Când să nu dai sfaturi


  1. Când nu ti se cer. Formula « Spune şi tu, ce să fac? » pare să fie o cerere de sfat. De cele mai multe ori nu e. « Spune şi tu » e doar o dorinţă de a fi confirmat. Persoana care aparent întreabă nu doreşte să audă o părere diferită, problematică, ci vrea confortul unei validări.
  2. Când ti se cere altceva. « Tu ce ai face în locul meu? » Nu te repezi cu « Păi chiar am fost în situaţia ta şi… » Omul te-a întrebat ce ai face în locul lui. Ca să poţi să îi dai un răspuns valid, încearcă să te pui mai întâi în papucii lui. El are nevoie de un răspuns empatic, aşadar, nu un sfat din fotoliul tău.
  3. Când nu sunt coapte. Când omul spune « Nu văd nicio soluţie », cum crezi că i se va părea un răspuns rapid de tipul « Ar fi câteva soluţii… »? Tu cum te-ai simti daca vine cineva şi iti spune, în câteva minute, că problema cu care te-ai chinuit zile în şir are nu una, ci mai multe solutii cunoscute? Aşa că ajută omul să-şi lărgească perspectiva şi  fii alături de el până când sfatul e copt. Şi nu va mai fi nevoie să-l oferi tu. Cade singur în mintea celuilalt. Doar când e copt.

Doliul după tine însuţi


Citesc într-o carte densa in informatii, bine mobilata cu exemple lamuritoare si fundamentata pe o bibliografie de peste 1000 de titluri (pentru o carte de 450 de pagini A5!):

« 7.4.2. Doliul faţă de propria persoană. Foarte productivă este extinderea modelului «pierderii» la propria persoană […] Subiectul se simte înstrăinat de «persoana sa actuală», de corporalitatea sa, pe care nu o poate accepta şi faţă decare pate să resimtă silă, dispreţ, ură cu o intensitate care poate deveni critică în condiţiile unor incidente minore. » (Constantin Oancea, Corneliu Ungureanu şi Renata Iosifescu – Consilierea şi tehnici înrudite în practica medicală, Editura SEMNE, Bucureşti, 2012)

Doliul după tine însuţi poate aparea dupa accidente mutilante, invaliditati dobandite sau ca o reactie la semnele de imbatranire, spun autorii. Eu as mai adauga o situatie din ce in ce mai frecventa: doliul dupa un sine virtual. Apare in momentul in care renunt la speranta sinelui « ce-ar fi putut sa fie si niciodata nu va fi » si nici o alta varianta de viata aici si acum nu ma satisface. Atunci cand viata e mereu in alta parte.

Cartea Recordurilor după Thales din Milet


Cea mai veche: « Divinitatea, pentru că ea este nenăscută »

Cel mai frumos: « Universul, pentru că el este opera divinităţii » 

Cel mai mare: « Spaţiul, pentru că el le cuprinde pe toate »

Cel mai iute: « Spiritul, pentru că  el aleargă  pretutindeni »

Cea mai tare: « Necesitatea, pentru că  ea domneşte peste toate »

Cel mai înţelept: « Timpul, pentru că el descoperă  toate »

Cel mai greu : « A se cunoaşte pe sine »

Cel mai uşor: « A da sfat altuia »

(după Diogenes Laertios – Despre vieţile şi doctrinele filosofilor; exista ca e-book gratuit)