Lecturi neprogramate: Chronique de la dérive douce


Recunosc: mi-am propus sa citesc tot ce a scris Dany Laferrière. Pentru că scrie fabulos. Dar imi rezerv surpriza de a nu sti în ce ordine îi voi citi cartile. Pur si simplu le pândesc întoarcerea pe raftul bibliotecii din Rodez. Nici una nu se odihneste prea mult acolo. Ca la orice vânatoare, multe depind de noroc.

Ieri am prins Cronica unei derive blânde. Am observat ca e pusa in pagina sub forma unor poeme în proză. Mi-am zis ca o s-o citesc pe îndelete, delectându-ma cu stilul al fresco al haitianului.

Ti-ai gasit!!! M-a prins Dany de la prima pagina si nu m-a lasat nici sa manânc pâna n-am ajuns la ultima.

Iata prima pagina:

"Părăsesc o dictatură
tropicală cuprinsă de nebunie
fiind încă în mod vag fecior
când ajung la Montréal
în plină vară 76
Privesc cerul
gândindu-mă că în urmă cu
câteva minute
eram acolo sus
printre stele.
Pentru prima dată.
Pe toate ecranele aeroportului
si chiar ale lumii
mica gimnastă,
cu mari ochi negri speriati
si cu brate lungi atât de subtiri,
care dansează, zboară,
si nu deschide
ochii si bratele
decât în momentul
când picioarele sale
ating solul.
De la prima miscare
până în momentul
când ea se opreste
cu un gest curat si precis.
Corpul în arc.
Nadia Comăneci doarme.
Iată explicatia
notei sale perfecte – 10,
prima din istoria
Jocurilor Olimpice."

df

Iar ultima pagină e de fapt prima secventa din drumul unui imigrant haitian către aula Academiei Franceze. Dar deocamdată, pentru a putea sa-si cumpere masina de scris, e nevoit sa isi completeze meniul cu porumbeii din parc.

"În vitrina prăfuită 
a acestui magazin de pe strada Mont-Royal.
O veche masină de scris.
Acea Remington 22.
E tot ce am nevoie
pentru moment.
Trebuie să îmi găsesc o 
cameră în oras unde nu voi avea 
decât patul, masa din bucătărie
si masina de scris.
Nu voi aduce pe nimeni acolo.

Mă voi întoarce deci
să mă plimb prin parc,
să mă uit la fete,
să-mi notez impresiile
si, desigur, să încerc
alte retete
cu porumbel."

 

Lecturi neprogramate(1): Anul Zero


janO carte pe care am primit-o în dar de Crăciun și care s-a dovedit, paradoxal,  a fi foarte potrivită pentru a-mi readuce în minte adevărata semnificație a acestei sărbători.

E o panoramă succintă a unui sfârșit și început de lume în care se întâlnesc foametea și entuziasmul, răzbunarea și iertarea, lupta pentru supraviețuire și nașterea unei noi morale.

Autorul, olandez, ne poartă mai ales prin Olanda și Franța când descrie entuziasmul eliberării, prin Germania, Japonia, Olanda când vine vorba despre foamete, prin Franța, Italia, Iugoslavia, Grecia, Malayezia, Vietnam, China când vrea să exemplifice formele răzbunării. Mai trece in fugă si prin Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, Belgia, Ucraina.

România lipsește de pe harta entuziasmului, dar lipsește și de pe hărțile foametei și răzbunării – aceasta din urmă luând adesea și forma războiului civil. (Probabil lucrurile ar fi stat altfel dacă Regele Mihai nu l-ar fi împiedicat pe Mareșalul Antonescu să ne târască în apocalipsa germană).

Ian Buruma alege uneori un unghi surprinzător (cel puțin pentru mine) în descrierea zilelor anului zero. M-a incitat, de pildă, această descriere a intrării canadienilor în Haga:

Maria Haayen , o tânără din Haga, își amintește cum a văzut apropiindu-se de ea, huruind, primul tanc canadian, din a cărui turelă se ițea capul unui soldat: “Parcă mi s-a scurs tot sângele din corp; mi-am zis: vine eliberarea noastră. Când s-a apropiat tancul, am rămas cu răsuflarea tăiată, iar soldatul s-a ridicat în picioare – arăta ca un sfânt.”

Poate că senzația aceasta era mai des întâlnită la femeile tinere, dar o aveau și bărbații. Un olandez și-a amintit că “era un privilegiu chiar să și atingi mâneca unei uniforme canadiene. Fiecare soldat de rând din armata canadiană era un Cristos, un izbăvitor”.

Într-un sens important, experiența soldaților aliați din țările eliberate în vara lui 1945 se poate compara cu ce s-a întâmplat cu aproape douăzeci de ani mai târziu, când au sosit Beatleșii. Și atunci eliberarea s-a exprimat ca un fel de manie – în primul rând erotică.

În 1945, bărbații din Olanda […], ori lipseau de acasă, ori erau prizonieri, ori săraci, subnutriți și demoralizați. Ocupația străină și înfrângerea distruseseră aproape complet autoritatea masculină, cel puțin temporar. Un istoric olandez al vremii a exprimat situația astfel: “Bărbații olandezi au fost învinși  militar în 1940 și sexual în 1945”.

Cât despre foamete, dacă vi se pare că oamenii din tabloul lui Van Gogh (« De aardappeleters ») au prea puțin de mâncare, imaginați-vă familia unui muncitor german (unul care are lucru!) în 1945: șase persoane care trebuie să supraviețuiască cu un ceai și o felie de pâine neagră dimineața și o porție de supă seara (adică o șesime dintr-o supă făcută dintr-o ceapă, o cană de lapte, un cartof și restul apă)

În părțile a doua și a treia ale cărții m-au captivat capitolele intitulate Statul de drept (despre procesele criminalilor de război) și  O singură lume (despre crearea ONU) – în acest ultim capitol autorul reușește un tablou foarte viu din doar câteva tușe bine puse (de exemplu, cât de multe spune faptul că  preambulul Declarației Universale a Drepturilor Omului – adoptată in formă finală în 1948 – a fost prezentat Adunării, în 1945,  de către Jan Smuts, premierul sudafrican care a « inventat » apartheidul doar câțiva ani mai târziu!)

Cum spuneam, o carte potrivită pentru a ne reaminti că viața e un dar uluitor și fragil, că drepturile nu sunt de la sine înțelese și că depind de obligațiile pe care și le asumă fiecare dintre noi.

Rugby sentimental


macoveiMi-a plăcut, ca de obicei, cum cântă imnul aceşti băieţi  mari.

M-au exasperat cu neîndemânarea lor în mânuirea balonului.

Dar mai apoi m-au entuziasmat cu determinarea, curajul şi spiritul de echipă, atât în apărare, cât şi în atac.

Îmi place să mă uit la rugby. Un sport cavaleresc în cel mai propriu sens al cuvântului: solicită fizic, mental şi moral jucătorii.

Cinema Plevna, Tampere


In România exista cinci strazi numite Plevna: in Bucuresti, Braila, Calarasi si Tg. Mures si Craiova.

Cam cate Plevne credeti ca sunt in Marea Britanie? Doua, trei, poate? Raspunsul (aproximativ) corect: cel putin douzeci si doua.

Mai puneti patru localitati numite Plevna in Statele Unite (in Kansas, Montana, Michigan, Missouri), una in Canada (Ontario), un mall in Perth, Australia si un hotel in Sliema, Malta.

Batalia de la Plevna a fost faimoasa in presa internationala a vremii si a fost privita, mai ales in tarile anglofone, ca un eveniment care a schimbat cursul istoriei.

Mi se pare ca in ultimele decenii, rolul crucial al Plevnei in istoria românilor este in buna masura subestimat in constiinta publica. Noi nu mai sarbatorim Ziua Independentei si, in consecinta, ne gandim putin spre deloc la aceasta pagina de istorie esentiala.

Daca turcii nu ar fi rezistat 143 de zile la Plevna, daca rusii nu aveau nevoie de ajutorul armatei române, foarte probabil am fi devenit un protectorat rusesc.

Finlanda a participat cu un regiment la operatiunile din 1877-1878. Ca urmare a comportarii Garzii Finlandeze in acest razboi, Finlanda (pe atunci mare ducat in cadrul Imperiului Rus) a primit dreptul de a avea o armata nationala. Iar Plevna e un nume cunoscut finlandezilor –  cinematograful Plevna din Tampere gazduieste anual, in martie, un festival international de film, iar in septembrie-octombrie este Octoberfest, la beraria Plevna (aflata tot in fosta filatura de bumbac Finlayson din Tampere, botezata Plevna in 1877)

Am gasit chiar un studiu amplu despre rolul formator al experientei Plevnei in constiinta nationala finlandeza. Foarte interesante cateva note ale combatantilor despre trecerea lor prin Iasi si Bucuresti. Ambele sunt descrise ca orase ale contrastelor.

Iasi:

La periferii, « gramezi de colibe joase de lemn, marginind drumuri murdare »; in centru, finlandezii simt ca s-au intors in lumea civilizata, cu « case bine intretinute, magazine cu vitrine de sticla si cafenele splendide »; simt nevoia sa se schimbe inainte de a vizita orasul si chiar constata ca preturile erau « cam mari » (iata un timp in care finlandezii nu prea isi permiteau sa faca shopping la Iasi!)

Bucuresti:

La prima vedere orasul le pare « incantator », « frumos, ca o pictura fantastica », dar si « ametitor »; nu intarzie insa sa descopere contraste chiar mai mari decat la Iasi, de la culmile luxului pana in adancurile mizeriei; trasuri stralucitoare se intalnesc pe strazile desfundate cu carute care stau sa cada, domni eleganti trec pe langa romi pe jumatate goi (e interesant ca, in opinia finlandezilor, Iasii sunt un oras mai curat si cu strazi mai bune decat Bucurestii).

Queen of Canada / Reine du Canada


Photo de Sa Majesté saluant, tirée de l’exposition du Jubilé de diamant Une reine et son pays au Musée des civilisationPe 17 aprilie 1982 a fost adoptat actul constitutional care a consacrat independenta deplina a Canadei. Cu aceasta ocazie, Regina Marii Britanii a incetat sa mai fie si suverana Canadei. Elisabeta a II-a a devenit Regina a Canadei. Nu s-a pus problema schimbarii formei de guvernamant, pentru ca sustinerea pentru monarhie era clara: peste 82% dintre cetateni au spus « da » noii carte constitutionale.

In Australia s-a propus insa explicit schimbarea formei de guvernamant, dar in 1986, prin Australia Act, Elisabeta a II-a a mai primit o Coroana, devenind Regina a Australiei. A mai avut  de trecut si referndumul din 1999, cand republicanii au pierdut la 20 de procente diferenta.

In Noua Zeelanda a fost proclamata Queen in New Zealand in 1986 si nu a avut prea mari emotii nici in 2010, cand o propunere de referendum pentru republica a fost respinsa in parlamentul de la Wellington cu 68 de voturi la 53.

Am mai spus: monarhia constitutionala este cea mai noua forma democratica de guvernamant. Iata ca in ultimele 3 decenii, 3 dintre cele mai dezvoltate democratii au ales acest sistem. Regina Elisabeta a castigat 3 Coroane prin plebiscit, in ultimii 31 de ani.