Divorţul e o traumă pentru copil?


Răspunsul scurt e: da.

Răspunsul mai nuanţat e că divorţul ca atare nu e decât vârful unui aisberg a cărui forţă de lovire depinde de partea care se află sub apele mai mult sau mai puţin agitate de la suprafaţă. Adevăraţii factori se risc sunt intensitatea, frecvenţa şi stilul conflictelor dintre părinţi.

Pornind de la aceste date, s-a crezut o vreme că o separare precoce a unui cuplu conflictual ar face mai mult bine decât rău copilului. Ipoteza s-a dovedit adevărată doar pentru cazurile în care stilul de conflict includea violenţa fizică frecventă. Altminteri, o mare parte dintre cuplurile intens conflictuale înainte de divorţ rămân la aceeaşi intensitate a conflictului şi la 3 ani după.

1. Intensitatea conflictului

Efectele conflictelor intense sunt diferite în funcţie de vârsta copilului. În prima copilărie, afectează ataşamentul, generând anxietate. La copiii mai mari şi la adolescenţi, conflictele intense între părinţi pot genera comportamente agresive, depresie, anxietate, scăderea stimei de sine. Fetele şi băieţii sunt egal afectaţi de nivelul înalt de conflictualitate în familie.

2. Frecvenţa conflictelor

Frecvenţa mare a conflictelor între părinţi e importantă (în sens negativ) pentru că prezintă un risc mult mai mare decât conflictele rare să modeleze stilul comportamental al copilului, înclinându-l fie spre antisocialitate, fie spre evitarea cu orice preţ a conflictelor. În plus creşte riscul ca el să fie angrenat în conflicte sau să se perceapă ca parte a conflictului (sau chiar cauză a conflictului dintre părinţi, autoînvinovăţirea crescând riscul depresiei la copil)

3. Stilul conflictelor

  • Ostilitatea deschisă (palme, ţipete, dispreţ, bătaie de joc) între părinţi este mai dăunătoare decât stilul pasiv-agresiv (resentimente, tensiuni nevorbite). Afectează negativ în mod egal fetele şi băieţii
  • Stilul pasiv-agresiv are efecte negative mai pronunţate asupra fetelor.

Cum poti totuşi ieşi cu bine dintr-o familie scindată? Majoritatea copiilor reuşesc. Înţelegerea procesului prin care se ajunge la rezilienţă după o asemenea trauma e în continuă mişcare, pentru că mişcătoare sunt şi formele familiale contemporane.

E destul de clar că există câţiva importanţi factori moderatori ai impactului negativ al conflictualităţii parentale:

  • o bună comunicare cu cel puţin un părinte
  • relaţii semnificative ale copilului cu membri ai familiei extinse (bunici, unchi, mătuşi)
  • sprijinul emoţional al fraţilor
  • o relatie caldă cu părinţii (pare să aibă importanţă mai mult pentru fete)
  • un grup de prieteni care să-l sprijine (pentru adolescent)

Conflictul dintre părinţi nu e doar o problemă între adulţi. De gestionarea conflictului depinde şi eficienţa în rolul de părinte. În loc să vă propuneţi să faceti în aşa fel încât copilul să nu vadă că vă certaţi, propuneţi-vă ca el să poată vedea cum se pot negocia diferenţele şi cum se pot depăşi momentele grele.

Viaţa nu e în altă parte


Singurătatea dăuneaza grav sănătăţii. Mai mult decât fumatul. Dar mai puţin decât relaţiile ambivalente – pasionale, dar conflictuale.

Nu vorbim doar despre sănătatea mentală, ci despre sănătate în general. Vorbim despre boală şi moarte. Numeroase studii au arătat că singurătatea afectează serios sistemul imunitar. Şi că persoanele care nu au prieteni, confidenţi, o reţea de sprijin social, au un risc de două ori mai mare de moarte prematură.

Alte efecte negative ale singurătăţii, probate ştiinţific, sunt: scăderea calităţii somnului, creşterea tensiunii arteriale, oboseală cronică, recuperarea mai lentă dupa unele boli sau evoluţia agravată a altora.

…………….articolul complet pe Ralix.ro (aici)…………………………………………..

Tacerea e de aur si vorba e de-argint


Tăcerea e de aur şi vorba e de-argint.

Amintiţi-vă acest proverb cand vă surprindeţi zicând copilului: “Ţi-am spus de atâtea ori că…”

Oare de ce a fost nevoie să spun de atâtea ori? Şi de ce mă aştept ca spunând a zecea oară acelaşi lucru sa se întâmple altceva decât înainte?

Poate că e timpul sa încerc şi altceva…

Două reguli de aur şi trei de argint găsiţi în articolul Te ascultă copilul?, pe care l-am publicat pe Ralix.ro (aici)

Te asculta copilul?

Deştepţii şi stupizii


A fi deştept înseamna a fi treaz. În dicţionar acesta primul sens al cuvântului.

« Stupidus » înseamnă « amorţit, care nu reacţionează ». E din aceeeaşi familie cu stupor, care desemnează, în medicină, o formă de precomă.

Inteligent = treaz, alert. Stupid = amorţit, adormit. Axa principală a inteligenţei are de-a face cu reacţia adecvată la stimuli. Inteligenta este strâns legată de emoţii.

Inteligenţa emoţională nu e doar un alt cuvânt la modă. Dimpotrivă, clasicul IQ (coeficient de inteligenţă) e un concept de o utilitate supraevaluată. Studii de lungă durată, pe populaţii mari, au arătat că succesul în viaţă este foarte puţin corelat cu IQ-ul şi foarte mult corelat cu EQ-ul (coeficient de inteligenţă emoţională).

Deştepţii nu sunt cei care ştiu să rezolve « şi în somn » o problemă. Sunt cei care pot să-şi cunoască emoţiile, să le gestioneze, să le direcţioneze; sunt cei care pot să citească emotiile altora şi să construiască relaţii constructive cu ei.

Cei inteligenţi emoţional nu sunt niciodată stupizi (prin definiţie, sunt treji, deştepţi, nu « adormiţi »). Cei care au doar un IQ ridicat au mari şanse să fie « inteligenţi stupizi ». Cum zicea bunicul meu: « Unde e minte multă, e şi prostie! »

Raiul pe pământ


Cu adevărat însă spun vouă: Sunt unii, dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu.[…]

Şi fiind întrebat de farisei când va veni împărăţia lui Dumnezeu, le-a răspuns şi a zis: Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru. (Evanghelia după Luca)

Săptămâna a trecut repede şi nu am apucat să scriu, de Sf. Gheorghe, ceva ce am tot amânat – ceva despre un Gheorghe de la care am învăţat că într-adevăr cei blânzi moştenesc pământul. Am scris despre acest George cu inima largă la rubrica Admiraţii (articolul Perii din Grădina Raiului).

Pentru biblioterapie vă propun Jorge Luis Borges (Ruinele Circulare). « Mă socotesc nevrednic de Infern ori Paradis », zicea argentinianul Gheorghe, dar nu se putea opri să-şi imagineze Raiul ca pe o bibliotecă. Raiul începea în inima lui cu o bibliotecă.

Şi tot pentru biblioterapiepun aici un link pentru a putea citi online Un veac de singurătate. Gabriel Garcia Marquez a fost atras de multe milenarisme (« raiuri pe pământ » promise de falşi profeţi seculari – de exemplu, amicul său, Fidel Castro), dar a rămas fidel inimii sale pline de iubire, speranţă, credinţă.

Tema pentru biblioterapie este: Inima şi amintirea. Fără emoţii nu există amintire. Iar amintirea de sine înseamnă verbalizarea şi semnificarea emoţiilor. Restul e literatură. Proastă.

Compunere despre…


compunere… prevenirea depresiei.

Va propun sa gasim împreuna câteva idei practice de prevenire a depresiei.

Ca ajutor vom folosi aceasta plansa.

Sa facem deci  impreuna o   compunere pornind de la imagini.

Voi incepe eu.

Omul nu traieste numai cu pâine, nici doar pentru pâine. Nu esti ceea ce manânci, dar mancarea fara masura si fara alegere arata o minte fara masura si fara alegere. Si hraneste fara noima o asemenea minte. Din toate poti sa manânci, dar nu oricum si oricand…

dieta-antidepresivaMintea nu este doar creier dar are nevoie de creier. Iar creierul are nevoie de glucide pentru a funcţiona şi de lipide pentru a-şi menţine structura (creierul e în bună măsură o bulă grăsoasă!). Unul dintre efectele nocive al curelor de slăbire extreme e tocmai privarea creierului de aceste ingrediente de bază. Aproape un deceniu au fost promovate agresiv produse cu « 0% grăsimi ».

Pentru prevenirea depresiei (dar si pentru tratarea ei), alimentatia trebuie să asigure cantităţi sporite din următoarele 11 elemente: vitamina B3, vitamina B6, vitamina C, acid folic, magneziu, seleniu, zinc, acizi graşi omega-3, triptofan, tirozină, acid gama-amino-butiric (GABA).

 

   

Există doar două rase de oameni


« Emoţia, care este pătimire, încetează să mai fie o pătimire de îndată ce ne formăm o imagine clară şi precisă despre ea. » (Spinoza – Etica)

« […] în lumea aceasta există două rase de oameni, două şi numai două: rasa omului cu bun-simţ şi aceea a omului nesimţit. Peste tot le putem întâlni pe amândouă; amândouă penetrează toate grupurile societăţii. Niciun grup social nu e alcătuit în întregime numai din oameni simţiţi sau doar din nesimţiţi. Din acest punct de vedere, niciun grup social nu este o «rasă pură» – şi tocmai de aceea puteam uneori întâlni câte un om plin de bun-simţ printre gardienii lagărului. » (Viktor E. Frankl – Omul în căutarea sensului vieţii)

Am întâlnit un număr de oameni care, exasperaţi, ar fi vrut să ia « pastile de nesimţire »; nu am întâlnit încă unul care să considere că e prea nesimţit şi să vrea « pastile de simţire ».

Specii în pericol: părintii


Exercitarea de catre parinte a functiilor de indrumare si control este esentiala pentru dezvoltarea sanatoasa a copilului.

La mijlocul secolului trecut s-a produs o contestare radicala a autoritatii parentale. E de inteles. Societatea europeana trecuse prin decenii de conducere politica autoritara si voia sa se elibereze de amenintarea dictaturii, incepand chiar de la educatia in familie si in scoala.

Decenii la rand autoritatea parentala si disciplina au fost subiecte evitate pentru ca veneau in contradictie cu ideologia libertariana in vogă. In acest inceput de secol si mileniu, redescoperim rolul autoritatii parentale tocmai atunci cand aceasta se afla foarte aproape de disparitie.

parentingStudiile din ultimii ani constata ca stilul « vreau sa fiu prietenul copilului meu » (solicitari reduse, control redus, fara pedepse si cu responsivitate mare la cererile copilului) este preferabil stilului autoritar (solicitari mari, control strans, pedepse frecvente, responsivitate mica la nevoile copilului), dar nu este nici pe departe stilul optim pentru dezvoltarea copilului. Stilul optim pare sa fie cel directiv-responsiv (solicitari mari, control consistent, pedepse foarte putine, responsivitate mare la nevoile copilului), dar chiar si stilul directiv clasic (in care nivelul pedepselor este destul de mare, dar si responsivitatea la nevoile copilului este mare) e superior unui stil permisiv.

In lotul studiat de Rachel Pasternak, peste jumatate dintre persoanele participante nu isi exercita adecvat autoritatea parentala, cu consecinte negative pentru dezvoltarea copilului (stilurile autoritar, permisiv, neglijent, punitiv).

Atac de panică


 – Eu nu cred că pot avea atacuri de panică, pentru că sunt o persoană puternică.

– Si dacă v-as spune că fac atacuri de panică mai ales persoanele pentru care puterea este foarte importantă? Care vor să controleze totul?

– Intr-adevar, sunt o persoană perfectionistă, dar tot nu vad ce legatura are asta cu panica.

– Cand sunt perfectionist am mari sanse, in fiecare zi, sa fiu frustrat, stresat; frustrarile nu se acumuleaza doar in capul meu, ci si in corpul meu; balanta dintre substantele activatoare (adrenalina) si cele linistitoare (serotonina) se dezechilibrează; atacul de panica este un fenomen fiziologic determinat de excesul relativ al adrenalinei fata de serotonină. E o reactie acuta pe fondul unei acumulari cronice de stres.

Frica de frică


Atacul de panică este cel mai frecvent motiv de solicitare a serviciilor medicale de urgentă.

Primele atacuri sunt percepute ca furtuni devastatore izbucnite pe cer senin. Senzatia de moarte iminentă domină adesea tabloul. Si mai rău e percepută senzatia de pierdere a controlului.

Oamenii cu nevoi mari de control sunt mai vulnerabili la tulburarea de panică. Cei care incearcă prea mult să-si « stăpânească » emotiile. Cărora li s-a spus si isi spun mereu că frica e o slabiciune inacceptabilă.

Dar poate că orice curaj adevărat nu este altceva decât cunoasterea si domesticirea fricilor cotidiene. Si mai cred că facem acte de curaj autentic doar atunci când ne insoteste frica de a pierde esenta personală a umanitătii noastre.

Atacuri de panică are aproape toată lumea. Destul de multi (20 – 30%) au chiar un episod definit de tulburare de panică vreodata in viata lor. Majoritatea invată să trăiască apoi in intelegere cu fricile lor; le recunosc si le salută in fiecare zi. Ceilalti se inchid in casă pentru că se tem că s-ar putea să apară un atac de panică. Pentru a evita câteva minute de pierdere a controlului sunt dispusi sa-si restrângă drastic libertatea.

Tulburarea de panică durează, in medie, câteva luni. Agorafobia sau frica de a-ti fi frică poate roade ani buni din viată.  « Remediul » se dovedeste mai rău decât boala.