Fericirea e din familia întâmplării


Citite azi în România literară:

1. « Să fii fericit înseamnă să fii norocos (în engleză happines are aceeaşi rădăcină ca to happen sau perhaps). »

(M-am plictisit de cărţi despre oameni  obişnuiţi – interviu cu James Meek)

2. « Oamenii noştri politici, Martine Aubry, François Hollande etc. folosesc în discursurile lor ceea ce în franceză numim « elemente de limbaj », iar asta arată că ei nu gândesc de fapt, nu pun lucrurile sub semnul întrebării; echipa lor de PR şi comunicare le oferă o listă de cuvinte, aceste « elemente de limbaj » – ce seamănă, într-adevăr cu clişeele ori cu limba de lemn -, care sunt atât de consensuale încât mulţumesc pe toată lumea şi-l scutesc pe vorbitor de efortul de a gândi »

(Mă consider o pesimistă energică – interviu cu Julia Kristeva)

3. »Dar mormântul gol de la Hurezi/ Ţine ceru-n ţară de călcâie »

(Imnul lui Constantin Brâncoveanu de Ioan Alexandru, citat de Ion Pop în Brâncovenii în « imnele » lui Ioan Alexandru)

4. « 23 martie 1982, Craiova

L-am întâlnit, pe strada din spatele Comitetului Judeţean, pe Marin Sorescu. Era, ca niciodată la Craiova, singur. Păşea cam « în dorul lelii » şi părea abătut.

Când şi-a lăsat să-i fie strânsă mâna chircită, ca o frunză uscată, am văzut că era tulburat, de nu cumva speriat.

În felul lui bâlbâit şi nehotărât, care enervează pe mulţi, nu şi pe mine – fiindcă ştiu că e semnul geniului poetic – mi s-a plâns de ce păţise la Teatrul din Craiova cu piesa Există nervi.

O dată sau de două ori s-a uitat în spate, în timp ce încerca cu poticneli, interjecţii şi începuturi timide de înjurături să exprime o uimire furioasă.[…] E furios pe cei care ieri îl elogiau abuziv, în stilul jegos, oltenesc, şi care azi, la vizionare l-au înfierat cu sete: primarul, primul-secretar, secretarul cu propaganda, un anume Marinescu, activist şi profesor, câţiva haidamaci gălăgioşi şi vehemenţi din grupul de « tovarăşi muncitori ».

Cineva din Bucureşti îi şoptise că pe adresa Ministerului Culturii fusese expediată o scrisoare indignată, un denunţ oficial, redactat de însuşi securistul teatrului, temutul tovarăş Vâlceanu. Era semnată « un soldat al partidului ».

24 ianuarie 2011

Dacă ar fi avut tăria să se lase, ca să ne exprimăm în spiritul lui, un pic crucificat sau « trecut prin ţepi », şi dacă s-ar fi auzit că un scriitor de talia lui e hăituit de autorităţi, dacă ar fi devenit un caz internaţionalizat şi un subiect de presă, numele lui Sorescu ar fi contat astăzi în lume. Şi cine ştie dacă nu s-ar fi împlinit visul nobeliar al scriitorilor români.

Nu avea însă stofă de martir, nici cine ştie ce vigoare psihică, deoarece biruinţele, prestigiul câştigat în timp, locul validat în istoria literaturii române, îl făcuseră dependent de ovaţii. S-a simţit uşurat şi fericit când Păunescu, mobilizat de câţiva scriitori prieteni, a pus o vorbă bună unde trebuia, scoţându-l dintr-o situaţie care părea, doar părea, teribilă. Lăsându-se « salvat » de Păunescu şi de partid, şi-a pierdut aplombul, a devenit un ins de plastilină şi aşa a rămas până la sfârşitul regimului, mulţumit că scăpase uşor. La doar două luni de la apogeul dramei, era în drum spre Festivalul de poezie din Mexic. Îşi relua astfel călătoria spre glorie, fără să realizeze că momentul în care i se făcuse acel bine îl despărţise de o mare şansă. »

(Eugen Negrici – Însemnări)

La Brâncoveanu şi Există nervi voi reveni.

EEEEE – 5 E-uri sănătoase


Eu exprim empatic enunţuri eficiente.

Cam asta ar fi formula mnemotehnică pe care o propun pentru a descrie regulile de bază ale formulării unui răspuns asertiv.

1. Eu – un răspuns asertiv este personal. Nu mă ascund în impersonalele « trebuie să », « conform cu », « se ştie că », « se cuvine să » şi altele asemenea.

2. (mă) exprim – un răspuns asertiv serveşte afirmarea de sine. Propoziţia începe cu « Eu cred că » (şi nu « Ştiti, nu se poate să »), « Eu prefer » (nu « E mai bine să »), « Eu simt că » (nu « Nu contează ce simt eu »), « Eu ştiu că » (nu « Adevărul e că »).

3. Empatic – un răspuns asertiv presupune ca afirmarea de sine să nu devină lezare a celuilalt; a fi asertiv înseamnă deci şi a fi nonintruziv, iar pentru a reuşi asta am nevoie să văd lumea şi din papucii celuilalt. Aşadar, după o frază care înepe cu « Eu cred că » urmează o a doua care poate fi introdusă prin « Înţeleg că » (de exemplu, « Înţeleg că vrei să petrecem timp împreună şi îţi mulţumesc pentru asta »).

4. Enunţ, adică expunere a datelor unei probleme – formularea asertivă este directă, francă. Adică nu negativă (defensivă; de exemplu « Nu vreau să spun că… ») ocolitoare (pasivă; de exemplu « Nu ştiu ce să zic, s-ar putea să vină o mătuşă şi nu ştiu dacă o să pot… »), nu manipulatorie (pasiv-agresivă; « Nu ştiu ce o să ma fac dacă mă refuzi ») şi nici imperativă (agresivă; « Trebuie neapărat să vii »)

5. Eficienţa comunicării asertive este dată de caracterul actual al formulării; nu spun « Dacă aş fi ştiut de ieri, aş fi putut face altfel », ci « am de gând să… » spunând direct ce cred, ce simt şi ce mi-am propus să fac. Desigur, îmi pot modifica planul, dar explicitând ce anume din discutia de acum şi aici m-a făcut să aleg să fac schimbarea.panda

Răsunsul asertiv este

  • personal
  • afirmativ
  • nonintruziv
  • direct
  • actual

Şi iată că am dat peste o altă formulă mnemotehnică:

PANDA.

Societatea excomunicării


« «Societatea comunicării» este uneori cea a necomunicării. În afara sferei familiale, amicale sau «tribale», relatiile între indivizi par mai limitate. Astfel că am putea vorbi uneori o «societate a excomunicării», într-un sens care nu mai e religios, ci laic. Conştient sau nu, mulţi francezi îşi imaginează că «ceilalţi» sunt purtători potenţiali ai relelor (microbi, virusuri, bacterii…), că ei reprezintă, în orice caz, un pericol sau un risc. Făcând o paralelă cu sistemul social indian al castelor, fiecare e pentru vecinii săi (ocazionali sau durabili) un «paria» (=de neatins). El chiar este astfel în sensul propriu al termenului; trebuie evitat cu orice preţ să fii în contact cu el, să-l atingi, chiar şi să-i fii în preajmă. Această grijă pentru autoprotectie priveşte majoritatea situatiilor de viaţă. Asistăm astfel la dezvoltarea unei societăţi fără contact. »

Textul integral (în franceză) aici: http://larisutzatimofte.wordpress.com/2014/04/06/la-societe-sans-contact/

Un doctor cu care te poţi înţelege: Nicoleta Calomfirescu


Asa cum v-am promis, deschid astazi seria interviurilor rubricii Un doctor cu care te poţi înţelege stand de vorba cu Nicoleta Calomfirescu, cardiolog.

– Nicoleta Calomfirescu, cardiologia a fost pentru tine destin sau intamplare?

O alegere potrivita.   Cred ca in viata exista o combinatie intre sansa , vazuta ca si oportunitate si destin , in sensul  asumarii  unei alegeri. Am facut un liceu de matematica fizica , si desi imi placea si ma pricepeam la matematica, am ales sa dau la medicina. Nu provin dintr-o familie de medici, si nu m-au impins parintii de la spate. Ma  fascina cum functioneaza mintea umana si ma gindeam la modele matematice, ptr. retelele neuronale. Avem 17 ani si vroiam psihiatrie…sau cel putin asta credeam eu cu citiva ani inainte de revolutie…. Ajunsa  student  pe culoarele spitalului Obregia … am realizat ca nu asta imi imaginam eu despre psihiatrie. Zona de neurostiinte , asa cum se facea la noi atunci , iarasi nu m-a convins. Intre timp descoperisem o noua ramura medicala, logica, algoritmica: cardiologia. Nu m-am redirectionat catre partea de IT, programare, pentru ca realmente imi place mai mult sa lucrez cu oamenii decit cu calculatorul!

– Te simti utila ? E mai degraba satisfacatoare, sau mai degraba frustranta meseria pe care o practici?

Cind un pacient grav cardiac iti spune ca poate sa se bucure de viata, si te alege drept cardiolog ani la rind, te simti nu doar util, dar si satisfacut de ceea ai realizat. Cind cineva care a fumat  30 ani/1pachet pe zi, se intoarce si iti spune ca a luat decizia sa renunte la fumat  in urma discutiei avuta cu tine, te simti multumit.

Cind lucram in spital , si faceam garzi, mai ales de Sarbatori,sau lipseam de la  vreun eveniment de familie, DA, ma simteam frustrata. Cind cineva , care are o problema minora de sanatate, se incapatineaza sa devina”bolnav” din diverse motive, refuzind sa puna in practica orice schimbare care i-ar imbunatati starea de bine, e frustrant. E frustrant pentru ca sunt oameni care duc boli grele cu fruntea sus si lupta pentru orice clipa, iar altii se vaita pentru nimicuri, medical vorbind!

– Medical vorbind, inima e o pompa. Dar multa vreme inima a fost considerata sediul sufletului. Oamenii spuneau « ma doare inima » atunci cand voiau sa vorbeasca despre o durere sufleteasca. Si inca se mai zice « a murit de inima rea ». Stresul are vreun rol in bolile inimii?

Bolile de inima se pot imparti in doua categorii mari: boala coronariana ( ischemica) si bolile nonischemice.  Inca din anii ’60 au inceput primele cercetari, care au incercat sa identifice  o relatie intre anumiti factori e risc legati de stilul de viata si boala ischemica coronariana. S-a stabilit o relatie de cauzalitate directa intre fumat (cantitatea de tigari fumate pe zi si vechimea in ani a fumatului), valorile tensiunii arteriale, valoarea glicemiei si a colesterolului total si aparitia bolii coronariene. Cei mai multi pacienti ai mei spun ca fumeaza din cauza stress-ului, sau imi pot identiifca o problema emotionala care i-a determinat sa fumeze. Cind suntem suparati , adesea, avem bulimie de stress si mincam tot frigiderul si uite asa ne creste si glicemia si colesterolul! Ingrasindu-ne facem mai devreme hipertensiune arteriala.

-Daca nu ai fi medic, ce ai fi?

– Consultant. Sociolog. Sau as scrie povesti pentru copii.

– Ai avut mentori?

– Da.Trei. Proful de mate din liceu, care m-a convins ca daca stiu matematica pot face orice, inclusiv medicina. Doamna Profesor Carmen Ginghina, care a m-a sustinut neconditionat, sa ma dezvolt profesional, desi traseul meu a fost unul atipic in lumea medicala. Proful de strategie de la scoala de bussiness, pentru ca m-a ajutat sa gindesc, activindu-mi alte arii neuronale, decit cele cu care eram obisnuita.

Ups? Tocmai am realizat ca din perioada facultatii, nu mi-a ramas nimeni in gind!(…) Oare ar merita sa facem un sondaj al mentorilor din facultate in generatia mea? Si a ta?

– Au fost cativa care mi-au ramas in memorie (si chiar in unele gesturi profesionale). In ordinea intrarii in scena: Dr. Constantin Dimoftache (C.D. Zeletin), Dr. Laurentiu Fulga, Dr. Sorin Oprescu, Dr. A.V. Ditoiu…

– Ce faci cand un client iti cere un sfat?

– Ii raspund sincer, enervant de sincer. Asa pot dormi linistita noapte.

– Oare el doarme linistit in acea noapte? … Poate vorbim data viitoare despre comunicarea vestilor proaste … Acum pune-mi, te rog, doua intrebari.

– Daca nu ai fi medic, ce ai fi?

– Profesor de matematica. Bibliotecar. Traducator. Iar cand am vazut (acum cativa ani) un documentar despre Santiago Calatrava, aproape ca imi venea sa ma inscriu la Facultatea de Drumuri si Poduri.

Cum ai prefera sa traiesti: mai mult si cu o calitate a vietii mult diminuata, sau mai putin, dar cu o buna calitate a vietii?

– Grea intrebare. Raspunsul scurt e „nu stiu acum”. In orice caz, nu cred ca as fi de acord cu scurtarea voluntara a vietii pentru a nu avea parte de suferinta si incapacitate. Vreau sa-mi traiesc viata asa cum e. Iar timpul n-as vrea sa fie lung sau scurt, ci sa aiba un pic de profunzime, cat sa pot intelege ceva din aceasta viata a mea.

– In final, pune o intrebare grea si celor care ne citesc.

–  Care e virsta optima pentru prima vizita la cardiolog?

Vorbe si fapte de iubire


                                              – Te rog nu mă certa,
Aceea care-mi este acuma dragă
Mi-e dat și ea iubirea ei întreagă,
Cealaltă nu era deloc așa.

                                                        – Firește, căci îți pricepuse firea,
        O vorbă goală doar ți-era iubirea

(William Shakespeare, Romeo si Julieta, traducere de  Şt. O. Iosif)

Am publicat pe Ralix.ro articolul intitulat Julieta la 42, Romeo la 48. Gasiti in el cateva dintre elementele din trusa de supraviețuire și conviețuire într-o iubire durabilă pe care o vom deschide sâmbata, 15 iunie,  la evenimentul Ralix cu tema Arta de a iubi.

Iubirea, adevărul, minciuna, încrederea, comunicarea


Acesta este topul celor mai populare subiecte pe acest blog. M-am gandit sa le pun in perechi si sa le asociez imagini.

1. Adevăr  şi Iubire – http://www.youtube.com/watch?v=OWdWSAejf-E

2. Iubire şi Minciună – http://www.youtube.com/watch?v=yaUwrIyKiNk

3. Iubire şi Încredere – http://www.youtube.com/watch?v=z5lEjY0VfWI

4. Iubire şi comunicare – O singura realitate este o iluzie

5. Adevăr  şi Minciună – http://paxlaur.files.wordpress.com/2010/04/adevarul-si-minciuna1.jpg

6. Încredere şi Adevăr – http://www.amortrustandtruth.de/

7. Adevăr şi comunicare – aghiazma marehttp://www.fishingtonpost.ro/2011/05/8648-un-brand-pentru-cei-cu-frica-de-dumnezeu/aghiazma-mare/#.UNj1N6x5eSo

8. Minciună şi Încredere – http://coltdesuflet.wordpress.com/2011/05/05/adevar-sau-minciuna/9. Minciună şi comunicare – http://www.youtube.com/watch?v=DsGJNuQt5HE

10. Încredere şi comunicare – http://www.youtube.com/watch?v=r4mi5AJEX9M

Lauda de sine şi încrederea în sine


“Cand esti chemat impreuna cu altii la vreun ospat, nu te aseza in locul cel dintai, ca nu cumva sa fie chemat altul mai de cinste decat tine. Si venind cel care te-a chemat pe tine si pe el, iti va zice: Da acestuia locul. Atunci, cu rusine, te vei duce sa te asezi pe locul cel mai de pe urma… Tu asaza-te in cel din urma loc. Si vazandu-te cel ce te-a chemat, sa-ti zica: Prietene, muta-te mai sus” (Evanghelia după Luca )

Pregatirea pentru interviurile pentru angajare a devenit o industrie in sine. In multe dintre « manualele » de genul « Cum sa reusesti la interviuri », e la loc de cinste o tehnica numita bragging: a vorbi cu orice prilej cu incantare despre ceea ce stii sa faci si sa afisezi incredere in sine in legatura cu lucrurile pe care le-ai putea face.

Poate ca e un sfat util pe o piata a muncii in care competitia e acerba. Devine problematic atunci cand incepem sa il aplicam si in viata personala. Daca ajungem sa folosim orice intalnire  cu oamenii pentru a ne crea imagine, nu mai ramane timp pentru a impartasi nelinistile, tristetile, dorintele si sperantele noastre autentice. Iar eventuala apreciere a imaginii pe care o proiectez nu ajuta la intarirea increderii in sine, deoarece imi spun, in sinea mea, uneori chiar imediat dupa momentul aplauzelor: « Daca ar sti cum sunt eu de fapt… »