Lecturi neprogramate(1): Anul Zero


janO carte pe care am primit-o în dar de Crăciun și care s-a dovedit, paradoxal,  a fi foarte potrivită pentru a-mi readuce în minte adevărata semnificație a acestei sărbători.

E o panoramă succintă a unui sfârșit și început de lume în care se întâlnesc foametea și entuziasmul, răzbunarea și iertarea, lupta pentru supraviețuire și nașterea unei noi morale.

Autorul, olandez, ne poartă mai ales prin Olanda și Franța când descrie entuziasmul eliberării, prin Germania, Japonia, Olanda când vine vorba despre foamete, prin Franța, Italia, Iugoslavia, Grecia, Malayezia, Vietnam, China când vrea să exemplifice formele răzbunării. Mai trece in fugă si prin Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, Belgia, Ucraina.

România lipsește de pe harta entuziasmului, dar lipsește și de pe hărțile foametei și răzbunării – aceasta din urmă luând adesea și forma războiului civil. (Probabil lucrurile ar fi stat altfel dacă Regele Mihai nu l-ar fi împiedicat pe Mareșalul Antonescu să ne târască în apocalipsa germană).

Ian Buruma alege uneori un unghi surprinzător (cel puțin pentru mine) în descrierea zilelor anului zero. M-a incitat, de pildă, această descriere a intrării canadienilor în Haga:

Maria Haayen , o tânără din Haga, își amintește cum a văzut apropiindu-se de ea, huruind, primul tanc canadian, din a cărui turelă se ițea capul unui soldat: “Parcă mi s-a scurs tot sângele din corp; mi-am zis: vine eliberarea noastră. Când s-a apropiat tancul, am rămas cu răsuflarea tăiată, iar soldatul s-a ridicat în picioare – arăta ca un sfânt.”

Poate că senzația aceasta era mai des întâlnită la femeile tinere, dar o aveau și bărbații. Un olandez și-a amintit că “era un privilegiu chiar să și atingi mâneca unei uniforme canadiene. Fiecare soldat de rând din armata canadiană era un Cristos, un izbăvitor”.

Într-un sens important, experiența soldaților aliați din țările eliberate în vara lui 1945 se poate compara cu ce s-a întâmplat cu aproape douăzeci de ani mai târziu, când au sosit Beatleșii. Și atunci eliberarea s-a exprimat ca un fel de manie – în primul rând erotică.

În 1945, bărbații din Olanda […], ori lipseau de acasă, ori erau prizonieri, ori săraci, subnutriți și demoralizați. Ocupația străină și înfrângerea distruseseră aproape complet autoritatea masculină, cel puțin temporar. Un istoric olandez al vremii a exprimat situația astfel: “Bărbații olandezi au fost învinși  militar în 1940 și sexual în 1945”.

Cât despre foamete, dacă vi se pare că oamenii din tabloul lui Van Gogh (« De aardappeleters ») au prea puțin de mâncare, imaginați-vă familia unui muncitor german (unul care are lucru!) în 1945: șase persoane care trebuie să supraviețuiască cu un ceai și o felie de pâine neagră dimineața și o porție de supă seara (adică o șesime dintr-o supă făcută dintr-o ceapă, o cană de lapte, un cartof și restul apă)

În părțile a doua și a treia ale cărții m-au captivat capitolele intitulate Statul de drept (despre procesele criminalilor de război) și  O singură lume (despre crearea ONU) – în acest ultim capitol autorul reușește un tablou foarte viu din doar câteva tușe bine puse (de exemplu, cât de multe spune faptul că  preambulul Declarației Universale a Drepturilor Omului – adoptată in formă finală în 1948 – a fost prezentat Adunării, în 1945,  de către Jan Smuts, premierul sudafrican care a « inventat » apartheidul doar câțiva ani mai târziu!)

Cum spuneam, o carte potrivită pentru a ne reaminti că viața e un dar uluitor și fragil, că drepturile nu sunt de la sine înțelese și că depind de obligațiile pe care și le asumă fiecare dintre noi.

Realism halucinator al juriului Nobel


Premiul Nobel  pentru Literatură  a fost acordat scriitorului chinez Mo Yan, « care uneste cu un realism halucinator povesti populare, istorie si contemporaneitate ».

Numele autorului inseamna « Nu vorbi ». Cam asta ii reproseaza disidentii chinezi: ca a tacut si tace in legatura cu reprimarea libertatii de opinie in China.

E interesant ca romanul sau cel mai tradus – Sâni mari şi şolduri late – a fost retras din circulatie in China la scurt timp de la publicare, iar autorul a fost obligat sa isi faca autocritica in fata partidului. Mie mi se pare ca a fost o tactica pentru a-l promova « la export ».

Secretarul Permanent al Academiei Regale Suedeze a spus ca a fost o « decizie usoara »! Si a continuat: “Unul dintre lucrurile speciale in legatura cu laureatul din acest an este faptul ca descrie – din interior – o lume la care cei mai multi dintre noi nu au acces ».

Cum stii daca o lume la care nu ai acces e reală sau halucinată? Dar daca decizia a fost « usoara », inclin sa cred ca membrii juriului au actionat sub impresia unei halucinatii. Doar in vis si in delir deciziile par evidente.

Restul e politică.

Fără chitară in Nepal


La Mulţi Ani, Ileana!

Astăzi împlineşte 15 ani şi este în a 139-a zi a călătoriei în jurul lumii, împreună cu familia; a ajuns de două zile in Noua Zeelandă, dupa Japonia, China, Tibet, Nepal, India, Thailanda, Hong Kong, Malaysia.

Later, I was writing outside as Jamal was drying the glasses. One thing that I’d noticed about him was that he liked to sing, but, unfortunately for me, he sang quietly. So I asked him what he was singing.
 
“Nepali love song,” he said.
“Oh. Will you sing it for me?” I asked, being the insatiably curious one that I am.
“Nooooo,” he said, embarrassed. “What about you, do you sing?”
“Well, um, yeah. You know. A bit.”
“Sing something for me,” he said, making encouraging gestures.
 
Oh thank God for China. I understand China. I know Chinese food. China makes sense. Not that I don’t love India, no—but despite how much colder it is here, I love China much more.
 
We flew from Kochi, India, to Guilin, China, then took a taxi to Yangshuo, where we had a real fireplace and electric blankets. We hiked mountains, rode buses, and floated down rivers.[…]
 
Right now we’re on the plane to Kuala Lumpur, so that’s it for China (for now)!
(China (because this is SUCH an imaginative title))
 

S-a născut în România şi am botezat-o într-o zi de 10 Mai (Izvorul Tămăduirii, în calendarul ortodox din acel an). La 3 luni a zburat prima dată cu avionul. Spre America.

Pe blogul calatoriei scrie în engleză, dar puteţi comenta liniştit în româneşte. Există şi o variantă în limba româna a blogului.

La Mulţi Ani, Ileana!