Antologia poeziei erotice: Chile


Dă-mi mâna

de Gabriela Mistral

Dă-mi mâna ta şi apoi vom dansa;
Dă-mi mâna şi mereu mă vei iubi.
Ca o singură floare vom fiinţa,
O floare, nimic mai mult nu vom fi…

Acelaşi vers cânta-vom noi,
În acelaşi ritm vom dansa.
Ca un spic ondula-vom apoi,
Ca un spic, nimic altceva.

Eşti Trandafir, Speranţa îmi zice;
Dar numele nu ţi-l vei aminti,
Căci vom fi un dans pe colnice
Doar unul, şi nimic mai mult nu vom fi…

(originalul aici)

 

Moartea ca slogan publicitar


În curând începe nebunia temporară numită campionat mondial de fotbal. Un joc ce antrenează emotii colective cvasireligioase. Emotii care sunt speculate pentru a creşte profiturile deja indecente ale acestei industrii.

Un clip de promovare a echipei chiliene de fotbal

are ca leitmotiv lupta cu moartea. Metafora « grupa morţii », aplicată grupei B a turneului final (Chile, Spania, Olanda, Australia), este luată ad litteram şi contrapusă supravieţuirii celor 33 de mineri blocati timp de 69 de zile în subteran.

Mesajul este extrem de penetrant. Dar indecent, zic eu. Iar autorii nu au nici măcar scuza nebuniei temporare: urmăresc cu sânge rece un câştig comercial. Dacă moartea vinde bine, de ce să n-o trimitem pe teren?

 

[Es la mañana llena de tempestad]


E dimineaţa de furtună plinăneruda
în inima verii
 
Ca batiste luându-şi rămas bun fâlfâie norii,
vântul îi scutură cu mâinile lui călătoare.
 
Infinita inimă a vântului
bătând peste tăcerea noastră îndrăgostită.
 
Şuierând printre copaci, orchestral şi divin,
ca o limbă încărcată de războaie şi cânturi.
 
Vânt ce poartă în furt grăbit frunzele uscate
şi abate săgeţile latente ale păsărilor.
 
Vânt ce o doboară în val fără de spumă
şi substanţă fără greutate, şi focuri aplecate.
 
Se frânge şi se scufundă noianul său de sărutări
contenit la porţile vântului de vară.
 
Pentru ca tu să mă auzi 

cuvintele mele
se subţiază uneori
ca urmele pescaruşilor pe plaje.
(Pablo Nnerudaeruda – Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere  de Dan Munteanu Colán)
Când Pablo Neruda primea premiul Nobel, in 1971, trecusera 48 de ani de cand poetul isi atinsese zenitul, in chiar prima lui carticica. La 19 ani a publicat Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare. Apoi a creat o multime de personaje sclipitoare cu numele Pablo Neruda: diplomatul, revolutionarul, pacifistul, comunistul. Poetul militant a fost celebrat si premiat gratie puterii stangii intelectuale, dar frumusetea celor 21 de poeme ale zeului tanar izbucneste si in secolul in care nimeni nu mai stie ca Neruda a primit Premiul Stalin.

Pe buzele ceştilor


o femeie/ se mişcă în fluxul dens al instinctelor sale/ ştie să spargă/ coaja unei intenţii/ o femeie/ cuprinde în fragmente întregul/ şi  nu e niciodată aceeaşi

un bărbat/ urcă misterul într-o progresie extremă/ descoperă sentimentul/ încolţit într-o margine/ restul/ îl filtrează în gândire

o femeie/ e în acelaşi timp istoria ei/ şi  ceea ce  încă nu se ştie/ ea  ştie să facă ordine în ce nu vede

un bărbat/ ajunge la inima lumii/ în fiecare vertex  al  cunoaşterii sale/ se instalează  în ceea ce vede/ şi  se proiectează

………………………………………………………………………

un  bărbat şi o femeie/ de-a lungul  a sute de acte cotidiene/ îşi trec informaţii/ îşi lasă viaţa scrisă/ pe marginea ceştilor

în fiecare zi se scrie/ în fiecare zi se spală

(Laura  Yasan – En el borde de las tazas, Cambiar las armas, 1997)

O traducere partiala dintr-o poezie argentiniana, de Ziua Hispanitatii. Poezia originala o găsiti aici.