Anul 96 al Unirii, anul 70 al despărţirii


Trecută prin foc şi prin sabie,
furată, trădată mereu,
eşti floare de dor, Basarabie,
eşti lacrima neamului meu.

(Dumitru Matcovschi –Basarabia)

Îmi amintesc de o carte de poezie a lui Dumitru Matcovschi, tipărită în grafie chirilică, pe care am cumparat-o de la Chişinău în 1991. August 1991. Grafia latină era deja oficială, dar la poştă nu găseai decât formulare în rusă şi « moldovenească ».

Între timp, limba română a câştigat bătălia. Cel mai recent sondaj arată că 89% vorbesc în principal româna (63% declară că vorbesc româna, iar 26% « moldoveneasca »). E de remarcat ca majoritatea etnicilor ucrainieni din Moldova adopta ca limba de comunicare româna, nu rusa.

Pentru Unire se pronunta 52% dintre moldoveni si procentul este in crestere.

Limba română în Basarabia este vie şi expansivă, conştiinţa naţională a fost redeşteptată de o mână de oameni, o mână de intelectuali care nu şi-au trădat menirea – aceea de a-şi lumina neamul.

E rândul nostru. Îi vom trăda din nou?

Miss Uni(c)vers – Semifinala moldo-franceză


În părul tău e blonda auroră
Şi-n ochi – eternul nimb al strălucirii.
Făptura ta o leagănă zefirii
Şi-n glasul tău e-o muzică sonoră.

Pe trupul tău divin întreaga floră
Şi-a dat tributul ei sortit iubirii
Şi-n sânii tăi, tăria răzvrătirii
Suprema năzuinţă ţi-a dat soră.

Spre fructul cald al poamei tentatrice
Nu poate-oricine-n fapt să se ridice!
Nu poate-oricine roadele să guste,

De-a fi gravat – ca-n plăci de gramofoane –
Dospit în carnea bestiei auguste –
Sonorul ritm al speciei umane! »

(Benjamin Fondane – Eva)
În grupa semifinală B (Benjamin Fondane) puteţi vota versuri de Mihai Eminescu, Grigore Vieru şi Jacques Prévert.
Puteţi bifa oricâte variante. Dacă votaţi şi « Alte versuri de… » lăsaţi un comentariu cu versurile preferate.

Versurile citate sunt din Frumoasă și jună de Mihai Eminescu, Singurătate de Grigore Vieru şi Je suis heureuse de Jacques Prévert.

Din nou bronz pe echipe


medalieLa Campionatul Naţional de Cultură Generală (15 martie 2014), echipa Intecity (Dan Creţu, Dan Ghenea, Dorel Bărbieru, Ştefan Bradea) a obţinut din nou medaliile de bronz. Concursul a fost câştigat de Glorious Bastards (Dan Adrian Ghita, Dan Minculescu, Miruna Ralea, Catalin Duminecioiu), iar pe locul II, după o finală foarte disputată, s-au clasat Terabiţii.

Întrebările au fost frumos construite şi echilibrat alese, capcanele au fost fine, arbitrajul impecabil (superenglezesc!).

De la precedenta ediţie încoace m-am străduit şi eu, pe acest blog, să vă fac să gustaţi din frunuseţea întrebărilor şi răspunsurilor de cultură generală în seria Flori, fete, filme…

Să va mai spun şi una dintre întrebările care mi-au plăcut (şi care, tangenţial, are oarecare legătură şi cu zgomotul de război din aceste zile la graniţele noastre).

« Sunt trei evenimente care pot fi descrise în acelaşi fel: primul s-a petrecut în deceniul al doilea al secolului XIX şi a fost o separare, al doilea a avut loc după 101ani şi a reprezentat un sfârşit, iar al treilea a marcat o înfrângere temporară şi s-a petrecut după alţi 5 ani. Care sunt cuvintele care leagă cele trei evenimente? »

Si de vom uita plânsul Moldovei…


…uitat sa rămână numele nostru din cartea neamurilor vii!

Că suntem cu totii români, dupa numele Romei celei vechi, ne-a lasat scris Miron Costin, pârcalab de Hotin si vornic al Tarii-de-Jos.

Cand vorbim despre Unirea Principatelor si Independenta României nu se poate sa uitam numele Kogalniceanu. Mihail Kogalniceanu s-a nascut la Iasi, iar stramosii sai erau raspanditi pe tot cuprinsul Basarabiei. In timpul vietii lui s-a redobandit (1856) si iarasi s-a pierdut (1878) Cetatea Alba, locul de origine al stramosilor sai din partea mamei.

Vasile Alecsandri avea stramosi la Tighina, iar familia boierilor Văcăresti se tragea din tinutul Soroca.

Mihai Eminescu avea bunici de ambele parti ale unei granite ce taia judetul Suceava in doua.

Mi-e greu sa-mi imaginez România fara acesti moldoveni. As indrazni sa spun ca România e o casă proiectata de moldoveni in care ei n-au fost primiti decât pe jumătate. Cealalta jumatate a fost lasata in bătaia vanturilor. Care le-au dus mormintele pana dincolo de Cercul Polar.

Cum au ajuns sarmalele in Suedia


La Chisinau a fost organizata anul acesta o expozitie intitulata Pe când Suedia era guvernată din Moldova. Acest titlu nu este o exagerare: intre 1711-1713, dupa infrangerea in razboiul cu Rusia, regele Carol al XII-lea al Suediei si-a avut resedinta la Varnita, in Moldova. In aceasta perioada a reformat sistemul fiscal suedez si a creat institutia Ombdusmanului (Avocatul Poporului). Mai multe despre anul suedez in Moldova – aici 

Stiati ca suedezii mananca de 300 de ani sarmale? Tot Carol al XII-lea le-a importat:

,,Regele nu era interesat de mancare. El manca repede si nu prea bea vin, dar a adus in Suedia sarmalele. La noi sunt un pic altfel, dar fara indoiala ele au fost aduse din Moldova » (Per Sardin, curator senior la Tezaurul Regal din Stockholm)

Azi este ziua nationala a Regatului Suediei. In anii ’90 eram batuti la cap cu modelul suedez. Dar modelul suedez nu e imaginabil fara monarhie. Voi dezvolta subiectul pe blogul Regatul României.

Moldova si Regii României


Am mai spus: inima României a fost si este Moldova. Cei trei mari regi ai nostri au inteles foarte bine asta.

cmCarol I a numit intotdeauna Iasii capitala culturala a României. Prima linie ferata care a facut conexiunea cu strainatatea a fost Bucuresti – Suceava (orasul moldav fiind pe atunci parte a provinciei austriece Bucovina), deschisa la 13 septembrie 1872. Iar in 1878, cand rusii au cerut cedarea judetelor Cahul, Bolgrad si Ismail (sudul Basarabiei, recuperat de Moldova in 1856), Carol a mobilizat armata pentru o confruntare care parea iminenta. […continuarea – aici]

fmFerdinand I a fost, pentru doua saptamani, Domn al Moldovei, pentru ca Romania libera s-a confundat in acele zile din noiembrie-decembrie 1918 cu o Moldova intreaga, asa cum nu mai fusese de pe vremea lui Alexandru cel Bun. La 27 martie venisera la Iasi, pentru a-i prezentaa regelui Ferdinand declaratia de unire, reprezentantii Republicii Democratice Moldovenesti (Basarabia), iar la 28 noiembrie fusese randul bucovinenilor sa ceara unirea cu Regatul Romaniei.[…continuarea – aici]

mmMihai I este regele care a reusit, in conditii extrem de vitrege, sa pastreze jumatate din inima moldava a României. Istoria nu se scrie cu daca, si totusi… Sa ne gandim putin: in martie 1944 Armata Rosie ocupa nordul Moldovei, iar in orasele Botosani, Dorohoi si Suceava introduce administratie militara sovietica. Ofensiva din 20-22 august duce linia frontului pana la Bârlad si Galati. Daca Antonescu reusea sa reziste cateva saptamani pe linia Focsani – Galati, probabil ca rusii, care deja introduceau, la 50 de km in spatele frontului administratie civila sovietica, ar fi indeplinit planul, vechi de 20 de ani si mereu reafirmat, al unificarii « poporului sovietic moldovenesc ».[…continuarea – aici]

Moldova e rana deschisa a neamului românesc. Ne inflamam la tot felul de pierderi imaginare, dar vorbim in soapta, nu cumva sa suparam pe cineva, despre sfasierea reala a Moldovei.

Regii Romaniei au fost intre cei mai bravi Domni ai Moldovei. Presedintilor Romaniei le e rusine cu Moldova.

……………………… continuarea – aici ………………………………..