă ne gândim că şi Adam dormea când Dumnezeu a creat femeia…

Ultima bruma


“Fericirea e ca un ecou; îţi răspunde, dar nu vine.”Acest aforism al poetei Carmen-Sylva (Regina Elisabeta a României) se potriveste cu starea de spirit a multor barbati si femei in zilele ultimelor brume, cand vremea neprietenoasa ne impinge unii catre altii in incaperi fara ecou. E vremea cand barbatii, care se retrageau altadata de pe campurile de lupta, se retrag de pe stadioane (majoritatea dezamagiti, cativa cu o mandrie de imprumut care se va dezumfla pana la Craciun)… [continuarea aici]…

Penultima bruma


Si lui Socrate ii vine in minte imaginea unui imblanzitor de cai – ar vrea sa aiba o femeie care sa-i opuna rezistenta, dar in acelasi timp sa poata recunoaste valoarea adevarului. Isi aminteste ca in urma cu cinci ani, cand isi facuse un nume in razboi salvandu-l pe nobilul Alcibiade, un atenian de vaza ii spusese ca are o fata de maritat – Xantipa. Atunci nu se gandise nicio clipa sa spuna da.

Intre timp se dusese si vestea Xantipei ca o fata batrana indaratnica si pretentioasa – nu la avere, caci avea destula de la tata, ci la spiritul barbatilor. Si ii decretase pe toti prea prosti pentru ea. Asta da provocare pentru un filosof.

Cunoaste-te pe tine insuti putea fi largit prin cunoasterea acestui mare mister – sufletul femeii. Iar in privinta asta, metoda socratica nu a prea dat roade. A trebuit sa ne multumim cu stiinta de a nu sti nimic.

Xantipa, in schimb, spre deosebire de toti discipolii sai, a  inteles de ce a vrut sa moara Socrate in modul in care a facut-o. Desi paruse, timp de 15 ani, cat a durat casnicia lor, prea mult preocupata de „treburi marunte” ca banii, casa si cresterea copiilor…

Articolul integral, penultimul din seria Brumelor, il puteti citi pe Ralix.ro (aici)

Mic dejun cu Alice si Victor


– Sigur ca puteam sa-ti spun, dar mi-ar fi placut sa intuiești1
– Tu nu porti cercei, cum as fi putut sa intuiesc2 ?!
– Asa cum intuiai3 toate dorintele mele atunci cand ne-am cunoscut!
– Dar atunci nu faceam decat sa urmez niste intuitii4 despre adevaratele mele dorinte profunde, care se dovedeau a fi si ale tale…

Ar putea fi o discutie la micul dejun intr-un cuplu care tocmai a trecut de faza de indragostire, dar nu vor sa stie inca nimic despre asta. Dupa cum ar putea fi si un text propus amatorilor de istoria ideilor – in cazul nostru ar fi vorba de patru definitii ale intuitiei, propuse in patru secole diferite, de patru barbati (aici s-ar putea sa avem o problema!) foarte diferiti.

[… articolul intreg – Intuitie feminina si deductii masculine – pe Ralix.ro – aici; am dezvoltat intr-un text de 1000 de cuvinte crochiul La ce nu foloseste intuitia]

Treburi de femeie, muncă de bărbat


« A fost odată ca niciodată o tânără persoană pe nume Scufiţa Roşie, care trăia cu mama ei la liziera unei păduri vaste. Într-o bună zi, mama ei o rugă să ducă un coş încărcat cu fructe proaspete şi nişte apă minerală la domiciliul bunicii ei, nu pentru că asta ar fi fost treabă de femeie – nu, Doamne fereşte -, ci fiindcă făcea astfel un gest generos, care stimula dezvoltarea sentimentului de apartenenţă la comunitate.” (James Finn Garner – Poveşti corecte politic de adormit copiii)

Mai mult despre povesti si stereotipurile de gen am scris pe Ralix.ro – aici.