Fişă de lectură: Cealaltă lume a Ceciliei


Bucuria este un fluture
Ce zboară jos, peste câmpuri,
Iar jalea este o pasăre
Cu aripi mari, puternice, negre,
Purtându-te pe sus, deasupra vieţii
Care pluteşte jos, în lumina soarelui şi-n verdeaţă.
Pasărea tristeţii zboară înalt, spre cer
Acolo unde îngerii durerii stau de pază
Pe tărâmul morţii.
Edith Södergran,  16 ani

(Motto la romanul lui Jostein Gaarder, Ca într-o oglindă, în chip întunecat …)

… continuarea fişei aici (https://danghenea.wordpress.com/fise-de-lectura/jostein-gaarder-ca-intr-o-oglinda-in-chip-intunecat/)

[Dar mai lunga a fost durerea]


Ţării mele şi Poporului meu,

Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniştea mormântului.

Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de grea este calea pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea.

Pe 18 iulie vor fi trecut trei sferturi de secol de la moartea Reginei Maria. Voi reproduce pe blogul Regatul României, testamentul acestei românce prin adoptie, a carei inima s-a deschis pentru a cuprinde o Românie buna, frumoasa si adevarata.

Matineul de sâmbătă (II)


Titlul original în română – Balanţa (1992). Titlul original în franceză – Le chêne (Stejarul).

Regia: Lucian Pintilie

După romanul omonim de Ion Băieşu

În distributie: Maia Morgenstern, Razvan Vasilescu, Adrian Titieni, Anda Onesa, Dan Condurache, Emil Hossu, Magda Catone, Marcel Iures, Matei Alexandru, Victor Rebengiuc

Filmul integral – aici. Iar aiciLe chêne, cântec interpretat de Gilles Vigneault. Am mai ascultat in interpretarea lui imnul national al Quebecului – Gens du pays (unul dintre acele rare imnuri nationale care vorbeste numai despre dragoste, bucurie si viata).

Abecedar emoţional


♦ Anxietate  – « Anxietatea este ameţeala libertăţii »  (Søren Kierkegaard – Begrebet Angest, 1844) « Anxietate – alergie la viaţă » (Ramona Moroianu – Abecedar emotional, 2012) Bucurie – « Bucuria este cea mai simplă formă de recunoştinţă. »  (Karl Barth – Von Freunde und Lindigkeit, 1932) ♦ Curaj – « Fundamentul adevăratului  curaj este îndoiala »  (Alain – Propos, 1935) ♦ Durere – « Când durerea a trecut, amintirea ei devine adesea plăcere » (Jane Austen – Persuasion, 1818) ♦ Entuziasm – « Deznădejdea – forma negativă a entuziasmului » (Emil Cioran – Cartea amăgirilor, 1936) ♦  Frică – « Frica este moartea măruntă, purtătoarea desfiinţării totale. » (Frank Herbert – Dune, 1965) ♦  Greaţă – « Există o mică fericire în Greaţă: se răspândeste până pe fundul baltoacei vâscoase,  până pe fundul timpului timpului nostru » (Jean-Paul Sartre – La Nausée, 1938)   Hotărâre – « Educaţia cea mai rea este să-l laşi pe copil nehotărât între voinţa lui şi a ta. » (Jean-Jaques Rousseau – Emile ou De l’éducation, 1762)  Incitare – « Dominăm mai usor oamenii incitându-le pasiunile » (Gustave le Bon – Aphorismes du temps présent, 1913) Îngrijorare – « Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot? »  (Evanghelia dupa Matei) ♦ Joc – « Jocul e o luptă corp la corp cu destinul » (Anatole France – Le Jardin d’Epicur, 1895) ♦ Kakania – « În Kakania un geniu putea fi luat oricând drept un necioplit, dar niciodata, asa cum se întâmpla în alte parti, un necioplit nu putea sa treaca drept un geniu » (Robert Musil – Omul fara însusiri, 1930) ♦ Lacrimi – « Cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit aşa de mult să plânga şi n-au putut » (Lucian Blaga – În marea trecere, 1924) ♦ Mânie –  Soarele să nu apună peste mânia voastră  (Apostolul Pavel – Epistola catre Efeseni) Nefericire ♦ Oboseală –  « Veselia nu este un păcat, ci ea alungă oboseala, căci din oboseală vine deznădejdea, care-i mai rea ca toate. » (Sfântul Serafim din Sarov)♦ Plăcere – « E mare lucru să afli ce anume îţi place ţie cu adevărat între atâtea plăceri ale altora » (Ramona Moroianu – Abecedar emotional, 2012) ♦ Quo vadis, Domine? – « Unde mergi, Doamne? […] Dacă tu parasesti poporul meu, mă duc la Roma ca să fiu răstignit a doua oară. » (Henryk Sienkiewicz – Quo vadis, 1895) ♦ Râs – ”Om de spirit este acela care în fundul inimii lui râde de toţi și de toate. Om de geniu este cel ce râde de el însuși. » (Mihai Eminescu Geniu pustiu, 1868) ♦ Surpriză – « Secretul umorului este surpriza » (Aristotel – Poetica, ~335 î. H.) ♦ Şoc – « Nu există o cale uşoară de a trata această creştere năvalnică, acest cancer al istoriei. Nu există un leac magic pentru a vindeca boala fără precedent pe care o poartă pe urmele sale: şocul viitorului. » (Alvin Toffler – Şocul viitorului, 1970) ♦ Tristeţe – « Tristeţea este o rană a sufletului care trebuie spălată cu apa binefăcătoare a cuvântului plin de blândeţe. » (Ioan Gură de AurOmilii la statui, 397) ♦ Ţipăt –  “Mi-am dat seama că ţipetele există. Însă nu le auzim. Nu vrem să le auzim. Suntem surzi, iar cei care ţipă se chinuiesc să ţipe şi mai tare văzând că nimeni nu-i aude. » (Octavian Paler – Viata pe un peron, 1981) ♦ Umilinţă – « Gândită creştin, rugăciunea ne arată că umilinţa înalţă , iar nu coboară pe om » (Petre Tutea – 321 de vorbe memorabile, 1993) ♦ Violenţă – « Violenta este ultimul refugiu al celor incompetenti » (Isaac Asimov – Foundation, 1951) ♦ Week-end – « Un concept opus duminicii » (Dan Ghenea – Abecedar emotional, 2012);  « Zile când ai vrea să trăiesti, dar nu mai știi cum » (Ramona Moroianu – Abecedar emotional, 2012) ♦ X ♦ Y♦ Z

Oricine vrea sa intre in joc, e binevenit – cu propriile definitii, sau cu vorbele altora.

Hai, moftangii, la festival!


Se implinesc 100 de ani de la moartea domnului Caragiale. Programul festivalului – aici.

« Calendarul Claponului, pe anul de la Mahomet 1295, de la Hristos 1878, este dedicat cocoanelor și demoazelelor din toate mahalalele, fundăturile și marginile Bucureștilor, precum și tutulor monșerilor, becheri și familiști. »

Cam asa se adresa Nenea Iancu bucurestenilor in anul in care vedea lumina scenei O noapte furtunoasa.

Hai, moftangii, la festival!

Sonet aniversar


Sunt dimineţi când totul veşnic pare/ Acelaşi chip în apa zilei vezi/ Greu trupul nu ţi-l simţi şi nu mai poţi să crezi/ Că glezna-ţi stă în unde schimbătoare.//

În scoarţă de stejar ai vrea să-ncrustezi/ Un semn de viaţă mustind de-ncântare?/ Sau poate vei lăsa clipa sa zboare/ Ca un fluture cu polen prin livezi?//

Minutul de-acum lasă-l să-noate/Ca peşte de aur plin de dorinţe/ Si scăldaţi-vă-n ocean împreună.//Mâine şi ieri sunt mereu prea departe/ Ca două haite de mari nefiinte/ Cronovore stârnite de clarul de lună.

Spaima de absolut


« Dar Levin nu-l putea socoti prost, fiindcă Sviajski era fără îndoială nu numai foarte inteligent, dar era şi un om extrem de instruit, care-şi purte erudiţia cu nespusă modestie. Nu exista niciun domeniu care să-i fie străin. Nu-şi arăta însă cunoştinţele decât atunci când era nevoit. Cu atât mai puţin l-ar fi putut privi ca pe o secătură, deoarece Sviajski era, fără îndoială, un om cinstit, bun şi inteligent, care desfăşura în permanenţă, cu însufleţire şi voie bună, o activitate foarte preţuită de toată lumea şi care nu făcuse desigur, niciodată, vreun rău nimănui.

Levin încerca zadarnic să-l înţeleagă. Sviajski şi viaţa lui erau pentru dânsul o enigmă vie.

Erau prieteni buni şi de aceea Levin îşi îngăduia să-l descoasă pe Sviajski, tocmai ca să pătrundă sensul vederilor sale asupra vieţii, dar nu izbutea niciodată. Ori de câte ori încerca să pătrundă dincolo de încăperile din mintea lui Sviajski ale căror uşi erau deschise pentru toţi, Konstantin Dmitrici [Levin] observa că acesta se cam încurca, privirea lui Sviajski vădea o spaimă abia zărită, de parcă se temea ca Levin să nu-l înţeleagă cumva, şi de aceea i se împotrivea binevoitor şi cu voioşie. » (Lev Tolstoi – Anna Karenina)

Am recitit şi am transcris acest pasaj pentru că mi l-a readus în atenţie, sub o noua lumină, lectura comentariului părintelui profesor Alexander Schmemann la rugăciunea Tatăl Nostru.

« Cea mai teribilă trăsătură de caracter a omului este aceea de a se ascunde mereu de tot ce i se pare prea entuziast şi semnificativ din punct de vedere spiritual. E ca şi cum, într-un mod subconştient, am alege să fim meschini şi triviali pentru că e mai uşor să trăim aşa.[…]

Într-adevăr, o mare parte din forţa noastră interioară se îndreaptă spre înnăbuşirea vocii lăuntrice care ne cheamă la o întâlnire cu absolutul. » (Alexander Schmemann, op. cit.)