Soare de mămăligă


Îmi sorb acum cafeaua în balcon
Cresc nori ca aburi grei dintr-o căldare
………………………………………………….
Își potcovește caii Apollon,
Ori ce să fie-acest incendiu mare?…

Tot mai compacți ies aburii acum,
Dar flăcările cresc acum mai vii și ele,
Din ce în ce tot cerul îl câștigă

Și iată, că prin nourii de fum,
Ca un simbol al României mele,
Răsare-o uriașă mămăligă!

Răsăritul soarelui e o poezie scrisa de Șt. O. Iosif si Dimitrie Anghel (care au semnat impreuna multe altele, sub pseudonimul A. Mirea). Cei doi au facut si alte lucruri impreuna: au condus impreuna o revista (Sămănătorul), au fost membri fondatori ai Societatii Scriitorilor Români, si au iubit aceeasi femeie (o poveste concisa si bine spusa despre asta gasiti aici; Rebreanu a vrut sa scrie un roman inspirat de triunghiul Iosif – Anghel – Natalia Negru, dar l-a lasat neterminat).

Azi, 22 iunie 2013, se implinesc 100 de ani de la moartea lui Ștefan Octavian Iosif si se intampla sa fie Moșii de vara. Si cred ca e potrivit sa-l pomenesc pentru ca si el face adesea, in versurile sale, frumoase pomeniri ale mortilor neamului (ascultati, de pilda, Când a fost să moară Stefan). Iar in poezia La arme!, Iosif e si un prooroc al reinvierii:

Să știe toti că un popor nu moare
Când veacuri a luptat necontenit —
Și-i scris în cartea celor viitoare
Că va să vină ceasul preamărit,
Când mândru străluci-va-ntre popoare
Ca soarele, aici, în răsărit!

Șt. O. Iosif era unul dintre ardelenii care au crezut toata viata ca soarele rasare la Bucuresti. Asa ca soarele de mămăligă nu e o depreciere a soarelui, ci o exaltare a mămăligii!

Un psi cu care te poŢi ÎnŢelege: Domnica Petrovai


dom– Stau de vorba azi cu Domnica Petrovai, psiholog clinician si psihoterapeut. Domnica, ne poti spune, in 20 de cuvinte, ce face un psiholog?

– Ca psiholog clinician si psihoterapeut ofer recomandari si sprijin emotional pentru probleme sau dificultati pentru care am o pregatire profesionala.

–  Si cum ai ajuns psiholog?

– Am facut liceul sanitar din nevoia de a avea o profesie si eram pasionata de filosofie si genetica. Eu as fi optat pentru genetica, doar ca facultatea era la Bucuresti, iar eu nu aveam cum sa ajung in Bucuresti. La recomandarea profesoarei de filosofie, am dat la psihologie cu gandul ca voi face cercetare. Si viata mi-a oferit surprize si am ajuns sa lucrez ca psihoterapeut. Nu am nici un regret. In afara de gradinarit, nu ma vad facand altceva. 

–  Si totusi, n-o sa-mi spui ca ai ajuns doar din intamplare terapeut…

– Persoana care a avut cea mai mare influenta asupra personalitatii si caracterului meu a fost bunica de la Cluj, cea care m-a crescut mult timp. O femeie blândă si afectuoasa, plina de viata, cu un suflet mare si foarte muncitoare. Imi aduc aminte ca nu se plangea niciodata ca ii este greu. Imi spunea mereu « puiule, incearcă sa faci bine in lumea asta si lupta-te din rasputeri sa nu faci rau » si « spune intotdeauna ce ai pe suflet, fara ascunzisuri ». Isi dorea sa ma fac « doctorita, sa vindec oamenii ». Si in urma unor intalniri cu oameni si situatii neasteptate si a unor alegeri personale pe care le-am facut, am ajuns sa lucrez ca psihoterapeut.

– Psihoterapeutii si-au rezolvat problemele pe care le trateaza la altii?

– Eu pot vorbi doar despre mine. De la bunica am invatat sa imi asum responsabilitatea fata de mine si responsabilitatea fata de cel de langa mine. Vorbesc, in calitate de psihoterapeut, despre lucrurile pe care le-am depasit si vorbesc despre lucrurile pe care le-am facut gresit. Cu respect si onestitate. Am trait ca si copil doua momente de pierdere a doi oameni care m-au iubit si pe care i-am iubit. Cele mai dureroase momente din viata mea. Sfâsietoare, cum e adesea suferinta. Momente care m-au determinat in timp sa ma reconstruiesc din interior, sa ma lupt pentru mine, sa nu ma pierd. Am ramas insa cu o sensibilitate, o greutate pe suflet fata de distanta fizica, si, mai ales, emotionala fata de cei pe care ii iubesc si de care am nevoie. O vulnerabilitate pe care in timp am acceptat-o si fata de care am acum « ganduri bune ». 

– De unde stiu ca am nevoie de un psihoterapeut?

– Problemele sau dificultatile pentru care sunt solicitata au forme diferite. Sunt parinti care au nevoie de sprijin in rezolvarea unor dificultati ale copilului lor, sunt adulti in momente de suferinta, cu depresie sau anxietate. Sunt familii sau cupluri care au nevoie de un sprijin pentru a invata sa se reapropie, sa se reconecteze unul cu celalat, sa comunice cu o mai mare usurinta ce au nevoie unul de la celalat fara sa se raneasca. Preocuparea mea este bunastarea emotionala a copilului si a adultului. Ceea ce imi aduce mie cea mai mare satisfactie sunt eforturile incredibile pe care le depun cei pe care ii cunosc in cabinet pentru a avea o viata implinita, in acord cu valorile in care ei cred si pentru care se lupta. Ma emotioneaza teribil asta si, in acelasi timp, am un respect deosebit pentru reusitele lor. Sunt profund recunoscatoare sansei pe care am avut-o si o am de a invata si eu de la cei din fata mea. 

– Ti s-a intamplat sa refuzi un potential client?

Da. Adesea. Cand competentele mele nu corespundeau cu nevoile pacientului sau cand eu aveam o problema personala care ar fi interferat cu procesul terapeutic.

– Cum stii ca poti fi de ajutor?

-Vad că pacientul face progrese.

– Pune-mi doua  intrebari.

Cunoscandu-ma de mult timp, te intreb care sunt punctele mele tari si punctele mele slabe in calitate de psihoterapeut?

– Compasiunea e si punctul tau cel mai vulnerabil si principalul tau atu.

– Ce imi recomanzi ca domenii de dezvoltare profesionala?

– Nu ma aventurez sa-ti sugerez domenii foarte specifice. Dar cred ca ai putea incerca sa strecori cateva pagini din Tolstoi si Cehov in terapia cognitiva.

– Ca final deschis, pune, te rog, o intrebare celor care ne citesc.

Ce semnificatie are pentru dumneavoastra un moment de suferinta personala?

Un Dumnezeu colindător


« Hristos Domnul S-a născut într-o călătorie a Maicii Sale şi a dreptului Iosif la Betleem, arătând prin aceasta că Dumnezeu Cel milostiv este călător în lume şi colindător la casa sufletului fiecărui om »

(din Pastorala Arhiepiscopului Bucureştilor la Sărbătoarea Naşterii Domnului)

Cartea săptămânii (III)


39225_320Săptămâna aceasta am luat o carte doar pentru că mă interesa subiectul, dar nu aveam mari asteptări în legatură cu scriitura. Numele autorului – Horia Stancu – imi era complet necunoscut. Romanul se intitulează Fanar, iar, de pe coperta IV, Nicolae Manolescu m-a incurajat să cumpăr cartea cu urmatoarele cuvinte:

 » Nimic nu izbuteste mai bine autorul decat scena de culoare, bazarul de oameni, descrierea strazilor din Istanbul sau Bucuresti, a hanurilor, a crâşmelor, aratarea vietii porturilor si a pescarilor. In acestea nu e pur si simplu culoare istorica: nici o documentatie nu ar fi putut tine locul spiritului de observatie. »

Am cumparat deci cartea, insa nu am fost initial prea grabit deschid volumul de aproape 600 de pagini. Imi ziceam ca va fi o placuta trecere de vreme in vreo zi cu ploaie. A stat doua zile uitata printr-o geanta, de unde am luat-o alaltaieri, cand am avut un ragaz neprevazut (doua consultatii au fost reprogramate din cauza traficului).

A fost dragoste la prima vedere. Nu am terminat-o inca, dar nu poate fi decat savuroasa si in urmatoarele 300 de pagini. E incredibil cate personaje vii si credibile stapaneste autorul, si cat de usor te poarta de la Stambul la Bucuresti si apoi in Alexandria Egiptului. Iar scriitura e alerta, frumoasa si captivanta.

[mai mult – aici]

Tristă recapitulare (IV)


1 decembrie 2002 – Unul dintre putinii ani in care vremea e frumoasa. Participare numeroasa la manifestarile oficiale si pentru ca fusesem invitati sa aderam la NATO cu doar 10 zile inainte, apoi Ion Iliescu se afisase « shoulder to shoulder » ( « șold la șold », comform traducerii livrate prin difuzoare multimii) cu George Bush si « nevasta-sa » (tot conform traducerii oficiale. 1 decembrie 2003 – Puterea la Alba-Iulia, opozitia la Bucuresti. 1 decembrie 2004 – Din nou intre cele doua tururi ale alegerilor prezidentiale. Multe fluieraturi. 1 decembrie 2005 – Premiera: pe langa scindarea putere opozitie, apare si distantarea dintre premier si presedinte (peste numai cateva saptamani ruptura va deveni oficiala). Vreme dusmanoasa, participare populara infima. 1 decembrie 2006 – Ceva unitate de fatada, a inainte de intrarea in UE (programata sa aiba loc peste o luna). UDMR  apreciaza (corect) ca e momentul sa  repuna pe tapet chestiunea autonomiei, folosind ca baza chiar Declaratia de la Alba-Iulia. 1 decembrie 2007 – Ceremonii  modeste, atat la Bucuresti, cat si la Alba-Iulia. Presedintele si premierul sunt in razboi deschis. Dupa cateva zile (de gandire, probabil), primarul din Alba-Iulia ii ofera Regelui Mihai titlul de cetatean de onoare si cheile orasului. Probabil ca schimbasera intre timp incuietoarea, altminteri gestul e usor ridicol: Mihai I este din 1930 Mare Voievod de Alba-Iulia. 1 decembrie 2008 – Raceala fara incidente. 1 decembrie 2009 – Din nou intre tururi la prezidentiale. Presedintele in functie alege sa nu dea mana cu presedintele Senatului (contracandidatul sau) si cu fostii presedinti ai Romaniei. 1 decembrie 201o – Ploaie îngheţată. In lipsa participantilor, n-au fost asa de multe fluieraturi.  1  decembrie 2011 – A fost anul Regelui. La Ziua Nationala devine evident ce ne lipseste: un simbol unificator. Pe care Dumnezeu ni l-a daruit si l-a lasat cu noi pana in ziua de azi. Cat timp vom ramane prizonierii urii?  1 decembrie 2012 – Mai aveam nevoie de o inca confirmare?

Incercam de anul viitor cu 10 Mai?

La Multi Ani, popor român!


Am mai spus (aici si aici)  de ce nu cred ca 1 decembrie nu e potrivita ca Zi Nationala. Oricum, nu in dauna zilei de 10 mai (argumente aici, aici, si aici). In orice caz, nu fara Coroană.

Cred însa ca am putea marca, intre 27 noiembrie si 3 decembrie, « Saptamana poporului român ». Cu regret pentru greseli, cu recunostinta pentru eroi si pentru martiri, cu incredere ca putem continua constructia politica si morala a bunilor nostri.

Iata propunerea mea:

27 noiembrie – « Ziua Căintei » – ziua cand ne cerem iertare pentru uciderile, minciunile si furaciunile dintre noi (amintirea mortii profesorului Nicolae Iorga, omorat in padurea de la Strejnic in noaptea de 27 noiembrie 1940)

28 noiembrie – « Ziua deportaților si desțăraților si exilatilor » (amintirea unirii « pe vecie » a Bucovinei cu Regatul Romaniei – 28 noiembrie 1918 ; pomenirea dreptei regine Elena, trecuta la cele vesnice la 28 noiembrie 1982, departe de tara)

29 noiembrie – « Ziua continuitatii si a înnoirii » (pomenirea trecerii la cele vesnice – pe 29 noiembrie 1852, la Palermo, in exil – a istoricului si revolutinarului Nicolae Balcescu, parinte fondator al natiunii moderne, dar si istoricul care ne-a dat Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, carte care a inspirat generatii de luptatori pentru unitatea romanilor).

30 noiembrie – « Ziua Martirilor » (Sf. Ap. Andrei, protector al poporului român, a fost martir pentru credinta; sa-i celebram in aceasta zi pe toti romanii care au suferit si au murit pentru credinta lor)

1 decembrie – « Ziua Renasterii, Unirii si Concordiei » (1 decembrie 1918, stil vechi si stil nou:reintoarcerea in Bucuresti a Regelui Ferdinand si a Reginei Maria, dupa ce statul român fusese in pragul disparitiei; Declaratia de la Alba-Iulia, proclamand unirea Transilvaniei cu Regatul României, dar si garantarea drepturilor minoritatilor)

2 decembrie – « Ziua Moldovei » (la 2 decembrie 1917 se proclama Republica Democratica Moldoveneasca, care se va uni cu Regatul României la 27 martie 1918, cand teritoriul neocupat al tarii coincidea cu Moldova). Daca vom uita Basarabia, uitat sa fie numele nostru!

3 decembrie – « Ziua Civismului » (la 3 decembrie 1861 se deschid lucrarile Camerelor Principatelor Unite, care vor vota formarea unui guvern unic la Bucuresti; peste cateva luni va fi adoptat oficial numele România)

Tristă recapitulare (I)


1 decembrie 1990 – Corneliu Coposu este fluierat la Alba-Iulia. Primul ministru al tarii zambeste multimii. Presedintele ales in Duminica Orbului sta cu ochii in pamant sub o caciula de Astrahan. Coreneliu Coposu, cu capul descoperit, continua sa nu taca.

1 decembrie 1991 – Ziua Nationala coincide cu destramarea URSS prin proclamarea independentei Ucrainei. La Chisinau este convocat un Consiliu National al Unirii. La Bucuresti subiectul « nu e actual ». Sunt mestecate in continuare fraze despre Marea Unire, cu ignorarea completa a dramei Basarabiei, dar cu nelipsitele atacuri « nationaliste » la adresa minoritarilor unguri.

1 decembrie 1992 – La Cluj, primarul Gheorghe Funar reamplaseaza pe monumentul regelui Matei Corvin placa de bronz inscriptionata cu un text de Nicolae Iorga (“Biruitor în războaie, învins numai la Baia de propriul său neam, cînd încerca să învingă Moldova nebiruită”). La Miercurea-Ciuc, primarul maghiar reitereaza un motiv pentru care ungurii din Ardeal ar vrea sa sarbatoreasca 1 decembrie: Declaratia de la Alba-Iulia din 1918 garanteaza drepturile minoritatilor (educatie in limba proprie, judecare in limba proprie si administrare in limba proprie). Funar face valuri; Declaratia de la Alba-Iulia va fi mentionata de acum inainte doar epurata si in surdina.

1 decembrie 1993 – Miting al Conventiei Democratice din România in Piata Palatului, la care participa, in ciuda gerului, intre 60 000 si 100 000 de oameni, ca replica la festivitatile oficiale. Emil Constantinescu, proaspat reales ca presedinte al Conventiei, reuseste « performanta » de a nu il pomeni in discursul sau pe regele Ferdinand. Se intampla la doar 8 luni de la vizita de Pasti a Regelui Mihai.

Pe-al nostru steag e scris unire!


Nefericit ales titlul campaniei « E scris pe tricolor unire ».

Titlul original al cantecului era « Pe-al nostru steag e scris unire! »

Pe muzica lui Ciprian Porumbescu, au fost puse in timpul comunismului versuri noi, « revolutionare », si a rezultat « E scris pe tricolor unire ».

Foarte frumoasa melodie a lui Porumbescu este cantata de 100 de ani ca imn national al Albaniei. Pe versuri de Aleksander Stavre, nemodificate (poezia a fost publicata prima data intr-un ziar albanez din  Sofia si a aparut in volumul Vise si plansete la Bucuresti, unde autorul si-a trait cea mai mare parte a vietii  ). La Multi Ani, Albania!

Destinul Moldovei central-europene


La 28 noiembrie 1918, la Cernăuţi, Iancu Flondor citea in fata Congresului General al Bucovinei declaratia de unire  « necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”. Vecia a durat mai putin de un sfert de veac, iar hotarele s-au mai schimbat de 7 ori de atunci pana azi.

Am deschis din nou azi o carte despre care am mai scris pe blog  – Die Landschaft Bukowina, de Kurt Scharr. Am un sentiment special fata ce aceasta carte pentru ca mi-a fost daruita de Profesorul Heinz Katschnig, psihiatru, iubitor de limbi romanice (inclusiv româna – m-a incurcat adesea cu intrebari foarte pertinente de gramatica!) si amator de istorie (sa-l fi vazut in gara la Suceava, intreband despre lucruri despre care nici localnicii nu mai stiau!).

Die Landschaft Bukowina prezinta cu o frumoasa precizie nasterea, cresterea si descresterea unei regiuni europene. Reproduc o ilustratie cu stemele orasului Cernăuţi, un concentrat heraldic al acestei istorii dramatice.

Figura 53. Stemele orașului Cernăuți. a: 1777-1918 austriacă, b: 1918-1940/1941-1944 română, c:1940 -1941/1945-1991 sovietică, d: ucraineană din 1991. Similaritatea între stema austriaca și varianta ucraineană este evidentă, în timp ce în perioada românească  zimbrul înlocuiește vulturul bicefal. Sovieticii s-au inspirat in mod evident de la porțile fostei reședințe arhiepiscopale (sic!) .

[Il pleut sur Bucarest et l’Europe s’exile…]


Il pleut sur Bucarest et l’Europe s’exile/ comme un ruisseau qui n’ira pas jusqu’à la mer.

(Alain BosquetSonnets pour un fin de siècle, Gallimard, 1980)

Aici puteți citi sonetul Pluie (Ploaie), în care Micul Paris apare chiar în inima (versurile 7 și 8) acestei muzici pluviale, a cărei uvertură se scrie pe cerul piețelor de fructe ale Barcelonei, iar finalul rămâne suspendat deasupra Salamancăi. O traducere a întregului sonet – aici.