Monarhia uneşte România


Ar fi necinstit să va spun că nu m-am temut deloc. M-am temut că vântul şi frigul vor fi duşmani redutabili pentru marşul regal de azi. Dar la fel de sincer va spun că m-am temut doar un pic. Pentru că, am mai spus-o şi o repet, monarhiştii sunt oameni care cred în cauza lor şi au dovedit că nimeni si nimic nu îi mai poate intimida.

A fost frumos. A fost impresionant – s-a văzut in ochii puţinilor trecători aflati pe stradă azi. Trebuie să vă spun asta: au fost mai multi manifestanti decat trecatori azi. Aşa că nu mă îndoiesc: dacă se pune chiar şi mâine problema unui referendum,  prea putin republicani vor iesi din case. Intr-o zi cu soare vor pierde la un scor decent; într-o zi cu vânt rece vor pierde la scor.

O lozincă de succes a fost azi « Monarhia uneşte România! ». Ştiţi vreo altă instituţie care poate face asta pentru o ţară aflată în război rece cu ea însăşi de aproape un sfert de veac?

O ţară nu stă pe temelii de minciună


Marșul Regal - Monarhia pentru viitorMâine  merg la marşul pentru o constituţie monarhistă (anuntul organizatorilor -aici: http://www.anrm.ro/#) . Cum am devenit regalist tocmai am scris aici (în rubrica Admiraţii). Am scris şi pe acest blog despre motivele raţionale în favoarea monarhiei constituţionale (7 argumente găsiţi aici) sau despre superioritatea Constituţiei din 1923 faţă de cea actuală (https://danghenea.wordpress.com/2013/03/29/buzduganul-lui-ceausescu/), iar pe blogul Regatul României scriu aproape zilnic despre ce ar însemna, din punctul meu de vedere, revenirea la monarhia constituţională în România.

De ce fac asta? Pentru că altfel ar însemna că am capitulat în faţa trupelor de ocupaţie: »cinismul, interesul îngust şi laşitatea ». Pentru că « lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie ». Pentru că vreau.

Monarhia serveşte România


Urmează o primăvară plină pentru cei care cred în posibilitatea unei Românii adevărate şi care vor să lupte pentru o Românie cu viitor.

Peste 3 săptămâni vom ieşi să demonstrăm pentru o constituţie monarhică. Falimentul aşa-ziselor constituţii republicane este evident. Putem să arătăm că voinţa naţională există şi se poate exprima articulat.

Apoi sper ca anul acesta sa fim mulţi, buni şi hotărâţi în luminoasa zi de 10 Mai. Sărbătoarea singurei Românii întregi şi adevărate.

[Orgie lentă de bandiŢi stupizi]


« Situația Portugaliei, proclamată Republică, este cea a unei mulțimi amorfe de prăpădiți, guvernată de o minoritate violentă de șmecheri și lacomi. Constituționalismul republican, ca să-l descriem în termeni blânzi, a fost o orgie lentă de bandiți stupizi » (Fernando Pessoa O dictatură de inferiori, articol scris in 1935, la 25 de ani de la proclamarea republicii, si interzis de cenzură)

O voce care strigă în pustiu?


thCAF73HCCAcum, la început de drum instituțional european și atlantic, națiunea română mai are de îndeplinit un pas istoric. Acest pas nu este unul politic, ci unul identitar și statal, care angajează viitorul țării. În deplin respect pentru tradițiile noastre și pentru democrație, România are nevoie să-și dăltuiască o Constituție europeană care să dea un rol limpede, neechivoc și complementar instituțiilor Statului.

Tot ceea ce îndepărtează de la această voință nu are alt efect decât să slăbească țara și să-i atragă din ce în ce mai multe contestări. Prin această voință istorică, se poate duce la bun sfârșit reconstruirea economică și socială a țării.[…]

În numele atâtor zeci de ani în slujba Națiunii, vă cer tuturor să lăsați deoparte orice alte considerente, să dovediți instinctul binelui național și să dați României o Lege fundamentală statornică și îndreptată către viitor.

(MS Regele Mihai, la 10 Mai 2007, anul intrarii României in Uniunea Europeana; text preluat de pe http://www.princeradublog.ro/jurnal/cuvintele-regelui-mihai-i-la-10-mai-2007/)

 

Scrisoare deschisă pentru deputatul meu


Pentru prima data am ocazia sa votez pozitiv. Se întâmplă ca in colegiul in care votez sa candideze pentru Camera Deputatilor domnul academician Dinu C. Giurescu. Aproape sigur ca va fi ales, indraznesc sa ii adresez o scrisoare deschisa, sperand ca vor fi suficient de multi alegatori care sa-i ceara acelasi lucru, iar domnia sa sa dea glas in Parlamentul Romaniei acestei dorinte.

Domnule Profesor,

In calitate de reprezentant al natiunii, va rog sa propuneti Parlamentului României

  • să constate nulitatea actului de proclamare a Republicii Populare Române in sedinta extraordinara din 30 decembrie 1947;
  • să constate caracterul nelegitim al constitutiilor din perioada 1948 – 1989;
  • să constate ca admiterea punctelor precedente implica faptul ca legea fundamentala a României democratice trebuia adoptata prin revizuirea Constitutiei din 1923.

Avand in vedere cele de mai sus, va rog sa propuneti ca Parlamentul ales la 9 decembrie sa devina Adunare Constituanta si sa ia ca baza Constitutia din 1923, iar România sa ramâna regat, daca reprezentantii poporului nu vor decide, cu majoritatea calificata ceruta de Constitutia din 1923, trecerea la o alta forma de guvernamant.

Pentru Senat, voi da, ca de obicei, un vot negativ – adica il voi vota pe candidatul formatiunii cate il poate matura de la putere pe presedintele al carui nume nu merita sa fie pomenit.

Blestemul inteligenţei


Mă pregateam să duc spre casa de marcat cea mai recentă carte a domnului profesor Boia (De ce este România altfel?), cand am avut ideea (neobisnuita pentru mine) de a deschide la ultima pagina. Si acolo am dat peste ceea ce dovedeste ca, uneori, pretuirea nemasurata a inteligentei e mai nociva decat prostia.

Dacă au românii ceva ce ii tine pe loc in momente cheie, acel ceva e o frica enormă de a părea prosti.

Domnul Boia ii numeste « naivi » pe cei care vad restaurarea monarhiei ca o solutie la impasul politic actual. Dupa ce e de acord ca regimul prezidential s-a dovedit nepotrivit si presupune ca o republica parlamentara are mari sanse sa creasca dezordinea politica, adauga rapid doua argumente « lucide » contra restauratiei:

  1. e prea tarziu – regele e prea batran si
  2. nu exista succesiune pentru ca doar Regele Mihai avea « o legitimitate necontestata »

Argumentul « e prea tarziu » ne va umple de ridicol in fata istoriei. A fost folosit deja 23 de ani si regele se dovedeste si azi mai potrivit decat cei care ne propuneau « modelul suedez » (fara rege!) sau « modelul japonez » (fara imparat!), mai potrivit decat toti cei pe care i-am ales, de fiecare data alegand « raul cel mai mic » .

Pe scurt, « lucizii » cred si azi (ca si acum 23 de ani!!) ca regele va muri curand si odata cu el si posibilitatea restauratiei. Se incapataneaza sa nu-si recunoasca eroarea, altfel ar insemna ca n-au fost destepti, si asta e intolerabil.

Si ajungem la argumentul  legitimitatii. Legitimitatea regilor României este data de « mila lui Dumnezeu si vointa nationala ». Vointa nationala a hotarat in 1923 o succesiune exclusiv masculina, dar acea Constitutie (fara indoiala democratica, dar in limitele timpului) prevedea si votul universal masculin. Ramanem incremeniti in acea reglementare?

Nu ma exclud din categoria celor carora le-a fost frica sa nu fie aratati cu degetul ca « prosti ». Am spus ca monarhia este « depasita » (pana in aprilie 1990), am votat cu Radu Câmpeanu in mai ’90 pentru ca ar fi fost « o naivitate » sa votez cu Ion Ratiu (care totusi fusese cel mai convingator in duelul cu Ion Iliescu), am sustinut si eu, o vreme (pana prin 1999), ca si domnul Boia, ca Principesa Margareta « nu e o solutie » pentru România.

Sper ca am invatat ceva din aceste greseli, sper chiar ca m-am vindecat (prin expunere!) de aceasta frica româneasca de prostie.

« Ceva nu merge în România, şi nu doar sus, în clasa politică, şi nu doar de ieri, de alaltăieri. Să fie un blestem? » La intrebarea domnului Boia raspund afirmativ:

– Da, e un blestem: blestemul inteligentei.

17 septembrie: Constituţia S.U.A. împlineşte 225 de ani


Batrâna doamnă a constituţiilor republicane s-a ţinut bine cu puţine retuşuri. Şi totuşi, nu mă pot împiedica să observ că republica americană nu a mers mai repede spre asigurarea libertăţilor democratice decât Marea Britanie sau Suedia, două ţări care nu au nici în ziua de azi  Constituţii, dar au inventat şi şlefuit în ultimii 200 de ani un sistem empiric de evoluţie politică democratică: monarhia constituţională (ironia e că Marea Britanie şi Suedia, ţări exponentiale pentru acest sistem, nu au nici Constituţie, nici monarh – regele nu poate lua nici o decizie singur!)

Dar nimeni nu poate rămâne insensibil la frumuseţea clasică a Preambulului Constituţiei Statelor Unite ale Americii:

We, the people of the United States, in order to form a more perfect Union, establish justice, insure domestic tranquility, provide for the common defense, promote the general welfare, and secure the blessings of liberty to ourselves and our posterity, do ordain and establish this Constitution for the United States of America.

« Monstruoasa ? Coalitie »


In noaptea de 10/11 februarie 1866 (22/23 februarie pe stil nou) domnitorul Alexandru Ioan Cuza este obligat sa abdice ca urmare a unei lovituri de stat organizate de o coalitie intre principalii fruntasi liberali si conservatori.

Scrisoarea in care reproduc cateva fragmente mai jos, adresata imparatului Napoleon al III-lea a fost invocata ca argument ca domnitorul Cuza (care in acel moment conducea in mod autoritar, reducand parlamentul la un rol decorativ) avea el insusi intentia de a ceda tronul, in conditii mai putin riscante pentru Romania. Scrisoarea integrala o puteti citi aici. Imi pare rau, dar citind-o am ajuns la o alta concluzie. Sublinierile imi apartin si am vrut sa puna in evidenta 3 lucruri: ca domnitorul ales de concetatenii sai tindea sa devina un principe absolut, ca recunoaste el insusi ca nu se mai consulta cu aceia care l-au ales, ci cu un inalt protector strain si ca Domnitorul Alexandru Ioan I nu credea in posibilitatea unui sistem constitutional in România.

Bucureşti, 1 octombrie 1865

Sire,

Când Majestatea Voastră a purtat armatele sale în Crimeea, popoarele dunărene au aclamat drapelul francez cu entuziasm. Eu am fost convins, în ce mă priveşte, că o idee mare, o idee napoleoniană a inspirat această glorioasă faptă. […]

Această nouă stare de lucruri cerea un om nou – concetăţenii mei mi-au încredinţat această grea sarcină. Am acceptat-o ca pe o datorie şi cu convingerea că voi fi încurajat, susţinut de cel căruia îi scriu, cu România recunoscătoare, iniţiativa unei renovaţii politice atât de preţioase pentru ţara mea.[…]

Nu vreau să pretind că Guvernul Meu a fost lipsit de greşeli, că am smuls toate abuzurile, că am vindecat toate rănile, că reorganizarea ţării este terminată.

Cred chiar că aş fi putut să fac mai mult şi mai bine dacă n-aş fi fost împiedicat de oarecare complicaţii ale Constituţiei dată Principatelor Unite şi dacă n-ar fi trebuit să mă preocup fără încetare de obstacolele create, parcă intenţionat, în calea mea de Puterile vecine care văd tot timpul cu ochi răi dezvoltarea prosperităţii României şi mai ales expansiunea peste frontierele lor a ideilor civilizatoare ale Occidentului.[…]

Majestatea Voastră Imperială nu va fi uitat că am primit şi urmat cu exactitate sfaturile sale în mo­mentul în care războiul Italiei a trezit aspiraţiile atât de ar­ză­toare în Europa Orientală. […]

Fost-am oare prea curajos? N-am crezut oare prea mult în forţele ţării mele şi în valoarea instrumentelor de care dispun? Sunt oare eu însumi la nivelul rolului înalt pe care Providenţa mi l-a încredinţat? […]

Nu-mi va rămâne nimic de dorit, Sire, dacă retragerea mea poate consolida independenţa României, da garanţii reale prosperităţii sale şi să-mi asigure stima Majestăţii Voastre Imperiale. Încrederea fără rezerve pe care o arăt Maj­es­tăţii Voastre Imperiale o va aduce pe a sa, îndrăznesc să sper. Nu­mai Împăratului Napoleon trebuie şi vreau să-i cer un sfat. Răs­punsul Vostru, Sire, va fi, nu mă îndoiesc, o nouă dovadă a constantei Voastre solicitudini pentru Ţara mea şi vin cu o profundă încredere, în această împrejurare solemnă, să solicit puternica protecţie a Majestăţii Voastre Imperiale pentru poporul român.

Vă rog, Sire, să primiţi expresia respectului şi devotamentului cu care sunt al Majestăţii Voastre Imperiale,

Sire,

prea umil şi prea plecat servitor

Principele A.I. Cuza

Peste 5 luni Cuza era inlaturat si România isi incepea drumul spre independenta si spre construirea unui stat democratic. Peste 5 ani, Napoleon al III-lea, Imparatul Francezilor, isi pierdea coroana, tara si onoarea la Sedan.

Va invit sa va spuneti in continuare parerea in sondajele Regi vs presedinti si Regat vs republica. 

Discursul Regelui


Textul din 8 iunie l-am încheiat amintindu-vă că suntem contemporani cu ultimul rege constituţional al României. Majestatea Sa va împlini în curând, cu voia lui Dumnezeu, 90 de ani. Din care 84 de ani de domnie. A domnit sub regenţă între 1927 şi 1930, a fost detronat (neconstituţional) de catre propriul tată, a revenit la tron în 1940 pe fondul catastrofei naţionale a prăbusirii graniţelor României Mari; i s-a rezervat un rol decorativ, din care a ieşit însă, folosindu-şi prerogativa de şef al armatei, în august 1944, când a repus în vigoare Constituţia  din 1923; abdicarea de la 30 decembrie 1947 a fost obţinută prin forţă şi este nulă de drept, iar modul în care a fost proclamată republica populară, în aceeaşi zi, nu a respectat cerinţele de revizuire a constituţiei în vigoare în acel moment (chiar dacă am considera valabilă abdicarea, asta nu abrogă Constituţia); republica populară şi succesoarea sa, republica socialistă, nu au avut nici un moment legitimitate. Şi totuşi … Puterea instalată după 1989 a ales sa lase în vigoare, pentru aproape 2 ani, Constituţia Republicii Socialiste România, pentru că nu voia nici măcar sa audă de reînnodarea legitimităţii prin repunerea în drepturi a Constituţiei din 1923 (desigur, cu posibilitatea de a iniţia procesul de revizuire!). Iată de ce consider că, deşi sunt adoptate perfect legal şi democratic,  constituţiilor postdecembriste ale României le lipseşte legitimitatea.

De fapt, ar fi trebuit să fie vorba despre un film – King’s Speech, văzut recent pe DVD. Un film bun. Dar întâmplările mundane curente fac să pălescă începutul de comentariu pe care îl pregătisem. Pentru că viaţa bate filmul. Şi dacă filmul se încheia cu rolul mobilizator al discursurilor regelui George al VI-lea al Marii Britanii, eu vreau să pun în evidenţă faptul că regele nostru nu renunţat niciodată la datoria sa de a încuraja naţiunea prin mesaje a căror sobrietate şi al caror echilibru pe mine mă impresionează. Incepând din 1941 (inclusiv în anii 1948 – 1989), Regele Mihai a pronunţat în fiecare an Mesajul către Ţară de Anul Nou.  Discursuri de încurajare şi de păstrare a speranţei. Aş fi vrut să găsesc o înregistrare a mesajului din 1943 (care l-a enervat pe Hitler), dar nu am reuşit. Am găsit însă o dizertaţie interesantă despre aceste mesaje, pe care v-o recomand.

Un Rege este printre noi. Va fi ultimul rege constituţional al României, daca voinţa naţională nu va decide altfel.